Sal
Am ajuns sa cred ca tot ceea ce fac trebuie sa aiba o justificare. So .. here it goes.
De ce scriu acest jurnal ?
Ma gandeam intr-o zi ... daca as putea sa scriu un caiet , un fel de jurnal , in care sa scriu tot ceea ce imi trece prin minte , un caiet cicatrizat de gandurile care pana la urma ma insufletesc. Apoi m-am gandit daca as putea sa ies din camera mea , in mana cu acest caiet , sa ies din casa si apoi sa ma plimb pe strada , uitandu-ma dupa o persoana complet straina careia sa ii dau acel jurnal. Eventual sa fi completat pe ultima pagina ceva de genul :
“ Scrie si tu un caiet si da-l mai departeâ€Â
My Everyday Limbo | Seth2
66 mesaje
• Pagina 1 din 3 • 1, 2, 3
My Everyday Limbo | Seth2
de Seth2 » Lun Iul 26, 2004 1:09 am
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
26|07|04
de Seth2 » Lun Iul 26, 2004 9:30 pm
Hmmm.. e pentru a doua oara cand tot ce am scris intr-un post mi se duce pe apa sambetei si daca ma gandesc ca am scris doar doua posturi aici... devine destul de descurajant. Probabil e un semn pe care o sa incerc sa-l ignor , pana nu devine prea tarziu redefinirea personalitatii mele in paranoic.
Cu atat mi-e mai greu acum , sa scriu ceva in locul a ceea ce trebuia sa fie de fapt aici. Urmele fostelor cuvinte au ramas inca neputincioase pe ecranul alb al calculatorului , ca niste fantome , a caror corpuri au disparut undeva in misterele internetului .
So... here I am... fara posibilitatea sa repet cele scrise acum cateva minute , si asta nu din cauza ca nu as mai tine minte ce am spus sau ca nu as avea rabdare sa repet , ci pur si simplu pentru ca nu mi s-ar parea normal sa scriu aceeasi chestie inca o data. Cred ca intr-un jurnal totul trebuie sa curga, sa vina de la sine . Intr-un cuvant.. sa fie spontan.
M-am gandit sa transcriu in continuare , pe urmatoarele posturi cateva povesti pe care le-am scris sau care sunt in curs de scriere. Trebuie sa spun ka nu le-am skris ku nici o intentie pur beletristica asa ca cei care le vor citi o vor face oarecum pe riscul lor
.
Prima poveste este de fapt o tema la fizica , ceva pentru marirea notei in orice caz. Tema suna ceva de genul : imaginati-va ca sunteti un obiect legat de domeniul fizicii . Un shurub , un scripete etc... si sa descriem o zi din viata noastra , sa descriem cele 24 de ore care ne reconstruiesc ziua. Pana la urma am ales sa fiu un fascicul de lumina. Ceea ce se gaseste in posturile de mai jos e ceea ce a iesit.
Pana atunci , cateva date i(relevante) despre mine :
- ma cheama Vlad . Seth vine de la personajul interpretat de Nicholas Cage in Orasul Ingerilor , film care nu e neaparat printre preferatele mele , dar il vazusem in ziua cand mi-am pus net si mi s-a parut ca nick-ul asta ar fi ok. 2 vine de la faptul ca mai era pe mirc cineva cu nick-ul seth. Anyway... intre timp , 2 si-a intrat in drepturi egale cu literele care-l precedau... prin liceu fiind strigat cateodata chiar Seth Doi
- tocmai am trecut in anul doi de la Arhitectura / Cluj
- cateva filme preferate : Fight Club , Lost In Translation , Talentatul domn Ripley , The Piano , Alearga,Lola,alearga , Phone Booth , Dogville ; serial preferat : Six Feet Under
- ce prefer ? sa calc cu talpile goale pe iarba sau pe nisip ? Pe iarba. (si asta imi aminteste de o faza din The Recruit – “dancing in the rain or to be invincibleâ€Â
Cu atat mi-e mai greu acum , sa scriu ceva in locul a ceea ce trebuia sa fie de fapt aici. Urmele fostelor cuvinte au ramas inca neputincioase pe ecranul alb al calculatorului , ca niste fantome , a caror corpuri au disparut undeva in misterele internetului .
So... here I am... fara posibilitatea sa repet cele scrise acum cateva minute , si asta nu din cauza ca nu as mai tine minte ce am spus sau ca nu as avea rabdare sa repet , ci pur si simplu pentru ca nu mi s-ar parea normal sa scriu aceeasi chestie inca o data. Cred ca intr-un jurnal totul trebuie sa curga, sa vina de la sine . Intr-un cuvant.. sa fie spontan.
M-am gandit sa transcriu in continuare , pe urmatoarele posturi cateva povesti pe care le-am scris sau care sunt in curs de scriere. Trebuie sa spun ka nu le-am skris ku nici o intentie pur beletristica asa ca cei care le vor citi o vor face oarecum pe riscul lor
.
Prima poveste este de fapt o tema la fizica , ceva pentru marirea notei in orice caz. Tema suna ceva de genul : imaginati-va ca sunteti un obiect legat de domeniul fizicii . Un shurub , un scripete etc... si sa descriem o zi din viata noastra , sa descriem cele 24 de ore care ne reconstruiesc ziua. Pana la urma am ales sa fiu un fascicul de lumina. Ceea ce se gaseste in posturile de mai jos e ceea ce a iesit.
Pana atunci , cateva date i(relevante) despre mine :
- ma cheama Vlad . Seth vine de la personajul interpretat de Nicholas Cage in Orasul Ingerilor , film care nu e neaparat printre preferatele mele , dar il vazusem in ziua cand mi-am pus net si mi s-a parut ca nick-ul asta ar fi ok. 2 vine de la faptul ca mai era pe mirc cineva cu nick-ul seth. Anyway... intre timp , 2 si-a intrat in drepturi egale cu literele care-l precedau... prin liceu fiind strigat cateodata chiar Seth Doi
- tocmai am trecut in anul doi de la Arhitectura / Cluj
- cateva filme preferate : Fight Club , Lost In Translation , Talentatul domn Ripley , The Piano , Alearga,Lola,alearga , Phone Booth , Dogville ; serial preferat : Six Feet Under
- ce prefer ? sa calc cu talpile goale pe iarba sau pe nisip ? Pe iarba. (si asta imi aminteste de o faza din The Recruit – “dancing in the rain or to be invincibleâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 1 | Partea 1
de Seth2 » Mar Iul 27, 2004 9:08 pm
Am simtit ceva in interiorul meu... o rupere din ceva mai mare . Nu putem respira.. Ma simteam slabit , si de-abea ma mai puteam misca prin spatiul interstelar...
Soarele , care se intindea urias in spatele meu , incepea sa devina din ce in ce mai departat... M-am uitat in jurul meu si am vazut ca erau si alti frati de-ai mei... care porneau in aceeasi calatorie fascinanta..
Dar unde ducea drumul meu? Am incercat sa ma misc in alta directie ... dar eram blocat ca si intr-un sipet de cristal... Singura directie pe care puteam sa o urmez era cea data la nasterea mea si nu puteam avea nici un control aspura ei.. Nici macar sa o opresc... Oare la ce a folosit atunci nasterea mea daca nici macar nu puteam sa influentez singur cursul meu ?
Poate ca si celelalte fascicole de lumina isi puneau acelasi intrebari... Si totul in timp ce ma apropiam din ce in ce mai repede de o planeta mica din Sistemul Solar , din al carei stele m-am nascut... Porneam spre necunoscut.. si nu stiam nici unde o sa ajung si nici macar cat o sa mai traiesc...
Aveam o viteza din ce in ce mai mare... Incepusem sa ametesc asa ca aproape nici nu mi-am dat seama ca totul a inceput sa se incalzeasca in jurul meu... De la racela din cosmos... Ajunsesem acum undeva .. intr-un spatiu cald... usor...Incepeam sa prind o urma de speranta.. Daca pana la urma totul va fi iar dat in mainile mele , astfel incat sa-mi pot conduce singur traiectoria impusa si care parea pana acum implacabila... ?!
Nu mai aveam senzatia aceea de sufocare pe care o avusesem in sapatiu... Ma simteam mai viu... Mai semneficativ... Poate ca toti ne simtim mai semnificativi atunci cand ajungem intr-o lume mai marunta asa cum e planteta asta albastra... Nu aveam decat sa ma multumesc cu aceasta senzatie de importanta pe care mi-o dadea acest nou univers in care intrasem...
...
Soarele , care se intindea urias in spatele meu , incepea sa devina din ce in ce mai departat... M-am uitat in jurul meu si am vazut ca erau si alti frati de-ai mei... care porneau in aceeasi calatorie fascinanta..
Dar unde ducea drumul meu? Am incercat sa ma misc in alta directie ... dar eram blocat ca si intr-un sipet de cristal... Singura directie pe care puteam sa o urmez era cea data la nasterea mea si nu puteam avea nici un control aspura ei.. Nici macar sa o opresc... Oare la ce a folosit atunci nasterea mea daca nici macar nu puteam sa influentez singur cursul meu ?
Poate ca si celelalte fascicole de lumina isi puneau acelasi intrebari... Si totul in timp ce ma apropiam din ce in ce mai repede de o planeta mica din Sistemul Solar , din al carei stele m-am nascut... Porneam spre necunoscut.. si nu stiam nici unde o sa ajung si nici macar cat o sa mai traiesc...
Aveam o viteza din ce in ce mai mare... Incepusem sa ametesc asa ca aproape nici nu mi-am dat seama ca totul a inceput sa se incalzeasca in jurul meu... De la racela din cosmos... Ajunsesem acum undeva .. intr-un spatiu cald... usor...Incepeam sa prind o urma de speranta.. Daca pana la urma totul va fi iar dat in mainile mele , astfel incat sa-mi pot conduce singur traiectoria impusa si care parea pana acum implacabila... ?!
Nu mai aveam senzatia aceea de sufocare pe care o avusesem in sapatiu... Ma simteam mai viu... Mai semneficativ... Poate ca toti ne simtim mai semnificativi atunci cand ajungem intr-o lume mai marunta asa cum e planteta asta albastra... Nu aveam decat sa ma multumesc cu aceasta senzatie de importanta pe care mi-o dadea acest nou univers in care intrasem...
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 1 | Partea 2
de Seth2 » Mar Iul 27, 2004 9:11 pm
...
Dintr-o data m-am oprit !!! ... Nu ma asteptasem la asa ceva din partea mea... Se pare ca nu ma cunosteam chiar deloc... Cum puteam sa fac lucruri pe care nici macar nu ma gandisem sa le fac sau care nici nu-mi caracterizau scurta mea viata de pana atunci.. adica miscarea continuua prin spatiul interstelar... M-am speriat.. Asta insemna ca nu aveam nici un control asupra mea... Eram in totalitate in voia sortii care nici macar nu stiam daca e cu mine sau impotriva mea...
Dar mai era totusi un lucru care-l puteam face... Sa observ tot ce se intampla in jurul meu... Macar asa poate ca o sa treaca timpul mai repede... Sau poate ca o sa incep sa invat lucruri noi... Incepea sa-mi placa .. Prima lectie invatata a fost faptul ca singura persoana in care nu trebuie sa ai incredere este propria ta persoana...
Eram pregatit pentru tot ceea ce urma... Si chiar daca destinul meu era petcetluit , macar puteam sa observ ceea ce imi era dat sa observ...
Asa ca primul lucru care l-am facut a fost sa ma uit in jurul meu .. De ce ma oprisem ? Peste tot era o ceata ciudata.. alba... pufoasa... care ma inconjura si ma sufoca... M-am uitat in sus.. Dar aceeasi ceata ciudata imi oprea vizibilitate.. Eram inchis aici...
Am ramas nemiscat.. Descurajat... Deci asta a fost sfarsitul ? Asta a fost tot? Asta a fost tot ceea ce am asteptat... Pentru asta m-am nascut?
Formatiunea aceea cetoasa... Se misca necontenit in jurul meu... dar nu stiam ce sa invaţ de la ea... Nici macar nu o mai priveam... Stateam doar inchis in mine.. Astfel incat lumina care o aveam incepu sa paleasca.. pana se facu aproape invizibila...
Dintr-o data insa un nou peisaj s-a deschis sub mine... Ceata aceea... care mai tarziu am aflat ca e numita “noriâ€Â
Dintr-o data m-am oprit !!! ... Nu ma asteptasem la asa ceva din partea mea... Se pare ca nu ma cunosteam chiar deloc... Cum puteam sa fac lucruri pe care nici macar nu ma gandisem sa le fac sau care nici nu-mi caracterizau scurta mea viata de pana atunci.. adica miscarea continuua prin spatiul interstelar... M-am speriat.. Asta insemna ca nu aveam nici un control asupra mea... Eram in totalitate in voia sortii care nici macar nu stiam daca e cu mine sau impotriva mea...
Dar mai era totusi un lucru care-l puteam face... Sa observ tot ce se intampla in jurul meu... Macar asa poate ca o sa treaca timpul mai repede... Sau poate ca o sa incep sa invat lucruri noi... Incepea sa-mi placa .. Prima lectie invatata a fost faptul ca singura persoana in care nu trebuie sa ai incredere este propria ta persoana...
Eram pregatit pentru tot ceea ce urma... Si chiar daca destinul meu era petcetluit , macar puteam sa observ ceea ce imi era dat sa observ...
Asa ca primul lucru care l-am facut a fost sa ma uit in jurul meu .. De ce ma oprisem ? Peste tot era o ceata ciudata.. alba... pufoasa... care ma inconjura si ma sufoca... M-am uitat in sus.. Dar aceeasi ceata ciudata imi oprea vizibilitate.. Eram inchis aici...
