detras la sombra del gato

...pentru cei carora le place sa scrie

detras la sombra del gato

Mesajde aMbrE » Joi Iul 21, 2005 11:36 am

There I am ! 1m70n pe varful picioarelor. O adolescenta care avanseaza spre 18 ani, cu mintea plina de vise si idei ... Tone de idei, nu mereu clare, nu mereu comprehensible...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Joi Iul 21, 2005 7:57 pm

Dupa ma mult de cinci ani de uitare si de incapatanare, am descoperit nu fara groaza, ca ceea ce in inconstientul meu nu vroiam sa se intample s-a intamplat: imi uit limba copilariei mele!
Cuvintele parca s-au ascuns intr-un colt al mintii mele, sub une mute de praf si multe alte chestii uitate, abandonate. Sunt greu de extras. Ideile sunt lente si fragile. Unele fraze apar lipsite de sens. Imi trebuie un timp extrem de lung pentru a face fraze cat de cat complexe, legate intre ele in mod logic fara a fii incarcate dar nici foarte simple. O simplicitate prosteasca.
Exprimarea a devenit greoaie. Limba parca mi se inoada. Aud si parca inteleg si nu prea sunetele pe care le pronunt. Fiecare sunet pare a fii urmat de un ecou indepartat. E vocea mea si o limba pe care odata o stapaneam la perfectie. Acum e ceva strain. Ciudat.
Nu gasesc acordurile intre adjective si subtantive. Ma impotmolesc uneori in conjugarea verbelor. Ma surprind prin a inventa cuvinte. Fara a uita greselile de ortograf pe care reusesc sa le optin aproape fara nici un efort.
Acum nu mai vreau sa uit. Vreau sa ridic orice bariera. Nu era prevazut sa se intample asa.
Aici va fii caietul meu de exercitii. Nici o alta limba nu va fii tolerata (in limita posibilului). Va trebui scris cu regularitate ( in limita posibiluli) . Nu conteaza ceva fii scris. De la aberatii la lucruri inteligente, totul va fii admis.
Doar scrie ...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

bilan :

Mesajde aMbrE » Sâm Iul 23, 2005 2:40 pm

Suntem in anul 2005 si ...

... A merge pe luna nu mai pare chiar atat de impresionant...
... Nu s-au gasit nici acum solutii in ceea ce priveste epuizarea resurselor naturale...
... Tot nu avem roboti care sa ne serveasca...
... Inca mai exista case cu un singur etaj...
... Masinile tot nu zboara ...
... Inca sunt razboaie cam peste tot in lume ...
... Inca nimeni nu a vazut extraterestri ...
... Inca este imposibil de a implanta un electrod in creierul unui individ pentru ai controla gesturile ...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Dum Iul 24, 2005 6:35 pm

Il pleut ...

J'ai perdu mon humour ... J'ai perdu mes amis... Les hommes dans les faubourgs ... Ressemblent í  des souris...

