salut!
muzica nu trebuie inţeleasă, trebuie ascultată. nu se ascunde niciun adevăr uimitor in spatele muzicii decat pura noastră plăcere, inexplicabilă obiectiv.
corect! lucru pe care il arata cel mai bine "gradina deliciilor" a lui hieronymus bosch. problema, totusi, ramane: ce fel de placere este asta? pura? cum adica? a ramane intr-o stare de stupefactie in fata operei muzicale, a avea acea atitudine pasiva, de a contempla (poate asa cum faci cu un tablou), a ramane pur si simplu siderat...asta e doar una dintre atitudinile spectatorului si, mai important, una dintre atitudinile pe care se bazeaza autorii atunci cand isi compun lucrarile, atitudinile la care se asteapta compozitorii din partea publicului ascultator. in acest caz, la 4'33'' a lui john cage se rupe filmul!pentru ca lucrarea (in ciuda unei taceri ridicole de...4 minute si 33 de secunde) tocmai asta presupune: o alta atitudine a spectatorului, o nou model de receptare a muzicii! pentru ca zgomotele publicului (inclusiv fluieraturi, strigate, somatii de a incepe muzica) fac parte din lucrarea in sine...de fapt, asta este lucrarea...evenimentele sonore produse de spectatori. lucru care, inevitabil, ma duce cu gandul la pisoarul standard expus de marcel duchamp, la expozitia independentilor din america, sub titlul de "fantana" (si in care brian eno chiar a urinat...asta probabil ca raspuns estetic, evident!...nu cred ca muzeul chiar nu avea o toaleta prin apropiere)
de alte happening-uri ce sa mai vorbesc! ele nu presupun "pura noastra placere", ci un model interactiv in fata operei, la care spectatorul poate deveni un creator complementar.
evident, "pura placere" nu poate insemna numai atitudinea "stanei de piatra" sau a "gurii cascate ca la dentist". ea poate insemna si un grad diferit de adeziune a sensibilitatii ascultatorului la opera respectiva. dar, acest lucru se petrece nu numai la nivel pur afectiv, ci si rational. cele doua, nu prea pot fi disociate (decat in teorie, si nici acolo complet). in acest caz, placerea este o rezultanta, in sensul ca opera este trecuta prin procesul de "intelegere", ce poate avea grade de adeziune sau de non-adeziune la expresia care a transmis si a generat interpretarea ascultatorului vis-a-vis de opera ("inteleg respectiva opera, imi place pentru ca..." sau "nu inteleg nimic din opera, nu-mi place", etc.). binenteles, cele exemplificate sunt 2 extreme. destul de frecvent, in acceasi opera se pot gasi puncte de adeziune si de non-adeziune a ascultatorului (ex: imi place miscarea intai dintr-o sonata, dar pe a treia nu o inteleg sau nu-mi place). intre cele 2 extreme, exista un continuum de grade.
este permis pentru simplu motiv că imi place mie aşa, ridicol sau nu. nu mă opreşte nimeni să compun după cum imi dictează muşchiu.
iar sunt de acord cu tine! liberalizarea creatiei este o achizitie importanta. nici pe tzara nu l-a impiedicat ceva (desi, slava domnului, avea ce!) sa scrie poezii prin decuparea unor cuvinte din articolele de ziar, aruncarea lor intr-o "urna" si extragerea lor pe rand, pe masura ce le copia pe foaie, eventual adaugarea ici si colo unor cuvinte de legatura si...gata poezia! daca forma nu era inteligibila (imagineaza-ti ce fel de poezie iesea si, mai ales, ce se putea intelege din ea), in schimb chiar acest lucru de a nu fi inteleasa indica o intentie a carei scop era artistic: dadaismul venea cu deratizarea in arta. nimic placut, dar necesar ca igiena unei rani.
adică putem accepta escapadele elicopteriene dar aruncăm la pubelă complet gratuit ideea de tablou-muzică.
cred ca am fost inteles gresit! de fapt, sigur sunt eu de vina! nu m-am exprimat bine! NU AGREEZ ESCAPADELE ELICOPTERIENE ALE LUI STOCKHAUSEN. NU-MI PLACE LUCRAREA. ESTE MUZICA PENTRU CARE DOAR UN SERIAL DIN "TELEENCICLOPEDIA" AR PUTEA DA SEAMA. de altfel, dupa umila mea parere, dupa 1975, stockhausen nu a mai creat nimic notabil. capodoperele lui sunt cele de la sfarsitul anilor '50 si cele din ani '60.