Am ramas nemiscat.. Descurajat... Deci asta a fost sfarsitul ? Asta a fost tot? Asta a fost tot ceea ce am asteptat... Pentru asta m-am nascut?
Formatiunea aceea cetoasa... Se misca necontenit in jurul meu... dar nu stiam ce sa invaţ de la ea... Nici macar nu o mai priveam... Stateam doar inchis in mine.. Astfel incat lumina care o aveam incepu sa paleasca.. pana se facu aproape invizibila...
Dintr-o data insa un nou peisaj s-a deschis sub mine... Ceata aceea... care mai tarziu am aflat ca e numita “noriâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 1 | Partea 3
de Seth2 » Mar Iul 27, 2004 9:14 pm
...
Planeta albastra se deschidea incet , primitoare ,calda , sub mine... Dar culoarea albastra disparuse cu desavarsire... Era posibil oare asa ceva? Doar o vazusem clar de sus , din spatiu... Ii vazusem clar culoarea albastra... Un albastru nesfarsit... Unde disparuse? Nu puteam sa gasesc nici macar o fărama din vechea culoare cu care ma obisnuisem... In schimb o multitudine de alte culore se deschideau in fata ochilor mei...
Toate dansau intr-un joc haotic al culorilor... Incat nu mai intelegeam nimic... Fusesem pacalit... Pacalit de proprii mei ochi... Am aflat atunci cel de-al trilea invatamant... Chiar daca ceva poate parea din departare intr-un anume fel... , daca avem rabdare sau daca stim cum sa-l privim de mai aproape.. se poate transforma in cu totul alceva decat ceea ce a fost inainte... Chiar in ceva ce nici nu ne puteam imagina ca poate fi , in shimbul a ceea ce ni se parea inainte atat de clar.. dar acum ni se pare doar o iluzie.. o iluzie a propriilor nostri ochi... a propriei noastre perceptii...
Am inceput iar sa cobor in jos cu o viteza uimitoare... printre ramasitele de nori care se rasfirau in jurul meu... Ma simteam liber... Si plin de speranta...
Dintr-o data insa , din spatele meu veni o picatura de apa... , un strop de ploaie care ma prinse in interiorul ei... Eram iar captiv... Dar nu am mai lasat descurajarea sa se apropie de sufletul meu... Nu i-am mai dat ascultare.. Am lasat doar totul sa mearga ianinte... pentru ca stiam ca in curand o sa ies si de acolo... Peretii picaturii de apa in care eram erau aprope opaci din cauza agitatiei din strop si de-abea mai puteam distinge ce se intampla in afara lui...
Coboram cu o viteza din ce in ce mai mare de suprafata aceea de pamant .. care inainte arata ca o Planeta Albastra...
M-am lovit de ceva tare... Era acoperisul unei case... Picatura se sparsese , iar eu reuşisem sa ies afara... Ma simteam minunat... Eram undeva intr-un univers plin de miscare... In care totul se putea intampla... Eram liber... Puteam fi din nou fericit! Asa ca m-am hotarat sa nu ma despart inca de picatura de ploaie care m-a adus aici si sa-i urmez inca putin drumul.. asa ca m-am grabit sa o ajung din urma.. pentru ca ea deja incepuse sa se scurga pe acoperisul casei...
Probabil ca si ea era tot la fel ca si mine... Poate ca si picatura aceea se nascuse din ceva... din norii aceia sufocanti... Si poate ca si ea pornise in aceeasi calatorie ca si mine... Un sentiment de simpatie ma atrase de picatura aceea de ploaie.. Poate ca ea stia mai multe decat mine.. Poate ca ea ma putea ajuta cu ceva... Asa ca m-am grabit s-o strig...
...
Planeta albastra se deschidea incet , primitoare ,calda , sub mine... Dar culoarea albastra disparuse cu desavarsire... Era posibil oare asa ceva? Doar o vazusem clar de sus , din spatiu... Ii vazusem clar culoarea albastra... Un albastru nesfarsit... Unde disparuse? Nu puteam sa gasesc nici macar o fărama din vechea culoare cu care ma obisnuisem... In schimb o multitudine de alte culore se deschideau in fata ochilor mei...
Toate dansau intr-un joc haotic al culorilor... Incat nu mai intelegeam nimic... Fusesem pacalit... Pacalit de proprii mei ochi... Am aflat atunci cel de-al trilea invatamant... Chiar daca ceva poate parea din departare intr-un anume fel... , daca avem rabdare sau daca stim cum sa-l privim de mai aproape.. se poate transforma in cu totul alceva decat ceea ce a fost inainte... Chiar in ceva ce nici nu ne puteam imagina ca poate fi , in shimbul a ceea ce ni se parea inainte atat de clar.. dar acum ni se pare doar o iluzie.. o iluzie a propriilor nostri ochi... a propriei noastre perceptii...
Am inceput iar sa cobor in jos cu o viteza uimitoare... printre ramasitele de nori care se rasfirau in jurul meu... Ma simteam liber... Si plin de speranta...
Dintr-o data insa , din spatele meu veni o picatura de apa... , un strop de ploaie care ma prinse in interiorul ei... Eram iar captiv... Dar nu am mai lasat descurajarea sa se apropie de sufletul meu... Nu i-am mai dat ascultare.. Am lasat doar totul sa mearga ianinte... pentru ca stiam ca in curand o sa ies si de acolo... Peretii picaturii de apa in care eram erau aprope opaci din cauza agitatiei din strop si de-abea mai puteam distinge ce se intampla in afara lui...
Coboram cu o viteza din ce in ce mai mare de suprafata aceea de pamant .. care inainte arata ca o Planeta Albastra...
M-am lovit de ceva tare... Era acoperisul unei case... Picatura se sparsese , iar eu reuşisem sa ies afara... Ma simteam minunat... Eram undeva intr-un univers plin de miscare... In care totul se putea intampla... Eram liber... Puteam fi din nou fericit! Asa ca m-am hotarat sa nu ma despart inca de picatura de ploaie care m-a adus aici si sa-i urmez inca putin drumul.. asa ca m-am grabit sa o ajung din urma.. pentru ca ea deja incepuse sa se scurga pe acoperisul casei...
Probabil ca si ea era tot la fel ca si mine... Poate ca si picatura aceea se nascuse din ceva... din norii aceia sufocanti... Si poate ca si ea pornise in aceeasi calatorie ca si mine... Un sentiment de simpatie ma atrase de picatura aceea de ploaie.. Poate ca ea stia mai multe decat mine.. Poate ca ea ma putea ajuta cu ceva... Asa ca m-am grabit s-o strig...
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 1 | Partea 4
de Seth2 » Mar Iul 27, 2004 9:16 pm
...
Dar nu raspunse.. Nici macar nu-si intoarse privirea... Eram dezorientat... De ce nu ma baga in seama.. De ce ma ignora? Eram altfel decat ea si nu vroia sa aiba nimic de-a face cu mine... Eram dezamagit pentru a doua oara... Pentru un moment nu am stiut ce sa mai fac... Am asteptat fara sa ma misc... Si am ascultat... Dar nu era nimic de auzit.. Atunci mi-am dat seama ca totul in jurul meu era cuprins in cea mai adanca liniste.. Numai glasul meu se mai auzea... Totusi parea foarte ciudat sa fie asa , pentru ca totul in jurul me era in plina miscare... Apoi am realizat ca ajunsesem deja la a patra lectie pe care trebuia sa o invat... : nu tot ceea ce este in jurul nostru.. nici macar lucrurile si fiintele care sunt ca si noi... , nu pot sa inteleaga intotdeauna ceea ce simtim sau spunem... Fiecare are un univers al lui.. in care e doar vocea lui si in rest tacere.. Celelalte glasuri se aud doar daca stiu cum sa fie auzite... Si cum sa intre in universul celuilalt...
Nu mai aveam nevoie de un raspuns... Stiam ca nu o sa pot sa inteleg nimic din ce mi-ar fi spus picatura de ploaie.. Nici macar raspunsul la intrebarea mea daca o pot insoti in calatoria ei... Dar erau alte feluri de a intelege... Diferite decat cuvantul... M-am apropiat iar de picatura care cobora incet pe acoperis.. si am intrat incet in ea.. Iar picatura de ploie s-a inchis din nou , in jurul meu...
Am alunecat usor pe acoperisul umed... iar apoi am cazut de pe streasina casei pe geamul camerei din faţa. Dar acolo picatura s-a oprit.. iar eu odata cu ea... Asta mi-a permis sa vad o fata de cealalta parte a gemului... Parea suparata... Abatuta.. Ochii ii erau ingandurati , faţa obosita... Pe obrajii ei am vazut alte picaturi... dar nu erau de ploaie.. erau mult mai clare , mai limpezi... Dar cu toate acestea simtem din partea lor o energie mult mai mare... Care ma atragea... Nu mai vazusem niciodata asemeanea picaturi pe obrazul cuiva... Izvorau de undeva din ochii fetei.. si coborau usor de obrazul fin.. pe linia buzelor si a gatului...
Nu-mi mai puteam desprinde ochii de la acea picatura... Recunoscusem in apa aceea acelasi fel de lumina ca si a mea...Ma recunoscusem pe mine.. Cu aceeasi stralucire.. Dar de cu totul alta natura... Poate ca si lumina aceea era tot una ca si mine , care cauta drumul spre ceva ce nu cunoste... Poate ca in lumina din lacrima aceea voi gasi ajutorul de care aveam atata nevoie...Doream sa ajung dincolo de geam.. sa stralucesc impreuna cu lumina aceea divina... sa fiu alaturi de ea... Ii simteam prezenta si vroiam sa o stiu aproape pentru tot restul drumului meu.. oricat ar fi durat el...
...
Dar nu raspunse.. Nici macar nu-si intoarse privirea... Eram dezorientat... De ce nu ma baga in seama.. De ce ma ignora? Eram altfel decat ea si nu vroia sa aiba nimic de-a face cu mine... Eram dezamagit pentru a doua oara... Pentru un moment nu am stiut ce sa mai fac... Am asteptat fara sa ma misc... Si am ascultat... Dar nu era nimic de auzit.. Atunci mi-am dat seama ca totul in jurul meu era cuprins in cea mai adanca liniste.. Numai glasul meu se mai auzea... Totusi parea foarte ciudat sa fie asa , pentru ca totul in jurul me era in plina miscare... Apoi am realizat ca ajunsesem deja la a patra lectie pe care trebuia sa o invat... : nu tot ceea ce este in jurul nostru.. nici macar lucrurile si fiintele care sunt ca si noi... , nu pot sa inteleaga intotdeauna ceea ce simtim sau spunem... Fiecare are un univers al lui.. in care e doar vocea lui si in rest tacere.. Celelalte glasuri se aud doar daca stiu cum sa fie auzite... Si cum sa intre in universul celuilalt...
Nu mai aveam nevoie de un raspuns... Stiam ca nu o sa pot sa inteleg nimic din ce mi-ar fi spus picatura de ploaie.. Nici macar raspunsul la intrebarea mea daca o pot insoti in calatoria ei... Dar erau alte feluri de a intelege... Diferite decat cuvantul... M-am apropiat iar de picatura care cobora incet pe acoperis.. si am intrat incet in ea.. Iar picatura de ploie s-a inchis din nou , in jurul meu...
Am alunecat usor pe acoperisul umed... iar apoi am cazut de pe streasina casei pe geamul camerei din faţa. Dar acolo picatura s-a oprit.. iar eu odata cu ea... Asta mi-a permis sa vad o fata de cealalta parte a gemului... Parea suparata... Abatuta.. Ochii ii erau ingandurati , faţa obosita... Pe obrajii ei am vazut alte picaturi... dar nu erau de ploaie.. erau mult mai clare , mai limpezi... Dar cu toate acestea simtem din partea lor o energie mult mai mare... Care ma atragea... Nu mai vazusem niciodata asemeanea picaturi pe obrazul cuiva... Izvorau de undeva din ochii fetei.. si coborau usor de obrazul fin.. pe linia buzelor si a gatului...
Nu-mi mai puteam desprinde ochii de la acea picatura... Recunoscusem in apa aceea acelasi fel de lumina ca si a mea...Ma recunoscusem pe mine.. Cu aceeasi stralucire.. Dar de cu totul alta natura... Poate ca si lumina aceea era tot una ca si mine , care cauta drumul spre ceva ce nu cunoste... Poate ca in lumina din lacrima aceea voi gasi ajutorul de care aveam atata nevoie...Doream sa ajung dincolo de geam.. sa stralucesc impreuna cu lumina aceea divina... sa fiu alaturi de ea... Ii simteam prezenta si vroiam sa o stiu aproape pentru tot restul drumului meu.. oricat ar fi durat el...
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 1 | Partea 3
de Seth2 » Mar Iul 27, 2004 9:33 pm
...
Planeta albastra se deschidea incet , primitoare ,calda , sub mine... Dar culoarea albastra disparuse cu desavarsire... Era posibil oare asa ceva? Doar o vazusem clar de sus , din spatiu... Ii vazusem clar culoarea albastra... Un albastru nesfarsit... Unde disparuse? Nu puteam sa gasesc nici macar o farama din vechea culoare cu care ma obisnuisem... In schimb o multitudine de alte culore se deschideau in fata ochilor mei...
Toate dansau intr-un joc haotic al culorilor... Incat nu mai intelegeam nimic... Fusesem pacalit... Pacalit de proprii mei ochi... Am aflat atunci cel de-al trilea invatamant... Chiar daca ceva poate parea din departare intr-un anume fel... , daca avem rabdare sau daca stim cum sa-l privim de mai aproape.. se poate transforma in cu totul alceva decat ceea ce a fost inainte... Chiar in ceva ce nici nu ne puteam imagina ca poate fi , in shimbul a ceea ce ni se parea inainte atat de clar.. dar acum ni se pare doar o iluzie.. o iluzie a propriilor nostri ochi... a propriei noastre perceptii...
Am inceput iar sa cobor in jos cu o viteza uimitoare... printre ramasitele de nori care se rasfirau in jurul meu... Ma simteam liber... Si plin de speranta...
Dintr-o data insa , din spatele meu veni o picatura de apa... , un strop de ploaie care ma prinse in interiorul ei... Eram iar captiv... Dar nu am mai lasat descurajarea sa se apropie de sufletul meu... Nu i-am mai dat ascultare.. Am lasat doar totul sa mearga ianinte... pentru ca stiam ca in curand o sa ies si de acolo... Peretii picaturii de apa in care eram erau aprope opaci din cauza agitatiei din strop si de-abea mai puteam distinge ce se intampla in afara lui...
Coboram cu o viteza din ce in ce mai mare de suprafata aceea de pamant .. care inainte arata ca o Planeta Albastra...
M-am lovit de ceva tare... Era acoperisul unei case... Picatura se sparsese , iar eu reushisem sa ies afara... Ma simteam minunat... Eram undeva intr-un univers plin de miscare... In care totul se putea intampla... Eram liber... Puteam fi din nou fericit! Asa ca m-am hotarat sa nu ma despart inca de picatura de ploaie care m-a adus aici si sa-i urmez inca putin drumul.. asa ca m-am grabit sa o ajung din urma.. pentru ca ea deja incepuse sa se scurga pe acoperisul casei...
Probabil ca si ea era tot la fel ca si mine... Poate ca si picatura aceea se nascuse din ceva... din norii aceia sufocanti... Si poate ca si ea pornise in aceeasi calatorie ca si mine... Un sentiment de simpatie ma atrase de picatura aceea de ploaie.. Poate ca ea stia mai multe decat mine.. Poate ca ea ma putea ajuta cu ceva... Asa ca m-am grabit s-o strig...
...
Planeta albastra se deschidea incet , primitoare ,calda , sub mine... Dar culoarea albastra disparuse cu desavarsire... Era posibil oare asa ceva? Doar o vazusem clar de sus , din spatiu... Ii vazusem clar culoarea albastra... Un albastru nesfarsit... Unde disparuse? Nu puteam sa gasesc nici macar o farama din vechea culoare cu care ma obisnuisem... In schimb o multitudine de alte culore se deschideau in fata ochilor mei...
Toate dansau intr-un joc haotic al culorilor... Incat nu mai intelegeam nimic... Fusesem pacalit... Pacalit de proprii mei ochi... Am aflat atunci cel de-al trilea invatamant... Chiar daca ceva poate parea din departare intr-un anume fel... , daca avem rabdare sau daca stim cum sa-l privim de mai aproape.. se poate transforma in cu totul alceva decat ceea ce a fost inainte... Chiar in ceva ce nici nu ne puteam imagina ca poate fi , in shimbul a ceea ce ni se parea inainte atat de clar.. dar acum ni se pare doar o iluzie.. o iluzie a propriilor nostri ochi... a propriei noastre perceptii...
Am inceput iar sa cobor in jos cu o viteza uimitoare... printre ramasitele de nori care se rasfirau in jurul meu... Ma simteam liber... Si plin de speranta...
Dintr-o data insa , din spatele meu veni o picatura de apa... , un strop de ploaie care ma prinse in interiorul ei... Eram iar captiv... Dar nu am mai lasat descurajarea sa se apropie de sufletul meu... Nu i-am mai dat ascultare.. Am lasat doar totul sa mearga ianinte... pentru ca stiam ca in curand o sa ies si de acolo... Peretii picaturii de apa in care eram erau aprope opaci din cauza agitatiei din strop si de-abea mai puteam distinge ce se intampla in afara lui...
Coboram cu o viteza din ce in ce mai mare de suprafata aceea de pamant .. care inainte arata ca o Planeta Albastra...
M-am lovit de ceva tare... Era acoperisul unei case... Picatura se sparsese , iar eu reushisem sa ies afara... Ma simteam minunat... Eram undeva intr-un univers plin de miscare... In care totul se putea intampla... Eram liber... Puteam fi din nou fericit! Asa ca m-am hotarat sa nu ma despart inca de picatura de ploaie care m-a adus aici si sa-i urmez inca putin drumul.. asa ca m-am grabit sa o ajung din urma.. pentru ca ea deja incepuse sa se scurga pe acoperisul casei...
Probabil ca si ea era tot la fel ca si mine... Poate ca si picatura aceea se nascuse din ceva... din norii aceia sufocanti... Si poate ca si ea pornise in aceeasi calatorie ca si mine... Un sentiment de simpatie ma atrase de picatura aceea de ploaie.. Poate ca ea stia mai multe decat mine.. Poate ca ea ma putea ajuta cu ceva... Asa ca m-am grabit s-o strig...
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 1 | Partea 4
de Seth2 » Mar Iul 27, 2004 9:38 pm
...
Dar nu raspunse.. Nici macar nu-si intoarse privirea... Eram dezorientat... De ce nu ma baga in seama.. De ce ma ignora? Eram altfel decat ea si nu vroia sa aiba nimic de-a face cu mine... Eram dezamagit pentru a doua oara... Pentru un moment nu am stiut ce sa mai fac... Am asteptat fara sa ma misc... Si am ascultat... Dar nu era nimic de auzit.. Atunci mi-am dat seama ca totul in jurul meu era cuprins in cea mai adanca liniste.. Numai glasul meu se mai auzea... Totusi parea foarte ciudat sa fie asa , pentru ca totul in jurul me era in plina miscare... Apoi am realizat ca ajunsesem deja la a patra lectie pe care trebuia sa o invat... : nu tot ceea ce este in jurul nostru.. nici macar lucrurile si fiintele care sunt ca si noi... , nu pot sa inteleaga intotdeauna ceea ce simtim sau spunem... Fiecare are un univers al lui.. in care e doar vocea lui si in rest tacere.. Celelalte glasuri se aud doar daca stiu cum sa fie auzite... Si cum sa intre in universul celuilalt...
Nu mai aveam nevoie de un raspuns... Stiam ca nu o sa pot sa inteleg nimic din ce mi-ar fi spus picatura de ploaie.. Nici macar raspunsul la intrebarea mea daca o pot insoti in calatoria ei... Dar erau alte feluri de a intelege... Diferite decat cuvantul... M-am apropiat iar de picatura care cobora incet pe acoperis.. si am intrat incet in ea.. Iar picatura de ploie s-a inchis din nou , in jurul meu...
Am alunecat usor pe acoperisul umed... iar apoi am cazut de pe streasina casei pe geamul camerei din fatza. Dar acolo picatura s-a oprit.. iar eu odata cu ea... Asta mi-a permis sa vad o fata de cealalta parte a gemului... Parea suparata... Abatuta.. Ochii ii erau ingandurati , fatza obosita... Pe obrajii ei am vazut alte picaturi... dar nu erau de ploaie.. erau mult mai clare , mai limpezi... Dar cu toate acestea simtem din partea lor o energie mult mai mare... Care ma atragea... Nu mai vazusem niciodata asemeanea picaturi pe obrazul cuiva... Izvorau de undeva din ochii fetei.. si coborau usor de obrazul fin.. pe linia buzelor si a gatului...
Nu-mi mai puteam desprinde ochii de la acea picatura... Recunoscusem in apa aceea acelasi fel de lumina ca si a mea...Ma recunoscusem pe mine.. Cu aceeasi stralucire.. Dar de cu totul alta natura... Poate ca si lumina aceea era tot una ca si mine , care cauta drumul spre ceva ce nu cunoste... Poate ca in lumina din lacrima aceea voi gasi ajutorul de care aveam atata nevoie...Doream sa ajung dincolo de geam.. sa stralucesc impreuna cu lumina aceea divina... sa fiu alaturi de ea... Ii simteam prezenta si vroiam sa o stiu aproape pentru tot restul drumului meu.. oricat ar fi durat el...
...
Dar nu raspunse.. Nici macar nu-si intoarse privirea... Eram dezorientat... De ce nu ma baga in seama.. De ce ma ignora? Eram altfel decat ea si nu vroia sa aiba nimic de-a face cu mine... Eram dezamagit pentru a doua oara... Pentru un moment nu am stiut ce sa mai fac... Am asteptat fara sa ma misc... Si am ascultat... Dar nu era nimic de auzit.. Atunci mi-am dat seama ca totul in jurul meu era cuprins in cea mai adanca liniste.. Numai glasul meu se mai auzea... Totusi parea foarte ciudat sa fie asa , pentru ca totul in jurul me era in plina miscare... Apoi am realizat ca ajunsesem deja la a patra lectie pe care trebuia sa o invat... : nu tot ceea ce este in jurul nostru.. nici macar lucrurile si fiintele care sunt ca si noi... , nu pot sa inteleaga intotdeauna ceea ce simtim sau spunem... Fiecare are un univers al lui.. in care e doar vocea lui si in rest tacere.. Celelalte glasuri se aud doar daca stiu cum sa fie auzite... Si cum sa intre in universul celuilalt...
Nu mai aveam nevoie de un raspuns... Stiam ca nu o sa pot sa inteleg nimic din ce mi-ar fi spus picatura de ploaie.. Nici macar raspunsul la intrebarea mea daca o pot insoti in calatoria ei... Dar erau alte feluri de a intelege... Diferite decat cuvantul... M-am apropiat iar de picatura care cobora incet pe acoperis.. si am intrat incet in ea.. Iar picatura de ploie s-a inchis din nou , in jurul meu...
Am alunecat usor pe acoperisul umed... iar apoi am cazut de pe streasina casei pe geamul camerei din fatza. Dar acolo picatura s-a oprit.. iar eu odata cu ea... Asta mi-a permis sa vad o fata de cealalta parte a gemului... Parea suparata... Abatuta.. Ochii ii erau ingandurati , fatza obosita... Pe obrajii ei am vazut alte picaturi... dar nu erau de ploaie.. erau mult mai clare , mai limpezi... Dar cu toate acestea simtem din partea lor o energie mult mai mare... Care ma atragea... Nu mai vazusem niciodata asemeanea picaturi pe obrazul cuiva... Izvorau de undeva din ochii fetei.. si coborau usor de obrazul fin.. pe linia buzelor si a gatului...
Nu-mi mai puteam desprinde ochii de la acea picatura... Recunoscusem in apa aceea acelasi fel de lumina ca si a mea...Ma recunoscusem pe mine.. Cu aceeasi stralucire.. Dar de cu totul alta natura... Poate ca si lumina aceea era tot una ca si mine , care cauta drumul spre ceva ce nu cunoste... Poate ca in lumina din lacrima aceea voi gasi ajutorul de care aveam atata nevoie...Doream sa ajung dincolo de geam.. sa stralucesc impreuna cu lumina aceea divina... sa fiu alaturi de ea... Ii simteam prezenta si vroiam sa o stiu aproape pentru tot restul drumului meu.. oricat ar fi durat el...
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 1 | Partea 5
de Seth2 » Mar Iul 27, 2004 9:44 pm
...
Am inceput sa stralucesc ... Din ce in ce mai tare... Sa dau tot ce aveam pentru ca cealalta lumina de pe obrazul fetei sa ma observe... Invatasem deja ca singura comunicare nu e neaparat cea prin cuvinte... care te pot insela de atatea ori... Existau zeci de alte limbaje , iar eu foloseam acuma unul dintre ele... Limbajul dragostei....
Lumina mea trecu prin picatura de ploie in care eram inchis... Se reflecta prin geamul subtire... si aluneca usor pe obrazul fetei... apoi pe buzele ei umede... pana ajunse langa lacrima care aluneca usor pe gatul ei...
Straluceam mai mult decat o facusem vreodata... Dadeam toata puterea ca sa pot ajunge dincolo de geam la lacrima de care ma indragostisem... Am simtit un fior in adancul meu... Ceva acolo s-a schimbat... Cred ca nimeni nu ar putea intelege ce s-a intamplat . Nici macar eu nu reuseam... Dar sentimental era prea placut ca sa mai gandesc... M-am lasat prada luminii divine.. Luminii care ma unea cu lacrima de pe faţa fetei... Imi depaşisem cu mult puterea cu care stralucisem inainte... Dar nu vroiam sa ma opresc.. si stiam ca nu o sa ma mai pot opri niciodata... Nici nu mai vroiam asta...
Dintr-o data fatza fetei se indrepta spre mine... Probabil ca stralucirea mea atat de puternica o atrasese si pe ea... Iar acum se uita direct spre mine.. Uitasem ca afara inca mai era cetos.. si picurii uriasi de ploie acopereau aproape toata lumina din jur , incat era aprope intuneric...
M-am gandit pentru moment ca poate ar fi mai bine sa ma opresc... Dar expresia fetei se insenina dintr-o data... Oboseala si supararea de pe chipul ei incepura sa paleasca.. facand loc unui zambet timid.. Un zambet al uitarii si al iertarii...
Invatasem cea de-a cincea regula... Tot ceea ce facem are un efect asupra celorlalti... Chiar si asupra celor de la care nu ne asteptam ... In acelasi timp... tot ceea ce facem poate avea mii de feluri in care sa fie perceput... Putem ajuta pe cineva.. asa cum facusem eu mai inainte cu fata aceea , fara sa ne dam seama de asta... , facand doar ce simtim ca e bine... Uneori doar prezenta noastra ajuta... Ajutorul vine din locul in care te astepti cel mai putin... Ajutam in fiecare moment pe cineva fara sa ne dam seama... Fara nici macar sa avem intentia asta... Doar facand ceea ce simtim ca e bine ca sa fim in legatura cu tot ceea ce este divin , pur... Putem influenta viata cuiva cu un simplu gest , cu un simplu cuvant.. cu o simpla privire... fara sa ne dam sema ca am schimbat din acel moment definitiv viata cuiva...
Fata se ridica de la geam... isi sterse repede lacrimile si iesi din camera... Cu asta.. lumina din lacrima disparu si ea...
Dar nu eram trist... Intelesesem de ce...
Am mai stralucit cateva momente iar apoi m-am cufundat in somnul divinitatii... Ma transforamesem in tot ceea ce ma inconjurase mai inainte... facem parte din aceeasi energie cu toata natura , cu toata caldura pe care invatasem sa o dobandesc...
Acum intelesesem de ce trebuise sa ajung aici...
.
Am inceput sa stralucesc ... Din ce in ce mai tare... Sa dau tot ce aveam pentru ca cealalta lumina de pe obrazul fetei sa ma observe... Invatasem deja ca singura comunicare nu e neaparat cea prin cuvinte... care te pot insela de atatea ori... Existau zeci de alte limbaje , iar eu foloseam acuma unul dintre ele... Limbajul dragostei....
Lumina mea trecu prin picatura de ploie in care eram inchis... Se reflecta prin geamul subtire... si aluneca usor pe obrazul fetei... apoi pe buzele ei umede... pana ajunse langa lacrima care aluneca usor pe gatul ei...
Straluceam mai mult decat o facusem vreodata... Dadeam toata puterea ca sa pot ajunge dincolo de geam la lacrima de care ma indragostisem... Am simtit un fior in adancul meu... Ceva acolo s-a schimbat... Cred ca nimeni nu ar putea intelege ce s-a intamplat . Nici macar eu nu reuseam... Dar sentimental era prea placut ca sa mai gandesc... M-am lasat prada luminii divine.. Luminii care ma unea cu lacrima de pe faţa fetei... Imi depaşisem cu mult puterea cu care stralucisem inainte... Dar nu vroiam sa ma opresc.. si stiam ca nu o sa ma mai pot opri niciodata... Nici nu mai vroiam asta...
Dintr-o data fatza fetei se indrepta spre mine... Probabil ca stralucirea mea atat de puternica o atrasese si pe ea... Iar acum se uita direct spre mine.. Uitasem ca afara inca mai era cetos.. si picurii uriasi de ploie acopereau aproape toata lumina din jur , incat era aprope intuneric...
M-am gandit pentru moment ca poate ar fi mai bine sa ma opresc... Dar expresia fetei se insenina dintr-o data... Oboseala si supararea de pe chipul ei incepura sa paleasca.. facand loc unui zambet timid.. Un zambet al uitarii si al iertarii...
Invatasem cea de-a cincea regula... Tot ceea ce facem are un efect asupra celorlalti... Chiar si asupra celor de la care nu ne asteptam ... In acelasi timp... tot ceea ce facem poate avea mii de feluri in care sa fie perceput... Putem ajuta pe cineva.. asa cum facusem eu mai inainte cu fata aceea , fara sa ne dam seama de asta... , facand doar ce simtim ca e bine... Uneori doar prezenta noastra ajuta... Ajutorul vine din locul in care te astepti cel mai putin... Ajutam in fiecare moment pe cineva fara sa ne dam seama... Fara nici macar sa avem intentia asta... Doar facand ceea ce simtim ca e bine ca sa fim in legatura cu tot ceea ce este divin , pur... Putem influenta viata cuiva cu un simplu gest , cu un simplu cuvant.. cu o simpla privire... fara sa ne dam sema ca am schimbat din acel moment definitiv viata cuiva...
Fata se ridica de la geam... isi sterse repede lacrimile si iesi din camera... Cu asta.. lumina din lacrima disparu si ea...
Dar nu eram trist... Intelesesem de ce...
Am mai stralucit cateva momente iar apoi m-am cufundat in somnul divinitatii... Ma transforamesem in tot ceea ce ma inconjurase mai inainte... facem parte din aceeasi energie cu toata natura , cu toata caldura pe care invatasem sa o dobandesc...
Acum intelesesem de ce trebuise sa ajung aici...
.
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 1 | Partea 5
de Seth2 » Mar Iul 27, 2004 9:51 pm
...
Am inceput sa stralucesc ... Din ce in ce mai tare... Sa dau tot ce aveam pentru ca cealalta lumina de pe obrazul fetei sa ma observe... Invatasem deja ca singura comunicare nu e neaparat cea prin cuvinte... care te pot insela de atatea ori... Existau zeci de alte limbaje , iar eu foloseam acuma unul dintre ele... Limbajul dragostei....
Lumina mea trecu prin picatura de ploie in care eram inchis... Se reflecta prin geamul subtire... si aluneca usor pe obrazul fetei... apoi pe buzele ei umede... pana ajunse langa lacrima care aluneca usor pe gatul ei...
Straluceam mai mult decat o facusem vreodata... Dadeam toata puterea ca sa pot ajunge dincolo de geam la lacrima de care ma indragostisem... Am simtit un fior in adancul meu... Ceva acolo s-a schimbat... Cred ca nimeni nu ar putea intelege ce s-a intamplat . Nici macar eu nu reuseam... Dar sentimental era prea placut ca sa mai gandesc... M-am lasat prada luminii divine.. Luminii care ma unea cu lacrima de pe fatza fetei... Imi depashisem cu mult puterea cu care stralucisem inainte... Dar nu vroiam sa ma opresc.. si stiam ca nu o sa ma mai pot opri niciodata... Nici nu mai vroiam asta...
Dintr-o data fatza fetei se indrepta spre mine... Probabil ca stralucirea mea atat de puternica o atrasese si pe ea... Iar acum se uita direct spre mine.. Uitasem ca afara inca mai era cetos.. si picurii uriasi de ploie acopereau aproape toata lumina din jur , incat era aprope intuneric...
M-am gandit pentru moment ca poate ar fi mai bine sa ma opresc... Dar expresia fetei se insenina dintr-o data... Oboseala si supararea de pe chipul ei incepura sa paleasca.. facand loc unui zambet timid.. Un zambet al uitarii si al iertarii...
Invatasem cea de-a cincea regula... Tot ceea ce facem are un efect asupra celorlalti... Chiar si asupra celor de la care nu ne asteptam ... In acelasi timp... tot ceea ce facem poate avea mii de feluri in care sa fie perceput... Putem ajuta pe cineva.. asa cum facusem eu mai inainte cu fata aceea , fara sa ne dam seama de asta... , facand doar ce simtim ca e bine... Uneori doar prezenta noastra ajuta... Ajutorul vine din locul in care te astepti cel mai putin... Ajutam in fiecare moment pe cineva fara sa ne dam seama... Fara nici macar sa avem intentia asta... Doar facand ceea ce simtim ca e bine ca sa fim in legatura cu tot ceea ce este divin , pur... Putem influenta viata cuiva cu un simplu gest , cu un simplu cuvant.. cu o simpla privire... fara sa ne dam sema ca am schimbat din acel moment definitiv viata cuiva...
Fata se ridica de la geam... isi sterse repede lacrimile si iesi din camera... Cu asta.. lumina din lacrima disparu si ea...
Dar nu eram trist... Intelesesem de ce...
Am mai stralucit cateva momente iar apoi m-am cufundat in somnul divinitatii... Ma transforamesem in tot ceea ce ma inconjurase mai inainte... facem parte din aceeasi energie cu toata natura , cu toata caldura pe care invatasem sa o dobandesc...
Acum intelesesem de ce trebuise sa ajung aici...
.
Am inceput sa stralucesc ... Din ce in ce mai tare... Sa dau tot ce aveam pentru ca cealalta lumina de pe obrazul fetei sa ma observe... Invatasem deja ca singura comunicare nu e neaparat cea prin cuvinte... care te pot insela de atatea ori... Existau zeci de alte limbaje , iar eu foloseam acuma unul dintre ele... Limbajul dragostei....
Lumina mea trecu prin picatura de ploie in care eram inchis... Se reflecta prin geamul subtire... si aluneca usor pe obrazul fetei... apoi pe buzele ei umede... pana ajunse langa lacrima care aluneca usor pe gatul ei...
Straluceam mai mult decat o facusem vreodata... Dadeam toata puterea ca sa pot ajunge dincolo de geam la lacrima de care ma indragostisem... Am simtit un fior in adancul meu... Ceva acolo s-a schimbat... Cred ca nimeni nu ar putea intelege ce s-a intamplat . Nici macar eu nu reuseam... Dar sentimental era prea placut ca sa mai gandesc... M-am lasat prada luminii divine.. Luminii care ma unea cu lacrima de pe fatza fetei... Imi depashisem cu mult puterea cu care stralucisem inainte... Dar nu vroiam sa ma opresc.. si stiam ca nu o sa ma mai pot opri niciodata... Nici nu mai vroiam asta...
Dintr-o data fatza fetei se indrepta spre mine... Probabil ca stralucirea mea atat de puternica o atrasese si pe ea... Iar acum se uita direct spre mine.. Uitasem ca afara inca mai era cetos.. si picurii uriasi de ploie acopereau aproape toata lumina din jur , incat era aprope intuneric...
M-am gandit pentru moment ca poate ar fi mai bine sa ma opresc... Dar expresia fetei se insenina dintr-o data... Oboseala si supararea de pe chipul ei incepura sa paleasca.. facand loc unui zambet timid.. Un zambet al uitarii si al iertarii...
Invatasem cea de-a cincea regula... Tot ceea ce facem are un efect asupra celorlalti... Chiar si asupra celor de la care nu ne asteptam ... In acelasi timp... tot ceea ce facem poate avea mii de feluri in care sa fie perceput... Putem ajuta pe cineva.. asa cum facusem eu mai inainte cu fata aceea , fara sa ne dam seama de asta... , facand doar ce simtim ca e bine... Uneori doar prezenta noastra ajuta... Ajutorul vine din locul in care te astepti cel mai putin... Ajutam in fiecare moment pe cineva fara sa ne dam seama... Fara nici macar sa avem intentia asta... Doar facand ceea ce simtim ca e bine ca sa fim in legatura cu tot ceea ce este divin , pur... Putem influenta viata cuiva cu un simplu gest , cu un simplu cuvant.. cu o simpla privire... fara sa ne dam sema ca am schimbat din acel moment definitiv viata cuiva...
Fata se ridica de la geam... isi sterse repede lacrimile si iesi din camera... Cu asta.. lumina din lacrima disparu si ea...
Dar nu eram trist... Intelesesem de ce...
Am mai stralucit cateva momente iar apoi m-am cufundat in somnul divinitatii... Ma transforamesem in tot ceea ce ma inconjurase mai inainte... facem parte din aceeasi energie cu toata natura , cu toata caldura pe care invatasem sa o dobandesc...
Acum intelesesem de ce trebuise sa ajung aici...
.
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 2
de Seth2 » Mie Iul 28, 2004 10:34 pm
So... ce-a de-a doua poveste am scris-o tot ca raspuns la o tema.. de data asta la romana... Lectia era "Tiganiada" iar profa ne ceruse sa scriem o poveste despre o incursiune personala&imaginara in Rai si in Iad.
Luasem creionul in mana... apoi am luat tastatura... si nimik... Nu stiam cum as putea scoate ceva din dracusorii cu kozi bifurkate sau de la fratii lor mai albi. Apoi m-am gandit ca toate aceste fiinte sunt mult mai aproape de mine decat credeam... Raiul si Iadul erau foarte aproape de Pamant.
Sau cel putin... viata fiecaruia era propriul purgatoriu.
in Rai si in Iad.
Luasem creionul in mana... apoi am luat tastatura... si nimik... Nu stiam cum as putea scoate ceva din dracusorii cu kozi bifurkate sau de la fratii lor mai albi. Apoi m-am gandit ca toate aceste fiinte sunt mult mai aproape de mine decat credeam... Raiul si Iadul erau foarte aproape de Pamant.
Sau cel putin... viata fiecaruia era propriul purgatoriu.
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Povestea 2 | Partea 1
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 12:03 pm
Ma numesc Daniel. Stau pe strada Moldaviei , nr. 4 din localitatea Bistrita . Traiesc o viata cat se poate de normala , intr-un oras cat se poate de normal. Totul e monoton . Pana si eu. Nimic nu ma mai poate smulge din tacerea asta maladiva care inconjura totul dandu-mi fiori reci pe sira spinarii...
Fiecare zi pare la fel . Ma trezesc de fiecare data pe la ora 7:30 , deajuns de tarziu ca sa nu fiu somnoros toata ziua si deajuns de devreme ca sa nu intarzii la scoala. Evident ca , pentru a ma trezi , pun ceasul meu sa sune. Dar faptul ca ma trezesc atunci cand aud soneria e doar pentru a ma putea culca iar la loc... Ador acea senzatie de moleseala , in care as vrea sa ma cufund cu totul , acea oboseala placuta din ochi si din ceafa... acel dulce sarut al somnului care ma ispiteste cu mrejele lui . Incerc sa ma prefac ca ii rezist , dar e doar un joc , pentru ca de fapt singurul lucru pe care il vreau e sa ma cufund in acel somn , in acea tacere a simturilor . Probabil ca este singura senzatie care imi place de pe lumea asta. Si daca as avea vreodata de ales intre lumea in care traiesc si o alta cu siguranta as pastra-o pe cea care are si senzatia asta placuta a somnului.
Dar jocul meu de-a lupta cu somnul se scurma imedait atunci cand incep sa se auda strigatele alor mei care ma cheama sa cobor.
Ma uit la ceas. E 8 fara un sfert. In 15 minute incepe scoala. Profesorul o sa intre la ora si o sa inceapa sa-si preadea lectia.
Strigatele parintilor mei se intensifica. Se aud pasi din ce in ce mai apropiati de usa camerei mele. In cateva momente vor intra in camera sa ma trezeasca ... Dar pana atunci mai am timp de un ultim moment de adiere placuta a somnului... de un ultim posibil vis...
...
Fiecare zi pare la fel . Ma trezesc de fiecare data pe la ora 7:30 , deajuns de tarziu ca sa nu fiu somnoros toata ziua si deajuns de devreme ca sa nu intarzii la scoala. Evident ca , pentru a ma trezi , pun ceasul meu sa sune. Dar faptul ca ma trezesc atunci cand aud soneria e doar pentru a ma putea culca iar la loc... Ador acea senzatie de moleseala , in care as vrea sa ma cufund cu totul , acea oboseala placuta din ochi si din ceafa... acel dulce sarut al somnului care ma ispiteste cu mrejele lui . Incerc sa ma prefac ca ii rezist , dar e doar un joc , pentru ca de fapt singurul lucru pe care il vreau e sa ma cufund in acel somn , in acea tacere a simturilor . Probabil ca este singura senzatie care imi place de pe lumea asta. Si daca as avea vreodata de ales intre lumea in care traiesc si o alta cu siguranta as pastra-o pe cea care are si senzatia asta placuta a somnului.
Dar jocul meu de-a lupta cu somnul se scurma imedait atunci cand incep sa se auda strigatele alor mei care ma cheama sa cobor.
Ma uit la ceas. E 8 fara un sfert. In 15 minute incepe scoala. Profesorul o sa intre la ora si o sa inceapa sa-si preadea lectia.
Strigatele parintilor mei se intensifica. Se aud pasi din ce in ce mai apropiati de usa camerei mele. In cateva momente vor intra in camera sa ma trezeasca ... Dar pana atunci mai am timp de un ultim moment de adiere placuta a somnului... de un ultim posibil vis...
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Povestea 2 | Partea 2
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 12:12 pm
...
Ma numesc Vlad . Stau pe strada Moldaviei , nr. 4 din localitatea Bistrita . Traiesc o viata cat se poate de normala , intr-un oras cat se poate de normal. Totul e monoton . Pana si eu. Nimic nu ma mai poate smulge din tacerea asta maladiva care inconjura totul dandu-mi fiori reci pe sira spinarii...
Fiecare zi pare la fel . Ma trezesc de fiecare data pe la ora 7:30 , deajuns de tarziu evident ca sa intarzii la scoala. Somnul mai vrea inca sa ma ademeneasca in bratele lui , dar cu sau fara voia mea , ceasul ma trezeste imediat , fara sa-mi lase vreun drept la o ultima replica.
Infrant de unica lupta pe care o puteam castiga ma tarasc , sau mai bine spus , incerc sa ma indrept spre usa baii , care prin ceata din fata ochilor mei pare la mile departare.
Intr-un final ajung in fata usii . Ma spal repede si tresar. Am invins in sfarsit lupta cu somnul. Urmeaza sa ma lupt si cu ziua care tocmai s-a nascut in fata ochilor mei.
Viata mea e cat se poate de normala. Probabil ca deja am intarziat la scoala si cu siguranta voi fi si ascultat la materia la care , evident sau nu , nu ma pregatisem.
M-am indreptat repede in camera mea si m-am imbracat. Ora era 7:45 . Mai aveam 5 minute ca sa ajung la autobuz. Ceea ce , devenea cu fiecare secunda care trecea , mai putin realizabil.
Imi iau ghiozdanul , ii salut pe ai mei si ies. Statia de autobuz e chiar la cativa metri de casa in care locuiesc . Deajuns de putini ca sa mor de ciuda de fiecare data cand nu ajung la timp. Fac cativa pasi dar , inevitabil , autobuzul pleca fara a da semne ca are vreo intentie sa ma astepte.
Probabil ca as fi inceput sa ma enervez , daca asta nu s-ar fi repetat si ieri , si alaltaieri... Uneori , as vrea sa-l pierd cu tot dinadinsul... Sa stau in pat , sa adorm in acea moleseala teribila care ma da gata , sa ma las fara nici o grija prada somnului si uitarii.. Dar nu pot ! Trebuie sa ajung la scoala . Cu toate astea nu ajung niciodata cand trebuie. Jur ca de data viitoare o sa raman in pat sa motaiesc... Dar de fapt stiu ca asta nu se va intampla niciodata... Sunt prea rapit de tot ce se intampla in jurul meu , incat sa-mi permit mici delicii. Dar poate ca daca as avea un rai al meu , o alta lume in care sa pot sa traiesc , atunci as alege una in care sa nu am nici o grija legata de ce va urma , sa ma las prada intamplarii...
Dar in viata pe care o traiesc nu pot face asta. E atat de simplu sa te lasi purtat de valurile secundelor care trec , dar totusi atat de greu pentru mine.
Ma intorc inapoi in casa. Incepe dialogul de fiecare zi cu ai mei :
...
Ma numesc Vlad . Stau pe strada Moldaviei , nr. 4 din localitatea Bistrita . Traiesc o viata cat se poate de normala , intr-un oras cat se poate de normal. Totul e monoton . Pana si eu. Nimic nu ma mai poate smulge din tacerea asta maladiva care inconjura totul dandu-mi fiori reci pe sira spinarii...
Fiecare zi pare la fel . Ma trezesc de fiecare data pe la ora 7:30 , deajuns de tarziu evident ca sa intarzii la scoala. Somnul mai vrea inca sa ma ademeneasca in bratele lui , dar cu sau fara voia mea , ceasul ma trezeste imediat , fara sa-mi lase vreun drept la o ultima replica.
Infrant de unica lupta pe care o puteam castiga ma tarasc , sau mai bine spus , incerc sa ma indrept spre usa baii , care prin ceata din fata ochilor mei pare la mile departare.
Intr-un final ajung in fata usii . Ma spal repede si tresar. Am invins in sfarsit lupta cu somnul. Urmeaza sa ma lupt si cu ziua care tocmai s-a nascut in fata ochilor mei.
Viata mea e cat se poate de normala. Probabil ca deja am intarziat la scoala si cu siguranta voi fi si ascultat la materia la care , evident sau nu , nu ma pregatisem.
M-am indreptat repede in camera mea si m-am imbracat. Ora era 7:45 . Mai aveam 5 minute ca sa ajung la autobuz. Ceea ce , devenea cu fiecare secunda care trecea , mai putin realizabil.
Imi iau ghiozdanul , ii salut pe ai mei si ies. Statia de autobuz e chiar la cativa metri de casa in care locuiesc . Deajuns de putini ca sa mor de ciuda de fiecare data cand nu ajung la timp. Fac cativa pasi dar , inevitabil , autobuzul pleca fara a da semne ca are vreo intentie sa ma astepte.
Probabil ca as fi inceput sa ma enervez , daca asta nu s-ar fi repetat si ieri , si alaltaieri... Uneori , as vrea sa-l pierd cu tot dinadinsul... Sa stau in pat , sa adorm in acea moleseala teribila care ma da gata , sa ma las fara nici o grija prada somnului si uitarii.. Dar nu pot ! Trebuie sa ajung la scoala . Cu toate astea nu ajung niciodata cand trebuie. Jur ca de data viitoare o sa raman in pat sa motaiesc... Dar de fapt stiu ca asta nu se va intampla niciodata... Sunt prea rapit de tot ce se intampla in jurul meu , incat sa-mi permit mici delicii. Dar poate ca daca as avea un rai al meu , o alta lume in care sa pot sa traiesc , atunci as alege una in care sa nu am nici o grija legata de ce va urma , sa ma las prada intamplarii...
Dar in viata pe care o traiesc nu pot face asta. E atat de simplu sa te lasi purtat de valurile secundelor care trec , dar totusi atat de greu pentru mine.
Ma intorc inapoi in casa. Incepe dialogul de fiecare zi cu ai mei :
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Povestea 2 | Partea 3
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 6:04 pm
...
- Ce s-a intamplat ? Iar ai pierdut autobuzul.
Sa variez , sa spun cumva ca nu a venit ca sa vad ce curs va avea noua discutie ?
- Da... iar. O sa chem un taxi...
Se pare ca nici de o simpla variatie nu sunt in stare. Daca nu as avea acea strangere de inima de fiecare data cand sunt gata sa fac ceva diferit... daca as trai in alta lume... Daca nu mi-ar fi frica sa ma adaptez la tot ce e nou...
Dupa cateva minute taxiul e deja in fata casei. Ca sa nu-l mai pierd si pe asta , lucru pe cat de imposibil , pe atat de realizat in trecutul meu , il astept deja in fata casei. Ma urc in masina si pornesc spre scoala.
Se pare ca o sa ajunga in vreo 10 minute , dar eu mai am doar doua . Destinul mi-e pecetluit.
La radio se aude o melodie de care deja m-am saturat . Vreau sa ies cat mai repede din masina asta care ma tine inchis , legat. Taxiul merge cu o viteza incredibila. Sunt nevoit sa modific timpul posibil de ajungere la scoala la 13 minute , apoi la 15 .
Dupa cateva secole de tarat prin trafic , ajung in sfarsit la intrarea in liceu. Apoi la intrarea in clasa.
Ascult la usa. In afara de corpul meu gata sa-si dea duhul urcand pe scari mai aud si vocile colegilor , care raspund la intrebarile profesorului de istorie. Bat usor la usa.
- Intra! Se aude o voce de dupa paravanul de lemn.
...
- Ce s-a intamplat ? Iar ai pierdut autobuzul.
Sa variez , sa spun cumva ca nu a venit ca sa vad ce curs va avea noua discutie ?
- Da... iar. O sa chem un taxi...
Se pare ca nici de o simpla variatie nu sunt in stare. Daca nu as avea acea strangere de inima de fiecare data cand sunt gata sa fac ceva diferit... daca as trai in alta lume... Daca nu mi-ar fi frica sa ma adaptez la tot ce e nou...
Dupa cateva minute taxiul e deja in fata casei. Ca sa nu-l mai pierd si pe asta , lucru pe cat de imposibil , pe atat de realizat in trecutul meu , il astept deja in fata casei. Ma urc in masina si pornesc spre scoala.
Se pare ca o sa ajunga in vreo 10 minute , dar eu mai am doar doua . Destinul mi-e pecetluit.
La radio se aude o melodie de care deja m-am saturat . Vreau sa ies cat mai repede din masina asta care ma tine inchis , legat. Taxiul merge cu o viteza incredibila. Sunt nevoit sa modific timpul posibil de ajungere la scoala la 13 minute , apoi la 15 .
Dupa cateva secole de tarat prin trafic , ajung in sfarsit la intrarea in liceu. Apoi la intrarea in clasa.
Ascult la usa. In afara de corpul meu gata sa-si dea duhul urcand pe scari mai aud si vocile colegilor , care raspund la intrebarile profesorului de istorie. Bat usor la usa.
- Intra! Se aude o voce de dupa paravanul de lemn.
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Povestea 2 | Partea 4
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 11:03 pm
...
- Buna ziua. Va rog sa ma scuzati! Am...
- Sper ca ai invatat bine ultimele capitole din manual .
- Aaaa... Ceva din lectia de zi.
- O sa vedem noi cat. Iesi la tabla in fata clasei.
Grozav . Pe langa ca ziua mea a inceput dezastruos de normal (pentru mine) , mai trebuia sa continue la fel de normal cu o umilire in plus in fata clasei.
Era singurul lucru care nu doream sa-l fac in momentele acelea , dar se pare ca profesorul nu prea gandeste in simtul tinerilor adolescenti.
Asa ca iata-ma la tabla , umilit si incatusat de propria-mi nestiinta. Mi se pare absurd si chiar e absurd sa incerc sa explic de ce nu am invatat lectia , de ce nu m-am pregatit. Nu cred ca mai e cazul sa explic profesorului ca sunt in ultimul semestru inainte de BAC si Admitere si ca ma pregatesc din orice altceva in afara de istorie. Toate astea sunt stiute de profesorul care sta in fata mea si sunt gata sa-mi primesc pedeapsa .
In momentele astea singura persoana pe care o urasc e chiar propria mea persoana. Nu am nimic nici cu profesorul , doar cu mine si cu propria nestiinta. Ma urasc pentru ca stiam ca sigur o sa intarzii si astazi la scoala... (celelalte zile ale saptamanii in care s-a intamplat la fel probabil ca au avut un caracter premonitor ) .. pentru ca stiam ca daca o sa intarzii o sa ma asculte. Trebuia sa-mi invat macar putin , ca sa-l uimesc pe profesor . Sau poate mai bine spus , ca sa ma uimesc pe mine. Dar nu. Eu “preferâ€Â
- Buna ziua. Va rog sa ma scuzati! Am...
- Sper ca ai invatat bine ultimele capitole din manual .
- Aaaa... Ceva din lectia de zi.
- O sa vedem noi cat. Iesi la tabla in fata clasei.
Grozav . Pe langa ca ziua mea a inceput dezastruos de normal (pentru mine) , mai trebuia sa continue la fel de normal cu o umilire in plus in fata clasei.
Era singurul lucru care nu doream sa-l fac in momentele acelea , dar se pare ca profesorul nu prea gandeste in simtul tinerilor adolescenti.
Asa ca iata-ma la tabla , umilit si incatusat de propria-mi nestiinta. Mi se pare absurd si chiar e absurd sa incerc sa explic de ce nu am invatat lectia , de ce nu m-am pregatit. Nu cred ca mai e cazul sa explic profesorului ca sunt in ultimul semestru inainte de BAC si Admitere si ca ma pregatesc din orice altceva in afara de istorie. Toate astea sunt stiute de profesorul care sta in fata mea si sunt gata sa-mi primesc pedeapsa .
In momentele astea singura persoana pe care o urasc e chiar propria mea persoana. Nu am nimic nici cu profesorul , doar cu mine si cu propria nestiinta. Ma urasc pentru ca stiam ca sigur o sa intarzii si astazi la scoala... (celelalte zile ale saptamanii in care s-a intamplat la fel probabil ca au avut un caracter premonitor ) .. pentru ca stiam ca daca o sa intarzii o sa ma asculte. Trebuia sa-mi invat macar putin , ca sa-l uimesc pe profesor . Sau poate mai bine spus , ca sa ma uimesc pe mine. Dar nu. Eu “preferâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Povestea 2 | Partea 5
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 11:09 pm
...
Am ajuns in pauza mare . Ma indrept spre clasa prietenei mele : Cristina. Macar asta e un lucru bun , ca am reusit de atata timp sa raman cu ea si ca nu se anunta nici o cearta si nici o despartire la orizont.
O vad... Vorbeste cu colegii . Parul ii aluneca peste brate , peste fata fina , peste buzele moi....
Cristina ma vede imediat si vine langa mine .
- Salut! , imi spune ea.
- Salut ! Ce mai faci ?
- Eu ok.. Uite... Trebuie sa vorbim ceva.
Simt ca finalul tragic al unei noi iubiri adolescentine se apropie apoteotic.
- Ce vrei sa spui ? S-a intamplat ceva?
- Uite ce e... Nu mai putem continua asa. Am pe altcineva acum. Imi pare rau ...
Ceva imi spune ca nu-i pare atat de rau pe cat vrea sa-mi arate. Dar am o senzatie ciudata in suflet . Nici mie nu-mi pare rau. Se terminase probabil cu mult timp inainte.
Am salutat-o in graba in timp ce ea a mai repeat un ultim “imi pare rauâ€Â
Am ajuns in pauza mare . Ma indrept spre clasa prietenei mele : Cristina. Macar asta e un lucru bun , ca am reusit de atata timp sa raman cu ea si ca nu se anunta nici o cearta si nici o despartire la orizont.
O vad... Vorbeste cu colegii . Parul ii aluneca peste brate , peste fata fina , peste buzele moi....
Cristina ma vede imediat si vine langa mine .
- Salut! , imi spune ea.
- Salut ! Ce mai faci ?
- Eu ok.. Uite... Trebuie sa vorbim ceva.
Simt ca finalul tragic al unei noi iubiri adolescentine se apropie apoteotic.
- Ce vrei sa spui ? S-a intamplat ceva?
- Uite ce e... Nu mai putem continua asa. Am pe altcineva acum. Imi pare rau ...
Ceva imi spune ca nu-i pare atat de rau pe cat vrea sa-mi arate. Dar am o senzatie ciudata in suflet . Nici mie nu-mi pare rau. Se terminase probabil cu mult timp inainte.
Am salutat-o in graba in timp ce ea a mai repeat un ultim “imi pare rauâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Povestea 2 | Partea 6
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 11:14 pm
...
Scoala s-a terminat. Ma indrept spre casa si , dupa cum ma si asteptam , nu dureaza mult dupa ce intru pe usa ca cearta poate sa inceapa .
Un 4 ? Cum? Mai ai unul ? Inca trei?
Ma indrept spre camera si incep sa-mi fac lectiile .
Seara , in pat , ma gandesc la ziua pe care am avut-o si ma bucur ca a fost una “normalaâ€Â
Scoala s-a terminat. Ma indrept spre casa si , dupa cum ma si asteptam , nu dureaza mult dupa ce intru pe usa ca cearta poate sa inceapa .
Un 4 ? Cum? Mai ai unul ? Inca trei?
Ma indrept spre camera si incep sa-mi fac lectiile .
Seara , in pat , ma gandesc la ziua pe care am avut-o si ma bucur ca a fost una “normalaâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Povestea 2 | Partea 6
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 11:21 pm
...
M-am trezit din amorteala care isi pusese mrejele peste mine. Pasii se auzeau din ce in ce mai aprope de usa si apoi bataile m-au trezit definitiv. Eram multumit de acea dulce aliantare pe care o aveam cu somnul in fiecare dimineata .
- Daniel ! Trezeste-te odata ! E tarziu...
- Ok.. Vin imediat.
M-am sculat din pat si m-am indreptat repede spre baie. Mai aveam vreo 15 minute , destule incat sa prind autobuzul si sa ajung si la scoala.
Cu toate astea m-am grabit putin. Nu aveam chef sa intarzii tocmai astazi cand aveam istorie prima ora si nici nu imi invatasem extraordinar , fiind ocupat cu celelalte materii pentru BAC-ul care batea la usa si pentru Admitere.
M-am imbracat repede si am coborat jos , i-am salutat pe ai mei din mers si am iesit in fata casei. Autobuzul era fix unde trebuia sa fie daca mai vroiam sa ajung la ora de istorie si nu am lasat sa mi se duca sansa asta asa ca m-am indreptat cu pasi repezi spre masina care ma astepta.
I-am salutat pe toti din autobuz , unii dintre ei fiindu-mi colegi de la liceu , si m-am indreptat spre primul loc liber. Mai aveam vreo 10 minute pana la inceperea orei. Nu mai aveam de ce sa-mi fac probleme din cauza asta asa ca am profitat si mi-am repetat in gand lectia la istorie , gandindu-ma ca putina precautie nu strica niciodata.
Si nici nu a stricat deloc . Desi am ajuns la timp , profesorul se pare ca era in toane nu tocmai favorabile ascultarii , actiune pe care totusi nu s-a indurat sa nu o realizeze.
Fiind primul la catalog – soarta imi era pecetluita. Am iesit la tabla si am incercat sa-mi amintesc ce repetasem pe drum . Datele imi veneau repede in minte , iar apoi am inceput sa mai variez putin pana am ajuns sa spun cam tot ce era in lectie.
Intre timp profesorului se pare ca ii mai trecuse si din suparare asa ca nu a fost tocmai greu sa iau un zece.
Mai mult de atat sunt si laudat de profesor , ce-i drept .. cam pe nedrept , daca am sta sa ne gandim cat am invatat la isorie , dar profit de ocazie si nu dau semne ca si realizez cat de meritata sau nu e lauda.
In pauza ma gandesc ca ar trebui sa o vad pe prietena mea. Mi se pare ca relatia noastra s-a cam terminat , dar totusi , un pic de sange mai circula prin venele acestei legaturi intre mine si Cristina.
Am incercat sa par cat mai inexpresiv . Stiam ca aceasta ultima intalnire va fi si ultima cu fata asta... stiam cuvintele pe care le va folosi... Dar nu vroiam sa par uimit , pentru ca nici nu eram.
M-am indreptat spre ea. Trebuie sa recunosc ca inca imi placea. Dar nu tot timpul atractia dintre doua persoane poate sta si la baza unei relatii fie ea si intre doi adolescenti asa cum eram noi.
M-am gandit daca ar fi bine sa ii spun eu. Dar apoi m-am gandit ca orgoliul meu nu ar trebui sa aiba atata de suferit daca o sa o las pe ea sa-mi spuna ceea ce trebuia spus de mult .
...
M-am trezit din amorteala care isi pusese mrejele peste mine. Pasii se auzeau din ce in ce mai aprope de usa si apoi bataile m-au trezit definitiv. Eram multumit de acea dulce aliantare pe care o aveam cu somnul in fiecare dimineata .
- Daniel ! Trezeste-te odata ! E tarziu...
- Ok.. Vin imediat.
M-am sculat din pat si m-am indreptat repede spre baie. Mai aveam vreo 15 minute , destule incat sa prind autobuzul si sa ajung si la scoala.
Cu toate astea m-am grabit putin. Nu aveam chef sa intarzii tocmai astazi cand aveam istorie prima ora si nici nu imi invatasem extraordinar , fiind ocupat cu celelalte materii pentru BAC-ul care batea la usa si pentru Admitere.
M-am imbracat repede si am coborat jos , i-am salutat pe ai mei din mers si am iesit in fata casei. Autobuzul era fix unde trebuia sa fie daca mai vroiam sa ajung la ora de istorie si nu am lasat sa mi se duca sansa asta asa ca m-am indreptat cu pasi repezi spre masina care ma astepta.
I-am salutat pe toti din autobuz , unii dintre ei fiindu-mi colegi de la liceu , si m-am indreptat spre primul loc liber. Mai aveam vreo 10 minute pana la inceperea orei. Nu mai aveam de ce sa-mi fac probleme din cauza asta asa ca am profitat si mi-am repetat in gand lectia la istorie , gandindu-ma ca putina precautie nu strica niciodata.
Si nici nu a stricat deloc . Desi am ajuns la timp , profesorul se pare ca era in toane nu tocmai favorabile ascultarii , actiune pe care totusi nu s-a indurat sa nu o realizeze.
Fiind primul la catalog – soarta imi era pecetluita. Am iesit la tabla si am incercat sa-mi amintesc ce repetasem pe drum . Datele imi veneau repede in minte , iar apoi am inceput sa mai variez putin pana am ajuns sa spun cam tot ce era in lectie.
Intre timp profesorului se pare ca ii mai trecuse si din suparare asa ca nu a fost tocmai greu sa iau un zece.
Mai mult de atat sunt si laudat de profesor , ce-i drept .. cam pe nedrept , daca am sta sa ne gandim cat am invatat la isorie , dar profit de ocazie si nu dau semne ca si realizez cat de meritata sau nu e lauda.
In pauza ma gandesc ca ar trebui sa o vad pe prietena mea. Mi se pare ca relatia noastra s-a cam terminat , dar totusi , un pic de sange mai circula prin venele acestei legaturi intre mine si Cristina.
Am incercat sa par cat mai inexpresiv . Stiam ca aceasta ultima intalnire va fi si ultima cu fata asta... stiam cuvintele pe care le va folosi... Dar nu vroiam sa par uimit , pentru ca nici nu eram.
M-am indreptat spre ea. Trebuie sa recunosc ca inca imi placea. Dar nu tot timpul atractia dintre doua persoane poate sta si la baza unei relatii fie ea si intre doi adolescenti asa cum eram noi.
M-am gandit daca ar fi bine sa ii spun eu. Dar apoi m-am gandit ca orgoliul meu nu ar trebui sa aiba atata de suferit daca o sa o las pe ea sa-mi spuna ceea ce trebuia spus de mult .
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Povestea 2 | Partea 7
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 11:27 pm
...
- Salut! , imi spune ea.
- Salut ! Ce mai faci ?
- Eu ok.. Uite... Trebuie sa vorbim ceva.
Totul era asa cum imi imaginasem.
- S-a intamplat ceva?
- Uite ce e... Nu mai putem continua asa. Am pe altcineva acum. Imi pare rau ...
- E ok... Cred. Mersi ca m-ai adus la curent.
- Si? ... Nu esti surprins ? Nu esti suparat?
- Asta era scopul ? Nu vad de ce as fi. Cred ca relatia noastra s-a terminat cu mult inainte chiar daca noi am recunoscut-o sau nu... Am fost trist atunci. Dar acum s-a terminat. Numai bine in noua relatie...
Cristina a ramas fara cuvinte , dar nici nu ma asteptam sa mai raspunda ceva... Am plecat imediat , trimitandu-i un ultim salut pe ziua de azi.
Ma aflam pe coridor. In capatul celalalt se afla fata de care ma indragostisem . De cand o vazusem eram innebunit dupa ea. Parul moale , buzele umede, obrazul fin , respiratia ... o veneram. Din pacate ea nu ma cunostea , dar simteam ca lucrurile o sa se schimbe in curand...
Am pornit spre ea si in acelasi timp si ea a pornit in directia din care veneam eu.
Am asteptam pana am ajuns unul langa altul , iar aunci am salutat-o...
- Salut Patricia!
Fata se intoarse spre mine , iar eu la fel. Ne aflam acum fata in fata. Ii puteam simti parfumul imbatator si rasuflarea aceea pe care numai ea o avea.
- Aaaa... salut... De unde imi sti numele?
- Pai... ma gandeam ca e de datoria mea sa stiu numele unei fete asa de frumoase...
A zambit. “Luptaâ€Â
- Salut! , imi spune ea.
- Salut ! Ce mai faci ?
- Eu ok.. Uite... Trebuie sa vorbim ceva.
Totul era asa cum imi imaginasem.
- S-a intamplat ceva?
- Uite ce e... Nu mai putem continua asa. Am pe altcineva acum. Imi pare rau ...
- E ok... Cred. Mersi ca m-ai adus la curent.
- Si? ... Nu esti surprins ? Nu esti suparat?
- Asta era scopul ? Nu vad de ce as fi. Cred ca relatia noastra s-a terminat cu mult inainte chiar daca noi am recunoscut-o sau nu... Am fost trist atunci. Dar acum s-a terminat. Numai bine in noua relatie...
Cristina a ramas fara cuvinte , dar nici nu ma asteptam sa mai raspunda ceva... Am plecat imediat , trimitandu-i un ultim salut pe ziua de azi.
Ma aflam pe coridor. In capatul celalalt se afla fata de care ma indragostisem . De cand o vazusem eram innebunit dupa ea. Parul moale , buzele umede, obrazul fin , respiratia ... o veneram. Din pacate ea nu ma cunostea , dar simteam ca lucrurile o sa se schimbe in curand...
Am pornit spre ea si in acelasi timp si ea a pornit in directia din care veneam eu.
Am asteptam pana am ajuns unul langa altul , iar aunci am salutat-o...
- Salut Patricia!
Fata se intoarse spre mine , iar eu la fel. Ne aflam acum fata in fata. Ii puteam simti parfumul imbatator si rasuflarea aceea pe care numai ea o avea.
- Aaaa... salut... De unde imi sti numele?
- Pai... ma gandeam ca e de datoria mea sa stiu numele unei fete asa de frumoase...
A zambit. “Luptaâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 2 | Partea 8
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 11:40 pm
...
Totusi , cu toate succesele pe care se parea ca le-am avut... era o zi normala. Totul il castigasem mult prea usor. Mult prea repede. Aveam sentimental ca trisez. Nu stiam cum si de ce... Dar mi se parea ca norocul asta e cat se poate de trecator si ca o data si o data valurile o sa inceapa sa ma duca spre larg... Voi putea atunci sa nu ma las influentat de ele si sa imi mentin acelasi curs ? Erau intrebari la care nu aveam raspunsul...
Oricum , ideea ca trisam incepea sa ma sicaie din ce in ce mai tare. Succesul ,aparent sau nu , se intorcea acum impotriva mea , dandu-mi o stare groaznica de anxietate.
Imi spuneam uneori ca vanatoarea e mult mai interesanta decat vanatul. Dar oare nu ma comportam chiar invers. Obtineam totul atat de usor , incercand sa fiu persoana potrivita la locul potrivit incat din vanatoare nu mai ramanea decat o umbra palida a unei lumi inexistente pentru mine. Puneam oare prea mult pret pe vanat? Eram condus mai mult de obtinerea lui si nu de felul in care il obtineam ? Intrebarile astea au inceput rand pe rand sa ma intristeze. Nu era firea mea insa sa ma las intristat asa usor , asa ca mi-am alungat repede aceste ganduri din minte... Stiam totusi ca undeva , acolo , in mine ele au ramas inca vii asteptand niste raspunsuri pe care nu le voi avea niciodata.
Eram obisuit sa obtin totul atat de usor , dar ironic sau nu , nu puteam sa obtin raspunsul la cele mai iportante intrebari despre mine insumi...
...
Totusi , cu toate succesele pe care se parea ca le-am avut... era o zi normala. Totul il castigasem mult prea usor. Mult prea repede. Aveam sentimental ca trisez. Nu stiam cum si de ce... Dar mi se parea ca norocul asta e cat se poate de trecator si ca o data si o data valurile o sa inceapa sa ma duca spre larg... Voi putea atunci sa nu ma las influentat de ele si sa imi mentin acelasi curs ? Erau intrebari la care nu aveam raspunsul...
Oricum , ideea ca trisam incepea sa ma sicaie din ce in ce mai tare. Succesul ,aparent sau nu , se intorcea acum impotriva mea , dandu-mi o stare groaznica de anxietate.
Imi spuneam uneori ca vanatoarea e mult mai interesanta decat vanatul. Dar oare nu ma comportam chiar invers. Obtineam totul atat de usor , incercand sa fiu persoana potrivita la locul potrivit incat din vanatoare nu mai ramanea decat o umbra palida a unei lumi inexistente pentru mine. Puneam oare prea mult pret pe vanat? Eram condus mai mult de obtinerea lui si nu de felul in care il obtineam ? Intrebarile astea au inceput rand pe rand sa ma intristeze. Nu era firea mea insa sa ma las intristat asa usor , asa ca mi-am alungat repede aceste ganduri din minte... Stiam totusi ca undeva , acolo , in mine ele au ramas inca vii asteptand niste raspunsuri pe care nu le voi avea niciodata.
Eram obisuit sa obtin totul atat de usor , dar ironic sau nu , nu puteam sa obtin raspunsul la cele mai iportante intrebari despre mine insumi...
...
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Poveste 2 | Partea 9
de Seth2 » Joi Iul 29, 2004 11:47 pm
...
Somnul incepea sa ma doboare . Si intr-un fel vroaim sa ma afund in aceasta arma a uitarii.. Vroiam sa ma folosesc de inca un val , care sa ma faca sa uit , care sa ma duca acolo unde vroiam.
Oare traiam cu adevarat? Oare asta insemna sa traiesti ? Ma saturasem sa obtin totul fara sa fac nici cel mai mic efort.
M-am saturat sa respir fara sa traiesc.
Incet incet am inceput sa alunec in somn . Oare urma iar sa vizez acea lume perfecta , acea lume la care tanjeam , sa fiu iar , desi doar in vis , acea persoana creata de mine . Urma oare sa visez , ca si azi dimineata inainte sa ma treazeasca ai mei ,ca ma numesc Vlad si ca duc o altfel de viata , cea pe care o doream de fapt in adancul sufletului meu... O viata plina de probleme in care valurile ma impingeau spre larg ... facandu-ma sa traiesc cu adevarat...
Stiam acum ce trebuie sa fac... Ma saturasem sa respir fara sa treiesc cu adevarat.
Si cu asta somnul imi luă si aceasta ultima adire a gandurilor si problemelor mele.
Alarma ceasului suna ingrozitor. M-am ridicat repede din pat si am inchis-o... apoi m-am intins inapoi.
Visasem iar acea lume perfecta , acea lume care poate nu va fi niciodata a mea , visasem iar ca ma numesc Daniel , si ca valurile ma purtau spre tarm.
Stiam ce sa fac acum... Ma saturasem sa ma tarasc prin viata si sa ma prefac ca traiesc respirand aerul. Incepuse o noua zi. Si incepuse o noua viata si pentru mine .
.
Somnul incepea sa ma doboare . Si intr-un fel vroaim sa ma afund in aceasta arma a uitarii.. Vroiam sa ma folosesc de inca un val , care sa ma faca sa uit , care sa ma duca acolo unde vroiam.
Oare traiam cu adevarat? Oare asta insemna sa traiesti ? Ma saturasem sa obtin totul fara sa fac nici cel mai mic efort.
M-am saturat sa respir fara sa traiesc.
Incet incet am inceput sa alunec in somn . Oare urma iar sa vizez acea lume perfecta , acea lume la care tanjeam , sa fiu iar , desi doar in vis , acea persoana creata de mine . Urma oare sa visez , ca si azi dimineata inainte sa ma treazeasca ai mei ,ca ma numesc Vlad si ca duc o altfel de viata , cea pe care o doream de fapt in adancul sufletului meu... O viata plina de probleme in care valurile ma impingeau spre larg ... facandu-ma sa traiesc cu adevarat...
Stiam acum ce trebuie sa fac... Ma saturasem sa respir fara sa treiesc cu adevarat.
Si cu asta somnul imi luă si aceasta ultima adire a gandurilor si problemelor mele.
Alarma ceasului suna ingrozitor. M-am ridicat repede din pat si am inchis-o... apoi m-am intins inapoi.
Visasem iar acea lume perfecta , acea lume care poate nu va fi niciodata a mea , visasem iar ca ma numesc Daniel , si ca valurile ma purtau spre tarm.
Stiam ce sa fac acum... Ma saturasem sa ma tarasc prin viata si sa ma prefac ca traiesc respirand aerul. Incepuse o noua zi. Si incepuse o noua viata si pentru mine .
.
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Sighisoara
de Seth2 » Dum Aug 01, 2004 9:05 pm
Azi m-am intors de la Sighisoara unde am fost cu niste colegi de facultate. Nu mai fusesem niciodata la Festival dar per total a fost ok. A fost misto ca am stat impreuna cu grupul de prieteni . Ce-I drept , ma asteptam sa fie ceva mai alert , mai dinamic , mai multa muzica , insa totul a ajuns sa fie pana la urma o chestie de admosfera , ceea ce nu pot sa spun ca a fost rau. Poate intr-un fel era fix ceea ce aveam nevoie , a fost cumva ca si un drog care mi-a prelungit pentru inca cateva zile starea de echilibru , dar mi-a neutralizat intr-un fel celelalte simturi.
Poate fi asa de placut sa te pierzi in multime , sa stai pe iarba sis a asculti muzica , sa fredonezi impreuna cu cei de langa tine , prieteni sau oameni pe care nu i-ai mai vazut niciodata sip e care probabil nici nu o sa-I mai vezi niciodata. Ce placut e sa te scurgi in pamantul rece de sub tine , impreuna cu toate corpurile celor de langa tine. Ce placut e sa te stingi pentru cateva minute. Sa dispari pur si simplu.
Intr-o noapte in care nu am putut dormi , m-am strecurat incet din patul in care dormeau alti 3 colegi , am iesit apoi din camera pentru care platisem 50000 dupa cateva minute de negocieri , si m-am indreptat spre gara de langa casa in care stateam. Am trecut inca o data prin gangul de sub calea ferata care ii face ape toti turistii straini sa exclame : “Oh my God! This is piss... “ ( gang care probabil e rezultatul direct al faptului ca pe perioada festivalului s-au scumpit baile ) si am iesit in gara creionata de lumina electrica . Am stat cateva minute privind sinele si vagoanele reci care lugeau sub picurii ploii care cadea usor. Garile... sunt atat de perfecte in transparenta si lipsa lor de materialitate. Cred ca sunt lucurile in care ma simt cel mai bine. Imi amintesc intotdeauna de toropeala care imi inconjura corpul si mintea cand eram mic si ai mei mai circulau cu trenul si ma luau sip e mine cu el. Garile sunt niste spatii atat de fascinante si de ambiguue in acelasi timp. Pot insemna intoarcere sau disparitie, sunt locuri din care poti evada , locuri din care simplii pasi pe o scarita cu trei trepte de metal de pot duce mai departe decat crezi , de pot face sa dispari , sa pleci , sa mori pentru cateva secunde din locul in care ai trait pana acum.
Spatii atat de duale ... spatii in care astepti sa vina cineva , in care astepti poate sa te regasesti pe tine din labirintul in care te-ai pierdut , sa reconstruiesti puzzle-ul vietii tale. Sau daca nu mai a ice face poti sa pleci , nu sa te ascunzi , nu sa fugi , numai sa pleci , sa pleci ca sa ajungi altundeva , la altcineva... Ma fac sa ma simt atat de liber , ma fac sa realizez ca viata mea , si a tuturora de altfel , nu e inca doar la cheremul sortii , ca inca mai putem face ceva ca sa ne schimbam cursul vietii, sa mai facem acei pasi care ne pot scoate din lumina impersonala (dar in acelasi timp linistitoare) a noptii , pentru a ne indrepta in locul in care ne vom trezi in dimineata urmatoarei zile.
Poate fi asa de placut sa te pierzi in multime , sa stai pe iarba sis a asculti muzica , sa fredonezi impreuna cu cei de langa tine , prieteni sau oameni pe care nu i-ai mai vazut niciodata sip e care probabil nici nu o sa-I mai vezi niciodata. Ce placut e sa te scurgi in pamantul rece de sub tine , impreuna cu toate corpurile celor de langa tine. Ce placut e sa te stingi pentru cateva minute. Sa dispari pur si simplu.
Intr-o noapte in care nu am putut dormi , m-am strecurat incet din patul in care dormeau alti 3 colegi , am iesit apoi din camera pentru care platisem 50000 dupa cateva minute de negocieri , si m-am indreptat spre gara de langa casa in care stateam. Am trecut inca o data prin gangul de sub calea ferata care ii face ape toti turistii straini sa exclame : “Oh my God! This is piss... “ ( gang care probabil e rezultatul direct al faptului ca pe perioada festivalului s-au scumpit baile
) si am iesit in gara creionata de lumina electrica . Am stat cateva minute privind sinele si vagoanele reci care lugeau sub picurii ploii care cadea usor. Garile... sunt atat de perfecte in transparenta si lipsa lor de materialitate. Cred ca sunt lucurile in care ma simt cel mai bine. Imi amintesc intotdeauna de toropeala care imi inconjura corpul si mintea cand eram mic si ai mei mai circulau cu trenul si ma luau sip e mine cu el. Garile sunt niste spatii atat de fascinante si de ambiguue in acelasi timp. Pot insemna intoarcere sau disparitie, sunt locuri din care poti evada , locuri din care simplii pasi pe o scarita cu trei trepte de metal de pot duce mai departe decat crezi , de pot face sa dispari , sa pleci , sa mori pentru cateva secunde din locul in care ai trait pana acum.
Spatii atat de duale ... spatii in care astepti sa vina cineva , in care astepti poate sa te regasesti pe tine din labirintul in care te-ai pierdut , sa reconstruiesti puzzle-ul vietii tale. Sau daca nu mai a ice face poti sa pleci , nu sa te ascunzi , nu sa fugi , numai sa pleci , sa pleci ca sa ajungi altundeva , la altcineva... Ma fac sa ma simt atat de liber , ma fac sa realizez ca viata mea , si a tuturora de altfel , nu e inca doar la cheremul sortii , ca inca mai putem face ceva ca sa ne schimbam cursul vietii, sa mai facem acei pasi care ne pot scoate din lumina impersonala (dar in acelasi timp linistitoare) a noptii , pentru a ne indrepta in locul in care ne vom trezi in dimineata urmatoarei zile.
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Eu | Cartile
de Seth2 » Sâm Aug 07, 2004 10:40 pm
Am un fel foarte ciudat de a-mi alege cartile pe care le citesc... pur si simplu ies din casa , ma indrept spre o librarie... ma uit spre sutele de carti care asteapta sa fie citite si la un moment dat imi dau seama care e cartea pe care vreau sa o citesc. Ca si cum unele dintre ele ar avea o stralucire mai diferita , ca si cum unele ar emite o atractie mai mare decat celelalte carti care stau cuminti langa primele.
Pentru cateva momente imi dau seama ca ar trebui totusi sa fiu o persoana rationala si ridic cartea pe care am ales-o.. sau care m-a ales... si citesc cronica / review-ul de pe spate ca sa fiu in totalitate sigur ca e cartea pe care o vreau.
Am citit undeva ca in fiecare carte gasesti cartea pe care vrei sa o citesti. Cred ca se referea la faptul ca o carte e mult prea complexa ca sa ii distingi toate subtilitatile.. dar cu siguranta simti toate detaliile care sunt paralele la viata ta , la ceea ce se intampla cu tine in viata reala. Cred ca e foarte important sa gasesti o corespondenta intre tine si unul din elementele cartii pe care o citesti. Probabil ca una din cartile mele preferate e “Demianâ€Â
Pentru cateva momente imi dau seama ca ar trebui totusi sa fiu o persoana rationala si ridic cartea pe care am ales-o.. sau care m-a ales... si citesc cronica / review-ul de pe spate ca sa fiu in totalitate sigur ca e cartea pe care o vreau.
Am citit undeva ca in fiecare carte gasesti cartea pe care vrei sa o citesti. Cred ca se referea la faptul ca o carte e mult prea complexa ca sa ii distingi toate subtilitatile.. dar cu siguranta simti toate detaliile care sunt paralele la viata ta , la ceea ce se intampla cu tine in viata reala. Cred ca e foarte important sa gasesti o corespondenta intre tine si unul din elementele cartii pe care o citesti. Probabil ca una din cartile mele preferate e “Demianâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Simetrie
de Seth2 » Sâm Aug 07, 2004 11:00 pm
Simetrie (Marin Sorescu)
Mergeam asa ,
Cand deodata in fata mea ,
S-au desfacut doua drumuri :
Unul la dreapta ,
Si altul la stanga ,
Dupa toate regulile simetriei.
Am stat ,
Am facut ochii mici ,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit ,
Si-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia ,
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea).
Am mers pe el cum am mers ,
De prisos sa maid au amanunte.
Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua
Prapastii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat in cea din stanga ,
Fara macar sa clipesc , fara macar sa-mi fac vant,
Gramada cu mine in cea din stanga,
Care , vai , nu era cea captusita cu puf !
Taras m-am urnit mai departe.
M-am tarat ce m-am tarat ,
Si deodata in fata mea
S-au deschis larg doua drumuri.
“V-arat eu voua ! “ – mi-am zis –
Si-am apucat-o tot pe cel din stanga ,
In vrajmasie.
Gresit , foarte gresit , cel din dreapta era
Adevaratul , adevaratul , marele drum , cica.
Si la prima rascruce
M-am daruit cu toata fiinta
Celui din dreapta . Tot asa,
Celalalt trebuia acum , celalalt ...
Acum merindea mi-e pe sfarsite ,
Toiagul din mana mi-a-mbatranit ,
Nu maid au din el muguri ,
Sa stau la umbra lor
Cand m-apuca disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scartaie si maraie impotriva-mi,
C-am tinut-o tot intr-o greseala...
Si iata in fata mea iar se casca
Doua ceruri :
Unul la dreapta ,
Altul la stanga.
Mergeam asa ,
Cand deodata in fata mea ,
S-au desfacut doua drumuri :
Unul la dreapta ,
Si altul la stanga ,
Dupa toate regulile simetriei.
Am stat ,
Am facut ochii mici ,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit ,
Si-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia ,
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea).
Am mers pe el cum am mers ,
De prisos sa maid au amanunte.
Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua
Prapastii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat in cea din stanga ,
Fara macar sa clipesc , fara macar sa-mi fac vant,
Gramada cu mine in cea din stanga,
Care , vai , nu era cea captusita cu puf !
Taras m-am urnit mai departe.
M-am tarat ce m-am tarat ,
Si deodata in fata mea
S-au deschis larg doua drumuri.
“V-arat eu voua ! “ – mi-am zis –
Si-am apucat-o tot pe cel din stanga ,
In vrajmasie.
Gresit , foarte gresit , cel din dreapta era
Adevaratul , adevaratul , marele drum , cica.
Si la prima rascruce
M-am daruit cu toata fiinta
Celui din dreapta . Tot asa,
Celalalt trebuia acum , celalalt ...
Acum merindea mi-e pe sfarsite ,
Toiagul din mana mi-a-mbatranit ,
Nu maid au din el muguri ,
Sa stau la umbra lor
Cand m-apuca disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scartaie si maraie impotriva-mi,
C-am tinut-o tot intr-o greseala...
Si iata in fata mea iar se casca
Doua ceruri :
Unul la dreapta ,
Altul la stanga.
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Inceputul
de Seth2 » Sâm Aug 07, 2004 11:18 pm
Insa nu stiu cat sfatul lui Paler ar fi bines a il ascult , in ceea ce priveste amintirile , trecutul. Cred ca pentru a sti unde vei ajunge trebuie sa sti de unde ai pornit. Care a fost traseul prin labirintul propriu ca sa ajung in locul in care sunt acuma ?
Prima amintire care o am din copilarie e una legata de mama mea. Stiu ca imi cumparam (“imiâ€Â
Prima amintire care o am din copilarie e una legata de mama mea. Stiu ca imi cumparam (“imiâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
de Seth2 » Dum Aug 08, 2004 2:21 pm
Inainte sa termin liceul , cand ma pregateam pentru BAC , mi-a venit o idee care atunci mi s-a parut f buna... Eu aveam o obsesie , si anume facutul de poze . Aparatul meu era deja "vedeta" clasei si de altfel o si dat ortu' popii la ultimul majorat , rezistand in schimb 4 ani in care am facut zeci de poze cu colegii de clasa. M-am gandit nez toate pozele astea pe care le ave4am si sa le pun pe un cd pentru fiecare coleg de clasa... Asa ca am scanat si am scanat... pana am ajuns la aproape 600 de poze. E asa de ciudat acuma.. cand ma uit peste ele pentru ca toate par asa de departate de mine.. parca ma uit la niste poze cu niste persoane pe care le-am cunoscut acum cativa zeci de ani. Am continuat preocuparea mea si in facultate... si inr-un singur an am reusit sa fac mai mult de 1000 de poze.. (e drept.. cu aparat digital de data asta ) . Insa... pe cd-ul din liceu am atasat , pe ultima pozitie o poza care nu avea nici o legatura cu clasa in sine.. dar in acelasi timp fiecare a inteles de ce am pus-o acolo. E poza unei gari , poza in care daca te uiti e imposibil sa nu ii simti electricitatea care parea sa fie acolo , plutind in aerul rece . Cumva mi s-a parut ca poza aia concentreaza totul, trecutul , prezentul si arata chiar si o farama din viitor.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
Inceputul
de Seth2 » Dum Aug 08, 2004 9:38 pm
Insa nu stiu cat sfatul lui Paler ar fi bines a il ascult , in ceea ce priveste amintirile , trecutul. Cred ca pentru a sti unde vei ajunge trebuie sa sti de unde ai pornit. Care a fost traseul prin labirintul propriu ca sa ajung in locul in care sunt acuma ?
Prima amintire care o am din copilarie e una legata de mama mea. Stiu ca imi cumparam (“imiâ€Â
Prima amintire care o am din copilarie e una legata de mama mea. Stiu ca imi cumparam (“imiâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
16
de Seth2 » Dum Aug 08, 2004 10:29 pm
Am iesit mai inainte in oras sa imi iau covrigi. Se pare ca pentru covrigarii ora 9:30 seara din ziua de Duminica nu e prea tarziu , ci prea devreme... Am iesit din covrigarie si am ramas cateva secunde pe scarile ei uitandu-ma in jurul meu. In putinele secunde pe care le petrecusem inauntru se lasase umbra noptii. Aerul racoros batea usor.. si mirosea...nu a covrigi evident... dar a vara... Eu am o chestie cu mirosurile... mi se par foarte importante. Cred ca 90 % din amintirile mele explodeaza in mine odata cu mirosul care imi rememoreaza tot ce de acuma este doar trecut. La fel si aerul asta de vara si racoarea lui mi-au amintit de una din cele mai importante veri din viata mea. Si poate una din cele mai frumoase perioade de pana acum. E atat de ciudat cum un singur miros... o singura mangaiere a vantului prin parul tau iti pot aduce in minte atatea lucruri pe care ani de-a randul ai incercat sa le acoperi cu praful care credeai ca o sa acopere cicatricile lasate de trecut.
Vorbeam odata cu o colega si ii spuneam ca cel mai bine ma simteam la varsta de 16 ani... in vacanta de vara dintre clasa a X-a si a XI-a... vara despre acuma nu stiu daca a fost doar in inchipuirea mea sau totul s-a intamplat in realitate. Ii spuneam colegei mele ca parca in ultimul timp nu mai gandim ca si inainte.. ca si la varsta de 16 ani de care ii spuneam. Ok.. suntem mai maturi etc... dar parca atunci aveam o sclipire , o altfel de dorinta , altfel de conexiuni in minte. Nu m-am mirat acum cand am citit un articol in care se spunea ca varsta la care suntem cel mai inteligenti (din punctul de vedere al multimii legaturilor care se realizeaza in creier ) e varsta de 16 ani. Vara aia a ramas ca o taietura dintr-unul din tablourile lui Fontana... un loc prin care pot sa cad ori de cate ori , un spatiu prin care pot sa intrevad ceea ce se afla in spatele tabloului , ceea ce este in spatele meu , in spatele vietii pe care o duc , o taietura prin care pot sa evadez in propria mea lume ori de cate ori vreau. A ramas ca o taietura in cursul vietii pe care am dus-o pana acum. Atunci totul mi se parea atat de misterios , atat de ciudat... nu inteleam cum dintr-o data toata viata mi s-a schimbat , felul in care ma comportam.. toate perceptiile... totul. Insa acum... lucrurile mi se par mult mai clare. Imi dau seama ca nu m-am mai gandit la acele zile de mai bine de doi ani, dare le au continuat sa traiasca in mine sa imi conduca aproape insesizabil pasii.
Scriam mai sus... ca as vrea sa citesc o carte care sa o simt in toata fiinta , si imi dau seama acum ca aceasta dorinta disimuleaza de fapt faptul ca as vrea sa traiesc si acum ceva la aceeasi intensitate ca si atunci , in acea vara.
Stiu ca amintirile astea... daca as intra mai mult in ele... de fapt nu imi dau seam ace s-ar intampla. Stiu ca de cativa ani ma “luptâ€Â
Vorbeam odata cu o colega si ii spuneam ca cel mai bine ma simteam la varsta de 16 ani... in vacanta de vara dintre clasa a X-a si a XI-a... vara despre acuma nu stiu daca a fost doar in inchipuirea mea sau totul s-a intamplat in realitate. Ii spuneam colegei mele ca parca in ultimul timp nu mai gandim ca si inainte.. ca si la varsta de 16 ani de care ii spuneam. Ok.. suntem mai maturi etc... dar parca atunci aveam o sclipire , o altfel de dorinta , altfel de conexiuni in minte. Nu m-am mirat acum cand am citit un articol in care se spunea ca varsta la care suntem cel mai inteligenti (din punctul de vedere al multimii legaturilor care se realizeaza in creier ) e varsta de 16 ani. Vara aia a ramas ca o taietura dintr-unul din tablourile lui Fontana... un loc prin care pot sa cad ori de cate ori , un spatiu prin care pot sa intrevad ceea ce se afla in spatele tabloului , ceea ce este in spatele meu , in spatele vietii pe care o duc , o taietura prin care pot sa evadez in propria mea lume ori de cate ori vreau. A ramas ca o taietura in cursul vietii pe care am dus-o pana acum. Atunci totul mi se parea atat de misterios , atat de ciudat... nu inteleam cum dintr-o data toata viata mi s-a schimbat , felul in care ma comportam.. toate perceptiile... totul. Insa acum... lucrurile mi se par mult mai clare. Imi dau seama ca nu m-am mai gandit la acele zile de mai bine de doi ani, dare le au continuat sa traiasca in mine sa imi conduca aproape insesizabil pasii.
Scriam mai sus... ca as vrea sa citesc o carte care sa o simt in toata fiinta , si imi dau seama acum ca aceasta dorinta disimuleaza de fapt faptul ca as vrea sa traiesc si acum ceva la aceeasi intensitate ca si atunci , in acea vara.
Stiu ca amintirile astea... daca as intra mai mult in ele... de fapt nu imi dau seam ace s-ar intampla. Stiu ca de cativa ani ma “luptâ€Â
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
My Everyday Limbo
de Seth2 » Mar Aug 17, 2004 10:40 pm
Well.. I can’t do this... Mi-e imposibil... am impresia ca , fortat spunand , imi “prostituezâ€Â
- Seth2
- Junior Member
- Mesaje: 243
- Membru din: Sâm Aug 03, 2002 12:35 am
66 mesaje
• Pagina 1 din 3 • 1, 2, 3
Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori