Citind in ultima vreme multime de cronici care atesta viata si obiceiurile unor personaje cu loc important in istorie (a Romaniei si nu numai), cum pe google informatiile nu sunt foarte diverse sau pe site-uri foarte populare, o sa facem ca fanclubul sa apara pe prima pagina din google la o cautare a unor personaje sau locuri importante.
Deschiderea o facem cu:
Hanul lui Manuc
Sa incepem cu cateva date despre personajul care a ctitorit hanul, Manuc Bey, pe numele sau intreg Manuc Mirzaian.
Armeanul acesta se tragea dintr-o familie de negustori foarte bogati, originari din regiunea Araratului, stabiliti la sud de Dunare in cetatea Rusciuk pe la jumatatea sec XVII.
De timpuriu Manuc a preluat afacerile de familie, datorita mortii timpurii a tatalui sau, fiind elogiat de cronicarii vremii (aspect impunator, inteligent, fin psiholog, siret, abil, etc). Se spunea despre el ca este francmason si agent dublu, lucrand atat pentru Imperiul Otoman cat si pentru cel Tarist.
A fost ridicat la rangul de dragoman si bey de moldova chiar de sultan, iar Alexandru I i-a oferit ordinul "Cavaler al ordinului Sf Vladimir", pe langa acestea fiind si negustor si vistier al regiunii Rusciuk.
In 1808, dupa ce a tradat cauza turceasca, se pune sub protectia armatei ruse la Bucuresti. In urma cererilor de extradare, hartuirii, acesta se muta la Sibiu apoi in Chisinau.
Moartea sa ramane o enigma in jurul careia s-au tesut multe legende, cert e ca la 20 iunie 1817, Manuc inceteaza din viata la numai 48 de ani fiind ingropat in curtea bisericii armenesti din Chisinau.
===
In 1806, in urma razboiului ruso-turc, Manuc face o adevarata avere, ca urmare, dorind sa-si largeasca sfera de afaceri in Tara Romaneasca, incepe sa construiasca faimosul han, in a doua jumatate a anului dupa ce achizitionase terenul pe o suma fabuloasa (terenul facuse parte din Curtea Domneasca).
Dupa doi ani constructia este gata si imediat este urmata de controversata fuga a lui Manuc peste Dunare. Inainte de asta, "bey"-ul francmason face in toamna lui 1808 inaugurarea hanului.
Intre 1808 si 1812, hanul a fost ocupat aproape exclusiv de ofiteri taristi, consilieri sau ambasadori otomani (mutarea lui Manuc survine, se pare deloc intamplator, in anul in care Basarabia este luata de rusi ca provincie)
Din arhive reiese ca Hanul lui Manuc a fost profitabil multi ani dupa moartea primului sau proprietar.
Daunele provocate locatiei de cutremurul din 1838 (la care a cazut turnul Coltei) a facut ca hanul sa fie instrainat de mostenitori, dar abia in 1842.
Pana dupa 1848 hanul a schimbat multi proprietari, a fost luat in arenda, etc. 1862 il aunca pe proprietarul sau intr-o renovare lunga si costisitoare care face ca sa fie redeschis abia in 1874 sub denumirea de Marele Hotel Dacia, pastrandu-si numele pana la nationalizare.
===
Dintre felurile de mancare si de bauturile aduse de valurile timpului intre zidurile hanului, cronicarii amintesc:
cafea la filigean, braga in cani de tabla, vin in carafe de pamant, potroc de gaina, friptura de miel, zaharicale, ceai verde, mititei, patricieni, salata de boeuf, purcel de lapte la tava.
in perioada Hotel Dacia:
bere la halba (adusa prima oara in Romania de Regele Carol I), platouri cu peste, friptura rece de mistret, vinuri seci albe si negre
deasemenea nelipsita in perioada in care se perindau turcii era narghileaua care a cedat la aparitia protipendadei bonjuriste.
adaptare si foarte prescurtare dupa revista "Bucataria pentru toti"
La masa cu istoria
8 mesaje
• Pagina 1 din 1
de eyewitness » Mar Mai 04, 2004 8:51 am
danone revine cu:
negustorii ambulanti de alimente
pana in cel de-al doilea razboi mondial, marile targuri ale romanieie
forfoteau de negutzatori ambulanti de alimente. Meserie inloritoare din
urmatoarele motive: pana spre inceputul perioadei interbelice pietele erau
rare, transportul nedezvoltat pentru a usura accesul cumparatorilor la
piete, iar cei cu dare de mana care puteau merge cu birja la piata nu erau
numerosi.
In aceste conditii, inca din zorii zilei in bucuresti se umplea de
negustori ambulanti, fiecare bransa avand "natia" ei de oameni si anume
carnuri, branza, peste, legume ? oltenii, placinte si produse cu aluat ?
grecii si aromanii, dulciuri si bauturi, zacusti si zarzavaturi ? grecii si
bulgarii, maruntisuri (ata, ace, etc) ? evreii
Pe langa sacagii mai existau gazarii care carau titei folosit ca petrol
lampant, colectat cu galeata din "baltile" de pe Valea Prahovei, in vremuri
in care nu se incepuse exploatarea acestor resurse.
rezumat dupa BPT
negustorii ambulanti de alimente
pana in cel de-al doilea razboi mondial, marile targuri ale romanieie
forfoteau de negutzatori ambulanti de alimente. Meserie inloritoare din
urmatoarele motive: pana spre inceputul perioadei interbelice pietele erau
rare, transportul nedezvoltat pentru a usura accesul cumparatorilor la
piete, iar cei cu dare de mana care puteau merge cu birja la piata nu erau
numerosi.
In aceste conditii, inca din zorii zilei in bucuresti se umplea de
negustori ambulanti, fiecare bransa avand "natia" ei de oameni si anume
carnuri, branza, peste, legume ? oltenii, placinte si produse cu aluat ?
grecii si aromanii, dulciuri si bauturi, zacusti si zarzavaturi ? grecii si
bulgarii, maruntisuri (ata, ace, etc) ? evreii
Pe langa sacagii mai existau gazarii care carau titei folosit ca petrol
lampant, colectat cu galeata din "baltile" de pe Valea Prahovei, in vremuri
in care nu se incepuse exploatarea acestor resurse.
rezumat dupa BPT
If you want to be a hippie, put a flower in your peepee
-
eyewitness - Mesaje: 19220
- Membru din: Lun Aug 05, 2002 11:00 pm
de memetshot » Vin Mai 28, 2004 8:56 am
Reteta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE din Bucuresti
Bucuresti, la 28 maiu 1920
Onorate Domnule Ofiter!
Pentru caci fiecare vizita a Domniei voastre, ca si cu 20 ani in urma cele ale tatalui Domniei voastre, dimpreuna cu cinstitul Conu Luca Caragiale este, pe langa onoare, si un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc sa dau la randu-mi dovada de cavalerism, impartasindu-va la dorinta onoratei Dumneavoastre sotii, Doamna Mariuta Baciu, retetarul de preparare ai mititeilor nostri, care, dupa cum bine stiti sunt cei mai laudati din tot Bucurestiul.
Astfel dau dovada de incredere in Domnia voastra spre a nu trada nicidecum secretul deliciosilor nostri mititei, secret pe care la randul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tica Preoteanu, antemergatoriul meu la conducerea bucatariei Carului.
Adresez aceieasi rugaciune si onoratei Dumneavoastre sotii, Doamnei Mariuta, celei mai desavarsite amfitrioane pe care sunt bucuros sa o fi cunoscut.
Perfectiunea seratelor de cina din casa Domniilor voastre, la care, multumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotararea sa va divulg taina celui mai de pret preparat culinar care ne cinsteste numele in capitala, in tara intreaga si in strainatate.
Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, in stare finita de sapte pana la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare intre mese la o halba de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mancare de sine statatoru.
Ei isi au originea in Balkani, provenind din Serbia, dar se intalnesc si in Grecia si Turcia, de unde au fost preluati de bucataria romaneasca.
Cum le spune si numele, sunt niste rulouri mici, fiind si numiti astfel: mici, in Regat, din carne cu mirodenii, avand menirea sa incante gustul mesenilor.
Se servesc numai proaspat prajiti pe gratar de jar, fie cu tacam, ori la scobitoare sub forma de gustare.
Se ia carnita de vaca de la gat, fara a se indeparta grasimea si se da de doua ori prin masina, pentru a se marunti cat mai bine si cat mai uniform.
Daca va fi carnea prea slaba, se va adauga ceva seu de vaca sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 pana la 150 de grame pe fiecare kilogram cantarit de carne. Nu se va lua in nici un caz slaninuta, costita sau carne de porc, care nu fac decat sa strice gustul si sa ia din minunata savoare a mititeilor.
Se fierbe o zeama din oase de vaca cu maduva, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregatesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii si condimente dupa cum urmeaza:
8 grame de piper proaspat pisat marunt
12 grame de cimbru uscat cat mai proaspat pisat marunt
4 grame de enibahar pisat marunt
2 grame de coriandru pisat marunt
2 grame de chimion turcesc pisat marunt
1 gram de anis stelat pisat marunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 lingurite de zeama de lamaie
1 lingura de untdelemn
1 capatana buna de usturoi aromat si nu din cel iute
La cantitati mai mari de cinci kilograme, se va adauga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, cate o masura mai mult din mirodeniile pomenite.
Se framanta carnea intr-un vas pe masura timp de un ceas, adaugand la inceput bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lamaie.
Jumatate din zeama de oase si toate celelalte condimente, afara de usturoi, se adauga treptat, uniform si putin cate putin.
Amestecul se acopera si se da la ghetar o zi si o noapte, dupa care se scoate, se lasa cateva ceasuri la dezmortit si se mai framanta o data pret de o jumatate de ceas cu restul de zeama de oase dezmortita.
Se face un mujdei de usturoi cu apa calduta dintr-o capatana pentru fiecare kilogram de carne, care se lasa la tras o jumatate de ceas.
Se stoarce mujdeiul de usturoi intr-un tifon, se adauga sucul de mujdei si se mai framanta odata amestecul pret de un sfert de ceas.
Se da din nou la ghetar pana a doua zi.
Pret de trei ceasuri inainte de a fi prajiti si serviti mititeii, se scoate amestecul de la ghetar, pentru a se incalzi si inmuia; dupa trei ceasuri sau cand s-a dezmortit amestecul, se formeaza mititeii ca de un deget mare lungime si ca de doua degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate partile si la capete si se lasa sa stea la zvantat un ceas.
Se prajesc pe jar iute de lemne sau carbune, ungandu-se din cand in cand cu mujdei, asa ca sa prinda o crusta rumena de
jur imprejur.
Gratargii nostri intorc fiecare mititel doar de trei ori pana este prajit. La prajit mititeii vor scadea putin, de unde si denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasa sa se patrunda, ca sa nu se usuce sucul care contine savoarea condimentelor. Daca se prajesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usuca, leapada tot sucul aromat si devin seci.
Se servesc alaturi de chifle proaspete ori felii de franzela, cu Mutard de Dijon sau mustar picant si aromat, dupa preferinta si cu sare.
Doar si numai asa veti obtine mititei savurosi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc multi din asa numitii gastronomi prin birturi si bodegi mai ales prin mahalale, care din nestiinta ori din spirit de falsa economie inmultesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afara ca scad mai putin la prajit decat cei de carne de vaca, nu au pe departe gustul si savoarea mititeilor adevarati.
O greseala mare mai este si zgarcenia la condimente, mai ales la usturoiu si piperu.
Mai cu seama usturoiul este partea dominanta a gustului atat de specific al mititeilor.
Sunt fericit sa dezvalui Doamnei Mariuta acest mic secret, pe care stiu ca nu il va da mai departe, asa cum nici eu nu-l voi dezvalui decat urmasului meu Maitre Cuisiner Sorin Luca plecat asta vreme prin tara intru cunoasterea clientelei si instruiri.
Mititeii preparati de Dansa sunt extrem de gustosi, dar simtul meu gustativ mi-a dezvaluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat si al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Mariuta vor fi inegalabili!
Va astept luna viitoare cand va intoarceti cu regimentul din manevre, dimpreuna cu Domnii Ofiteri Dinu si Vatache spre a savura o tava de mititei si cateva halbe impreuna!
Dorindu-va sanatate, voie buna si noroc, va rog a-i transmite umile sarutari de maini Doamnei Mariuta, cea mai desavarsita gospodina si Doamna din inalta societate!
Dumnezeu sa va ajute!
Cu plecaciune,
Marian Ditu
Maestru Gastronom
Bucuresti, la 28 maiu 1920
Onorate Domnule Ofiter!
Pentru caci fiecare vizita a Domniei voastre, ca si cu 20 ani in urma cele ale tatalui Domniei voastre, dimpreuna cu cinstitul Conu Luca Caragiale este, pe langa onoare, si un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc sa dau la randu-mi dovada de cavalerism, impartasindu-va la dorinta onoratei Dumneavoastre sotii, Doamna Mariuta Baciu, retetarul de preparare ai mititeilor nostri, care, dupa cum bine stiti sunt cei mai laudati din tot Bucurestiul.
Astfel dau dovada de incredere in Domnia voastra spre a nu trada nicidecum secretul deliciosilor nostri mititei, secret pe care la randul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tica Preoteanu, antemergatoriul meu la conducerea bucatariei Carului.
Adresez aceieasi rugaciune si onoratei Dumneavoastre sotii, Doamnei Mariuta, celei mai desavarsite amfitrioane pe care sunt bucuros sa o fi cunoscut.
Perfectiunea seratelor de cina din casa Domniilor voastre, la care, multumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotararea sa va divulg taina celui mai de pret preparat culinar care ne cinsteste numele in capitala, in tara intreaga si in strainatate.
Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, in stare finita de sapte pana la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare intre mese la o halba de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mancare de sine statatoru.
Ei isi au originea in Balkani, provenind din Serbia, dar se intalnesc si in Grecia si Turcia, de unde au fost preluati de bucataria romaneasca.
Cum le spune si numele, sunt niste rulouri mici, fiind si numiti astfel: mici, in Regat, din carne cu mirodenii, avand menirea sa incante gustul mesenilor.
Se servesc numai proaspat prajiti pe gratar de jar, fie cu tacam, ori la scobitoare sub forma de gustare.
Se ia carnita de vaca de la gat, fara a se indeparta grasimea si se da de doua ori prin masina, pentru a se marunti cat mai bine si cat mai uniform.
Daca va fi carnea prea slaba, se va adauga ceva seu de vaca sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 pana la 150 de grame pe fiecare kilogram cantarit de carne. Nu se va lua in nici un caz slaninuta, costita sau carne de porc, care nu fac decat sa strice gustul si sa ia din minunata savoare a mititeilor.
Se fierbe o zeama din oase de vaca cu maduva, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregatesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii si condimente dupa cum urmeaza:
8 grame de piper proaspat pisat marunt
12 grame de cimbru uscat cat mai proaspat pisat marunt
4 grame de enibahar pisat marunt
2 grame de coriandru pisat marunt
2 grame de chimion turcesc pisat marunt
1 gram de anis stelat pisat marunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 lingurite de zeama de lamaie
1 lingura de untdelemn
1 capatana buna de usturoi aromat si nu din cel iute
La cantitati mai mari de cinci kilograme, se va adauga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, cate o masura mai mult din mirodeniile pomenite.
Se framanta carnea intr-un vas pe masura timp de un ceas, adaugand la inceput bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lamaie.
Jumatate din zeama de oase si toate celelalte condimente, afara de usturoi, se adauga treptat, uniform si putin cate putin.
Amestecul se acopera si se da la ghetar o zi si o noapte, dupa care se scoate, se lasa cateva ceasuri la dezmortit si se mai framanta o data pret de o jumatate de ceas cu restul de zeama de oase dezmortita.
Se face un mujdei de usturoi cu apa calduta dintr-o capatana pentru fiecare kilogram de carne, care se lasa la tras o jumatate de ceas.
Se stoarce mujdeiul de usturoi intr-un tifon, se adauga sucul de mujdei si se mai framanta odata amestecul pret de un sfert de ceas.
Se da din nou la ghetar pana a doua zi.
Pret de trei ceasuri inainte de a fi prajiti si serviti mititeii, se scoate amestecul de la ghetar, pentru a se incalzi si inmuia; dupa trei ceasuri sau cand s-a dezmortit amestecul, se formeaza mititeii ca de un deget mare lungime si ca de doua degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate partile si la capete si se lasa sa stea la zvantat un ceas.
Se prajesc pe jar iute de lemne sau carbune, ungandu-se din cand in cand cu mujdei, asa ca sa prinda o crusta rumena de
jur imprejur.
Gratargii nostri intorc fiecare mititel doar de trei ori pana este prajit. La prajit mititeii vor scadea putin, de unde si denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasa sa se patrunda, ca sa nu se usuce sucul care contine savoarea condimentelor. Daca se prajesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usuca, leapada tot sucul aromat si devin seci.
Se servesc alaturi de chifle proaspete ori felii de franzela, cu Mutard de Dijon sau mustar picant si aromat, dupa preferinta si cu sare.
Doar si numai asa veti obtine mititei savurosi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc multi din asa numitii gastronomi prin birturi si bodegi mai ales prin mahalale, care din nestiinta ori din spirit de falsa economie inmultesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afara ca scad mai putin la prajit decat cei de carne de vaca, nu au pe departe gustul si savoarea mititeilor adevarati.
O greseala mare mai este si zgarcenia la condimente, mai ales la usturoiu si piperu.
Mai cu seama usturoiul este partea dominanta a gustului atat de specific al mititeilor.
Sunt fericit sa dezvalui Doamnei Mariuta acest mic secret, pe care stiu ca nu il va da mai departe, asa cum nici eu nu-l voi dezvalui decat urmasului meu Maitre Cuisiner Sorin Luca plecat asta vreme prin tara intru cunoasterea clientelei si instruiri.
Mititeii preparati de Dansa sunt extrem de gustosi, dar simtul meu gustativ mi-a dezvaluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat si al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Mariuta vor fi inegalabili!
Va astept luna viitoare cand va intoarceti cu regimentul din manevre, dimpreuna cu Domnii Ofiteri Dinu si Vatache spre a savura o tava de mititei si cateva halbe impreuna!
Dorindu-va sanatate, voie buna si noroc, va rog a-i transmite umile sarutari de maini Doamnei Mariuta, cea mai desavarsita gospodina si Doamna din inalta societate!
Dumnezeu sa va ajute!
Cu plecaciune,
Marian Ditu
Maestru Gastronom
I'm sorry, but the position of annoying, incoherent talking animal has already been taken
meropi, ramane cum am stabilit
meropi, ramane cum am stabilit
-
memetshot - Mesaje: 7050
- Membru din: Mar Iul 01, 2003 11:00 pm
de gaga » Vin Mai 28, 2004 9:19 am
Tot dupí£ moda austriaca era si meniul mesei, care se servea intre douasprezece si unu, spre deosebire de Regat, unde masa principala era pe la sase.
Pranzul incepea regulat cu "zupa", care era de carne, galbena ca aurul si cu pete stralucitoare de grasime. Tata punea si piper in supa, iar bunica-mea si cate un varf de cutit de "sofran", "ca sa-i dea coloare".
"Supele false" adica ciorbele, erau in copilaria mea rare, dar cu cat treceau anii, le aveam mai des la masa.
Mai cu seama ne bucuram cand ne facea mama ciorba de mate de vitel cu usturoi, ingrosata cu ou. Ne delectam mai ales cu "ghindurile" gustoase ale matelor.
Ne placea mult si ciorba acrie de crap cu cap, pe care il manca totdeauna tata, sugand carnea dulce de pe fiecare oscior, de nu mai ramaneau la urma decat ciolanasele cu forme curioase, in care nu mai recunosteai capul pestelui.
Tot cu cap venea la masa ciorba de miel. Fiecare copil avea alta dorinta: Unul voia creierul, altul limba, al treilea ochii, iar tara prefera carnea frageda si pieile de pe falci.
Cele mai dorite supe erau cele cu "sebarle", adica un aluat copt in forma si taiat in mici cubulete, si cea de "mazariche", adica de picaturi de aluat de clatite coapte in untura fierbinte.
Cea mai putin apreciatí£ era supa de chimen, pe care soldatii o primeau dimineata in loc de cafea. Dupa model sasesc, supele erau ingrosate cu rantas si se serveau, impreuna cu rasolul, cu morcovi, gulii sau cartofi, ca o mancare numita "cahen".
Sextil Puscariu, din "Stomacul si gatlejul brasoveanului"
(am ales partea despre supe pentru ca este un dinozaur culinar, rare fiind locurile in care mai gasesti asa ceva)
Pranzul incepea regulat cu "zupa", care era de carne, galbena ca aurul si cu pete stralucitoare de grasime. Tata punea si piper in supa, iar bunica-mea si cate un varf de cutit de "sofran", "ca sa-i dea coloare".
"Supele false" adica ciorbele, erau in copilaria mea rare, dar cu cat treceau anii, le aveam mai des la masa.
Mai cu seama ne bucuram cand ne facea mama ciorba de mate de vitel cu usturoi, ingrosata cu ou. Ne delectam mai ales cu "ghindurile" gustoase ale matelor.
Ne placea mult si ciorba acrie de crap cu cap, pe care il manca totdeauna tata, sugand carnea dulce de pe fiecare oscior, de nu mai ramaneau la urma decat ciolanasele cu forme curioase, in care nu mai recunosteai capul pestelui.
Tot cu cap venea la masa ciorba de miel. Fiecare copil avea alta dorinta: Unul voia creierul, altul limba, al treilea ochii, iar tara prefera carnea frageda si pieile de pe falci.
Cele mai dorite supe erau cele cu "sebarle", adica un aluat copt in forma si taiat in mici cubulete, si cea de "mazariche", adica de picaturi de aluat de clatite coapte in untura fierbinte.
Cea mai putin apreciatí£ era supa de chimen, pe care soldatii o primeau dimineata in loc de cafea. Dupa model sasesc, supele erau ingrosate cu rantas si se serveau, impreuna cu rasolul, cu morcovi, gulii sau cartofi, ca o mancare numita "cahen".
Sextil Puscariu, din "Stomacul si gatlejul brasoveanului"
(am ales partea despre supe pentru ca este un dinozaur culinar, rare fiind locurile in care mai gasesti asa ceva)
semnatura fara culori si nestridenta
- gaga
- Mesaje: 18663
- Membru din: Sâm Aug 04, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
de isabo » Lun Iul 05, 2004 5:57 pm
Draga dano, locul mesajului meu nu e chiar aici, da' tot tre' sa te intreb de nishte retete mai vechi, de care (numai) ai pomenit: shuberek cu airan, imam bayildi si baclava...
pls, scrie-le, sa ma cultiv shi eu.
Arabii pretind ca baclavaua adevarata nu e cu nuci, ci cu fistic sau migdale, iar siropul nu e de zahar, ci din miere.
Am remarcat eu corect sau pe tine nu prea te intereseaza dulciurile? Nishte prajituri buuune-buuune shi nishte torturi tot asha...Nu am nimic impotriva sa fie cosmopolite, chiar din contra.
Toata nadejdea mea esti tu, pen' ca te vad mai mult decit cunoscatoare.
pls, scrie-le, sa ma cultiv shi eu.
Arabii pretind ca baclavaua adevarata nu e cu nuci, ci cu fistic sau migdale, iar siropul nu e de zahar, ci din miere.
Am remarcat eu corect sau pe tine nu prea te intereseaza dulciurile? Nishte prajituri buuune-buuune shi nishte torturi tot asha...Nu am nimic impotriva sa fie cosmopolite, chiar din contra.
Toata nadejdea mea esti tu, pen' ca te vad mai mult decit cunoscatoare.
- isabo
- Junior Member
- Mesaje: 50
- Membru din: Sâm Iul 03, 2004 6:27 pm
- Localitate: Romania
de gaga » Mie Iul 07, 2004 12:58 pm
nu, nu ma pasioneaza dulciurile.
retetele cerute de tine le am in RAR si in alte carti acasa, pot sa rezum aproximativ ca shuberecul se face din aluat simplu ca de scovergi, umplut cu branza de oaie si prajite in ulei, airanul este iaurt de oaie indoit cu apa rece, imambaialdi is vinete impanate cu legume calite si facute la cuptor.
intr-adevar in varianta orientala baclavalele se fac cum zisesi, mierea fiind foarte folosita in diverse amestecuri de prajiturici sau consumata cu iaurt si migdale.
treaba e ca asta nu prea isi are locul aici, mai degraba la subiectul cu retete din bucataria popoarelor
retetele cerute de tine le am in RAR si in alte carti acasa, pot sa rezum aproximativ ca shuberecul se face din aluat simplu ca de scovergi, umplut cu branza de oaie si prajite in ulei, airanul este iaurt de oaie indoit cu apa rece, imambaialdi is vinete impanate cu legume calite si facute la cuptor.
intr-adevar in varianta orientala baclavalele se fac cum zisesi, mierea fiind foarte folosita in diverse amestecuri de prajiturici sau consumata cu iaurt si migdale.
treaba e ca asta nu prea isi are locul aici, mai degraba la subiectul cu retete din bucataria popoarelor
semnatura fara culori si nestridenta
- gaga
- Mesaje: 18663
- Membru din: Sâm Aug 04, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
de gaga » Mie Ian 12, 2005 10:39 am
pizza
Mergand pe firul timpului cu ceva vreme in urma am descoperit ca originea celui mai popular fel de mancare (si nu cred ca ma hazardez cu aceasta afirmatzie) este extrem de indepartata. Ce mi s-a parut interesant nu este "radacina" acestei retete localizata de unii in Egiptul antic (Herodot povestea ca de ziua faraonului se servea un soi de lipie presarata cu diverse ierburi), nici faptul ca denumirea ii vine de la Romani care numeau ceva asemanator "picea".
Interesant de stiut este ca pizza actuala este venita de la Neapole, din 1889, unde Raffaele Esposito a creat pentru Margherita de Savoia acest fel de mancare, punand pe aluatul rotund busuioc, rosii si mozzarella, culorile steagului italiei. Reteta s-a pastrat pana azi, la orice pizzarie existand Pizza Margherita.
cartea de bucate a vaticanului
Registrum de Coquine a fost scrisa de bucatarul de nationalitate germana al Papei Martin al V-lea, pe numele sau Johannes de Buckenheim, al carui nume era acelasi cu al localitatii sale natale aflat langa localitatea Worm, unde acesta a urmat si o cariera ecleziastica pe care a continuat-o la Mazence.
Ce este interesant: cartea (de fapt se pare ca sunt doua exemplare), desi era destul de sumara, cuprinzand doar 74 de retete destul de arhaice, a fost scrisa manual, acest lucru intamplandu-se intre 1431 si 1435! Daca mai avea rabdare, o putea baga la tiparnitza lui Gutenberg
Manuscrisele sunt astazi unul la biblioteca nationala pariziana, a doua la Londra intr-o colectie privata.
Mergand pe firul timpului cu ceva vreme in urma am descoperit ca originea celui mai popular fel de mancare (si nu cred ca ma hazardez cu aceasta afirmatzie) este extrem de indepartata. Ce mi s-a parut interesant nu este "radacina" acestei retete localizata de unii in Egiptul antic (Herodot povestea ca de ziua faraonului se servea un soi de lipie presarata cu diverse ierburi), nici faptul ca denumirea ii vine de la Romani care numeau ceva asemanator "picea".
Interesant de stiut este ca pizza actuala este venita de la Neapole, din 1889, unde Raffaele Esposito a creat pentru Margherita de Savoia acest fel de mancare, punand pe aluatul rotund busuioc, rosii si mozzarella, culorile steagului italiei. Reteta s-a pastrat pana azi, la orice pizzarie existand Pizza Margherita.
cartea de bucate a vaticanului
Registrum de Coquine a fost scrisa de bucatarul de nationalitate germana al Papei Martin al V-lea, pe numele sau Johannes de Buckenheim, al carui nume era acelasi cu al localitatii sale natale aflat langa localitatea Worm, unde acesta a urmat si o cariera ecleziastica pe care a continuat-o la Mazence.
Ce este interesant: cartea (de fapt se pare ca sunt doua exemplare), desi era destul de sumara, cuprinzand doar 74 de retete destul de arhaice, a fost scrisa manual, acest lucru intamplandu-se intre 1431 si 1435! Daca mai avea rabdare, o putea baga la tiparnitza lui Gutenberg
Manuscrisele sunt astazi unul la biblioteca nationala pariziana, a doua la Londra intr-o colectie privata.
semnatura fara culori si nestridenta
- gaga
- Mesaje: 18663
- Membru din: Sâm Aug 04, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
de gaga » Mar Feb 08, 2005 3:27 pm
Pe un site interesant plin de traditii din anumite zone italiene am gasit un fel de mancare:
Pastissada de caval
Este un fel de mancare pe care veronezii il fac de 1.500 de ani deoarece la vremea aceea, in estul Veronei in vremea lui Goti, pe campul bataliei au ramas sute de cai morti care au fost facuti cadou populatiei sub aceasta forma devenita o mancare tipic veroneza:
http://turismo.regione.veneto.it/it/cucina/images/500/pastissadadecaval.jpg
Pastissada de caval
Este un fel de mancare pe care veronezii il fac de 1.500 de ani deoarece la vremea aceea, in estul Veronei in vremea lui Goti, pe campul bataliei au ramas sute de cai morti care au fost facuti cadou populatiei sub aceasta forma devenita o mancare tipic veroneza:
http://turismo.regione.veneto.it/it/cucina/images/500/pastissadadecaval.jpg
semnatura fara culori si nestridenta
- gaga
- Mesaje: 18663
- Membru din: Sâm Aug 04, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
8 mesaje
• Pagina 1 din 1
Înapoi la Mancaruri si Bauturi. Restaurante
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator