Au fost americanii pe luna au ba??

slujba mintilor iscoditoare: nu crede, cerceteaza!

Au fost americanii pe luna au ba??

Mesajde wwritza » Vin Dec 26, 2003 7:19 pm

Anul asta s-au implinit 34 de ani de cand omul a facut primul pas pe Luna. In seara zilei de 20 iulie 1969 si in noaptea care a urmat, intreaga omenire statea incremenita langa radiouri si in fata televizoarelor cu lampi, incordata, tulburata de o emotie nemaitraita vreodata. A vazut limpede cum semeni ai sai, alcatuiti din carne, sange si oase, umbla pe luna de pe cer.
Acum, dupa mai bine de trei decenii, exista o teorie a conspiratiei care acrediteaza ideea ca nu pe Luna s-au plimbat cei vazuti la televizor in 1969, ci aici, pe Pamant, in Desertul Nevada.
De ce in nici una dintre fotografiile facute in timpul misiunii Apollo 11 nu se vad stele pe cerul lunar? Cum de flutura steagul american, cand pe Luna nu exista aer, deci nu poate fi nici vant? Daca fotografiile ar fi fost facute, intr-adevar, pe Luna, unde Soarele e singura sursa de lumina, umbrele obiectelor ar fi fost paralele, nu divergente sau convergente, cum apar ele in fotografii.
Acestea sunt doar cateva dintre zecile de intrebari care-i fac pe adeptii teoriei conspiratiei sa spuna ca americanii n-au fost pe Luna si ca totul a fost o farsa, cea mai mare din istoria omenirii, pusa la cale de NASA
Fox TV - una dintre cele mai populare televiziuni americane - a difuzat un program de o ora in care erau trecute in revista argumentele celor care cred ca acum exact 34 de ani, la 20 iulie 1969, NASA - in loc sa trimita primul om pe Luna - a livrat omenirii o indoielnica productie cinematografica turnata in Desertul Nevada.
Dar ce credeti voi, oameni buni?? :con:
I know who I am and what I am about but I enjoy the journey more than the arival and feel that life for me is about increasing my understanding of the world...
Avatar utilizator
wwritza
 
Mesaje: 981
Membru din: Vin Noi 28, 2003 12:00 am

...

Mesajde Hades » Mar Dec 30, 2003 11:24 pm

au fost... http://www.pestecer.3x.ro ...

PacE
There is no save game in real life...
Hades
 
Mesaje: 891
Membru din: Dum Iun 01, 2003 11:00 am
Localitate: ...

eu zic ca toata faza asta e aiurea

Mesajde Mr Teo » Mie Dec 31, 2003 10:05 am

unu na avut ce sa mai discute si a zis ca americanii nau fost pe luna.
Avatar utilizator
Mr Teo
Junior Member
 
Mesaje: 1125
Membru din: Mie Feb 26, 2003 12:00 am

Mesajde Ovy71 » Lun Ian 12, 2004 3:40 pm

NU STIU CE SA ZIC ! UN SINGUR LUCRU CARE DOVEDESTE CA ARMSTRONG A FOST PE LUNA , SUNT ROCILE ADUSE DE ACOLO. AM OBSERVAT CU ATENTIE MULTE DIN POZELE CHIAR SI COLOR,NU STIU CE SA ZIC DAR IN UMBRA SE VEDEA PANA SI SCRISUL DE PE NAVA SI INCA PARCA ERA LUMINAT SAU ASA CEVA.SUNT UNELE DETALII CARE PREZIC CA OMUL NU A FOST PE LUNA DAR CEL MAI BUN LUCRU AR FI FOST DACA NASA AR FI TRIMIS UN SATELIT PE LUNA CA SA CAUTE URMELE SI SA DOVEDEASCA INTREGII OMENIRI CA PASUL ACELA IMPORTANT DIN 1969 S-A FACUT TOTUSI.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde wwritza » Mar Ian 13, 2004 6:22 pm

incearca sa apesi caps lock cand scrii....ne poluezi retina si cristalinul....
crezi ca daca folosesti litere mari devii si interesant!!?
plus ca nu te obliga nimeni sa postezi pe toate subiectele, asa ca nu te simtii sa scri daca n-ai nimik concret de spus...
I know who I am and what I am about but I enjoy the journey more than the arival and feel that life for me is about increasing my understanding of the world...
Avatar utilizator
wwritza
 
Mesaje: 981
Membru din: Vin Noi 28, 2003 12:00 am

Mesajde sskiller » Mar Ian 13, 2004 7:23 pm

Eu cred ca au fost.
Argumentele mele sunt: KGB-ul era prea puternic pe vremea aia, de fapt erau cei mai eficienti atunci.
Daca ar fi facut americanii un fiasco, rusii ar fi stiut fara discutie. Lucru ce ar fi dus intr-o pierdere totala a increderii in NASA.

Poate au facut cu rusii o intelegere asa cum au facut europenii in cazul Tupolev.
Avatar utilizator
sskiller
Junior Member
 
Mesaje: 46
Membru din: Dum Ian 11, 2004 12:00 am

Mesajde Ovy71 » Mar Ian 13, 2004 8:53 pm

Pokenitza las-o balta ,tot n-ai sa afli adevarul niciodata chiar daca scriu cu litera mare sau mica . Indiferent ce-am scris si cum am scris ,mi-am dat cu parerea. Si in fond n-ai sa afli adevarul nici cum, decat asa cum ne este la toti dat sa stim adevarul .Asa cum nu stim daca exista ozn-uri sau nu si alte fenomene sau realitati . Eu ti-am raspuns frumos asa ca te rog lasa smecheriile cu de-alde caps si altele .....








_______________________________

Vorbeste cu litere de tipar ca sa te aud si eu mai bine !
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde wwritza » Mar Ian 13, 2004 9:31 pm

nici nu ma asteptam sa-l aflu de la tine...

iar daca sunt "realitati" , atunci ele chiar exista...ca doar sunt realitati.....right??!?!

iar caps lock nu-i o smecherie, e chiar "realitate". e undeva prin stanga tastaturii....
"adevarul e dincolo de noi", zicea un nene printr-un film. asa ca de-acum inainte, uita-te in spatele tau cand te asezi sa scrii ceva pe forum, poate ai sa descoperi vreun adevar, realitate, ozn....cine stie!!
I know who I am and what I am about but I enjoy the journey more than the arival and feel that life for me is about increasing my understanding of the world...
Avatar utilizator
wwritza
 
Mesaje: 981
Membru din: Vin Noi 28, 2003 12:00 am

Mesajde Ovy71 » Mie Ian 14, 2004 11:14 pm

Hey Poke ,vezi ca n-am chef de taraganeala ta aici in forum . Poate vrei sa ajunci cel mai nesimpatic user la sfarsitul anului ...
Si inca ceva ,cand ma asez la tastatura ma asez singur si nimeni nu e in spatele meu, daca ai chef de dandana ia-ti nasul de aici si cauta-ti alta tema . Stii ceva ,realitatea este ca tu m-ai provocat nu eu. Eu sunt respectuos de felul meu .
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde Ovy71 » Mie Ian 14, 2004 11:32 pm

Inca ceva : SE VEDE CA AI UITAT DE UNDE AI PLECAT !!! Asta-i realitatea cea mai mare .
Vai de capul tau . Asa faci cu fiecare user care-ti intra si-ti da unele raspunsuri ? Ce vroiai, sa ma scuz ca am scris cu litera mare ??? Eu cred ca tu nu esti normal..... Ori ai ceva impotriva celor din Germania ?

Bai omule ,nu te cunosc,nu stiu cine esti dar fii baiat cumsecade !
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde Ovy71 » Mie Ian 14, 2004 11:40 pm

...si am impresia ca citind pe undeva esti UNA si nu UNUL ... ! No Coment !!!
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

ce stiu eu despre toata faza.

Mesajde Mr Teo » Joi Ian 15, 2004 2:57 pm

Americanii au fost pe luna si au adus innapoi roci si au materiale filmate si asa mai departe.
Astia au inceput sa zica ca totul e defapt o scamatorie sau mai bine zis o iluzie a concernelor americane de spionaj/dezinformare dupa ce au incercat mai multi sa vada urmele misiunilor ramase pe luna(ca vehicule, pasi... ) si nu au gasit nimic.
Din cate stiu faza asta a cam murit acum ca interes dar anul trecut intro emisiune Neil Armstrong la pocnit pe unul care zicea ca el defapt nu a fost pe luna si minte.
Avatar utilizator
Mr Teo
Junior Member
 
Mesaje: 1125
Membru din: Mie Feb 26, 2003 12:00 am

Mesajde dj_jaxxx » Joi Ian 15, 2004 8:19 pm

Am o intrebare: pe luna bate vantul?
Concurs NBA 2004-2005

I'm not afraid of death, I just don't want to be there when it happens.
Avatar utilizator
dj_jaxxx
 
Mesaje: 1131
Membru din: Mar Oct 22, 2002 11:00 pm

Mesajde Ovy71 » Joi Ian 15, 2004 8:20 pm

Asa e cum am zis,au adus roci adevarate de pe Luna . Treaba este ca la Michael Jackson . Unul mai mic vrea sa-l friga pe ala mare...
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde Ovy71 » Joi Ian 15, 2004 8:22 pm

Nu are de unde sa bata vantul. Nu sant nori ,este numai aerul acela rece dar vant deloc . Asa-i ca este interesanta treaba cu steagul care flutura ?
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde dj_jaxxx » Joi Ian 15, 2004 8:26 pm

Mda e curios de ce flutura steagul daca nu e vant. Cei care cred ca chiar s-a ajuns pe luna au gasit reaspunsuri la toate acuzatiile (umbre, etc.) dar pe asta cu stegul nu am vazut sa o explice nimeni pentru ca nu cred ca se poate explica.

p.s. incearca sa nu mai postezi mai multe posturi la rand, foloseste edit.
Concurs NBA 2004-2005

I'm not afraid of death, I just don't want to be there when it happens.
Avatar utilizator
dj_jaxxx
 
Mesaje: 1131
Membru din: Mar Oct 22, 2002 11:00 pm

Mesajde Ovy71 » Joi Ian 15, 2004 9:03 pm

Jaxxx , am o intrebare foarte mare ,cum pot sa am si eu o poza sub utilizator ????
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde Ovy71 » Joi Ian 15, 2004 9:08 pm

JAAAAAAXXXXX ,IN TORONTO/CANADA O AM PE NEPOATA-MEA...Acum am citit de unde esti...
LA MULTI ANI daca tot esti acolo !
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde Ovy71 » Joi Ian 15, 2004 9:10 pm

dar ce zici de luminozitatea scrisului ???
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde wwritza » Sâm Ian 17, 2004 6:52 pm

ovy mama, esti tare rau offtopic....de fapt esti off-forum. nici nu stiu ce cauti pe aici.....plus ca nu-i concurs cine are cele mai multe posturi....inca nu ti-ai luat nic-un ban?? ban nu gelt sau money....ca sa nu intelegi gresit....desi daca s-ar plati prostia in banari si avertismente...ai fi bogat... ( sper ca ai inteles ce-am vrut sa spun. daca nu , nu intreba un alt user pe subiectul de fotbal ce e ala ban)
I know who I am and what I am about but I enjoy the journey more than the arival and feel that life for me is about increasing my understanding of the world...
Avatar utilizator
wwritza
 
Mesaje: 981
Membru din: Vin Noi 28, 2003 12:00 am

steagul americanilor

Mesajde Mr Teo » Dum Ian 18, 2004 3:21 am

Flutura in vant steagul din cauza vanturilor solare. Din cate stiu unde nu este atmosfera, gen suprafata lunii particulele se misca datorita asa zisului vant solar care cara radiatiile si particulele solare in univers.
Asta deci nu e ceva ce poate fi folosit impotriva aterizarii americanilor pe luna.
Pana la urma am si eu o intrebare daca nau fost pe luna si doar siau facut publicitate nu ar fi explodat mai multe guverne spunand ca e minciuna?
Avatar utilizator
Mr Teo
Junior Member
 
Mesaje: 1125
Membru din: Mie Feb 26, 2003 12:00 am

Re: Au fost americanii pe luna au ba??