Stiu ca atunci cand incepe sa foloseaca acest ton nu e semn bun. Il enervez , este clar. Este maniera lui, de a-mi spune sa ma duc sa vad in alta parte. Vroiam doar un raspuns la o simpla intrebare. Am avut o zii destul de grea si nu vreu sa ies din atelier fara a obtine nimic din ceea ce am venit sa caut. Raman in pragul usii. Stiu ca chiar daca imi intoarce spatele, simte prezenta mea si tocmai aceasta prezenta nu o vrea. Nu stiu cum a petrecut ziua si putin imi pasa. In acel moment precis tot ce as vrea este sa se ocupe putin de mine si sa nu foloseasca acel ton sec pentru a-mi cere sa plec. Se inoarce cu un aer contrariat « Da, merge ! ». In sfarsit! I-a smuls gura ? Nu ... Inchid usa. Ajunsesem acasa nu in cele mai bune toane dar nici suparata sau enervata. Acum sunt. Merci mon chéri. Ma asez in fata televizorului si imi descarc nervii pe telecomanda care nu vrea sa mearga. Am pofta sa o arunc de perete. Sunt frustrata ca mi-a aratat ca este enervat si ca nu pot face nimic. Si eu as vrea sa arat ca nici eu nu sunt in elementul meu. De ce numai el ar avea dreptul sa se exprime ? Telelvizorul nu ma calmeaza, din poriva faptul ca raman asezata pe canapea atuci cand nu am chef de facut altceva decat sa arunc fiecare obiect care ma inconjoara, nu ma ajuta cu nimic. Am o pofta nebuna de a-l calca pe nervi pana la capat, de a intra in camera, de a-l sacaii, a-l supara dar in asa fel incat sa nu-mi poata reprosa nimic. Pe fotoliu pisoiul ma priveste provocator ca si cum mi-ar citi gandurile. Fara a ma mai gandi la consecintele pe care le-ar putea avea actul meu, imping din nou usa atelierului. Imediat, suspina agasat. Isi ia privirea de la foile lui si se intoarce spre mine. E mai mult un « ce » brutal care ma intampina. Ii raspund ca la urma urmei se afla in atelierul meu si cu siguranta am si eu treaba de facut in el. Suspina din nou si se scufunda iarsi in foile lui. Ca sa nu raman imobila ma apuc sa caut ceva prin dezordinea care acopera parchetul. Ca sa ma faca sa inteleg ca nu sunt binevenita suspina repetat. Nu pot sa ma abtin : « Nu esti obligat sa suspini din 10 in 10 scunde ! » A fost picatura care a umplut paharul. Nu lasa sa treaca. Normal . Si el asteapta asta din momentul cand am intrat in incapere prima data... Imi raspunde cu meschinarie, raspuns pe care in timp normal l-as fii tratat cu ironie, dar nu de data asta, si el o spune in asa fel incat sa nu se intample « normal » . Tonul urca. Si eu la randul meu ii arunc primul repros care-mi trece prin minte. Tensiunea umple incaperea. Criticile se inlantuiesc. Se ridica, vorbeste tare si cu mainile care se misca in toate sensurile. Discutia nu mai are nici o legatura cu aparitia mea in atelier si nici cu proiectul sau dosarul important la care lucreaza si pentru care are nevoie sa se concentreze, nu, totul este mentionat. Telefoanele repetate pe care le primeste de la mica-sa, tendinta lui de a face mereu curat in urma mea si de a strange lucruri pe care apoi nu le mai gasesc, faptul ca vrea sa controleze totul, pe mine inclusiv... Nici eu nu raman la o parte, imi spune ca sunt prea dificila atunci cand e vorba de facut mancare, ca sunt prea dezordonata, ca uneori sunt la un pas de isterie, imi reproseaza egoismul si indiferenta cu care il tratez de cele mai multe ori in ultimul timp. Oare vei reusi sa ma cunosti vreodata ? La acest stadiu tipetele sau transformat in urlete. Lacrimi de nervi, cred, stau gata sa i se rostogoleasca pe obrajii impurpurati. Eu le retin pe ale mele. Vroiam sa-l imping pana la capat si in final ma aflu cu el la capatul prapastiei. Iese trantind usa. Refuz ca „discutia“ sa se termine cu aceasta ultima remarca lansata de el, il urmaresc in sufragerie. As vrea sa-l fac sa sufere, sa-i provoc durere. Nu sunt violenta dar acum cu greu ma controlez sa nu-i dau o palma. Stie exact ceea ce trebuie sa faca sau sa spuna ca sa ma irite si profita. Vrea sa joace jocul asta ? Stiu si eu sa o fac ! Nu stiu exact unde vreau sa ajung, poate vreau numai sa am ultimul cuvant dar totul se leaga si devine incontrolabil. Criticile sau transaformat in insulte unele mai oribile decat altele. Intra din nou in camera. De data asta nu il mai urmaresc. Dar ne continuam cearta si vocile noastre rasuna in fiacre incapere. Nu pot sa cred ca poate gandii asta despre mine. Iese din camera purtand o geanta din care depasesc cateva din lucrurile lui « O sa trimit pe cineva sa vina sa ia restul » . Ii spun sa plece, ca putin imi pasa, ca stiu foarte bine ca si de data asta se va intoarce si chiar daca nu se va intoarce je m'en fou . Asta si face. Pleaca. Usa se inchide in urma lui. Raman aici, nemiscata, asteptand ca bataile inimii mele sa incetineasca putin. Incet respiratia imi devine mai calma, mai regulata. Nu mai aud bataile inimii rasunandu-mi in tample. Epuizata ma asez in mijlocul holului. Inchid ochii cateva minute si ganduri incep sa ma traverseze. Revad defiland cearta noastra, lucrurile care sau intamplat atat de repede, plecarea lui. Devin constienta de situatie. Merde, ce s-a intamplat ? Ce am facut ? A plecat... Nu gandeam nici jumatate din ce i-am spus ... Ce am facut ? Nu vroiam sa se intample asa ... Acum ma indoiesc ca de data asta se va intoarce. Un sentiment de panica ma cuprinde. Poate ca ar trebui sa alerg dupa el, dar e prea tarziu acum... Raman singura pe hol, in fata usii casei noastre. Acum casa mea. De poimaine casa unui necunoscut.

Il pleut sur Paris...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Lun Iul 25, 2005 7:49 pm

Asa cum am banuit, te-ai intors... Sunt pasi tai care m-au trezit azi dimineata.
Ai venit sa-ti iei restul lucrurilor pe care azi noapte am avut grija sa le strang. Te-ai intors ca sa pleci din nou.
O imbatisare, un sarut, doua soapte " Je t'aimais mon ange..." si usa se inchide in urma ta. Nu ai asteptat nici un raspuns... stiai ca tot ce vei obtine va fii tacere .
Iarasi raman singura pe hol. Iti ascult pasii indepartandu-se pe trotuar. Pe buze pastrez caldura si gustul dulce amarui al ultimului tau sarut.

--------
Scrisul tau pe spatele unui desen : " A quoi tu sert ta précieuse liberté si tu ne sais pas aimer ? "

-------
De fapt... Nu e vorba ca nu vreau sa plang... Sunt infirma la acest nivel. E simplu: nu stiu... Altadata stiam, dar m-am "dezvatat" si acum singurul lucru pe care stiu sa-l fac e sa-mi retin lacrimile. Dar nu sunt nebuna, nu vreau sa invat sa plang din nou, sa plang cu adevarat, cu suspine, nu numai cateva lacrimi care sa-mi curga usor pe obraz. Nu alina. Cand plangi in felul asta este pentru ca durere este prea mare, prea multa. Nu sunt gata sa-mi accept durerea pentru a plange pana la acest punct. Nu caut sa arat ca pot fii dura. Incerc numai sa fiu indiferenta. Incerc numai sa nu-mi las sa scape bucuria.

---------
Hier soir je t'ai aimé amer ...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Lun Iul 25, 2005 8:27 pm

Maine voi pleca. Voi fii departe de aici. Imi voi putea deschide iarasi aripile, acum amortite, poate chiar leger atrofiate si putin ranite. Voi scutura praful gros de pe ele . Voi uita ce-i morala pe care mi-ati insuflat-o fara voia mea. Voi zbura din nou. Voi zbura dincolo de convingeri si principii. Si nimeni si nimic nu ma va putea opri pana cand voi decide EU.

Respir deja libertatea ...

Au revoir ...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

child psychology

Mesajde aMbrE » Sâm Aug 20, 2005 2:35 pm

Nous avions tout notre temps...Ou celui des papillons...Pour faire nos enfants ... Aussi beaux que nous étions

Cu manutele ei mici incearca sa se agate. Zgarie orice indrazneste sa-i opuna rezistenta. Musca. Arde cu lacrimi.
Nu au dreptul sa faca asta! Cine se cred ei? Ei nici macar nu au fost copii. Mi-au spus chiar ei, ca nu au fost copii.
Se zbate cu toata puterea. Alearga, ca sa scape din ghearele lor. Se impiedica. Cade. Se ridica. Strange cu mai multa soliditate, in pumnii ei delicati, manuta papusii - ultima urma a copilariei ei. Dar hotii reusesc sa i-o smulga. Reuseste sa mai prinda un colt de rochita. Dar nu o lasa. O imbrancesc. O trag. O imping. Pumnii o dor. Cu toata puterea incearca sa se impotriveasca. Efortul e prea mare. Lupta e inegala. Trupul de copil et prea fragil pentru a-i invinge. Pe ei, pe adulti - hiene infometate, creaturi umflate de ani, de regrete, de pasiuni ingropate, de vise abandonate.
Se prabuseste la pamant. Se abandoneaza lor. Nu mai poate lupta. Si a respira devine un efort.
A respira ? La ce e bun ? E atat de obositor acum ...
Se uita la ei. Ii zambesc. Ii vorbesc bland. Se confunda in explicatii inutile. Chipul inocent de copil ii este schimonosit de ura. Lacrimi nu mai are. Un ultim urlet ii scapa si ii injughie singuratatea. Pateaza odaia mereu prea curata si ordonata. Intuneca lumina dureroasa a soarelui. Si lasa in urma o tacere amara si apasatoare.
S-a sfarsit. Saci plini de amintiri, sentimente, jocuri, rasete se indeparteaza. In urma lor totul se transforma intr-un gol imens. Totul este pustiu. Totul este negru. Totul s-a terminat. Au castigat sacalii.
Zambesc idiotii. Sunt prea orbiti de convingerile lor ca sa-si dea seama ca au furat ce a fost mai pretios: copilaria !

Nu am fost copil. M-am nascut om. Numai uneori franturi de amintiri si nostalgia unui eu necunoscut tradeaza adevarul.
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

parfumuri...mirosuri...

Mesajde aMbrE » Mie Sep 07, 2005 11:41 pm

...mirosul bisericii. Mirosul capsunelor. Parfumul jucariilor copiilor, jucariilor din plastic care miros a vanilie si caramea. Un gust dulce care iti face pofta sa le duci la gura. Mirosul fanului. Al lemnului. Parfumul amestecurilor de cacao. Vanilia, painea proaspata, croasantele. Mirosul castanelor prajite de vanzatorii ambulanti in zilele gri de toamna. Mirosul unei prajituri scoasa din cuptor. Primul parfum al primaverii. Mirosul ierbii ude. Al pamantului. Imi place sa ma intind pe el si sa-i respir mirosul ma obisnuiesc pentru cand voi murii ...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

bribes

Mesajde aMbrE » Mie Iun 21, 2006 12:46 pm

Tremura. Simtea un fel de teama reverentioasa. Niciodata, inca, nu tremurase de dorminta. Crezuse pana atunci ca era vorba numai de o imagine poetica. Buzele lui urcau de-a lungul gatului ei, pana la obraz si se asezara pe ureche.
Vocea lui era cea a demonului de la miezul noptii, blanda, ispititoare, la nesfarsit de persuasiva. Accentul lui latino transforma fiecare cuvant intr-o promisiune...intr-o promisiune...
í  quoi bon? rien que niaiseries...

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

je te demande pardon de t'avoir abandonné...
... je reviendrai...

...le chat en rigole...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

inSomNiE

Mesajde aMbrE » Dum Aug 20, 2006 12:47 am

°chaos
°incertitude
°inchorence ... j'en suis remplie

je me dissud,
je m'évapore,
je m'envole éphémí¨re au bout d'une cigarette,
je me plonge dans le liquide rouge sang qui tourbillonne devant moi,
je suirvis au néant,
je suis des miliers des saveurs,
je suis la vie...
... la vie si sucrée de rires,
... la vie douce de l'innocence,
... la vie CRUelle adolescente,
... la vie AMERE...
Je suis amere ...

.................................~`°``~`°``~.....................................

j'ai les couleurs de l'arc-en-ciel sur mes doigts, je marche sur les feuilles que je maltraite, sur des restes de crayons et des tubes de peinture vide. je marche... vers oí¹? vers qui?

je m'enfonce dans la lune et dans sa lumiere froide; je me perd dans la nuit; je m'agripe aux étoiles; elles brulent la chair de mes mains; j'abandonne et je glisse vers la nostalgie de l'empire...

deux yeux verts et brillants guident mon chemin...

.......................................................................................................


Qu'est-ce que l'insomnie?

C'est craindre et compter au coeur de la nuit les coups des cloches fatidiques, c'est tenter par une magie toute vaine la respiration régulií¨re, c'est la lourdeur d'un corps qui brusquement se retourne, c'est le crispement des paupií¨res, un état semblable í  la fií¨vre et qui n'est certes pas la vigilance, c'est prononcer des fragments de paragraphes lus depuis si longtemps, c'est se sentir coupable de veiller pendant que dorment les autres, c'est vouloir s'enfoncer dans le sommeil et ne pouvoir le faire, c'est l'horreur d'íªtre et continuer í  íªtre, c'est l'aube incertaine.
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

je vois des milliers de villes illuminées...

Mesajde aMbrE » Lun Aug 21, 2006 1:01 am

Je vois Rome, la cité papale, Madrid, la ville des taureaux et des poí¨tes, Moscou l'ivrognesse. Je vois de grands navires déployer leurs voils í  Barcelone, Gavrilo Princip tirer un coup de revolver í  Sarajevo en 1914, des syphilitiques danser la valse í  Vienne. Je voix les yeux chaleureux des vierges de Naples, un champ de pavots flamboyants í  Livourne, une coline laidement dénudée í  Jérusalem, des chapeliers fous í  Londres, une mouche et une araignée dansant le tango í  Buenos Aires; je vois des allées de grands arbres barbus í  Budapest, des Noirs jouant une musique agressive sur les docks de New York, les lilas de Whitman í  Washington, des baigneuses en Avignon, un croissant de lune tournant son ventre vers Grenade endormie; je vois des ivrognes obí¨ses arpentant les rues de Munich, Bombay avec ses saints, ses vaches et ses vers luisants, les minarets qui se découpent sur le ciel d'Istambul; je vois les toits de Prague assupis dans la nuit, les murs de la Bastille, les fusils bolcheviques transpirant sur la face blanche de Petrograd... je vois dans le centre de la Havane, tous les hommes du Président, je vois, ivres, vingt-trois fabricants de tapis devant les portes de bois de Katmandou, je vois des seins opulents débordant des feníªtres de Hambourg, je vois les langues pendues des gros bistrotiers de Lyon. Je vois l'oiseau du sud de Palerme, les amants de Vérone, les faces des rats qui se pressent dans les canalisations de Copenhague, la liesse démente des paysans le jour de la Saint-Valentin í  Caracas. Je vois Chicago. Je vois
QUE LE MONDE ENTIER SE CONDENSE A PARIS.
PARIS...
BONNE NUIT.
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

al museo...

Mesajde aMbrE » Joi Aug 24, 2006 11:43 pm

...siento mi cuerpo cerca de ti mi cuerpo contra tu vientre y tus manos en las mias tu piernas detras me cuello tu pelo entre mis dedos tu lengua en mis rodillas tus pantorillas en mis codos tus ojos detras mis muslos tus pestañas en mis puños...

Recuerdas mi amor de ese pintura de Picasso?
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Dum Aug 27, 2006 1:01 pm

Je ne suis qu'un tout de solitude. Infini. Creux. Noir.

Je suis assise í  cette table, í  coté de vous. Vous parlez et me parlez. Je comprend pas. Vous rigolez. Je saisis pas. Je m'éloigne. Tu me caresses. Je vois ta main s'enfoncer dans mon corps. Elle me traverse telle une ombre... Telle une ombre je glisse sur la chaise. Je me dessine sur les murs. Sur vos visges. Sur tes lí¨vres. Tu ne peux pas me retenir.

Dehors, je suis vos pas. J'imite vos rire... Aucune sensation... Je me míªle au son et je m'envole.

Remplie d'ivresse, lumií¨re froide et pale, au milieu de la nuit je brille dans tes yeux.
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Mie Sep 13, 2006 2:19 pm

geamul intre deschis

undeva departe miroase a vata pe bat...
miroase a copilarie

oh happy days...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Vin Apr 27, 2007 3:10 pm

trectul revine prezentului trecand prin viitor...
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

tomber amoureux

Mesajde aMbrE » Lun Iul 16, 2007 8:08 pm

Tomber ... deja traduce bine ceea ce vrea sa insemne.
Este o pierdere, nu o achizitie.
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Vin Aug 17, 2007 10:42 pm

in aceasta noapte am vazut. dar nu.

nimeni nu are culoarea
celor mai
profunde dorinte.
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm

Mesajde aMbrE » Vin Aug 17, 2007 10:47 pm

in aceasta noapte am vazut. dar nu.

nimeni nu are culoarea
celei mai profunde dorinte.
il est sage de s'arracher le coeur avant que la tristesse ne s'y niche
Avatar utilizator
aMbrE
Junior Member
 
Mesaje: 25
Membru din: Mar Iul 19, 2005 11:00 pm


Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

cron