Întrebãtorul - Gellu Naum

[nu brublem]

Am intrat aici cu un gand abscons...
Sa aflu daca exista cineva care citeste, simte, respira, mananca... (si lista poate continua...) prin ceea ce a scris Gellu.
Dar visam.
Acum m-am trezit.
Prefer sa postez eu texte de-ale dumnealui pe site.
Daca am sa fiu capabil sa ii indragostesc si pe altii de el, poate nu voi fi facut-o degeaba...
Tot ce pot sa va spun este ca, in ciuda aparentelor, Intrebatorul este departe de a fi proza... Puteti, de exemplu, sa va inchipuiti ca fiecare virgula delimiteaza un vers, si asa mai departe...

Va rog pe voi, cei care treceti pe aici, sa votati, indiferent cum o faceti...

[nu brublem]

"Si cati eram vii, ne socoteam morti si umblam ametiti..."
Ioan Dobrescu
(cojocar din mahalaua Batestii a Bucurestilor
oct. 1813)

I. MLASTINILE

1. Prea multe lucruri ne solicita si, dat fiind mecanismul echivoc al solicitarii, prea multe cuvinte se ingramadesc sa le cuprinda, sa le ascunda in labirintul lor inutil si inselator - de aceea poate ca, pe alocuri, am sa spun ce nu trebuia spus; oricum sunt convins ca fiecare va medita mai mult asupra surplusului lasand la o parte starea in care plutesc, pe dedesubt, ca un inotator subacvatic, de exemplu.
Dar mai exista si vuietul acela si capacitatea fiecaruia de a-l percepe...

2. Asadar, era o dimineata de iulie, neobsnuit de racoroasa, daca ma gandesc bine; plouase toata noaptea marunt si monstruos, cerul mai parea inca un burete violaceu, imbibat cu apa, eram ud leoarca dar cel mai mult ma supara noroiul care se strecurase prin sparturile cizmelor mele de cauciuc formand, peste cioarpii mei de bumbac o clisa rece si alunecoasa.
Statusem cateva ore, innoroiat de sus pana jos si, dupa cum spuneam, cumplit de ud, lipit de o falie a digului, intr-o adancitura, ascultand-o cum respira si geme; fireste, totul imi devenise egal iar la marginea padurii, unde incercasem mai apoi sa ma adapostesc pe sub copaci, prin tufe, auzisem atatea fosnete linistite, indiferente, amestecate in golul tacerii, incat ma simteam cuprins parca intr-o uriasa picatura de apa care, ea, gandea si respira pentru noi, asa, ca la inceput; dar n-aveti grija, curand voi fi intr-o camera uscata, undeva, la caldura, printre fosnetele linistitoare si indiferente ale oamenilor si ale lucrurilor care, ei si ele, vor gandi si vor respira pentru mine.
Prin apropiere, pe malul stang al mlastinei, se afla casa acoperita de iedera a domnului Sima; pe el il cunosteam oarecum, un fel de pensionar, il interesau virtutil eplantelor medicinale, il intalneam uneori pe camp, culegea flori albastre, ne si salutam, de aceea am batut la poarta lui - vedeam cum stropii sar din pumnul meu si nu din lemnul ud al portii - si am strigat:
"Deschideti!"
El a deschis - era uscat - mi-a zambit prietenos si m-a poftit in casa; invelisul de apa a ramas afara - stiti, picatura aceea care se intinde peste lume cuprinzand-o - noi am intrat mai in interiorul ei, uitand-o ca de obicei, am deschis o usa, apoi inca una, domnul Sima a vrut sa-mi dea niste zdrente uscate, ca sa ma schimb, ce sa-i faci, oamenii, intre ei, se ajuta, l-am refuzat, era bine, era cald, domnul Sima mi-a spus "sa mergem in odaia de sus, mai sunt cateva persoane acolo, sa bem macar un ceai impreuna..."
"Ce persoane, domnule Sima, de persoane imi arde mie acum? Sunt mort de oboseala, abea ma tin pe picioare, m-as culca aici, pe podea, nu ma auzi cum fosnesc?"
"Ceaiul o sa-ti faca bine, domnule Naum, e un ceai de plante, foarte sanatos."
"Ma rog, daca insisti dumneata", si asa mai departe, pana cand am ajuns in odaia de sus, n-am s-o descriu, am sa spun doar ca se mai aflau acolo patru persoane, doi barbati tineri si o fata pe care, fireste, am iubit-o de la prima privire, iar pe o masa lunga, facuta din scanduri groase si asezata sub fereastra care da spre mlastini, un alt barbat, mai varstnic, lungit acolo, pe masa, parea ca doarme sau ca e mort sau ca e o papusa de ceara. Figura lui mi se parea cunoscuta dar nu stiam de unde sa o iau. Cand am intrat a deschis ochii si s-a uitat o clipa la mine, apoi i-a inchis din nou si nu s-a mai clintit.
"Dansul e domnul Naum, e un distins poet, sunt sigur ca ati auzit de el", a socotit necesar sa ma prezinte domnul Sima.
"Naum si mai cum?" a intrebat unul din tineri, n-am sa-l descriu, am sa spun doar ca era marunt si indesat si ca avea sani ca de femeie iar parul carliontat i se unea in doua puncte, deasupra fruntii.
"Naum P. Mata", i-am raspuns eu, in gand, pentru ca trebuia sa devin vulgar, pentru ca o iubeam nebuneste pe fata aceea si ma simteam, fara voia mea, sublim, asa ca trebuia facut ceva, iar vulgaritatea, sacrilegiul, in genere, echilibreaza, uneori; dar am raspuns asa numai in gand, pentru ca nu pe tanarul acela vroiam sa-l echilibrez; iar cu glas tare am adaugat: "Puteti sa-mi ziceti cum vreti, nu conteaza".
"Atunci am sa-ti zic Constantinescu", a decis el.
Mie imi era egal, ma uitam la fata aceea, mi se luminasera ochii de fericire, o iubeam nebuneste si ii spuneam in gand: "vai, ce te mai iubesc!".
Domnul Sima ne-a turnat ceaiul cu gust de izma si miros dulceag, in fine, n-am sa-l descriu, am sa spun doar ca noi patru ne-am asezat pe scaune - erau patru scaune in camera - iar tanarul acela cu sani ca de femeie, despre care am aflat apoi ca se numea Iason (tinea ceasca de ceai in mana stanga) s-a instalat peste omul mort sau peste papusa de ceara lungita acolo, parea ca nu-l vede.
"Nu-i nimic" mi-a spus incet domnul Sima, pe cand eu ma pregateam sa-i atrag atentia tanarului Iason ca nu se cade sa stai peste cineva care deschide ochii si te priveste atat de expresiv, chiar daca e mort, chiar daca e papusa de ceara, "nu-i nimic, Dragos o sa rabde, il doare dar o sa rabde, el care a trecut prin atatea in viata" (asadar, cel lungit pe masa purta numele de Dragos) "dumneata spune-i ceva fetei care te priveste ca pe mirele mult asteptat."
"Draga mea", i-am spus eu atunci, incet, fetei aceleia, "fiindca nu stiu cum te cheama am sa te numesc Zenobia si trebuie sa stii ca te iubesc neinchipuit de mult; uite, chiar azi-noapte am visat ca un prieten, un fost coleg de scoala, nu mai stiu, mi-a daruit o haina brodata, trebuia sa asist la nunta lui; ei bine, mireasa, care iti seamana leit, ma iubea neinchipuit de mult, imi spunea mereu asta, in ciuda atitudinii mele rezervate; mie, marturisesc, imi facea placere, desi respingeam cu hotarare pornirile ei pasionale; de altfel, cu cateva nopti inainte, in imprejurari aproape similare (cu exceptia ceremoniei nuptiale) o alta fata, nu o mireasa ci una despre care se stia precis ca e mormona, te rog sa nu scapi amanuntul acesta, ma iubea si ea neinchipuit de mult si eu ma simteam nespus de bine, ca in picatura aceea de apa; eram fericit in pelicula ei de dragoste, iti spun drept si te iubesc neinchipuit de mult, as zice, si asa mai departe; starea aceasta de dragoste, pentru tine, totala si cotropitoare, rezuma intreaga mea existenta de pana acum, nu stiu daca ma intelegi; iar daca ma iubesti si tu neinchipuit de mult, dupa cum s-ar parea, poti sa fati abstractie de persoana mea fizica atat de incorect imbracata, n-are importanta, nu stiu deca ma intelegi si te rog sa ierti discursul meu de cretin, voiam sa-ti spun, si asa mai departe..."
"E sigur ca te iubesc", mi-a raspuns ea incet "de altfel, trebuie sa stii ca, facanda abstractie de circumstanta, te iubesc neinchipuit de mult, in calitate de mireasa a fostului tau coleg de scoala, desi nu sunt mormona, dar asta nu conteaza, si asa mai departe..."
"Constantinescule", a spus atunci cu glas tare Iason "ce tot mormaiti voi acolo, ce tot te uiti la nenorocita asta? E o scarba, am gasit-o in mlastina, aproape lesinata, pe cand veneam incoace, i-am tras atunci si cateva suturi, ca sa ma tina minte, as fi lasat-o acolo, sa crape in apa, pe trestii, dar a luat-o Petru, de mila" (asadar celalalt, mult mai tanar, aproape un copil, se numea Petru) "si a adus-o incoace".
"N-am luat-o de mila" a spus Petru "ci pentru ca o iubesc neinchipuit de mult, desi nici macar nu stiu cum o cheama."
"O cheama Zenobia, daca vrei sa stii", am spus eu, "si e neinchipuit de frumoasa, asa cum o vezi si aproape lesinata, cum ati adus-o voi pe cand veneati din mlastini, incoace; eu o cunosc mai demult dinainte de casatoria fostului meu coleg de scoala, si asa mai departe..."
"N-are decat s-o cheme cum vrea", a spus Petru, "poate s-o cheme si Zenobia, daca asa vrea ea; eu o iubesc neinchipuit de mult de la prima vedere si putin imi pasa de numele si de casatoriile ei."
Pentru ca Petru se infierbantase vorbind, poate ca si ceaiul cu gust de izma incepuse sa-si faca efectul, Iason incepu sa rada; iar ca sa poata face asta mai in voie se salta mai sus, pe masa, poate dinadins, pe stomacul mortului aceluia sau al papusii de ceara care gemu, deschise ochii si se uita disperat la domnul Sima.

3. Pe cand scriu, pentru ca s-ar parea ca scriu, regret ca nu aveti in fata hartiile pe care sunt inghesuite randurile acestea de cerneala; daca le-ati avea, daca ati inchide ochii si v-ati trece usor varfurile degetelor peste ploaia de litere negre, sunt sigur ca ati vedea odaia domnului Sima cu masa de sub fereastra care da spre mlastini si cu mortul ei; si ne-ati vedea pe noi, fiecare la locul sau, vorbind in gand sau cu glas tare; si ati intelege ca nimic din starile de pana acum nu este imaginat, ca toate s-au petrecut exact cum le relatez. Odata ajunsi aici, v-as sfatui sa va opriti o clipa si sa recapitulati, trecand usor cu varfurile celor zece degete de la maini, cu ochii inchisi, peste pagini; scapati de cuvinte in pelicula propriei voastre disponibilitati, ati afla, poate, lucrurile extrem de importante pe care, oricat as dori, imi e cu neputinta sa vi le comunic.
V-as sfatui, deci, sa practicati exercitiul acesta de recapitulare oridecateori va incearca indoiala cu privire la adevarul spuselor mele; mie, de unde ma aflu, imi este perfect egal; vi s-ar oferi sansa de a intra acolo unde credeti doar ca va aflati si asa mai departe...

[nu brublem]

4. Gandind ca e momentul sa intervina, pentru a pune capat unei situatii care ameninta sa devina din ce in ce mai penibila, domnul Sima se intoarse spre mortul acela sau spre papusa intinsa pe masa de sub fereastra care dadea spre mlastini si ii spuse incet:
"Fii fara grija, Dragos. am sa fac tot posibilul sa te scap", apoi i se adresa, cu glas tare, lui Iason: "tinere, te rog sa respecti casa in care te afli si sa nu mai stai pe masa; in plus te-as ruga sa incetezi odata cu rasul acesta abject si absolut deplasat. Toti cei de fata sunt oaspetii mei si n-am sa ingadui nimanui, niciodata, sa rada de ei in prezenta mea."
"Usurel", ii raspunse Iason, dandu-se jos de pe masa, spre vadita multumire a lui Dragos, care zambi, "sa n-o luam nici asa, ca doar oameni suntem, si cum sa nu rad de amaratii astia, uita-te numai la ei, uita-te la Constantinescu, si la Petru, si la javra asta", Iason isi sublinie ultimele cuvinte cu un bocand bine tintit in pantecul suplu al Zenobiei, eu si Petru am oftat simtind parca noi insine lovitura, domnul Sima schita un gest de indignare altminteri destul de retinut, doar Dragos zambi, acum nepasator, "cum sa nu rad de astia, uita-te numai la ei!" - si poc! ii mai trase o lovitura de bocanc Zenobiei - "te apuca rasul numai cand ii vezi, amaratii dracului..." Si poc! imi trase si mie o lovitura de bocanc...
Fireste, si va rog sa retineti amanuntul acesta, oricine s-ar fi asteptat sa intervina ceva care sa puna capat dezlantuirii de brutalitate josnica a lui Iason; se afla acolo, prinsa de o grinda, o barda bine ascutita, oricare dintre noi ar fi putut, foarte usor, sa-i crape capul cu ea; sau domnul Sima, care avea in odaia de jos o pusca, o vazusem eu, ar fi putut sa dea fuga sa o aduca si pac! l-ar fi intepenit pe Iason pentru vecie, noi l-am fi ajutat apoi sa-l arunce peste masa, pe deasupra lui Dragos, pe fereastra, in mlastini, putea fi sigur de tacerea si de complicitatea noastra; sau Petru, ar fi putut face apel la legaturile lor de prietenie, la anii petrecuti impreuna in scoli, si asa mai departe; sau Zenobia, oh, daca ar fi vrut, ar fi putut macar sa tipe; sau Dragos, adica nu, Dragos era, poate, mort, asa ca n-ar fi putut face nimic, iar eu, care eram mult mai puternic...

5. Odata, pe camp, deasupra digului proaspat consolidat dupa ultimele inundatii, era un ger dusmanos, totul in jurul meu era dusmanos, vrabiile si ciulinii incercau sa-mi zgarie ochii, nu ma iubea nimeni, ma aflam intr-un cerc de ostilitate dezlantuita, acolo, in locul acela pustiu, si vantul imi vajaia pe la urechi, ma si durea o ureche, cea stanga, aveam nevoie de cineva, neaparata nevoie, ca sa scap, sa ies din cerc, aveam nevoie de cineva care sa ma iubeasca macar pana trece primejdia, cand am dat cu ochii de bolovanul acela de pamant, urat, negru, respingator; fireste, bolovanul a atras asupra lui toate blestemele, toata ostilitatea cercului, m-a iubit, s-a ghemuit, s- innegrit si mai tare si a pleznit, incordandu-se parca si rabdand chinul, pentru mine, pentru intreaga lume, pentru tot pamantul aflat in primejdie; atunci vrabiile si-au vazut de treaba, au redevenit prietenoase, ciulinii au fosnit cat se poate de placut, o mare povara mi s-a ridicat de pe suflet, iar acum, nimeni...

6. Asadar, pentru ca Iason, in ochii mei, reprezenta substanta altui cerc si n-aveam de gand sa-i absorb ostilitatea, am spus cu glas tare, aproape declamand:
"Traim si viermuim cu totii in aceeasi fragila pelicula; uite, eu, de pilda, daca Iason ar fi de acord, daca Petru ar fi de acord, si daca domnul Sima ar incuviinta, pentru ca mi se pare ca ploaia a stat, as pleca de aici cu Zenobia, pe care o iubesc neinchipuit de mult; m-as duce cu ea, asa, pana la capatul lumii, adica nu, pana ceva mai aproape, la niste locuri pe care le stiu eu; astfel s-ar sparge cercul care ne ameninta acum si am putea viermui impreuna sau despartiti, printre bolovani negri; iar dumneata, Iason, ai putea sa te duci dracului!" aici, ochii mi s-au indreptat spre barda si era cat pe-aci sa ma reped, dar m-am abtinut pentru ca Zenobia, intelegandu-ma destul de bine, s-a ghemuit pe podea si a inceput sa absoarba.
Fireste, domnul Sima s-a grabit sa incuviinteze plecarea noastra, ploaia se oprise de tot, Zenobia, ghemuita pe podea, incepuse sa se innegreasca, ba chiar, pe alocuri, sa plezneasca parca pe sub fasia de plastic cu care era acoperita iar eu, privindu-l pe Iason care gasise ca ar fi momentul cel mai potriviu sa se pieptene cu un pieptene de os, mic, galbui, simteam cum creste in mine dorinta de a-i crapa capul cu barda, cand Petru, cuminte si palid, a spus:
"Fireste, domnul Sima s-a grabit sa incuviinteze plecarea voastra, Iason se piaptana, Zenobia s-a ghemuit si s-a innegrit, are de luptat cu forte mult mai coplesitare, dar eu, Petru, cuminte si palid, eu o iubesc si ce ma fac? Am sa viermuiesc singur, am sa umblu razna prin lume, ca un sicriu, purtand in mine imaginea ei aproape lesinata pe care o iubesc neinchipuit de mult, am sa-i vorbesc, in gand, prin paduri si prin gari, am sa-i fac patul in mine, s-o culc, in fiecare seara, s-o invelesc in carpe, voi stiti foarte bine cate carpe poarta in sine fiecare dintre noi si cati dorm inveliti in ele, in fiecare dintre noi, si ea c-o sa-mi raspunda niciodata, pentru ca n-o sa ma auda cand o sa-i spun nani-nani, pentru ca acolo, in mine, in carpele din ea, are sa-l inveleasca pe iubitul ei care o va purta invelita in carpele din el si o va legana si ii va spune nani-nani si asa mai departe; iar eu am sa plec singur, cuminte si palid, si voi o sa ma duceti in voi, nu-i nimic, asa a fost sa fie..."
Dupa acest lung discurs tanarul Petru tacu, apoi deschise usa si cobori scara pe cand noi, ceilalti, cu exceptia lui Iason care continua sa se pieptane, ne-am dus la fereastra si ne-am uitat peste Dragos, afara, Zenobia s-a ridicat de pe podea si a venit langa mine, chiar Dragos, cuprins de o neasteptata curiozitate, s-a uitat peste el insusi, afara; si l-am vazut pentru ultima oara pe cel plecat dintre noi, departandu-se in mlastini, cuminte si palid, purtandu-se pe sine insusi in brate, ca pe un sicriu...
"Aici", ne-a strigat el, aratandu-si cu degetul intins inima, "aici e Zenobia, a jamais , si voi toti, aici am sa va culc si am sa inveselesc, in fiecare seara..."
Apoi s-a pierdut printre balansurile trestiilor iar Zenobia si-a lipit de umarul meu umarul ei invelit in fasia de plastic murdara, neplacuta la atingere, carpele se aflau inauntru, ma simteam bine in ele si am plecat amandoi, umar la umar, fara sa-i aruncam macar o privire lui Iason.
Bineinteles, inainte de a pleca i-am multumit domnului Sima pentru ospitalitate si i-am facut chiar un mic gest, de ramas bun, lui Dragos care, deschizand o clipa ochii, ne-a zambit neinchipuit de prietenos.

[nu brublem]

7. Am dus-o pe Zenobia in scobitura digului si am viermuit acolo, nu stiu cat timp, fara sa ne spunem o vorba, intinsi umar la umar, cu fetele sprijinite de pamantul umed al alveolei aceleia; era o mare dragoste si ne lipiseram unul de altul, in bezna, iar dincolo de noi se intindea pelicula care ne cuprinde pe toti, ca o amiba ascunsa in fiecare dintre noi.
Dupa un timp, m-am dus cu Zenobia la padure - noi nu ne-am despartit niciodata, va rog sa retineti amanuntul acesta chiar daca uneori o sa vi se para altfel - ca sa ascultam fosnetul tufelor si sa aflam vesti despre lume; era in zodia batranilor indragostiti si i-am vazut plutind pe deasupra noastra pe cei doi batrani uriasi care, spre toamna, acopera cerul; cat au trecut ei, padurea s-a umplut de gemete si de mormaituri, ai fi putut jura ca tuna; apoi s-au dus: noi doi le-am multumit pentru cele aflate si am iesit, umar la umar, pe camp.
Peste un timp, ne-am dat seama ca splendida toamna care acoperise lumea se apropia de sfarsit; si cum, in mlastini, iernile sunt deosebit de aspre, ne-am pregatit pentru hibernare; am largit, cu mainile noastre scorbura, am captusit-o cu crengile care ni se ofereau singure, n-am lasat decat o usa si o mica fereastra acoperite cu nuiele impletite, ca sa putem deschide la nevoie, am presarat pe jos flori de camp aproape vestejite, am sapat acolo inauntru, o gura de apa, si fireste, o mica latrina; zilele se scurgeau lente, soarele devenea tot mai portocaliu.

8. Ajunsi aici, va rog sa recapitulati pe cand eu, in asteptarea iernii, declamam ore in sir iar Zenobia ma acompania batand numai cu doua degete intr-o mica toba facuta dintr-o bucata de piele gasita pe apa, uscata la vant si intinsa peste un ciot de lemn scobit; ciudatele ei ritmuri aminteau clampanitul berzelor care se pregateau sa plece spre sud.
Despre ceilalti nu mai stiam nimic, poate ca Petru ratacea prin mlastini (ultima trestie dinspre nord il zarise trecand in directia orasului); cat despre Iason, jignit din comportarea lui din timpul scurtei noastre intalniri, vroiam sa-l uit.
Din cand in cand, in decursul rarelor noastre iesiri din scorbura, alergam cu Zenobia pe camp, ca sa ne dezmortim; de fapt eu alergam pentru ca ea zbura, lipita de umarul meu.
Odata, cand ne-am oprit sa raspiram pe o movila, i-am zarit de departe pe domnul Sima si pe Dragos, culegeau, pesemne, ultimele flori albastre; i-am salutat de la distanta, eu fluturand-mi mana dreapta, Zenobia fluturandu-si mana stanga pentru ca umarul meu stang era lipit de umarul ei drept; domnul Sima si Dragos ne-au raspuns prin sene prietenesti facute cu ce mana vroia fiecare, pentru ca ei nu se aflau umar la umar.

9. Astfel am dus-o, saptamani intregi, ca niste cartite, in adapostul nostru, iar pe deasupra se intindea imensul cer care, pesemne, noaptea, se impodobea cu toate stelele lui, desfasurate la nesfarsit; Zenobia isi continua soaptele, vorbea cu umerii mei, cu gura mea, cu genunchi mei - rareori am auzit-o, in perioada aceea, adresandu-mi-se mie, direct, ca unui intreg, in afara de clipele cand imi spunea ca ma iubeste neinchipuit de mult, inca dinainte de a ne fi intalnit; venise iarna, o iarna grea, cu viscole si cu troiene de zapada, pamantul si crengile uscate din scorbura fosneau stins, apa din groapa abia daca se inforia cand ne apropiam tremuratoarele buze de suprafata ei, numai, din cand in cand se auzea pe afara, din lume, cate un urlet, pesemne viscolul, si asa mai departe, atunci tresaream si strigam: "cine e acolo?" si nu raspundea nimeni, dar, odata, cineva mi-a raspuns:
"Eu sunt, domnul Sima."
"Domnul Sima? Ia te uita, domnule, ce surpriza!" si m-am repezit spre fereastra dar n-am deschis-o. "Ia te uita, domnule! Sa ma fi picat cu ceara si n-as fi banuit ca esti dumneata. Cu ce ocazie pe aici?"
"V-am cautat o gramada", mi-a spus el, "ma temeam sa nu va fi mancat lupii care au trecut Dunarea, incoace; am vazut ieri un manz, alerga innebunit, sangele ii flutura ca o coama, pe gat, il muscasera lupii, eu nu ies niciodata fara pusca."
"Pai dumitale iti convine, ai pusca aia, din oadaia de jos", i-am spus, "pe cand noi, adica Zenobia si eu, ingropati aici ca niste cartite, n-avem nimic, facem dragoste si atat; imi pare rau ca nu pot sa te invit inauntru, domnule Sima, nu e loc, dumneata m-ai invitat atunci, era loc, dar spune drept, ce te-a facut sa vii, pe vifornita asta, pana aici?"
"Nu, ca sa vezi, v-am adus niste ierburi, contin vitamine, sa le aveti, la nevoie, sunt bune, deschide usa sa ti le dau."
"Dumneata, domnule Sima, pesemne ca esti un lup si vrei sa deschid ca sa tragi cu pusca aia in noi si pe urma sa ne mananci; ia vino mai aproape sa deschid fereastra, sa constat ca esti dumneata, sa ma conving."
Am deschis fereastra, domnul Sima s-a apropiat, am scos mana afara, i-am pipait fata, mi-au inghetat degetele, era chiar el, il vedeam bine, plangea.
"Hai, domnule Sima, esti om in toata firea, fii barbat, nu mai plange", i-am spus.
Domnul Sima se clatina miscat de rafalele vantului.
"Dumneata esti un om fericit", a suspinat el, "iti convine sa vorbesti asa, fiindca te ocroteste."
"Mi se pare ca ai inceput sa aiurezi, din cauza frigului, domnule Sima; eu stau aici, nu ma intreba cum, si dumneata zici ca ma ocrotesti. Cine ma ocroteste? Nu cumva te referi la Zenobia?"
"Stii foarte bine cine", mi-a spus el.
"Ce sa mai zic, domnule Sima", i-am raspuns eu, "fiecare isi comunica erorile cum poate iar ele cuprind totdeauna un pic de adevar; ceilalti inteleg cat pot; fiecare spune mai putin decat intelege si intelege mai mult decat i se spune, fiindca ce i se spune nu intelege, si asa mai departe. Dar sa lasam tampeniile, sa fim rezonabili, domnule Sima; ia spune, ce s-a intamplat, de ce plangi?"
Domnul Sima si-a scos, cu degetul cel mare si cu aratatorul de la mana dreapta - in stanga tinea pusca - o lacrima care ii inghetase in coltul ochiului si i-a dat drumul jos; acolo unde a cazut lacrima a ramas o gropita in zapada, abia vizibila, cat o intepatura de ac, si atat; apoi mi-a spus:
"S-a intamplat ca am sa mor curand, nu cred sa apuc primavara."
"Fii serios, domnule Sima", am spus, "pari sanatos tun, ar trebui sa alungi aceste negre ganduri".
"Stii bine ca este exact cum spun si ca plang fiindca asa se obisnuieste in asemenea ocazii", mi-a raspuns domnul Sima. "In plus, m-am ingrijit de toate, am lasat casa si ce mai am unei rude, un fel de var de-al doilea, magistrat in judetul Bacau, o sa vina el sa ma ingroape; am pus de-o parte, pentru Zenobia, o rochie de la cine stie ce strabunica, am gasit-o in pod, intr-un cufar, e putrezita dar mai tine; dumitale, ti-am pregatit niste pantaloni albastri, cam peticiti dar mai sunt buni, o camasa cu jabou, niste ghete albe, cred ca au fost de patinaj, acum nu mai au patine, n-am gasit altele, si inca niste lucruri, o pereche de ciorapi, nu mai stiu ce, o caciula, vi le aduc cand mai vin pe aici, poate va duceti si voi la oras, trebuie sa fiti imbracati mai omeneste, nu merge chiar asa; dar sa trecem peste nimicurile astea, sa ne gandim la Dragos, fiindca ti-l las dumitale, ruda aia a mea ar fi capabila sa nu-l vada si sa-l arunce la gunoi; ti-l aduc aici, cu masa cu tot, o sa ma ajute el sa car masa, cand trebuie umbla, te ajuta, mi l-a lasat si mie cineva, de mult, ai sa-l lasi si dumneata altcuiva, cand o veni momentul, trebuie sa maresti scorbura, sa incapa si el aici, cu masa cu tot."
"Bine, domnule Sima", i-am spus "o sa marim scorbura, eu si Zenobia, cu mainile noastre, o sa facem si o mica latrina pentru Dragos, oamenii se ajuta intre ei."
"Dragos nu are nevoi fizice", m-a intrerupt domnul Sima, "si n-o sa te deranjeze deloc, sta linistit pe masa, ca un mort sau ca o papusa de ceara, vorbeste extrem de rar si nu se ridica decat daca e nevoie sa te ajute la ceva, stii foarte bine, am putea chiar sa renuntam la masa, am putea sa-i asternem pe jos niste crengi uscate, poate sa doarma si pe pamant gol."
"A, nu, domnule Sima, el e batran, daca doarme pe jos ar putea sa raceasca, te rog adu masa, de ce sa n-o aduci, ce-i daca sapam, cu mainile noastre, eu si Zenobia, doar stii foarte bine ca asa trebuie, adu-l, domnule Sima, cu masa cu tot, nu conteaza."
"Atunci am sa-l aduc cu masa cu tot", a spus domnul Sima. "Cand terminati de marit scorbura vi-l aduc, cu masa cu tot, acum trebuie sa plec, se insereaza, sa nu vina lupii, ramaneti cu bine."
Cat timp a durat convorbirea noastra, domnul Sima a plans, dupa cum se obisnuieste in asemenea ocazii, acolo, in viscol, lacrimile i-au inghetat peste pleoape, de aceea, cand a plecat clatinandu-se in bataia vantului si tarandu-si prin zapada pusca aia, avea ochii acoperiti de o crusta stravezie, ca orbii cei mari, ca Homer de exemplu, iar noi, dua ce ne-am imbratisat, am inchis la loc fereastra facuta din nuiele.

[eyewitness]

carturare ai dat-o in bara. si-a facut alinuta clona:D

[Mr Hyde]

brublem, baga si d'alea cu Apolodor si fratii lui din Labrador...

[nu brublem]

10. Am scormonit intens, zile si nopti, cu mainile noastre, eu si Zenobia, pana cand scorbura a devenit suficient de mare ca sa incapa masa, atunci ne-am asezat umar la umar langa fereastra, am departat cateva nuiele si am privit afara, peste intinderea de zapada; stiam ca se incheiase o prima etapa a imensei noastre iubiri si asteptam, asa cum unii indragostiti asteapta venirea copilului care sa-i lege altfel si sa umple un gol inexistent vaduvindu-i, in buna parte, de mangaierile cuvenite numai lor; ne supuneam blestemului acestui straniu transfer: cineva avea sa ne roada intimitatea, unul din bunurile noastre cele mai de pret, si asa mai departe.
“Noi n-o sa ne iubim copilul, nu-i asa?â€Â

[nu brublem]

11. Au trecut, dupa aceea, zile si saptamani, stateam cu Zenobia in bezna, mentineam dragostea pe lume, de afara se auzea viscolul, n-am sa-l descriu, apoi lupii incepura sa ne dea tarcoale, scheunau jalnic, era, poate, ingrozitor de frig, peste groapa cu apa se asternuse o panza de gheata, trebuia sa o spargem cand ne incerca setea; rodeam, cateodata, ierburi, era o stare de dincolo de ganduri, cotropitoarea, disperata dragoste a lumii se ghemuise acolo, in carpele noastre deschise, desfacute pana la soarele care probabil ca mai exista si pana dincolo de el, departe, atat de departe incat distanta se pierdea, uita sa mai existe, se risipea in noi, in aerul statut al scorburei; ajunsi aici, va rog sa recapitulati acele zile, sa le umpleti cu tot ce stiti despre dragoste, cu tot ce credeti ca stiti, eu nu inventez nimic, si asa mai departe.
Un timp, ce-i drept, Dragos nu ne-a deranjat prea mult, atata doar ca isi tinea deschisi ochii care luceau ca doua stele triste, dar, intr-o noapte, i-am simtit respiratia in ceafa mea, o usoara adiere de aer m-a facut sa-i banuiesc clatinarile capului iar dupa tremuratul ritmic al crengilor asternute pe jos si dupa fosnetul vesmantului sau de in mi-am dat seama ca se afla, cine stie de cand, la cativa centimetri de noi; mai mult ca sigur, clatina din cap si topaia acolo, ascultand gunguritul Zenobiei; in plus, poate vedea tot ce vedeam noi in centrul peliculei, poate ca ne rodea si ierburile, ne murdarea mica latrina sau, ce era mai grav, se incalzea in cele mai intime carpe ale noastre.
“Asculta, scarnavieâ€Â

[nu brublem]

14. Stiam un loc, la poalele padurii, unde mlastina devine rau adanc, mai de mult stateam acolo pe mal, sapasem cu mainile mele un scaun in pamant, copacii ma cunosteau, cateodata le ceream creanga de care aveam nevoie, o pasare venea sa-mi cante, daca tacea o rugam sa continue.
Ca sa ajung la locul acela trebuia sa strabat o parte a padurii, ea imi arata drumul printre raze portocalii, daca era prea umed imi deschidea altul dar mie nu-mi placea, abia asteptam sa ies la camp deschis, padurea stia asta si se supara, vroia sa ma zgarie, odata a incercat sa-mi scoata ochii cu multa si feroce dragoste.
Urma un camp, ma oprea lumina orizontului prea brusc, strangeam pleoapele, era o pajiste verde, cativa stejari se inaltau, razleti, isi faceau semne de la distanta, se furisasera din padure; pe sub ei misunau ierburile, umblau si ele schimbandu-si locurile intr-o alunecare aproape imperceptibila, palcuri intregi, se vizitau, poate faceau dragoste, cele mai multe sunau ca niste fire de sarma, povesteau intamplari dintr-o lume cumplit de vie, mi se strangea stomacul ascultandu-le pentru ca ma simteam nepregatit pentru punctul lor de vedere in care ziua si noaptea se contopesc intr-o magma galbuie, stelele, in plina zi, isi desfasoara mersul pe sub lumina puternica a soarelui iar noaptea se petrece acelasi lucru, doar ca lumina devine sunet.
Ca sa ma smulg din imbratisarea vegetala care m-ar fi putut anihila ma abateam de-a lungul unei rape, un fel de albie secata si lunga de vreo doua sute de metri, umblam eu soarele pe cap si cu picioarele in umbra, era o albie a echilibrului, acolo imi gaseam justificari, fireste imi erau egale, o logica a starilor ma impingea spre ele.
In zilele dinaintea intalnirii cu Zenobia, la intrarea rapei ma intampina un fluture, de obicei cafeniu, pesemne totdeauna altul desi acelasi (n-as putea sa explic), cateodata era alb, se balansa ca beat la stanga si la dreapta mea, ii vorbeam cu glas tare, ii multumeam ca unui ghid amabil, ma saruta pe pleoape apoi se departa soptindu-mi ca venirea mea le face placere, mi se ivea o floare, sa zicem galbena, o intrebam ce mai face, o mangaiam cu un deget, la cativa pasi aparea navala florilor anuntate de ea, totdeauna de culoarea ei, sa zicem galbene (in alte zile erau mov sau albastre sau de alte culori, potrivite cu ale anuntatoarei), uneori ma atingea din treacat, parca pentru a-mi atrage atentia, cate o floare, din cele de data trecuta, o intrebam despre celelalte, vorbeam frumos cu ea, se legana cam trista, putinele ei surori care mai supravietuisera incepeau sa se iveasca de te miri unde, ieseau sa ma vada, le multumeam si lor, le vorbeam despre stralucirea moarta a suratelor de prin serele orasului, si tot asa, pana la capatul rapei, acolo se termina si campul, coboram o panta brusca, ma sprijineau cativa copaci, ca sa nu cad, pana la apa.
Va rog sa recapitulati aceasta pagina mai mult florala si, oricum, descriptiva, pe cand eu asteptam sa se instapaneasca primavara ca s-o pot duce pe Zenobia in lumea aceea salbatica si tandra si indiferenta fata de pieire, ghidat de-a lungul rapei de fluturele care semana leit, acum imi dadeam bine seama, cu zambetul si cu soaptele ei.

15. Cateva zile mai tarziu, rataceam singur pe un ostrov, un sarpe se tara pe langa mine, cand am gasit, langa o tufa, printre alte cioburi (cultura Boian, in mod stupid socotita pe atunci aniconica), un falus de lut ars. M-am asezat pe un trunchi de salcie cazut in apa, ma gandeam sa spal de pamant falusul si cioburile ridicate odata cu el, stuful ma acoperea din toate partile, nimeni n-ar fi putut banui prezenta mea acolo, am curatat mai intai cioburile, unul cate unul, si le-am pus la uscat pe-o creanga mai groasa; cand a venit randul falusului am ridicat, fara sa stiu de ce, ochii si am vazut apropiindu-se, printre trestiile mai rarite in partea aceea, o tanara fata, n-avea cum sa ma vada, ma intrebam de unde rasarise in pustietatea noastra, ea s-a oprit in fata mea, pe mal, la nici douazeci de pasi, si s-a intins pe iarba.
“O sa stea cat o sa stea si o sa pleceâ€Â

[nu brublem]

19. Fireste, nu despre adevaruri ca atare vorbesc eu aici (sau scriu, pentru ca s-ar parea ca scriu) ci despre cele de orice fel, chiar despre cele pe care le trec cu vederea desi mi se par extrem de importante; ele isi garanteaza existenta activa mai ales prin refuzul lor de a se lasa exprimate, refuz care nu le apartine lor ci noua, pentru ca lor le este egal, si asa mai departe. Pare cam incalcit ce spun, ma rog, n-am sa insist, am sa spun doar ca, dupa una din peregrinarile mele deloc meditative, i-am declamat Zenobiei:
“Eu, draga, dupa cate stii, sunt ceea ce s-ar putea numi un citadin; m-am nascut si am crescut pe strazile Bucurestiului, acolo mi-am facut, scuza-ma, studiile si mi-am satisfacut acum un an serviciul militar, in grajdurile unui regiment de cavalerie; acolo am avut presentimentul intalnirii noastre, chiar certitudinea, as putea spune, si am scris o carte din care nimeni n-a prea inteles mare lucru, cu exceptia unor referiri inteligente la Nerval, sau la altii, care mi se potrivesc ca nuca in perete; pe atunci locuiam in strada Leonida, nr. 5, dar mai apoi m-am mutat in antreul unui tanar avocat, pe strada Putul cu Plopi, colt cu Astronomului, avea un caine de piatra la scara si un proprietar italian, te rog sa recapitulezi: seara imi batea in geam cand o fata bruna, cand o fata blonda, ai fi putut jura ca ma viziteaza o spaniola si, respectiv, o suedeza, ambele imi aduceau mere, dar sa lasam... Apoi m-am mutat pe un coridor, la etajul noua sau zece, si asa mai departe. Acum insa, nu stiu de ce, as da o raita pe la oras, sa vad cum se mai misca lumea pe acolo, e un motiv, oricat, as vrea sa mergi cu mine.â€Â

[nu brublem]

Aici am sa ma opresc o clipa, asa cum a facut si Gellu, si am sa va spun ca s-a terminat Zenobia, adica prima sau ultima parte din carte. Spun asa pentru ca nici Gellu nu stia exact ce sa ne spuna despre aceasta parte pe care el a scris-o oarecum separat si nu stia daca e bine sa o puna mai la inceput sau mai la sfarsit.
Pana la urma i-a lasat pe altii sa se ocupe de asta, caci mintea lui era oricum preocupata cu alte probleme, de o mult mai mare insemnatate, dupa cum poate ca deja v-ati dat seama.
Dar nu ma pot impiedica sa observ ca am inceput sa bat campii cu gratie, caci nu acestea erau cele pentru care luasem pauza in cauzí£, precum va poate confirma si dansa. Vroiam sa ma uit cu drag la cele deja peste 50 de vizionari si sa va multumesc fara prea multe cuvinte, din ochi, asa cum ar fi facut-o, fara doar si poate, chiar Gellu.
El nu era un om foarte tehnic, iar calculatoarele erau pentru el niste enigme, ca multe alte lucruri mai mult sau mai putin tehnice. Nu stiu daca ar fi privit ce facem noi aici ca pe ceva bun sau ca pe ceva odios. Ce stiu este ca daca au votat trei oameni "Da" la sondajul pe care l-am creat, are rost sa merg mai departe cu ce am pornit.
Voi continua cu Orasul, asa cum se intampla si in volumul tiparit.

Lectura placuta.

eyewitness: Cine sunt are o mai mica importanta, cel putin pentru subiectul in cauza. Oricum, nu sunt Alina, chiar daca ea era langa mine atunci cand am hotarat sa pornim toata aceasta treaba cu Gellu, pentru ca este, fara indoiala, o treaba. Mai stiu ca ea s-ar putea supara ca am inceput sa postez singur, si tocmai de aceea am sa-mi cer aici scuze si am sa-i spun ca nu m-a rabdat inima sa las sa astepte trei oameni care au spus ca vor sa citeasca, iar ea cine stie cand va mai avea timp sa vina sa-mi dicteze.

Mr. Hyde: Toate la timpul lor. Ma bucur mult ca exista oameni ca tine, care stiu ce vor.

[nu brublem]

M-am cam tampit, dar asa e cu entuziasmul asta atasat oricarui lucru pe care il faci cu pasiune si il faci pentru intaia oara... Asta ca sa nu mai adaug faptul ca a venit si la mine primavara...
Zenobia este departe de a se fi sfarsit. Mlastinile s-au sfarsit... Zenobia mai are sapte parti...
Bine ca am prostul obicei sa recitesc ce postez...

[stefan]

dumnule furu prubleme, frumoasa intentia ta de a da cultura la tot poporul, dar cred ca ar trebui sa tii cont de anumite lucruri cand vrei sa postezi pe un forum. In primul rand, nimeni nu are rabdare sa citeasca zeci de ecrane pline cu post-urile unui singur user, cum a constatat Alinutza Grigore, de care vorbea eyewitness (nu stiu daca si tu). E adevarat, e Gellu Naum and stuff, dar cel mai bine pui totul pe o pagina de web si pui doar link pe forum. Un forum este gandit pentru discutii (ai observat si tu limitarea la 10.000 de caractere a fiecarui mesaj), nu pentru publicare de carti and stuff.

Asa n-o sa trebuiasca sa dam cu scrollu zece ecrane ca sa ajungem sa ne dam cu parerea... unii n-au atata rabdare.

[nu brublem]

Initial trimis de stefanp
[...]In primul rand, nimeni nu are rabdare sa citeasca zeci de ecrane pline cu post-urile unui singur user, cum a constatat Alinutza Grigore, de care vorbea eyewitness (nu stiu daca si tu). E adevarat, e Gellu Naum and stuff, [...] and stuff. [...]

Va foarte multumesc pentru parere, domnule inginer.
Am sa va atrag, totusi, atentia, ca ati omis sa acordati vot. Numarul de voturi la a patra optiune a ramas tot 0.
In rest, este foarte adevarat ce spuneti dumneavoastra, poporul nu e dispus sa citeasca. Prefera sa discute, chiar daca o face in necunostinta de cauza, dupa cum am observat chiar astazi, referitor la alt subiect.
Pe de alta parte, pot sa gasesc si alte motive, mai consistente pentru care nu ar fi cazul sa postez acest text aici. Am motive sa cred ca drepturile de autor ale textului nu se afla in posesia mea, ceea ce ma plaseaza, teoretic, in ilegalitate.
Nu am sa va furnizez insa motive sa cititi. Pe acela nu le puteti depista decat dumneavoastra.

Cu respect, nesemnatul.

p.s.: (referitor la semnatura pe care o fluturati) parerea dumneavoastra nu m-a ofensat, desi imi place sa cred despre mine ca nu sunt tocmai gangav...

[stefan]

Pai domnule furu brubleme, io nu ma simt obligat sa raspund la sondajul tau, plus ca acolo nu se specifica daca dorim sa se umple un thread cu Gellu Naum sau daca dorim sa citim Gellu Naum in viitorul apropiat, cumparand o carte a dansului. De unde ambiguitatea.

Problema nu e ca "poporul nu vrea sa citeasca", ci ca nu ai stat pana acum pe prea multe forumuri ca sa vezi cum e sa derulezi douazeci de pagini pana la un post la care vrei sa raspunzi. Repet, nu vad de ce nu poti sa pui undeva textele lui Naum (de ex pe home.ro) si sa pui link aici, a functionat pana acum. E vorba de o oarecare netiquette, fara suparare. Si in acest caz te asigur ca s-ar gasi cine sa discute, chiar si, spre surprinderea ta, in cunostinta de cauza.

Motive pentru a citi nu-mi trebuie de la tine, ma descurc si singur, multumesc.

Am vrut sa ating si problema cu drepturile de autor, care intr-adevar ar fi un motiv intemeiat pentru a nu pune respectivele texte pe forum, intr-adevar e o problema, intrucat poti crea (cel putin ipotetic) probleme celor care administreaza forumul. Dar mi s-a parut mai importanta partea de netiquette.

Am detectat un oarecare aer de superioritate in tonul tau, sa-nteleg ca nu eram chiar pe langa cu semnatura? Daca tot vrei sa faci pe geniul neinteles pai baga si tu mare ceva, vorba onkai, pe "guess who", pe "recenzii", asa increzuti am tot vazut...

[nu brublem]

Ai dreptate, domnu' inginer... se pare ca totusi exista cineva pe-aici cu care am sa ma inteleg.
Cat despre problema cu statu' pe forumuri, ai dreptate... N-am prea. Dar eu sunt un tip practic de fel... Am o intrebare, poate stupida, dar ma mir cum de nu s-a gandit nimeni pana acum:

Ce-ar fi daca s-ar face in asa fel incat posturile sa se incarce invers? Cele mai proaspete primele... Astfel, daca vrei sa raspunzi la ultimul post, o faci instant. Daca vrei sa citesti tot, dai click, iti vezi de treaba pana sa se incarce tot si o iei de jos in sus...
Nu poate fi atat de complicat tehnic si, mai ales, funclub.ro si-ar devansa, macar o vreme concurenta, daca aceasta exista... Habar n-am...

Cat despre posturile textelor lui Naum, nu cred ca am sa continui, din motiv de drepturi de autor... cred ca cine vroia sa-si faca o parere si-a facut-o si m-as bucura sa aflu ca lumea e dispusa sa-l si cumpere... Daca am sa mai consider, in timp, ca ar fi niste pasaje relativ scurte, care sa se preteze la postare pe forum, am s-o mai fac... Pana una alta, declar deschisa discutia despre scriiturile lui Gellu, oricui doreste sa-si spuna parerea...

Nu am vrut sa par cu nasul pe sus, dar trebuie sa recunoastem ca pe acest forum de literatura nivelul discutiilor este relativ scazut, sper sa imi schimb aceasta parere cat mai curand (si asta nu devenind subiectiv ).

Cam atat, sa auzim numai de bine.

Cu respect, nesemnatul

[stefan]

Ca sa se-ncarce post-urile invers ar trebui probabil acordul baietilor care fac vBulletin pentru a rula o versiune modificata, plus ca n-ar fi prea placut de urmarit, mai ales ca toti s-au obisnuit cu sistemul asta. In plus tot mai sunt cazuri cand cauti un post mai vechi si mai mic... In orice caz limita aia de 10.000 de caractere e pusa cu motiv.

Legat de nivel, depinde la ce thread-uri te referi, ia uita-te la ala cu Patapievici, la cel cu "Filozofia" (pe alocuri), la "Guess who, guess what"... sau pe Software la "Linux vs Windows" ...

[gaga]

nu numai ca am albit cu scroll dar ce se intampla mai sus are urmatoarele probleme (zise moderatorul)

- pe motiv de copy/paste probabil, au aparut caractere chinezeshti (nbu, aici nu e de literatura chineza)

- discutiile pe marginea unor texte nu se fac in urma lecturarii aci, pe fc ci in privat (sau in privata), acasa la fiecare (sau la amante, ,sotzii, , whatever)

- aaa, parca e reclama mah

Io-te ce e, nu stergem, cine are rabdare sa se cultive, nu brublem din parrtea mea, ,dar anuntz: CASE CLOSED si orice alta tentativa de acest gen va fi pedepsita cu avertisment si banare.
Sugestie: daca vrei sa citeasca cineva ceva (text stufos), bagi matale, oricine ai fi, un link, ,copy/paste la tine acolosha.