Mesajde Leinad » Mar Ian 20, 2004 7:52 pm

E greu de raspuns din postura noastra daca omul a ajuns sau nu pe luna.
Ceea ce este clar e faptul ca se pare ca nici la ora actuala nu se cunosc metode eficiente pentru a proteja oamenii de efectele radiatiilor din spatiu, dincolo de centur Van Allen, dincolo de protectia oferita de mama Tera.Cum au procedat in acest caz americanii acum 30 de ani ?
Pe de alta parte nu vi se pare curios ca atat de mult timp a fost neglijata o baza strategica atat de importanta ?
Se anunta acum o noua campanie de explorare a spatiului!
Poate au mai rezolvat din probleme tehnice !
Sau poate am avut pana acum interzis si acum sa primit un billet de voie limitat ? " Pentru buna purtare."
Tuturor toate cele bune!
Leinad
Junior Member
 
Mesaje: 5
Membru din: Mar Ian 20, 2004 6:44 pm
Localitate: Romania / Bucuresti

Mesajde aphextwinz » Joi Ian 22, 2004 2:34 pm

Flutura in vant steagul din cauza vanturilor solare.


Al dreacu' de bashinos :rolleyes:
aphextwinz
Junior Member
 
Mesaje: 2126
Membru din: Lun Iul 30, 2001 11:00 am
Localitate: La Matze Fripte

Mesajde Ovy71 » Sâm Ian 24, 2004 3:13 pm

bai ...lasati luna, ce ziceti de actuala noutate : MARTE ?
Apa pe Marte !
Ovy71
Junior Member
 
Mesaje: 36
Membru din: Mar Ian 06, 2004 4:09 pm
Localitate: another planet

Mesajde tre » Vin Ian 30, 2004 5:01 am

;)

in loc sa va ganditi la explicatii alambicate ganditi-va la chestii suprinzator de simple si de firesti.

cum au trecut de centura vanallen?
n-au trecut. e mult mai departe acea centura (nu tin minte distanta parca era mai aproape de soare).

de ce sta steagu desfacut?
nu sta desfacut dar se lasa de 6 ori mai greu ca pe pamant + ca nu e aer.

de ce se misca steagu?
ca se chinuie cosmonautu sa-l infiga in sol si miscand batzu misca si steagu.

de ce se vad si in zare toate chestiile clar?
nu e aer care sa masturbe lumina.

de ce nu se vede nimic pe luna cu telescoapele de pe pamant?
nu-s suficient de puternice.

cum putem fi 99,9% siguri ca au fost pe luna?
rusii. daca au fost asa buni incat sa-i dribleze si p-astia noi astia de rand n-avem ce zice. totusi parca a fost mai ieftina misiunea pe luna decat o mare farsa.

mi-a scapat ceva?

am citit undeva ca au lasat un reflector de raze laser pe luna pt a putea masura distanta pana la pamant cu o precizie de 2,5 cm.
" it's the end of the world as we know it ''
Avatar utilizator
tre
Junior Member
 
Mesaje: 1598
Membru din: Mar Mai 14, 2002 11:00 pm

Mesaj pt Pokenitza

Mesajde Nanuka » Vin Ian 30, 2004 6:07 am

Pokenitza,

Sorry ca ma bag dar nu ai absolut nici un drept sa-i spui lui Ovy faptul ca nu are ce cauta pe Forum.Asa cum tu, eu si altzii care posteaza aici asa are si el toate drepturile sa-si spuna punctele de vedere..
Daca nu-ti convine ceea ce posteaza, treci mai departe, nu esti fortztata de nimeni sa-i citesti mesajele...ar fii trebuit sa observi ca acest baiat a fost foarte dragutz cu tine si politicos, nu da dovada de prostie si incearca sa fii normala..nu toata lumea are aceleasi pareri ca si tine....la urma urmei pt ce este conceput acest forum?..huh..schimb de pareri ,contraziceri, idei..s.a.m.d.