...si nu am aruncat la pubela ideea de tablou-muzica. daca am facut-o, poate prea neecologic si nereciclind, a fost cea traducerii mediului pictural in mediu sonor dupa niste legi de transfer ce ar fi mult mai rigide decat serialismul sau neoformalismul lui xenakis
apropos de astea doua: seriile de sunete sunt folosite ca punct de plecare nu pentru scrierea piesei sau lucrarii, ci ca idei de dezvoltare a unei creatii autentice (libere). schoenberg nu a transcris seriile nici in piesele de pian, nici in op. 24 pentru septuor si bariton si nici in altele. de asemenea, cand xenakis aplica legea a doua a termodinamicii sau legea de calcul a numerelor mari din matematica probabilistica, el urmarea sa "emuleze" cat mai bine niste evolutii sonore, dar care erau angajate intr-un discurs artistic. acele legi erau folosite drept instrumente ajutatoare pentru determinarea unor parametrii sonori ce puteau aparea la un moment dat (exact asa cum un grafic ne ajuta sa vizualizam o anumita evolutie in timp a unui fenomen, sa zicem!). asta-i tot. e ca si cum l-ai invinovati pe arhitect ca a aplicat nu stiu ce lege matematica pentru a determina corect (adica exact asa cum "vrea muschiul lui") anumite suprafete pentru proiectarea unei cladiri. xenakis nu a facut o muzica lipsita de orice sensibilitate (desi, nu este, intr-adevar, unul dintre cei mai afectivi compozitori, ba din contra!).
nu ţin seama de orice mediu nici măcar moţart sau bach, care-s cam unanim acceptaţi ca fiind "clasici".
eu, sincer vorbesc, nu am auzit pana acum de vreo lucrare multi-media semnata de bach sau mozart. intr-adevar, nu am ascultat operele lor complete. cine stie!?
cat despre imaginea transpusa in sunet, da ea are un sens. important este daca acel sens are ceva macar din tabloul din care s-a facut traducerea. ea poate avea un sens independent (ca lucrare muzicala de sine statatoare), caz in care tabloul devine o anexa total ne-necesara.
tot la acest punct, as spune ca messiaen
nu a luat sinestezia pentru a compune. acest lucru doar l-a ajutat in dezvoltarea miscarilor armonice. sunt multe si multe alte inovatii pe care messiaen le-a adus muzicii (incepand de la studiul miscarilor retrograde, dezvoltarea personajelor ritmice, modele de aplicatii ale neumelor, etc.). iar "vingt regards sur l'enfant jesu", o capodopera a muzicii pentru pian, reuneste destul de multe din aceste tehnici folosite pentru creatia unei muzici incredibile (interpretarea lui yvonne loriod este, dupa parerea mea, cea mai buna). "turangalila", "et expecto ressurectionem mortuorum", "quatuor pour le fin du temps", operele pentru orga...chiar si catalogul de pasari, sunt, dupa parerea mea, destule indicii ca messiaen nu s-a folosit in mod abuziv de harul sau sinestezic.
(...) fluidul ideal din fizică este prin esenţă utopic, (...)
dupa parerea mea, exista o diferenta intre utopie si ideal. intr-adevar, cele doua sunt
strans legate, dar nu una ii este esenta celeilalte. idealul este o notiune abstracta, ce
poate fi luata drept model (asa cum un triunghi pe care il desenam pe o foaie de hartie este
reprezentarea particulara a modelului de triunghi, care este un concept abstract). in schimb
utopia este altceva: ea, in primul rand, nu poate functiona drept model (nici chiar a unei societati sau a oricarei forme de organizare sociala). de altfel, sociologia nu o ea drept model ideal a unei societati, precum abstractul fluid ideal este luat de fizica (de altfel, un concept foarte necesar fizicii fluidelor). utopia este locul-de-niciunde, locul care nu exista. in fine, problema este mult mai complicata de atat, dar nu are rost sa ma intind aici. am vrut sa subliniez diferenta de statut dintre ideal si utopie. cat despre esenta pura a muzicii...pai, ea poate fi o utopie, intrucat toate operele muzicale tind (in mod fundamental si, deci, unele chiar extrem de subtil) sa o descopere. vanitas vanitatum? nicidecum - cauza e punctul motrice, insa eforturile sunt singurele vizibile. cineva, legat de asta, a zis a 40-a de mozart. eu as zice "fuga nr. 15 (neterminata)" din "arta fugii" de bach. astept si de la coleg o nominalizare!
raspunsul cu privire la "asimilarea la muzica" si secularizarea europei (da, ea a inceput cam pe la mijlocul lui 1200, odata cu profesionalizarea teologiei si, de altfel...asta a fost unul din primele semne ale procesului, intrucat cauza se afla undeva in procesul numit de "aculturatie" prin care civilizatia araba a "intors" europei filosofia greaca "pagana" ce fusese aruncata la pubela de catre institutionalizarea crestinismului de catre imperiul roman - treaba buna au facut sfintii parinti!)...asadar, aceste raspunsuri vor veni data viitoare. deja mesajul devine caraghios de lung.
cam atat pentru astazi (da de unde...e 3 jumate noaptea)
p.s. de-abia astept mesajul colegului
noapte buna!