O nebunie binemeritata!

...pentru cei carora le place sa scrie

Mesajde the_scavenger » Sâm Apr 12, 2008 11:44 pm

Avut apartament la dispozitie. Venit Mihaela. Simtit bine si in mod repetat :D. Foarte cald afar. Pus poze cu noi facute la Sinaia (16 martie), pe picasa. Mancat ciorba de ciolan. Facut ai mei rost de vin de la Ceptura. Bunica simtit rau saptamana asta - recidiveaza Dihania in ea? Sa Nu! asta ma asteapta? Taiat cartoane pt. rame. Citit. Noaaapte buuunaaaa!
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Lun Apr 14, 2008 10:12 pm

Duminica iar furam pe coclauri. Spre Cornu. Am nimerit, urmand o poteca stearsa si supusa de vreascuri vanoase, in Barlogu Dracului! Luminii ii era frica sa se incalceasca cu lianele tepoase, iar noua cu orientarea. Inconstienti si doi ne-am extrudat printre ochiuri de intunecime si pe langa urme scurmate de mistreti. Zgariati, speriati si fara sa aveam habar unde suntem, ajunsi intr-un pripor imprejmuit de tufisuri carbonizate, am sezut si am mancat chec cu banane. :) Poze aci.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Mai 23, 2008 8:31 am

Unde sa-mi gasesc si eu tenisi sau niste sandali mai acatare p-aci prin Campina? Am fost aseara prin toate boutique-urili cu Mihaela, "pot sa ma uit si eu la pantofiii aia de pe raftul al doilea de jos? Nu, ailalti!" etc. N-am cine stie ce pretentii, uite:

- tenisi/pantofi: sa fie cu siret, din panza sau dintr-aia aerisiti, cu talpa foarte flexibila si mai subtire, dintr-un cauciuc mai rasarit, cu ceva striatii.
- sandale: sa aiba stratul interior nelipicos, cu catarama (nu cu harici), tot flexibile (cand stau pe scaun batzai mai tot timpul din picior; merg mult pe jos) - atat talpa cat si pielea din care sunt facute.

Si 43 numarul. (am gasit niste pantofi "ramasi" de anu trecut dar erau 44 :( ).

E surround aci in biurou: colegii bat la tastatura, in spate prin gauroiul racoros al ferestrei se inghesuiesc cirip-uri de pasarele. Reclama cu hp "what do you have to say?", din antetu paginii, imi pare prietenoasa si interesata de viata mea. D-asta si scriu acu, pt. ca un multifunctional cufuruit color imi scuipa periodic mesaju mentionat.

Tot mai sigur in ultima vreme ca nu pot comunica. Deci ca-s intr-o singuratate naspa, nu c-as spune ce nu s-a mai spus si apar nelamuriri de inventivitate, ci doar ca si cele mai simple lucruri se deterioreaza, ajung sa le pertrub din cap pana la gura, ca si cum as vorbi repejor olandeza cu accent de hindi.

Acus astia, colegii, vad 4 de Cristi, ca intr-un caleidoscop. Daca ma manifest imaginile se vor roti intr-un carusel de impresii. Sau ca la circ, pic de la trapez. Si unii Cristi pentru unii vor ateriza in plasa. Altii nu. Asa ca tac, raman inlemnit si fad ca o fosila de melc gasita cu duiumul in argila dealului Pitzigaia.

Mama a avut o criza de bila. A venit salvarea si a dus-o la camera de garda. I-au facut perfuzia de bun venit si i-au dat o balarie de calmant. Inainte sa intre tocmai le venise o muribunda de aceeas' varsta cu mama, ce pana la urma si-a definitivat stradania, ramanand rigida pe o targa de pe holul intunecos. Se termina tura, asistentele beau cafea calda si fluida si discutau zgomotos - una chiar se machia. "Face parte din rutina, te obisnuiesti".

Azi de dimineata a trecut pe la noi si bunica. Are acum un tremur constant al mainilor. O nesiguranta in mers si niste ochi si mai cenusii. Am mers alaturi pana la coltzu blocului gandindu-ma la tenisi. Am intrebat-o de noutati, i-am intors confirmari in raspunsuri monosilabice.

Tata e acasa de aproape doua luni.

Eu cu ea (Mihaela) ne intelegem ca niste leprosi ce-si impart volumul, izolati impreuna pana cat o sa ne destramam. Chiar nu avem nimic "in comun".
Cred ca mergem pe seara prin Metro sau prin Ploiesti sa ma uit de incaltari. Tenisii pe care-i am in picioare mi-au facut bataturi la degetele mici - poate o sa atasez poze de s'or agrava. :D
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Dum Iun 08, 2008 12:57 am

Citind nitel, transcriu asta:

"Am prins-o de amandoua coapsele, cand piciorul ii dibuia dupa ultima treapta a unei scari de fier, am saltat-o scurt si am dat-o jos. Coapsele ii erau uimitor de usoare, dar tari, lesne de cuprins, ca volanul Studebakerului meu, gratioase, exact de acelasi diametru - dupa o secunda statea pe podestul de tabla gaurita, fara a fi rosit catusi de putin, mi-a multumit pentru ajutorul inutil si a inceput sa se stearga pe maini cu un somoiog de bumbac multicolor." (Homo Faber, Max Frisch, pag. 93)

A plouat si Tomita doarme tot timpul. Cat de incapatoare o fi o vezica de motan?

I-am scris un mail prea lung Alinei - care se pare ca a treminat liceul la o clasa paralela.

Ce naiba fac??
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

mimi are o problema - pe mine!

Mesajde the_scavenger » Mie Oct 15, 2008 7:44 am

deci, in dimineata acasta frumoasa sufletul meu este innourat :(. lumea nu-mi mai pare vesela, ci chiar mi se arata nashpeta, vorba ceea, de la un timp incoa.

dar sa nu raman nepasator si sumbru! merg cu dumnezeu inainte si cu bunadispozitie pe stimulente cretine. o sa fiu om, mamico, futu-i-n cur de curcani.

buza mi se rasfrange ca o pielita de grapefruit. amaraul curge in ochii mei de catzelush turbat, scapat in lumea margaretelor excelsior.

lumina, lumina imi graffiti-eaza cu umbre gri parul ciufulit - cu firul gros si despicat in cel putin trei (iata: disociere si la nivel hanatomic!). vaz monitorul si un perete. inconjurat de scaietzi aud cum cad tastele, ciobind timpanul meu de portelan dragutz. poc-trosc, poc-bog, poc-trosc.

zicu ne spunea sa fim barbati, ca pe caini ii ia hingherii. tind sa-i dau dreptate, chiar de nu stiu cine este acest zicu. dar am vazut caini saltatzi de oameni negri. aseara jandarmeria facea controlul periodic (taxat, futut, lasat) la curvele din parcul de la nord.

sambata merg la concertu benediction & co!!!, eu & co; nu-s chiar death metalist (mai mult "death" simplist), dar am auzit ca o sa fie minunat.. cel putin o sa ne imbatam (ma intalnesc cu niste colegi de liceu) si o sa depanam vulpi. cool gaarrrrrrrrrr harrrrrrr mmmmmmmmmm
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Re: O nebunie binemeritata!

Mesajde the_scavenger » Sâm Noi 17, 2012 1:21 pm

La ora asta, dupa-amiaza in asteptarea serii, nu prea se intamplau multe prin parcare. Adica, ceva-ceva se misca pe acolo. Oamenii veneau acasa, ii recunosti dupa mersul spre bloc. O delasare taraganata prin pasi grei, privirea admirativa la masina din care au coborat, ceva ganduri din ziua de azi printr-un zambet sters sau o incruntare vizibila.