Peace,


Nanuka.
Avatar utilizator
Nanuka
 
Mesaje: 1510
Membru din: Lun Iun 02, 2003 11:00 pm

Mesajde Nanuka » Vin Ian 30, 2004 6:30 am

Eu cred ca americanii au fost pe Luna. Sa-mi spune-ti ce parere avetzi cu urmatoarele puncte:

1. Umbra pe luna exista datorita Soarelui, altfel cum ar fi eclipsa de Luna? Luna se interpune intre pamant si soare deci trebuie sa fie umbra pe Luna in anumite perioade ale zilei.
2. Steagul nu flutura, daca va uitatzi atent are o rama de metal in partea de sus pentru a il tine intins, jos e pur si simplu sifonat din cauza diferentzei de temperatura, steagul este facut dintr-un material care rezista la temperaturi extreme, daca iei o bucata de matase si o pui la -300 C in clipa cand ai atins-o se transforma in pulbere, din cauza asta pare sifonat steagul.
3. Orice obseravator telescopic poate observa de pe pamant cele trei cercuri ale navetei Apollo cand au aterizat pe luna.
4. Americanii au sute de secrete pe care noi nici nu putem sa ne imaginam ca ei le cunosc, sunt sigura de asta...

Nanuka.
Avatar utilizator
Nanuka
 
Mesaje: 1510
Membru din: Lun Iun 02, 2003 11:00 pm

Mesajde Nanuka » Vin Ian 30, 2004 6:33 am

lalalalalalalalalalalalalalalalalala
Avatar utilizator
Nanuka
 
Mesaje: 1510
Membru din: Lun Iun 02, 2003 11:00 pm

Mesajde eyewitness » Vin Ian 30, 2004 9:13 am

Nanuk scrie:1/Eu cred ca americanii au fost pe Luna.
2/ Sa-mi spune-ti.

1/ neshte lunateci
2/ politicos era sa pui in paranteza : copirait baicsu

si on topic
naveta apollo n-a "aterizat" ci modulul lunar a aselenizat. navetele aterizeaza din tir in depozitele carciumilor.

ps. nanuka , arati bine in poze pacat ca duar atat :D
If you want to be a hippie, put a flower in your peepee
Avatar utilizator
eyewitness
 
Mesaje: 19220
Membru din: Lun Aug 05, 2002 11:00 pm

Mesajde b0nechina » Vin Ian 30, 2004 12:14 pm

tre scrie:cum au trecut de centura vanallen?
n-au trecut. e mult mai departe acea centura (nu tin minte distanta parca era mai aproape de soare).


Mai departe decat ce? Decat Luna? Tu ai cea mai mica idee despre ce vorbesti?

de ce sta steagu desfacut?
nu sta desfacut dar se lasa de 6 ori mai greu ca pe pamant + ca nu e aer.


Tu-i mama lui de steag astazi si maine, ce nenorocit, sa se lase greu! Am auzit ca pe Marte au unele care se lasa usoare, parasute le zice...

de ce se misca steagu?
ca se chinuie cosmonautu sa-l infiga in sol si miscand batzu misca si steagu.


ROFL... pacat ca n-am icon

de ce se vad si in zare toate chestiile clar?
nu e aer care sa masturbe lumina.


Aaaa... com? Ce face aeru' cu lumina??? :con:

mi-a scapat ceva?


Creieru'. Pe jos. S-a spart.

Tot ce sper e ca mi s-a stricat mie simtul umorului si nu m-am prins ca mesajul e la misto.

Nanuk scrie:3. Orice obseravator telescopic poate observa de pe pamant cele trei cercuri ale navetei Apollo cand au aterizat pe luna.


De care observator? Telescopic? Adica din ala care se lungeste si se scurteaza... observatorul, nuuu...
Restul mesajului matale, duduie Nanuk, a fost analizat in alta parte. Daca nu mi-ar veni sa plang, poate as fi facut misto...

Daca nu va suparati, forumul asta are si un moderator?

Edit: Era gata sa pun doua mesaje consecutive, vai mie, vai mie...
If this doesn't make you smile
You don't have to cry
If this isn't making sense
It doesn't make it lies
Avatar utilizator
b0nechina
 
Mesaje: 673
Membru din: Mie Feb 13, 2002 12:00 am

Următorul

Înapoi la Stiinta

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron