ghionoiul scrie:
Dacă stai să le numeri, opusurile lui Mahler sunt chiar și mai puține decat cele 33 ale lui Enescu, deci nu văd de ce Enescu e „3 lulele 3 surcele”, iar Mahler e cu contribuția inestimabilă. Dar cine știe, poate ne explică tot colegu, cu concizia și claritatea-i caracteristice.
exact, făceam referire la cantitate şi nu la altceva, şi, pe langă asta am mai considerat ceea ce se numeşte in limbaj ştiinţific factor de impact. cu alte cuvinte, deşi nici enescu nici mahler n-au fost nişte moţarţi ai timpurilor lor, ş-au compus mai degrabă puţin şi bine decat mult şi prost, intre mahler şi enescu e o diferenţă uriaşă - mahler a trezit o revoluţie, garla de postromantici dă lă şostakovici la pettersson şi nu numai, in schimb, enescu a produs ceva mai bine de-o furtună intr-un pahar cu apă. interpretări răzleţe pe ici şi colo, un pi ar de 3 lei, şi cam atat. nu neg valoarea, dar nu văd "citările" so to speak
Humbert scrie:Si Irina nu vad care e pbma cu Saint-Saens. Eu te sfatuiesc sa-i asculti concertele pt pian (cu Gregory Sokolov neaparat, restul interpretarilor sunt foarte slabe) si apoi ne mai auzim
ei asta da, dar interpretările cu filip entremont ce-au? adică să inţeleg că e pianu defect şi orchestra caş? aaaa, sunt slabe, e, da cate tone tre să cantărească şi cat ţesut adipos tre să cuprindă ?
ghionoiul scrie:Chiar, oare ce-o mai face vechiul nostru prieten Eliz ?...
am lipsit eu din localitate ş-aţi dat-o şi-n alkani-butani,propani şamd?
Humbert scrie:Da, uite asta cu Debussy e un argument foarte bun.
Intr-adevar, acolo retetele formale sunt foarte bine ascunse in spatele continutului. Exista o carte pe tema asta, se numeste "Debussy in proportion" in care autorul demonstreaza ca maestrul s-a folosit de sectiunea de aur si seria Fibonacci. Dupa ce o citesc o sa va spun concluziile
cand am pomenit de debussy mi-era cat se poate de indiferentă forma. dar filingul şi unicitatea muzicii lui claude sunt evidente. ii numeri pe deşte pe ăia de-au imprimat un stil propriu muzicii lor (de fapt is mai mulţi) iar această originalitate eu unul o apreciez.
mai puţin originalitatea forţată cu elicoptere şi baloane sparte & şit. alea-s căcaturi
Ciuhandru scrie:Acum, sigur ca nu toti putem fi ca tine, care emiti idei (si inca de calibru greu) la foc continuu si intr-o forma care, daca nu exceleaza prin perfectiunea gramaticala, in schimb denota o foarte buna stapanire (asa ca in "stapanul chinuie si maltrateaza, ca de-aia-i stapan!") a limbii romane.
ei ei, n-oi fi eu gramaticist dar nici nu dau la gioale-n gramatica limbii, başca, o fi exprimarea mai incalcită insă logica şi consecvenţa nu lipsesc, doar că-s mai absconse
eliana scrie:in alta ordine de idei, d-ra Irina, va rog cereti-i Colegului sa va explice cum e treaba cu multiquote. Poate el se descurca mai bine
dom'le deci eu apăs quote pană deschid jde taburi apoi scri riplaiuri acolea după care cu sfantul copy/paste unesc totu intr-un megapost. ie bine?
Humbert scrie:
Mie imi pare rau de voi, astia care nu il placeti pe simpaticul Amadeus pentru ca va privati de niste portii bune de ras.
adevăru cam aşa e, cand vezi caţi gigei s-adapă cu ala ţurca mai că te-apucă rasu şi devine evident şi de unde marea pasiune pentru guţă, că doar nu-i decat o aruncătură de băţ de colo colo.
păcat că nu s-au scris versuri pe muzică de moţart, gen "cine-i jupanu număru unu, plătină şi aur şi argint, că nu e nevoie casă mă prezint"
citat din memorie din cultura populară ...
săracu enescu şi bartok, prin ce-au trebuit să treacă cand la cules de folclor. bine că nu inflorea maneaua atunci, că cine ştie ce rapsodie cu iz de guţă şi ce dansuri populare romaneşti cu aromă de vali tornadă aveam acu.
AlexN scrie:Era o ironie, Humbert, o ironie....
alexule ce păţişi coane, te-ai sustras de la seriozitatea şi dramatismul nemţesc ş-ai cotit-o cu ironii dă damboviţa? uelcom tu ză clab
maine poimaine poate te lepezi de wagner