Ma simt depasita... depasita de situatzie, de timp, de viatza... Sunt incatusata de sentimente, incoltzita de aparentze, prizoniera trairilor contradictorii care ma chinuie zi de zi. Suferintza ma macina, lacrimile ma aduc la disperare. Ma hranesc cu amintiri, respir un aer uscat de vreme si tristetze... traiesc... in asteptare... si ma tarasc spre infinit...
Se pare k voi fi mereu ingradita de acele prejudecatzi, de acele mizerii si nevoi care ma impiedica la fiekr pas. Existentza mea se limiteaza la ganduri aruncate in abis despre naivul trecut, la idei coplesite de deceptzie despre grotescul prezent, la sperantze desarte despre stupidul viitor. Nesigurantza viziunilor mele e luminata din knd in knd de credintza k odata va veni acea liniste pe care o astept cu atata dorintza, knd totul va fi lamurit... knd voi simtzi acea caldura de kr am atata nevoie...
Probabil k nu am stiut sa apreciez acea fericire. M`am pierdut in false promisiuni in care am crezut cu atata entuziasm... Am vrut prea multe... si am ramas cu nmk. Am fost prea increzatoare in acele cuvinte pe care le auzeam zi de zi....
Imi petrec viatza intr`o autoamagire naiva. Aud aceleasi glasuri, vad aceleasi fetze... dar simt alte senzatzii... am alte ganduri... ganduri ascunde... Meditand, am constientizat existentza acelui zid de care ne lovim cu totzii... in spatele lui nu mai e nmk... e taramul inexistentzei, al nefiintzei... E neantul... sfarsitul care ne poate salva... acea aparentza care provoaca atata durere... durere care nu trece de acel zid... ramane aici... mistuind tot ce a mai ramas.
Sa intzeleg k lumea de dincolo nu e asa complicata ca aceasta? Posibil... Dar de ce traiesc impotrivindu`ma dorintzei de a ajunge la sfarsit? Nu stiu... dar inca refuz sa trec de acel zid... spre neant.
Se pare k voi fi mereu ingradita de acele prejudecatzi, de acele mizerii si nevoi care ma impiedica la fiekr pas. Existentza mea se limiteaza la ganduri aruncate in abis despre naivul trecut, la idei coplesite de deceptzie despre grotescul prezent, la sperantze desarte despre stupidul viitor. Nesigurantza viziunilor mele e luminata din knd in knd de credintza k odata va veni acea liniste pe care o astept cu atata dorintza, knd totul va fi lamurit... knd voi simtzi acea caldura de kr am atata nevoie...
Probabil k nu am stiut sa apreciez acea fericire. M`am pierdut in false promisiuni in care am crezut cu atata entuziasm... Am vrut prea multe... si am ramas cu nmk. Am fost prea increzatoare in acele cuvinte pe care le auzeam zi de zi....
Imi petrec viatza intr`o autoamagire naiva. Aud aceleasi glasuri, vad aceleasi fetze... dar simt alte senzatzii... am alte ganduri... ganduri ascunde... Meditand, am constientizat existentza acelui zid de care ne lovim cu totzii... in spatele lui nu mai e nmk... e taramul inexistentzei, al nefiintzei... E neantul... sfarsitul care ne poate salva... acea aparentza care provoaca atata durere... durere care nu trece de acel zid... ramane aici... mistuind tot ce a mai ramas.
Sa intzeleg k lumea de dincolo nu e asa complicata ca aceasta? Posibil... Dar de ce traiesc impotrivindu`ma dorintzei de a ajunge la sfarsit? Nu stiu... dar inca refuz sa trec de acel zid... spre neant.