Că tot era colegu exasperat de un amărat de festival Mozart la Bucureşti, care ţinea o săptămană...
Am fost la Viena şi m-a apucat pe mine disperarea. Vienezii au luat-o razna cu ocazia anului Mozart, pur şi simplu işi rebrenduiesc oraşul cu chipul lui Mozart, parcă ar vrea să scoată Salzburgul din peisaj. Mă mir că nu il şi redenumesc Mozartstadt...
Pe toţi stalpii, prin toate tramvaiele şi metrourile sunt afişe cu evenimente Mozart, variind de la Flautul fermentat la Teatrul de păpuşi pană la manifestări intitulate I Hate Mozart. Pe aeroport, avioanele Austrian Airlines sunt şi ele inscripţionate cu emblema anului Mozart.
La intrarea in Staatsoper, pe care vroiam să o vizitez, am fost agăţat de un stagiar (străin, după toate aparenţele) imbrăcat intr-un chinuit costum de epocă, care incerca să-mi explice că un turist venit la Viena n-are ce căuta la Operă pană nu experimentează mai intai cele 3 "senzaţii vieneze": şniţelul vienez, ştrudelul cu mere şi un concert Mozart. Aşa că vroia să-mi vandă cu 40 de euroi un bilet la un concert turistic de la nuş ce castel, unde unii imbrăcaţi la fel de obosit ca şi ăsta urmau să cante celebre şlagăre de genul partea a 3-a din simfonia a 48-a, măsurile 168-211, aria fluturelui de noapte precum şi, in partea a doua, valsuri de Johann Strauss Tatăl&Fiii (de fapt pe program era o varză totală, că scria pur şi simplu Johann Strauss, iar lucrările erau şi de ăla micu' şi de ăl bătran, culminand, bineinţeles, cu celebrul Marş cu solo de aplauze Radeţchi).
Aşa, revenind la Mozart...
Am vizitat şi casa lui Mozart, astăzi muzeu pe 3 etaje (deşi Mozart a ocupat doar un etaj şi doar pentru 3 ani). Intrarea e 7 euro, garderoba 1 euro. Ţi se dă un dispozitiv vorbitor care iţi dă explicaţii amănunţite in germană, engleză, franceză, japoneză etc., etc. pentru fiecare sală pe care o vizitezi. In stilul ăsta turul ar dura cam 2 ore, dar n-am avut atata răbdare. La ieşire am trecut pe la shopul muzeului, foarte bine aprovizionat cu ce vrei şi ce nu vrei.
Apoi am vizitat şi casa lui Beethoven. Nu există nici un indicator care să te indrume intracolo, dacă nu ştii dinainte unde e (mă documentasem !), n-ai nici o şansă să o găseşti. Casa e locuită şi-n ziua de azi, iar "muzeul" e de fapt apartamentul de la ultimul etaj, unde a stat Beethoven. Urci tiptil scările abrupte şi incerci să nu gafai, ca să nu deranjezi vecinii. Exponatele sunt puţine, explicaţiile aproape inexistente şi doar in germană. O tanti care nu vorbeşte decat austriaca iţi vinde un bilet de 2 euro. Un nene plictisit proptit in dreptul ferestrei, la fel de virtuoz in ale englezei ca şi doamna, completează personalul muzeului. Ca orice muzeu, şi acesta are un shop propriu, numai că e inchis...
Bietul Strauss e şi el deja căzut in uitare cu an der şonen blauen Donaul lui cu tot (nu că ar fi cine ştie ce pagubă, dar aşa ca chestie...)
Una peste alta, moţartmania vieneză m-a exasperat pană şi pe mine. Cu toate astea, dintre suvenirurile şi cadourile pe care le-am cumpărat din Viena nu lipsesc celebrele bomboane Mozart şi un tricou cu Mozart-Viena. Nu de alta, dar dacă aş fi cumpărat ceva cu Strauss, probabil că nu mă credea nimeni că am fost la Viena...