Daca privesti cu ochii intredeschisi intr-o miniaturizare totul pare un joc.

De departe concentreaza atentia cateva furnale stilizate care improsca cu perseverenta cerul. Abur sau fum? Patura gri, volumetrica, imbratiseaza cele 2-3 blocuri turn din apropiere.

La apus, contrast intr-un halo nociv de indiferenta.

Cutiutze aseazate stiva peste petice de pamant obosit. Sanguina dinamicitate inchisa intr-un tacut decor. Ganduri, sperante, dureri cusute cu secundele. Legaturi si interactiuni, nevazute. Buretele de vieti ascunse in limite rectangulare. Structuri care inchid, onirice regasiri de individ in vid doar.

Pe cer in cercuri se cern roiuri de pasari cenusii. Le urmaresc arcele imaginare. Mi se pare mie sau ajustarea e graduala, nu atat de lina pe cat as fi crezut? Increment unghiular sacadat sau ii doar defect in geam? Defectul sta in modul cum privesti, cum intepretezi sau cum este in realitate?

Imi prieste rolul de observatie la "adapost".

Mananc in picioare, privind pe fereastra; cand gandul se intrerupe ma aud mestecand, parca merg cu trenul si opreste in statii. Calatoresc prin imagini si ma poticnesc in reflexia mea din geam. Ma avantajeaza camera dezavantajos de mica de la etajul 10. Sa-i zicem "camera obscura", unde se developeaza realitati sau se voaleaza idei voyeuristice.


Cu parul ud, siroaie curgand inspre picuri la marginea fetei, caldura amplificata sub haine, muschi incordati prin valuri de efort si o batatura la calcaiul drept. Asta-s io acuma: sar peste baltoace, mai si calc in ele. Ropoiala de vara. Am intarziat, m-a prins si ploaia, deh.

Tu ma asteptai langa platan, n-am auzit cand ai sunat, nici n-am mai verificat telefonul.

Ma opresc mecanic. Ti-am promis ca nu voi intarzia, m-ai rugat sa mergem impreuna.
Cine esti tu pentru mine? In ruptura asta de ideal stau in ploaie si respir cu tot corpul umezeala din jur. Ma apasa ploaia, mantinela de fasaiala derutanta. E o treaba femeiasca, cine sunt eu pentru tine? De ce sa mergem impreuna? De ce m-am conformat? Ma simt dator?

Nu te inteleg si cateodata pare ca fac chestiile astea samaritene dintr-o lipsa de gandire, doar reflex intr-o recunostinta reciproca. Da, "iesim impreuna", tu crezi ca e cea mai serios. Sau poate ca speri asta? E o parte a stratagemei de a te face mie indispensabila? Ce avem noi in comun?

"- Ai venit, mai!" mi-a zis. Acuma, la 5 luni dupa, imi amintesc fals replica ei cand m-a vazut stand ud in sala de asteptare.
Amuzant e ca mi-aduc aminte mai bine figura paznicului cand am intrat la receptie. O scanare scarbita a mea, din cap pana-n picioare si un raspuns scamos si scuipat " Etaju doi, scrie si pe usa"

Cand am ajuns ea era la consultatie. Halal sincronizare.. Sau asta a fost o coincidenta cu impact mai potrivit dupa? Ce crezi? Mi-a fost cam jena sa ma asez. Nu eram chiar leoarca, dar apa inca mai picura de ici-colo de pe haine. Mi se parea groaznic de cald, lumina si liniste. De parca eu insumi eram investigat de priviri invizibile.

Era mai tanara, mai energica, mai dezinvolta. Era altfel iar eu aveam nevoie de ea. De ceea ce era. De carnea ei indracita, de privirea dragostoasa, de nebunia ei de "titirez copilaros". Si in rest? Ce vroia sa zica cu "- Dar noi, ce suntem noi doi, Cristi?" in cate o dimineata cu asternuturile incolacite pe picior, privind plafoniera cum se lumineaza cu trezirea rasaritului.

"Suntem o noapte care se culca-n zi! Suntem doua fiinte care exista intr-o placere de fi. Ti-am zis ca te iubesc doar atunci cand mintea mi-era corp incins, transpiratie ademenitoare. Descatusare de eu." ma gandeam sa-i marturisesc. In schimb iesea ceva fals in genul "- Mai, ne simtim bine impreuna si avem lucruri in comun. Sa vedem in timp.": Minciuna-minciuna-minciuna. Dar...

Cu cateva zile inainte iesem cu C fara ca ea sa stie, la doua strazi departare de clinica unde acum asteptam pe o canapea galben aprins, de vinilin. Atunci C mi-a fumat vorbe in fatza, mimica corporatista si entuziasm spoit. Franchetzea ei era stimulanta pentru un masochism opresiv al comentariilor mele. Estompare. Ne-am intalnit dupa serviciu. De ce? Cuvinte fumate, ochi albastri, obositi, parul cretz alintat din cand in cand de degetele ei subtiri. Cafea. "- Domnul ce doreste?" interventie docila a pseudo-localului cu stima, la venirea mea. Fresh. Asta doar ca sa-i vad expresia pe fata. Nu suporta fructele - ciudata "fobie".

Din albul ala claustrofob, printr-un dreptunghi iese ea. Zambeste - zici ca-i un copil, dar femeia e tradata de unduirea corpului la fiecare pas pe gresia sonora. " - Ai venit, mai!" acum a zis-o, chiar a zis-o. Imi da sa-i tin geaca. Cand se imbraca, cu spatele la mine " - Esti ud, mai ploua afara?". Trebuie sa recunosc ca felul neuntru al ei de a face conversatie prin banalitati imi convenea adesea. Era un zgomot alb.

Pe strada, la pas, mana-n mana. Nu mai ploua, chiar se vedeau ceva raze de soare care exploatau sparturi prin nori de-cenusizati. " - O vaca proasta!" izbucneste deodata. Aha, deci, mocneai iubito. Si cuvinte grele, ascutzite cad pentru a-mi descrie consultatia intima. Vulgaritate rotunjita pe buze de lolita. Incunvintez, cer detalii, aporb, sprijin, pasesc, o strang de mana. In fata guvernului ne oprim la semafor si-i zic ca arata bine. Se uita lung la mine, rupandu-se de ceea ce tocmai a fost "Mersi, multumesc ca ai venit".


Mi-am terminat "pranzul". D-abia acum se eliberase chicineta si am mancat ceva, de foame. S-a inserat, acum mai mult ma vad pe mine in geam decat razbesc sa disting ceva din parcarea de afara. S-au aprins lumini in cutiutze. Secunde, nenumarate secunde si faramituri risipite pe pervaz.
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Re: O nebunie binemeritata!

Mesajde the_scavenger » Joi Dec 20, 2012 1:35 am

Prea multa caldura pe frigul asta!

Amețisem, vroiam sa simt raceala aerului, sa merg naibii cat mai departe din cloaca aia mult înfierbântată. Aeroterme, calculatoare, claustra apropiere de respiratii refolosite, voci nadusite, priviri sub neoane. Puloverul oricat de indepartat, rasfirat, descheiat, impins, sucit, suflecat, ametit, se pleostea ca alga calaie pe trupul obosit. Aer si liniste gandurilor mele, cer. Asa cum sunt ele. Cine pizda ma-sii moare de frig iarna la etajul 10 pe 26 de grade?!

Cica muncitorii chinezi sunt tinuti la 17-19 grade, pe scaune inalte si cu lumina concentrata - o "fotosinteza" laboratzionala. Intre limitele astea as presta mult mai bine. Cred.

In fine: usa o imping si imbratisari de ger ma cuprind. Cainele sta infasurat in niste pleduri, o paralela buna a sistemului pe care il "apara". Vitalitate resemnata in punctualitatea supravietuirii plina de recunostinta. Trebuie sa fie acolo, pentru ca este. Si eu, cam tot un caine.

Cred ca zilele futute cu atat șarm pe bancile hipodrmoului cu Crisa au sădit in mine un pervers iubitor de astă masochista raceala. Mâini roșii, degete chircite abia ivite de sub mâneci. Fum, vorbe, sclipiri de saliva de dinti, ochi lustruiti intr-o hlizeala poznasa. Miros, caldura centrata, metaparticularitate. Si sex, deh, deloc.
Sinapsele croșesteaza amintiri. Sunete, miros. Urme de eu atunci. Sparkles, lot of them.
Craciun fericit in creier, sarbatoarea aduceii amine! A regasirii încă unui văl de inlaturat pentru o amorțire in prezent.
Cum oare se trag toate din noi in tot? O poveste atat de densa incat parem a fi conturati pe bune, intrepatrundere regizorala fara distributie clară. Oh, regizore, scenarist fudul! Dumnezeule, Negrule, simpaticule, ce ne facusi de... ne facusi?

Inca o amintire colosala: mirosul de benzina! Mama zice ca se trage de la poluarea de langa burtica, cand sarea din vagoane, atunci cand facea naveta cu mine inside. La Mizil, la Ploiesti, bolta poluata de mercaptani si izuri petroliere. Dar eu mai zic una, iaca: petrosin! Da, chestia ceea ce e buna la frecat parchetul. Poate ca miezul chimic era sadit din pruncie, dar a fost desavarsit in copilarie. Atunci cand camera suna a gol, covoare stranse sul calarite de un vajnic rasfatat al casei, mobila tinuta cu amenințări in coltzuri. Bucati tremurânde de parchet nude, asteptand sa fie supuse prefacerii. Frecus, oameni in genunchi, ruga asidua pentru aparitia... luciului.

Si mucosul inspira, inspira, aduna amintiri.

Pendula, chiar daca nu-mi aduc aminte zgomotul, suna in minte atunci cand o priveam. O reconstituire a unei prelungiri. Tic-tac, amuzant, timpul se scurgea. Puhoi invizibil agata tot ce vedeam. Navodul i-a prins pe cei de langa mine, pe mine si pe voi toti. O captura neceasara, intoarcere.

Mainile bunciului, postura, pieptanatu in oglinda oricand iesea din casa. De ce nu ma piepten eu? Simplu, sunt lenes, atat. Si mai de curand inspre impletosire. Dar mainile acela, ale lui, au trecut prin viata, prin frig, prin cald, palme, munca grea, boala, mir, pamant, timp. Ochii bunicii, cu pete minuscule. Si buza care se stramba BruceWillis-tic, s-au dus in sinapse si pamant. Mie dor de clipa in care am tras instanee pt. acum. Vreau clipa, sa fie "atunci".

Cum ziceam, mirosul de benzina, e ca crema de zahar ars pt. mine. Yummy.

Creierasu zburda, corpul daduse de frig. Dar ce nu observam, ce? Masinile, inghesuite, chiar si pe linia de tramvai, paralelism șicanat, nervozitate, confuzie de sarbatoare la semafor. Aburi, oameni cu lacrimi in colțul ochilor. Tuse, fum, vorbe puternice sau asteptare tacita. Ochi ațintiti, gesticulari. Zaresc niste buci de gagici bine prinse intr-o stramtoreșenie palpabila. Ce bucuros trebuie sa fie vantul sa le pleseneasca politicos si cu ambâț. Nasucuri, buze mutroase, tinerete, zambete. Priviri pierdute, telefoane, genti si ... aoleu, vecinu, vecinu, oamenii incearca sa scrie acilea, ce plm. ( scuze, dar tipul de la etaj se lupta cu fotoliul! Da-i, vecine, da-i, ca nu te asculta, mama lui de mobilier indăratnic. Arata-i cine e sefu; dar, auzi, fa-o incet )

Bai, asta ma face sa ma gandesc la altceva. Nu, stai, nu fac muci ca le tot peticesc, are legatura, stai. Oare auzea mojicu trosnitul de pat noapte intreaga, masa cum s-a rupt cu noi, canapeaua care scârțâia, rasetele nebune la rasaritul soarelui? Aburul pe geamuri si pofta de portocala dupa?
E minunata complicitatea oamenilor in barlogul lor si impresia ce ti-o lasa dincolo de ziduri.

Naiba stie, poate transeaza un miel. Pe o folie de la zugravit. Cu lingura. Sau poate e hartist si lucreaza cu lut. Sau... s-a plictisit de decor, schimba. Poate trage un scaun sub conducta sa pună sfoara.
Doar nu o freca cu petrosin parchetul! :))

Planul era simplu, testat si mai mult ca sigur de urmat fara tagada: de la Muncii sa merg pana la Iancului, pe jos. Putin, suficient la -5 grade. Planul cel mare era sa ajung mai repede acasa sa lucrez. Dar cand s-a intamplat vreodata asa cum ti-ai propus, Cristi?
Reni, mosi Craciun, oameni de zapada luceau multicolor sub copertina. O mogaldeata cu mama alaturi le intiparea in amintiri cețoase. "Mosu?". "Da, mamicule, e Mosu, Mosu este! Si renutzii si oamenii de zapada!"

Asta chiar langa fastfood. Noaptea, iarna, frigul, preschimba, asa-i?

Din pozele alb negru din copilărie ma imaginez si eu cam la fel. Cu fular mult prea lat, manusi intr-un costum simplu de faș. Sania lasa urme de rugina, era tuningul din fiecare lansare. Călătoria incepea, promisiunea de avânt pe panta si peripeție hibernală, oh yeah. Petice de asfalt, poticnela mersului, bocanci, pumni, aaah.

Oameni pe trotuar! Ne deplasam pinguinește, gemeanduri plimbatoare in cristalul serii.
Primul 335 l-am ignorat. Era un batran extra precaut care m-a intrebat / s-a asigurat inainte de a urca de coborarea cu succes la urmatoarea statie. E mult prea aglomerat, timpul nu ma afecteaza, astept urmatorul autobuz, i-am zis. Deja era urcat, vorbele s-au pierdut in mocirla, scuipatzi si printre urmele de cauciucuri.

Bucurestenii scuipa mult. Sau poate ca sare in ochi - nu la propriu - ca sunt mai multi nesimtiti laolalta, naiba stie. Dar ce m-a mirat este ca scuipa foarte mult si iarna. Poate ca se aduna si acum; ceva, ce trebuie impartasit, pe caldaram :)

Celalat 335 a venit greu dar, cum era de asteptat, mai lejer ocupat. Let's cut the crap: a fost foarte aglomerat, s-a facut mult, intarziere. Iarna, si toate cele autohtone.
Dar, introducerea de mai sus - stiu, maricica, dar ca si la sanie, trebuie sa las rugina - e pentru o succesiune de impresii.


Trebuie sa fi avut vreo 24-25 de ani. Cu parul strans intr-o coada, imi ajungea pana pe la umeri, avea casti in ureche. Poate ca mesteca o guma, sau poate ca asa as fi vazut-o. Era o tipa blondină, se tinea de bara cu mana dreapta, iar cotul stang sedea proptit. Asculta muzica sau doar astepta.
Privea la masini, isi mai lasa capul sa identifice ceva specific, cateodata. Poate era o cunoascatoare, poate urmarea ceva anume?

Masina neagra a capatat sens atunci cand degetele rasfirate, terminate cu niste unghii ascutite, lungi, s-au strans mai perceptibil pe metalul autobuzului. Prin geamul lateral al masinii apareau luminate intermitent niste picioare de barbat, in blugi stramti. Mana se juca nervoasa cu schimbatorul de viteze metalizat.

Fata se uita cu atentie, buzele i s-au miscat involuntar, atingerea metalului o facea sa se transpuna in (sub?) mana soferului necunoscut. Era o masina vanjoaza, un Audi demonic si cu gust. Unghii lacuite, un inel si din cand in cand gesticulari scurte era tot ce vedeam din masina oprita la stop, paralel.

Tipa se apropiase si mai tare, o pata crescanda de abur pulsa in dreptul ei acum. Nu se mai afla in masina, era undeva intr-o veghe pofticioasa a unei intamplari cu un necunoscut elegant intr-o masina puternica. Combinatia asta o atragea atat incat sa-i copieze aceluia gesturile, mimand atingerea. Privirea ii era fierbinte, luminoasa, proiectata prin caroseria groasa.

Caldura din autobuz ii era acum canal de plasma; o simtea intre picioare, cum fantasama ii ciupea corzi ale imaginatiei in acel plictis zilnic. Zbura catre o separare de masa, bratul barpatului apasa pe coapsa-i stanga acum, zambetul nevazut ii cadea ca un preludiu de sarut pe buzele-i doritoare. Mergeau in noapte pentru un desfrau fara de timp, decadere in simturi fara granite. Pardoseala zgomotoasa, usi izbite cu trupuri ce-si pierdeau abrupt veșmitele, vorbe aruncate intr-un seif de otel rece de senzatii. Maturitatea si siguranta lui, pofta si frivolitatea uitata a ei, intr-o reverie dintre statii.

Umbre pe perete, printre gratii si crengi miscate de vant.
Nu stiu unde a disparut masina, dar sigur femeia nu mai era langa mine, in autobuz: pe neasteptate ajunsese altundeva. :)


Am coborat si eu pana la urma la o statie oarecare; am mai mers pe jos o țâră, era placut.
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Re: O nebunie binemeritata!

Mesajde the_scavenger » Vin Noi 15, 2013 1:21 am

Poate ca era ud numai la suprafata. Dar si asa, se simtea rece si greu. Si am mers atata dupa masina aluia..
Isi luase carnetul de curand, dupa cum am dedus si singur de la cele 4 opriri de motor pana in intersectie.
Parcase prost, departe, suficient sa ma imbib de la umezeala.

Luna difuza, norii-petice suflate de noapte catre zi, masini ascunse pe trotuare, cocotzate, inghesuite, cu geamuri aburite. E frig acum.

Metalul portii se simtea negru, un negru absolut. Sugator avid de lumina. Era si senzatia de greata, de datorie, de... ceva ce trebuia, da, trebuia, sa fie. Si sa fac.

"- Ce are? Spune-mi tu ce naiba are! Eu unul nu imi explic. Pizda ma-sii de treaba, daca mai inteleg ceva. Il are pe dracu in ea, iti zic. Sau e de la Dragos ceva?"

"- Nici eu nush ce sa zic, omule. Poate nu ati folosit-o cum trebuie? Sau s-a bushit de atunci? Eu stiu una sigur, saptamana trecuta mergea! In fine, vedem acum cand ajungem ce are!"

Chestia asta cu "vedem acum cand ajungem ce are" e un tic al meshterilor. Pare sa multumeasca pe toata lumea, la momentul respectiv. Precum o melodie de fundal la un call-center: cineva se va ocupa de dvs. Exista, se pregateste, stie, se va dedica acestei cauze, numai aveti putintica rabdare.

Si George avea. De fapt nu avea incotro, era un subordonat, trebuia sa aiba. Daca o rezolva si pe asta totul trebuia sa mearga cap-coada. Ca uns.
Asa cum fusese vorba, inainte sa apara atatea si atatea probleme. Rahat de programator.

"- Ce mai face Sabina? Ai mai vazut-o de saptamana trecuta?"

Incerc sa dau un sens statului la semafor. Muzica nu aveam, jucarii de copii erau pe bancheta din spate, alaturi de rucsacul meu ( unde laptopul iesise din stand-by la ultima groapa luata si cosuma tot oxigenul, incingandu-se; suferea ).

I-am pasat-o pe asta cu gaigca pentru ca era foarte aproape de "poarta". Poarta la care George tragea din cand in cand, de dragul antrenamentului dar si palmaresului impartasit ici-colo la cate un "amic", era Sabina. Am cunoscut-o intr-o astfel de seara de after-work. In Megane-ul dosit langa calea ferata, incercand sa-si ascunda albul caraghios de inocent, erau ei doi. Cand dadui sa urc pe locul din fatza am vazut-o ca-mi face semne categorce cu mana dreapta sa intru in spate ( scuzati expresia ).

Cine era?

Stangacia mea usturatoare, de dupa 2 preuspuneri foarte "nasoale" ( 1. Sotia? 2. Sora? ), in loc sa destinda atmosfera, a cam pus-o pe ghimpi.
Pana mea, cine isi aduce "o veche amica", doar pentru ca era in drum?

Vechea amica a lui George era, din cate mi-a povestit cu ochii lucitori de copil pierdut in seriozitatea gri a cartierului, ruginit cu o viata de familist fericit, ea era o adevarata... nimfomana! Nopti intregi dedicate futaiului interzis, dorinte fara de piedici, exagerari in lumina pacatului fara de vina si a detasarii arzatoare de a trai abaterea.

Nu arata rau. Mereu ma izbeste cum la anumite cuvinte, in anumite momente, oameni tot apar copii. Sau poate ca am eu degenerat de-i vad asa, naiba stie. El o lovea din cand in cand cu cate un pumn scurt in coapsa, ca replica la vreo vulgaritate personalizata, ca un rahat cald, ascuns intr-un staniol de bomboane prea strident.
Ea persevera. Ochelarii lui se lasau pe nas. Se mai intorcea din cand in cand la mine, uitandu-se cu inteles "vezi ba, bucata buna, i-am tras-o de-am rupt-o, e-he"

"- Auzi, te superi daca aprind o tigara? Hai ca nu te superi, nu?" intreaba si raspunde, cu privirea usor ascultand la bancheta din spate. Se apuca sa scotoceasca in geanta cand "amicul meu de treburi" i-o taie scurt:
"- Nu, il supara, las-o dracu de tzigara si suge din a mea. Hai, ia-o, nu vezi catamai e!"

Eh, daca cineva ar fi auzit numai treburile ar fi zis ca vulgaritatea sigur urma sa duca la ceva, intr-un apartament colorat cu portocaliu, in care un mouse-pad cu un tigru murdar si sters ar fi tras spre el o cromatica suspicioasa. Dar nu, Sabinei i se oferise alternativa de a suge din tzigara electronica a lui George. Si ea accepta, in lipsa de varianta clasica.

"- Cu cine mai esti fa? Tot cu ala de la magazin? Sau esti pe uscat acuma?"
"- Eh, te cam fute grija, asa-i? Pai tu de cand n-ai mai venit pe la mine? Te-ai gandit? Treaba mea, caut si io pe cineva. Un sponsor. De fapt, sunt cu cineva!"
"- Si, ti-a dat-o bine?" ( evident, nu tzigara ) "Te-a urcat pe ea?"
"- M-a urcat o pula, nici n-am vazut-o. Cica sa o luam incet. Daca o mai putea... Vad io ce fac, macar sa iasa ceva."

Incercam sa zambesc in timp ce ma uitam in stopurile masinii din fatza.

"- Aglomerat azi, poate ca nu trebui sa mergem pe aici."
"- E tot timpul aglomerat, lucreaza aia la metrou, iese astialaltii de la serviciu. Ca tine. Asa e peste tot"

Un reportofon ar fi fost bun. Originalitatea momentului si a lor, vorbind picant despre tensiunea amintirilor promise, greu de retinut cu mintea mea slaba. Dar era placut sa ii ascult. Deodata toata oboseala, cafeaua-mutant pe care mi-am pregatit-o inainte sa vin, si care acum se mai potolise prin stomac, toata nebunia de a fi ca o bataie de inima intr-o clipa, atunci, parea echilibrat. Era un echilibru intre necunoscutul vietii mele nocturne si rabufnirea fara ocolishuri a celor doi.

Sabina locuia in apropierea blocului lui George. De asta s-a si lasat pe spate nitel, in umbra, ca nu cumva vreun chi de la etajul 3 s-o vada. Ei nu erau copii, dar se purtau asa.

Pe sotia lui a cunoscut-o dupa o mica istorie repezita pe strazi, intr-un scurtmetraj: ea lucra la pizzeria din colt. "Super pizza, cea mai buna din cartier". Pana la urma n-am scapat, intr-o noapte am si gustat aceasta pizza magica de prin apropierea Ferentariului.

Pe atunci George era pitit intr-un hanorac, cu mainile inghetzate, cura mare, si aspectul lui neslefuit de Malaiele. A intrat in local. Mirosea bine caldura aia, care ajunse pana in gura, o putea mesteca. Ii era foame, era intr-o goana catre ceva, venea de undeva. Acum era altceva, spatial, conjunctural. Pe axa 0 -> t simtea ca acum ceva se va fi intampla.

Si s-a intamplat, ce chestie, nu?

Asa a cunoscut-o pe Maria. La inceput l-a enervat. Poate ca asta i-a placut. Poate ca in nelamurirea subconstientului isi dorea sa fie enervat de ea, sa fie respins, sa fie ignorat. Chiar si comanda de pizza si suc a venit fara prima parte.
Nu avea nevoie de mai mult ( sau si ea a dorit-o, de a facut-o expres? ) i-a cerut sa se vada seara urmatoare, daca iese mai repede de la serviciu, tot aici.

Si asa a ramas, seara urmatoare, ei doi, pentru a se revansa ca a asteptat juma de ora o pizza care nu a venit.

"- Are multi ani ca spadasin, ti-am zis?"

Normal ca am belit ochii, cand imi povestea aceasta intamplare prin care a cunoscut-o pe Maria, a trantit din senin p-asta cu "spadasin".
Admirate, pt. ea sau pt. el?

"- Atunci era studenta, lucra sa se intretina. Stii, venim din familii sarace, ai nostri nu au avut situatie, nici noi. A trebuit sa ne descurcam. E greu. A fost greu. Trebuie sa dai din coate..."

"- A doua seara am <<uitat>> sa ma duc la intalnire" mi-o spune acum, dupa atatia ani, tot mandru de el. "Pai ce, sa vada cine e shefu, nu?"
"- Si cum v-ati mai vazut?" am zis eu rumegand popcorn imaginar.
"- Eh, m-am dus a doua saptamana cu sor'mea, s-o fac ciudoasa. Si i-am cerut pana la urma numarul de telefon; s-au intamplat demult..." a incheiat alungand fumul imaginilor de atunci.

Da, a fost o data. Acum au doi copii. Maria e in continuare geloasa si reflex il verifica mereu cand lipseste.

"- Da, fa, sunt la atelier, esti nebuna, ce'ai? Sunt pe dracu, ce pula, crezi ca ma fut aci? Uite, uite, stai sa vorbesti cu Cristi! Cum care Cristi, baiatu cu programu. Da, fa, proasta mai esti. Ia, asculta..."

Si asa am vb. pentru prima data la telefon cu un personaj de poveste, Maria.
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Re: O nebunie binemeritata!

Mesajde the_scavenger » Mie Dec 04, 2013 11:48 pm

"- Mâine o să lipsesc mai toată ziua. Pana mea, n-am ce face. Băi, trebuia să-i spun și lui Michael, nu?"
"- Normal că trebuie. Și așa a început să ne facă apropouri des că întârzii. Măcar să-i zici din timp de data asta..."

Soare nostalgic de toamnă, teleportat în iarnă. Bazaam! Soare cu dinți care dârdâie fin pe la geamuri, printre claxoane și umbre luuungi de macarale.
Este o zi ca oricare alta. Discretizare a unei clipe de clipe. Viața se naște, speranțe apun. Hei, tu, mai trăiești?
Recirculare de euri într-o neclaritate senină ca ziua asta de decembrie.

Te-apucă vreodată să te pierzi molecular și să te vezi atât de divizat încât să capeți marea frică de a-ți uita credula individualitate? Atât de mic, precum nici nu te pricepi a putea fi vreodată?

Nu. Și chiar dacă pe moment ai o ușoară neîncredre în tine, te vei schimba. E în natura noastră.
Scenarii peste scenarii, viitoruri într-un prezent care nu are timp să fie. Amagiri adunate în cămară, una peste alta, împingănd din trecut deșeul unui Tău care a fost ceva minunat peste timp.

"- Și unde te duci mâine? Ai treabă? Te întorci până la urmă? Avem ședință la 4."

Eu stăteam rezemat pe scaun rotindu-mă încet, prinzând din când în când strada, peretele, monitorul, Alex, strada, peretele etc. Mă uitam din când în când la el; el se pregătea să gesticuleze răspunsul. Știam oarecum de ce va întârzia. Ieri îmi zisese ceva, fugitiv, pe când zgribuliți ne îndreptam sper metrou.

Era vorba de un tatăl unei rude într-un un fel de relație etc. A murit. Nu șiam de ce, nu era atât de important încât să știu de ce. Se întâmplă. Nimeni nu se aștepta, nimeni nu dorea, nimeni nu putea să facă față - dar deh, va face! Era incomod, era dureros, pe alocuri mimat.

Noi suntem în viață și... i-am făcut deocamdată pe ailalți, aia de au dat colțul.

Și uite că imi repeta cu privirea aia tristă de lemings plouat și nedormit, cu barbă lăsată, ridicând din umeri adesea, mai presărând cu un "pula mea".
S-a oprit, scaunul meu se mișca în continuare.

De dimineață citisem o povestioară constructivă în Science World, a unei biolog marin. Cum un părinte își mustra copilul când acesta tocmai se pregătea să ridice o minge de plastic, uitată de vreme, pe o plaja. Și spunea tanti acolo cum s-au creat hidrocarburile din alge. Cum în milioane de ani au migrat cu modelarea Terrei, cum omul proaspăt apărut a evoluat suficient și brusc ( raportat la alealalte ) și a putut face POLIETILENA. Și de aici produsele din plastic. Cum într-un gunoi uitat în nisip stă multicică istorie. Și viața, și moarte. Și toate cele.

Chestia e că nu ne pasă. Și poate că nu avem timp să ne pese. Sau dacă ne-am gândi într-o astfel de profunzime fără fund mai tot timpul, n-am mai trăi deloc.

Și până la urmă... care e treaba cu noi? De ce?

"- Noi mâncăm ceva azi? Că e deja prânzul! Și așa n-am făcut mare lucru... "

Ăsta era David. Așa era el. Citea mai toată ziua articole și le îndosaria. Știa foarte multe lucruri, o enciclopedie era el. Mai degraba un index! Da, chiar, e foarte ordonat. Toate le pune pe liste, secțiuni, hash tags. Se pregătește pentru un potop informatic. El este Noe care o să salveze toate soluțiile, articolele cu tâlc, framework-urile opensource și librăriile șugubețe.

Pe când eu... eu în prostia mea, eu ascult muzică. Și ma uit pe fereastra. Și râd în sinea mea ca David are dinții gabeni, ochii prea apropiați. Și mă gîndesc că el ar putea fi un rozător care a dat naștere speței umane, important in evoluție. Iar eu un dinozaur visator, superficial, cocoșat și livid, țintă perfectă pentru un meteorit cu rol de nuiaua eridicat-oare a lui Moș Nicu.

Naughty-naughty.

Să le facem clare: la serviciu, 3 personaje. Io, Alex, David. Așteptănd, fiecare având gandurile sale. Mimică socială. Schimb de linkuri, priviri interpretate, gesturi, ticuri nervoase. Să lărgim zona. Etajul superior al unei cladiri sticloase. Oameni, roiuri. Fiecare cu gândurile lui. Interacțiune. Cluster de reacții. Schimburi energetice, unde radio ne mătura și împresoară. Imperfecțiune a unui Univers, ursit într-un mănunchi n-dimensional de Universuri. Varietate a totului, evantai.

Într-unul dintre ele el/ea încă trăiește, eu sunt fericit, eu încă sper. În altul poate nu exist.

Și cu ce mă ajută pe mine nebunia asta de reprezentare a la Rorschach prin care spoiesc o chestie care pare?

Mă ajută să cred în Dumnezeu. Pam-pam! Pam.

Pentru că există. Doamne, te rog să te rogi pentru mine. În n-universuri, cu n-rime, cu n-suspine. Eu sunt tu, fărâmă plutind în necunoscut.

Mâncarea lui David mirosea bine. Nu înțelegeam cum poate să o mânance atât de repede. Tăia carnea dinainte, cartofii îi amesteca printre bucățelele de mușchi de vită. Și brusc, cred, își zicea "Start!". Și odată pornit în astfel de cursă, se oprea d-abia la final. Alex, printre conversații pe telefon, și priviri scurte și negre, desfăcând un sandviș pe care Andreea i l-a plăsmuit din praf cosmic și dragoste ( și evident cu unt de arahide și cât mai dulce, așa cum îi plăcea lui ), era mai lent.

Dar, sfiinte Dumnezeule ( că tot zisei de dumneata mai sus ), nimeni nu e mai lent la mâncare ca mine! Or zice că le-o fac în ciudă?
Cred că îi scot din sărite. Eh. Trebuie să am și io ceva al meu, nu? :)

Ceea ce e supărător - pe lângă clipa în care ființa își dă duhul ( acea iluminare întunecoasă de materie neagra, expulzare în oceanul stelar - da, ciupercuțele de la prânz își fac efectul ;) ), este paralelismul de durere.

Cum e asta? Păi, uite cum văd eu: e vorba de ceea ce se întâmplă real-time, pe nevăzute, sub o aparenta normalitate. O descompunere rea-rea-de-tot a unei minunății împlinite. Un cancer tăcut, o erozune, o... lipsă crasă de fiabilitate.

Se zice la aceasta Absurd. La speranța coroborată cu continuul eșec invizibil, acumulat într-o durere. Baraj năucitor ce așteaptă să se reverse, sau să se spargă. Dar, pula mea, ca să-l citez pe Alex, noi să fim sănătoși.

Fum de țigară, atenuare de contrabas, voce urcată ca o rachetă, dără de idei.

Nu i-am putut zice prea multe. Atunci când trebuie să răspunzi, când dincolo de fir e o ureche care e prinsă brutal și fără anestezie direct la o inimă încercată... atunci idiotul de mine tace. Se aud tot felul de zgomote din centrală, se aude respirația, și tot ce iese din mine e "O să fie bine! Ai să vezi...". Și cu asta podeaua vibrază și se tranformă în vată. Înot în frica de a mă fi pierdut. Descompunere. Spectru de vise colorate, totul filtrat in gri. Viață pe care nu o știu îngropată cu un trecut făcut dintr-atâtea vederi de viitor. Spul-be-ra-tă.


De ce ne mințim?
Păi, așa funcționăm! E musai.
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Re: O nebunie binemeritata!

Mesajde the_scavenger » Joi Apr 03, 2014 12:37 am

Dintre toate inceputurile fara de sfarsit unul este cel care are norocul de a fi ales. Acest noroc se numeste ipostaza, potrivire de potriviri si e de fapt ceea ce-i marcheaza existenta. Un inceput este fiecare moment, concomitent cu un sfarsit. E… o nedeterminare: e, sau nu e? Poate ca toata parerea asta de a fi sau a nu prea fi, e ceea ce e. O iluzie concretizata prin ochii unor indivizi aparuti dintr-o iluzie.

Ca totul are un scop, asta e discutabil. Poate avea cel mai mult un inteles momentan, ori conjunctural. Cred ca cea mai buna definitie este ca totul s-a nascut din nimic si, probabil, se va intoarce, ori asta reprezinta mereu.

Ceea ce simt poate fi insa infinit!

E ce se naste din noi si este aruncat in toata marea de incertitudini. Ne putem minti si noi insine, ne putem pacali cu buna-stiinta, dar ceva apare in noi si asta e miraculos.

Undeva intr-un loc care este acela, un nimic care este totul a ajuns sa fie oricand si nicicand. Caut in mine sa vad o linie “speciala” dintr-o ancenstrala regasire a nimicului si nu gaessc ioc. Poate ca totul e momentan, dupa cum ziceam.

Dar nu cad prin mine, ma opresc in cioturi. Holograma ciudata, replicare mutanta de om. Puzzle tzipator in mozaic stelar.

Fumul i se lipea de obraz prin bufnitura rasului necontrolat, innodat cu frigul din statie. Peronul mic, inghesuiala, maneci lasate peste degete inrosite, un inel. Doua inele si o unghie jumatate vopsita in albastru.

“ … pai da, e o proasta, dar deh stii cine e? eh? “ in masina era cald. George era suparat, ca toti oamenii suparati de o suparare suparatoare. Vroia sa-mi zica anuma ca, deoarce si pentru ca, si mai ales avand motivul, “… sa-mi bag pula in gura ei de parvenita. Ba, stii cine e asta si de ce rezista? Eh? “ si poate ca nu era foarte-foarte-foarte suparat. Dar eram eu si eu il ascultam. Il intrebam si ma intrebam ce dracu sa-l mai intreb.

El avea dreptate, el putea sa-mi dovedeasca.

“… pai ce, nu i-am dat si lu asta la buci? I-am dat, slobozu ma-sii, dar ce, crezi ca in pat le are? Numai gura de ea, cracanata naibii”. Geamul nu-i functiona. Se apucase in ultimul timp sa fumeze tigari pe bune; lasase cacatul ala suspcios de tzigara electronica. Sau poate i-o stricasera copiii?

Nu! George avansase, George se afirmase, el stia si importanta i se facea nor plutitor sub adidasii de firma. Era pregatit sa pluteasca desupra tuturor, tunand si fulgerand, sa dea celor care merita jumatate din ce merita si celor care nu merita, pedeapsa capitala: vorba lui scamoasa.

Daca prin iarna mi sa parea ca povestile lui atata de apasate de un adevar plumbos - alea cu el receptioner la Hilton ( asta probabil in limbaj de acolo insemna un fel de mic peste gainar care mai facea rost de fete obosite la obositii care erau in deplasare ), apoi aventurile pe vasul de croaziera, prin satisfacerea unsa din belshug a englezoaicelor vulgare si a frantzuzoiacelor ( normal ) nifomane - m-au facut sa-l vad un mic urangutan instabil de cartier care shi-a impins cu greu reusita prin viata… ei, acuma, alta parare parea ca vrea sa faca.

Haina de stofa, tzigarile in suport imbracat in piele sintetica, ochelarii cu rama subtzire, privirea mai aspra si vorba Thor-ica de-a dreptu, il duceau direct in partea a doua a “Planeta maimutzelor”.

“… i-am spus lu Vali. Bai, asta e proasta. Ori plec eu si ramaneti cu mana-n cur, or tuta. Asa le-am zis, sa stii. Pai ce, cine-s astia sa ma prosteasca atata? Dar am ramas, da-i in ma-sa. Au nevoie de mine. “

Inflexiunile lungi, gesticulatia prieteneasca-agatzatoare. Pumnii in piciorul meu stang. Injuraturile pline de “ingrashamant” cresteau printre noi. Treceam pe langa statiile de tramvai, prilej de a rupe din indivizi care erau. Si eu eram, si George. Si Violeta, care scria cu “ieste” dupa cum mi-a aratat pe telefonul lucios la urmatorul semafor.

“ - De ce nu ai WhatApp? De ce, ma? A! Nu vrei, asa-i? Pune-l dracu, mai vorbim si noi noutatzi.”

Noi era el care pentru mine este cea mai fidela reprezentare populara, vizuala si ritmica, pe viu si cu public restrans a unui Malaiele. Am mai zis-o, dar e ceva ce sare in ochi.

E simpatic, chiar asa periculos cum se da. Un Mitica de Ferentari mai “spalat”.

Guma nu ma avea nicio personalitate, o mestecam de vreo jumatate de ora. Oricat de sofer s-ar fi dat el, se strecura cu greu printre randuri nervoase de alti speciali. Soarele taia raze prin praf, gropile ondulau curgerea caroseriilor. Peisaj dezolant de ziduri de caramida, magazine de cartier. Teren viran ascuns si cu ascunzishuri.

Fara ascunzisuri insa se dovedea el. Mai ales la intoarcere, cand gonea uitand de vreun semafor pe galben, cand pierdut in intimitatea noptii se auzea cu un ecou liric recitand din trecutu-i falnic.

“ - Cumnatu-miu a patzit-o. Dar ce sa-i fac, daca e bou!” aducea in prezent, iar si iar, copilul din flori, aparut acu 6 ani dintre fratele sotiei si o sarmana care locuia cu familia de 8 persoane in 2 camere. “… nu zic, are o fetita shmechera, dar bou a mai fost. Cum dracu sa n-o convingi p-aia, si asa boiata cum era, sa nu-l dea afara, ha?”

Tacere, si George isi reia destainurile pe care banuiesc ca le pregatise cumva prin mintea lui - da, firul logic era acolo si lega toate lucrurile intre ele. Macar la el. :)

“ Am avut si io una, eram tanar atunci. Buna, tzatze, cur, tzaranca buna, tot ce vrei la ea, saraca. S-a-ntamplat, ca asa e la tineretze, intelegi? Da, intr-o zi vine asta si-mi zice ca-l pastreaza. Io, spume. Ce-ai fai, te ia mortii ma-tii, te calc in picioare. Ce dracu sa fac eu cu copil acum? Sau tu, nu vezi ca murim de foame. Ne facem si noi un viitor, strangem niste bani. Asa, cu asta, pai puiu si tinerete si un rost.”

Primeste un mesaj, injura in prezent si mai trage din tzigara.
Tot ce ma gandesc, este ca trebuia sa-mi dau geaca jos. Nu mai dadea drumu la aerul conditionat si din cand in cand simteam cum mici picaturi de sudoare imi alunca pe spinare. Il aprob, il intreb cu intonatie, ma mir, joc teatru si io.

“… si am scapat, am imbarligat-o pe proasta, am bagat-o aci la clinica aia de mai incolo de intersectie “ si-mi arata spre un bloc cu 10 etaje, din peretele de alte blocuri. Dau din cap afirmativ, sigur ca stiam ca acolo e o clinica ( da? ). “ da, dar daca era sa raman ca boul asta cu aia pe cap? Ca aia vroia nunta, cacaturi. Aveam 20 de ani, nici 20. Ca nu ti-am spus de cand stau singur, ba?”

Mi-o fi spus, nu mi-o fi spus? Hai sa zicem nu. “De la 18!” a zis in timp ce degetul aratatori a plecat de la impunsu pieptului la impungerea cerului. Asta este el, un adevarat. Iar eu un tip transpirat care mergea prin Ferentari sa faca debug la un cod pe care inca nu-l scrisese si care facea conversatie pentru ca… in lipsa de altceva, tot parea mai animat intr-o zi d-asta monotona.

“ Stateam singur, imi gatea muierile, iar cand eram in pauza mai trecea si maica-mea sa mai faca curat, ca se facea ca la porci. Mai ales dupa ce mai veneau baietii sau mai sarbatoream pe vreunu” aici coteam la stanga, recunosc drumul, dar nu am retinut nici pana acum care e gardul casei.

Cu motorul oprit, uitandu-se pe fuga la mine ca sa-mi vada atentia in ochi, apoi pierdandu-se in amintirea vremurilor de atunci imi mai zice si asta: “am fost si ajutor de bucatar! pai da, a trebuit!”

Putine lucruri pe care George nu le-a facut / incercat / stie sa le faca in viata. E de admirat. E familisit, e curvar, e mistocar, e de cartier, e nitel cizelat la nevoie, e un om care poate sa se descurce. Dar cel mai important e ca simte, si se vede asta in felul in care se comporta, cum vorbeste. E o autenticitate care a trait-o si pe care o emana, se reprezinta fara a copia sau preschimba prea mult.

As vrea sa am puterea asta in mine de a fi un eu distinct prin toate chestiile simtite indiferent de uniformitatea din jur.
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Re: O nebunie binemeritata!

Mesajde the_scavenger » Dum Iul 19, 2015 1:25 pm

Mestec acest aer plumbuit-topit si atarnat ma aflu aci de o gravitatie gigantica, misc doar ca dorinta un pas in fatza celuilalt. Mirajul fetei Morgane preschimba tot printr-o lentila groasa/obtuza: masinile sunt urme de tush pe hartie murdara de asfalt mestecat, oamenii mai mult se inclina decat avanseaza, umili in trecerea lor grava, cerul e inversat de-a dreptu' si un hau albasru mut ne-ameninta pofticios ca ne-nghite asa, de-un moft... Un pinball prin sufluri radiante de soare, purtati inspre neputincioasa Umbra. Sunetele se-imbina ca un bici tacut, avantat de pe reflexii si treceri harbave. Viermi osteniti de tabla curg ananpoda pe shine, roti pleostite duc in spinare autobuze gemand de naduf. Apasatoare insolatie ma poarta-n cocon de para si foc, cu treceri subite de friguri, impresurat d-un puternic iz de isop de pe obrazul netezit. Bucati din mine exista si aici ca si colo, multiversalitate de cuantica izbanda, unde ma aflu, unde sunt tot? Picaturi gonesc pe spate, iritat rictus al tamplei transpirate il simt. Bara e o funie di clopot, “trag sfoara-n targ” de ura mea goala: mi-e cald, mi-e aiurea, vreau sa curga potop rece si nori negri sa-mi umble pe crestet! Sa scap de carpa uda, de incaltzarile grele si stranse, sa ma-refiu proaspat. Dar iata ca o statie mai e, o statie si ceva pasi, o statie si minute si clipe de secole par. Totul o sa fie in “a fost” si totul va fi atunci. O bere si-un shlap, o umbra si-un suras poznas: ma intorc la tine, la voi. Umbriti-ma cu veesla-asteptare, mi-e frica de cald, vreau recele vostru acum.
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Re: O nebunie binemeritata!

Mesajde the_scavenger » Dum Sep 13, 2015 10:39 pm

Oare cat sa fi durat aceasta/acea clipa? O detasare de mine si o ingramadire de ganduri, amintiri si proiectii nemaivazute, suficient. Mai acu cateva zile, cum mergeam si scoarta Pamantului o mangaiam superficial, brusc, dara de-o data stiut, un deja-vu deloc dezinvolt a aparut! Ca o insecta in prinsa-n rasina, momentul unic amprentat prin senzatie, s-a suprapus exact pe axa t. Fie eu m-am reintors s-o retraiesc, fi o clipa e cam totul si fac zapping prin diapozitive cu existenta-mi deja tiparita. Toate s-au intamplat ca “atunci”. Doar trecerea in clipa ista a avut un mic “hopa!" de mirare, o lipitura de film pe o rola nu suficient de incapatoare.

Si am mers mai departe. Dar undele amintirii deja-vu-ului care tocmai s-a intamplat atunci si acum in egala instanta, m-au infrigurat pe groasa-mi piele. Ce e asta? De ce atunci-ul de … atunci stia de acum-ul ce-a trecut? Frate, ia-o mai incet, asa a fost sa fie. Poate ca ai visat si ce-a ramas, ciorba de endorfine gelificate, d-abia acum s-a contopit in ceva ce seama mult. Ce rost are sa te gandesti la asta?

Pe de alta parte, un sictirit, sa-i zicem, “deja-vu” exhibitzionist se intampla de fiecare data cand merg cu G. Ma astept ca pe nepusa masa G sa-mi umple frigiderul de ahtiat dupa viatza altora cu mici specialitati.
Nu mai vorbisem cu el de ceva vreme. Stiam ca are niste probleme, stiam ca o sa ma sune. Si aveam acea siguranta apasatoare a unui camatar care-si vede creditorul mai aproape decat sper el sa fie - prin orice ar fi incercat. Stiam ca o sa sune, eram indiferent pentru ca stiam ca se va intampla. Nu stiam cand, dar nu e important. Era ca o carte, era rezervat, era sa vina, va fi venit. Amin.

G is continua transformarea. Cea usor vizibila era fizicul. Nu tu burta, nu tu par ravasit, nu tu adidasi si haine lalai. G se Ken-iza ( you know, Barbie masculin d-ala ). Camasa cu picouri, de calitate ( deh, atat cat ma pricep eu la vesmite ), cu guler inalt ( un film cu detectivi prin anii ’70? ), scoasa din pantaloni, scurta nu mai ascundea un abdomen bombat-gelificat. Trasese de fiare, slabise, era atent cu silueta. Bronzat pana peste poate, numai mici pete de alb luceau pe lacul unghiilor caraghios de atent ingrijite. Poate revenise la meseria de gigolo - asa cum aveam sa aflu ca fusesse, din episoade razlete - sau poate ca vroia o schimbare de “look” si asta ii era cea mai la indemana? Parul ii crescuse si era dat pe spate intr-o constructie ce semna cu inghetzata la cornet combinata cu vreun personaj dintr-un anime: dinamic, unik, sfidator. Deh, acu parea mai inalt. Am bufnit cand l-am vazut dar a trebuit sa-i spun ca mi-am adus aminte de ceva savuros de imaginativ-comic de la serviciu. N-a crezut-o, dar deh, G e simpatic, numai sa nu-l iei la misto, ca pune la suflet - oricat de “camatar” m-as fi simtit io atunci.

Pantofii cred ca i-am mai vazut. Sau poate ceva asemanator. Tot ma gandeam ca daca n-ar fi slabit atat, cu ciocatele acelea exagerat de alungite, ar fi trecut de departe un pinguin. Sau ca un Choplin de Ferentari ( da, tot acolo… ) cu un haz fragmentar al ipostazelor. “- Nu-i nimic…” cand l-am atins din greseala pe podoaba din picioare, un “nu-i nimic” drept demo aka “ai gresit, dar vezi si tu, asa ceva nu are cum sa se intample iara, da?”.

Rama telefonului ii lucea de cate ori isi verifica notificarile, luandu-l din causul largit din bordul masinii. Din cand in cand un bip de baterie descarcata iesea nelalocul lui, scuzati expresia, piuind tampit cum ca in curand totul se va termina, un Tamagotchi abrutizat care stia una si buna. Baterie, baterie, bateria.. Bateria lui G era dorinta de a trai. Si capacitatea lui nu e de ignorat. Mereu am zis ca scoala vietii a absolvit-o maga cum se tot “laude”. Jos palaria. Tot ce a facut a facut “sa fie bine” si nu a contat ce a trebuit sa faca. A razbatut. El se transforma, se adapteaza - ce dovada mai buna decat metamorfizarea lui curenta intr-un fante spilcuit dat cu bronz? Tinteste sus, este lovit, se ridica, se scutura si o ia de la inceput. O face pentru el, pentru familie, si tot facutul asta mai ii pune un inel in trunchiul plin de atatea altele. E secular chiar daca roieste pe la 35+ ani.

“- Rusinea este pentru fraieri” suna o stampila categorica ca un sir de litere pe o atza din fumul lui G. Fuma niste tzigari nu prea puturoase dar nici prea suave ( heh, cred ca asta e si cea mai buna caracterizare a lui, ca personaj :) ). G avea rusine cand trebuia sau atat cat trebuia, dar cand nu trebuia… ioc. Calca pe oameni, taia in vorbele lor inchipuite, ii strivea neavandu-i in fatza, ii muta ca pe niste piese fara valoare pe o tabla diforma de neajunsuri. “- I-am zis lui V ca e bleg - intelegi, eu pot sa-i spun asa, nu se supara, suntem la catarama, chiar daca el zice ca conduce tot - ca astia il joaca. A sta cu orele la tzigari, V vorbeste la telefoane si cand vede si astialalti, incep si ei cu d-asta, intelegi? Bai, o mana de fier trebuie pt. astia, ca altfel iti mananca de la gura…”.

Si aceasta era cealalta transformare a lui G. Shefia. De cand avea subalterni parca calcase pe ceva proieminent de ajunse mai aproape de acel sus pe care-l visa mereu. Sa fii cu un pas mai sus de e de aici de colo. Vezi lucrurile altel, parerile tale parca au si o finalizare ( sau e mai probabil ), poti vorbi la alt nivel. Aura de shefie umplea masina mai ceva ca fumul imprastiat de aerul conditionat care batea numai pe parte dreapta - unde leneveam eu.

Acu cand ma intorc spre casa, dupa ce l-am lasat in masina, toata vorba lui pluteste printre blocuri. E cald, ruptura din raceala imbelsugata a Megane-ului in boloroseala asta calda a noptii de miercuri. Oi fi gandind io despre el scriitoreste, il pun sub o jegoasa de lupa, dar se poate descurca si fara mine, ca deh.. e un adevarat de Ferentari.

In fine, e de cateva zile fara nevasta - e plecata pe alte meleaguri. A ramas cu cei doi copii si cu soacra “pe cap”, si chiar daca mai lucreaza de acasa imi spune fixandu-ma la o intersectie cu ochii lui d-un negru tulbure “- Imi place, ca sa-ti zic sincer. Si V e om cu mine, asa ca n-am de ce ma plange ca mai trag si de acasa.” In timp ce gonea spre urmatorul semafor, din lesinatura de piuit al bateriei descarcate ringtone-ul vesel de pe o plaja imaginara imi aduce semi-dialogul asta “… da, ii activez… farmez cativa… unde se duc? … da, da, toti dragonii… hai ca te las, cand ma opresc o sa.. normal-normal”. Sa fie G intruchiparea lui [...]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Anterior

Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori