Proba 1: Schitza satirica

[theOffender]

Prima proba publicata mai jos

[theOffender]

(Profesoara de matematica tocmai a intrat la ore. Este primita de toti elevii in picioare, insa nici unul la locul lui. Un zgomot intens domina atmosfera.)
- Asa ma asteptati voi? Nesimtitilor! Guga, ce cautai pe hol? Las’ ca vedem noi acuma ce-ti poate pielea!
(In clasa galagia se mentine, mai multi elevi izbucnesc in ras, Guga rade cel mai tare.)

(...)
- Carnaru, sa vad si eu tema!
(Galagia se reduce brusc ca intensitate, cativa elevi rad pe infundate, iar Carnaru se ridica resemnat in picioare.)
- Nu mi-am facut-o!
- E a 2-a tema Carnaru! Inca putin, inca putin...
(Toata lumea rade, Carnaru e singurul serios)
- George Alexa! La tabla!

(...)
- Haide, haide mai repede! Vrei sa te astept pe tine toata ziua!

(...)
- Adu-ti si tema domnisoara! Trebuie sa-ti spun eu asta!
- Vedeti ca nu le-am stiut pe 5, 6 si 7!
- Da ce era fetito asa de greu? Hai sa vedem! 6!
(Profesoara dicteaza exercitiul, in clasa e rumoare.)
- Liniste! Carnaru, tu stii sa faci?
- aaa... Nu stiu doamna! Trebuie sa ma gandesc!
(Se aud izbucniri in ras razlete. Profesoara se intoarce spre tabla )
- Nu mai stiu cum sa aplic formula la a 2-a ecuatie, doamna!
(Profesoara pe un ton din ce in ce mai ridicat)
- Fetito, astea sunt lucruri banale mai! Ne intoarcem la clasa a 4-a! Las-o naibii de treaba.
(Aceleasi rasete razlete. Profesoara enervata se uita spre clasa)
- Zabet! Nesimtitule! Scoate guma din gura!
(Din ce in ce mai multi elevi rad. Unii pe infundate, altii in gura mare. Profa’ se intoarce brusc spre eleva de la tabla.)
- Razi domnisoara, razi! Da’ exercitiul nu sti sa-l faci! Mare e nesimtirea aici! Treci la loc! Ai 4 pentru ce mi-ai facut aici!
(Alexa se intoarce suparata la locul ei si nu va mai scoate nici un cuvant pana la sfarsitul orei)
- Guga, treci la tabla! Si adu’ si tema!
(Clasa izbucneste in ras. Profesoara bate in catedra pentru a incerca sa faca liniste. Guga incearca sa zica ceva dar nu-l aude nimeni)
- Liniste mai! Da’ ce-i aicea? Guga, treci domne la tabla!
(Guga abia se aude si are un ton nesigur, precipitat, cu o nuanta de disperare)
- Ieri m-am lovit la baschet doamna... si a trebuit sa ma duc la medic... si am fost toata ziua plecat... si...
(In tot acest timp in clasa e galagie.)
- Bai da’ nu puteti sa taceti din gura! Robert nesimtitule, stai ca ajung imediat la tine! Guga lasa parlamentarile si treci la tabla! O sa vedem acuma ce stii! Zabet, taci din gura! Cand te plimbai azi dimineata cu Ioana pe holuri nu ziceai nimic!
(Un "o" prelungit se aude din clasa. Nimeni nu mai e atent la ora. Zabet are un aer glumet)
- Haideti doamna, de unde stiti dumneavoastra!
(Robert simte nevoia sa spuna si el ceva.)
- Lasati-l doamna, ca avea si el treaba!
- Domnu’ Andronache, te mananca pe limba! Las’ ca si tu ai stat azi toata ziua cu Miruna!
(Galagia a atins cote maxime. Unii rad, altii rad fortat, Guga, care inca este in banca rade si el.. Miruna se arata intrigata.)
- Doamna profesoara nu eram eu!!!
- Lasa domnisoara, lasa! Guga, treci domne la tabla! Sau iti dau 3 direct ca sa te scutesc de efort?

(...)
- E bine ca nu mai trebuie sa va schimbati numele!
(Glasul profesoarei e acoperit de un adevarat vuiet al clasei. Profesoara profita de un scurt moment de liniste, si pe un ton glumet.)
- E un pas inainte. Vedeti cum s-au nimerit Andronache amandoi!
(Momente de galagie maxima. Profesoara se uita zambind la clasa, apoi se uita zambind la Guga. Guga zambeste si el inapoi. Atunci, brusc redevine serioasa.)
- Liniste! Liniste! Gata mai! Robert nesimtitule, nu te deranjaza guma aia! Ia uite, ia uite! Si domnisoara Miruna mesteca guma! Semanati bine mai! Si in nesimtire!
(Dupa ce zgomotul se mai potolise un pic, acum reizbucneste)
- La cos, la cos! Unde vreti s-o aruncati? In banca! Gata, gata! Liniste! Bun Guga, sa vedem ce-ti dam! Asa ceva pe puterile tale. Hai sa vedem 5-ul!
(Clasa obosita de atata ras nu reactioneaza, intrand intr-o aparenta acalmie.Profa’ dicteaza exercitiul, unii elevi incearca sa fie atenti dar nu reusesc, altii de la bun inceput se gandesc la altceva, iar altii incearca cu disperare sa vorbeasca altora. Cert e ca toata lumea copiaza exercitiul de la tabla.)
- Bun Guga! Hai, ce formula aplicam! Hai, hai ca se vede de la o posta! Daca ai invatat stii!
(Tocmai in momentul in care disperarea lui Guga ajunge la maximul, in clasa intra o eleva foarte emotionata, vorbind pe un ton nesigur si precipitat)
- Saru'mana! Ma scuzati ca va deranjez dar m-a trimis doamna laboranta sa va spun cand sa va intalniti pentru ca ea acuma a plecat in piata si nu mai poate sa vina. Am vorbit acuma cu ea.
- Cand?
- Acum cinci minute!
- Cum acum cinci minute? Acum?
- Nu... acum vreo trei-patru minute!
- Si de ce imi spui acuma?
(Eleva se pierde din ce in ce mai mult. In clasa e rumoare)
- Pai cand sa va spun? Am venit direct aici...
(profesoara incepe sa se enerveze)
- Cand ai vorbit fetito cu doamna laboranta?
- V-am spus, acum trei-patru minute! Sau cinci, nu stiu exact!
- Fetito, cand trebuie sa ma intalnesc cu ea?
- A, la 2:30!
(Clasa izbucneste intr-un ras isteric)
- Dar nu trebuie sa va intalniti cu ea!
(Un nou val de ras isteric, de data asta mai prelungit decat primul. Profesoara este nervoasa, eleva se chinuie sa mai spuna ceva. In tot acest timp, Guga incerca sa afle formula din clasa.)
- Mi-a spus ca stiti dumneavoastra cu cine sa va intalniti!
- Nu stiu fetito nimic!
- Dumneavoastra sunteti doamna Dragomir?
(Un al treilea val de ras isteric, cel mai puternic. Mai multi elevi s-au sculat in picioare, iar altii lovesc cu pumnul in banca. Profesoara rade si ea, abia mai poate sa schiteze un „nuâ€Â

[theOffender]

Afara ploua marunt. Ne sta in fata scolii, uitandu-se din cand in cand la ceas. Isi scoate din jacheta de piele pachetul de Lucky Strike si bricheta Zippo, sau o copie decenta cel putin, care are incrustat pe ea un craniu si isi aprinde tigara. Incepe sa tremure. In ciuda faptului ca este aprilie, ploaia este rece, iara parul sau lung este ud leoarca. Intr-un final stinge tigara si intra in scoala. Se opreste in fata clasei, isi ciufuleste parul, se uita la ceas si deschide usa. Profesoara este deja in clasa, dar prea ocupata pentru a il observa pe baiat, fiind in mijlocul unei discutii aprinse despre conceptul de cunoastere luciferica al lui Lucian Blaga. Ne se aseaza in banca, isi pune capul pe pupitru si zambeste, acoperindu-si gura, fiind foarte multumit de intrarea lui din aceasta dimineata. Isi scoate cd-playerul, arunca jacheta, care se agata instabil in cuier, si incepe sa asculte muzica.

Cateva minute mai tarziu, usa se deschide si Intra Pol. Nici de data aceasta profesoara nu vede nimic, fiind prea ocupata cu discutia. In timp ce colegul cu care vorbeste profesoara se rasteste la ea, spunand ca Lucian Blaga este un ignorant, ochii lui Ne sunt atintiti asupra lui Pol. Pol este cel care intotdeauna il eclipseaza pe Ne. Pol intarzie mai mult decat Ne. De pe tricoul lui Ne cu Metallica lipseste autograful lui Trujillo, pe cand Pol le are pe toate. Pol poarta pantaloni de piele, dar pielea lui Ne e prea sensibila, acesta avand unele incidente cu acest tip de vestimentatie. Parul lui Pol este mai lung si parca reuseste sa pastreze distanta optima fata de toata lumea, astfel incat sa para independent, fara sa creeze imrpesia ca se ascunde, pe cand Ne ajunge ori destul de aproape incat sa para ca vrea sa li se alature, ori prea departe incat sa arate ca un copil mic speriat. Gandindu-se la toate astea, Ne strange in mana bricheta si incepe sa insire in gand o succesiune, aparent infinita, de injuraturi. Sirul este rupt de strigatul disperat al celui care se cearta cu profesoara, aruncandu-se nervos in banca racnind: 'Daca vreti cunoastere luciferica, legati-va la ochi, astupati-va urechile si faceti-va o lobotomie!'. Isi tranteste nervos capul pe banca, aceasta scotand un sunet puternic, rezistenta ei fiind testata. Profesoara se aseaza calma la catedra si incepe sa dicteze nonsalant date despre Blaga. Ne isi reia pozitia initiala si incearca sa se concentreze asupra muzicii, bineinteles, esuand.

Refrenul din 'Hero of the day' este intrerupt de strigatul profesoarei de romana. Dupa ce isi scoase castile, Ne o auzi amenintand intreaga clasa cu o nota mica, reactia celor mai constiinciosi dintre ei fiind de a descarca un exces de umiditate prin glandele lacrimare, aflate sub cei 10 cm de lentile, parca vazand cum facultatea dorita le scapa printre degete, cuprinsi de spaima ca vor trebui sa accepte ca exista si alte lucruri in viata pe langa cariera. Profesoara continua prin a se plange de indisciplina elevilor si de apatia lor fata de materie, vrand sa isi argumenteze trairile interioare pana la un nivel care ii va permite sa creeze o opera literara, ea fiind o poeta amatoare. Scena se termina cu iesirea profesoarei, care bineinteles tranteste usa. Cateva secunde mai tarziu suna clopotelul.

Ne isi maseaza incet ochii, intr-o incercare de a se trezi, se ridica si se indreapta sprea baie. Ajungand acolo, se enerveaza din nou, vazand ca Pol se afla in singurul colt favorabil, un altul fiind ocupat de toalete, iar celelalte doua de anumite grupuri din scoala, una dintre ele fiind cel al amatorilor de hip-hop cu pareri gresite despre culoarea propriei pieli, iar celalalt cel al baietilor rasi in cap, ahtiati dupa anabolizante, care cred ca un trening este vestimentatia cea mai buna. Ne are de ales intre a fuma intr-o toaleta, care de multe ori acopera mirosul tigarii, a sta intre cele doua grupuri pe care le uraste sau respectiv intre fanii muzicii tuciurii si Pol. Toaletele fiind ocupate, Ne se duce sa se spele pe fata. Iese din baie exact la timp pentru a il vedea pe director, un om mic, carunt, ciolanos care privit din spate pare mai degraba un umeras decat o persoana, care se bucura de niste sprancene cu mai multe fire decat au altii pe cap. Nu se pot ignora dintii galbui-maronii, parul mereu nepieptanat care amitneste de o peruca, hainele mancate de molii si modul in care ii stau ochelarii, trend inceput de unul dintre fostii prim ministri ai Romaniei. Ne intra in clasa in acelasi moment in care se auzi din baie: 'Domn'director, sa mor io de am fumat', se aseaza in banca zambind satisfacut si incepe sa-si imagineze privirea lui Pol cand va intra in sala.

Entuziasmul lui Ne creste, vazand cum colegii sai prinsi se intorc unul cate unul in clasa. Se preface indiferent, ca de obicei, dar ii este tot mai greu sa-si ascunda zambetul si pufneste din cand in cand in niste rafale scurte de ras. Toti colegii sunt in clasa, mai putin Pol. Usa se deschide. Vazand astea, Ne isi deschide ochii tot mai mult. Pe fata lui se poate citi entuziasmul unui copil mic de Craciun, si se pregateste sa pufneasca in ras. Intr-un final acesta intra in clasa impreuna cu profesoara de religie. Tot ce isi putea imagina Ne paleste in comparatie cu ce vede aucma. Pol are ochii rosii de la plans, pumnii inclestati, tricoul sau este imbibat de lacrimi, iar pe cap se mai zaresc catveva smocuri de par, in rest numai scalp. In timp ce restul clasei incepe rugaciunea, Ne incearca disperat sa se abtina. Se piteste sub banca si isi musca mainele, dar totul este zadarnic. Se aude un ras isteric care parca zguduie clasa. Profesoara se roseste si incepe sa strige disperata ca cineva a indraznit sa ieie numele Lui Dumnezeu in deradere, dar e nevoie de mult mai mult ca Ne sa se opreasca. Si-l imagineaza pe Pol venind la el cu smocurile de par taiat in mana, spunandu-i ca a castigat. Rasul sau puternic se transmite rapid si la colegi. La fel cum curg lacrimile din ochii lui Pol, asa curg si din ai lui Ne. Acesta din urma se trezeste tras de par de catre profesoara in timp ce striga sa iasa afara. Singura lui reactie fiind un 'bine' spus intre hohote.

Ajuns pe coridor, baiatul isi acopera gura cu ambele maini si respira adanc. O secunda mai tarziu izbucneste din nou intr-o rafala isterica de ras. Fuge la baie. Se spala pe fata cu apa rece, dar fara nici un rost. Se uita nervos in proprii sai ochi rosii, vazandu-si fata cam de aceeasi culoare, se enerveaza, dar fara rost. Tot mai rade. Muschii fetei il dor ingrozitor. Ne respira tot mai repede si incepe sa aplice lovituri de pumn si de picior pe peretilor inconjuratori. Crede ca inebuneste. 'Poate daca fumez, imi trece', il strafulgera un gand disperat si ilogic. Alearga in toaleta, isi aprinde cu greu o tigara, si incepe sa traga din ea. Simte ca nu mai rade asa puternic. Continua sa scuipe fumul, o data la cateva secunde, datorita rasului, urmand intotdeauna o criza de tuse. Arunca, intr-un final, nervos tigara jos si se lasa aseaza pe jos, in balta care era in toaleta, cu spatele la perte. Tot mai chicoteste, cand se aude usa baii. Rasul se termina subit. Nervii se tranforma in disperare. Se aud pasi in baie. La fiecare pas, presiunea arteriala a lui Ne creste vertiginos. Are impresia ca ii cunoaste. Mainile incep sa ii tremure, urmate, cu un decalaj de cateva secunde, de picioare. Se ridica greu, cand picioarele pareau la numai cativa metri de el. Sare pe peretele care desparte toaleta in care se afla de urmatoarea si se ridica in maini pe el, cu o fractiune de secunda inainte sa se auda usa celei mai apropiate de usa, deschizandu-se. Sare de pe perete pe tevile vechi de apa care sunt aproape de tavanul foarte inalta al baii si ramane agatat in ambele maini. Corpul ii tremura si ii este frica ca mainile ii vor ceda. Inchide ochii si strange din dinti. Datorita tremuratului corpului, incepe o miscare de pendul. Ne incearca sa o opreasca, dar nu se poate controla. El stie ca daca continua asa pentru inca cateva minute, nu se va mai putea sustine.
Usa baii se tranteste. Ne are impresia ca nu a auzit bine. Pare prea bine sa fie adevarat. Baiatul se coboara de pe teava pe rezervorul toaletei. Mainile inca ii tremura. Nu ii vine sa creada ca a scapat. Se aseaza in fund pe rezervor si isi aprinde o tigara. Da fumul incet din gura si un zambet incepe sa i se schiteze. Se sprijina de peretele si isi intinde mainile obosite. Aceasta miscare determina rezervorul sa se desprinda de perete. Baiatul cade. Nu mai are timp nici sa inainte sa se loveasca de gresie. Tigara cade pe jos la cativa centimetri de el. Balta rosie ce se formeaza sub capul lui Ne inghite tigara incet.

[theOffender]

Era deja 7 p.m..
“Hai, Gorgo, sa mergem!â€Â

[theOffender]

1293...
Pe măsură ce se apropie de capătul scărilor ce duc la temniţa din străfunduri, vacarmul se aude din ce in ce mai tare.
I-a inchis aici pe toţi. Aşa le trebuie.
Observatorul Federal oftează din toţi rărunchii. Ziua asta promite să fie şi mai plină de scandaluri, petiţii stupide şi complicaţii inutile decat toate celelalte zile dinaintea ei. Fiindcă azi e ziua cea mare.

1298...
Azi incepe intrecerea.
O intrebare il chinuie de la bun inceput şi incă nu dă semne c-ar vrea să dispară, atacand in fiecare dimineaţă, pe cand Observatorul işi incheie armura şi se pregăteşte să scoboare in temniţă. Şi, anume:
Cine naiba l-a pus să organizeze intrecerea asta?

1300.
Naiba, evident.

Observatorul Federal deschide uşa de fildeş sculptată in basorelief cu motive sugestive, alese chiar de el (opera, de care este extrem de mandru, se intitulează: „Corpuri contorsionate in agonii terifianteâ€Â

[theOffender]

Cocoşul ii intoarce spatele Observatorului, se salută cu ceilalţi juri şi ii informează succint că-l doare chiar şi-n cucurigu.
Pe uşă se strecoară o Păpuşică japoneză cu ochi de pisică. Chicoteşte şmecheră şi face cu ochiul jurilor de gen masculin, doar-doar l-o convinge pe vreunul s-o lase să stea pe genunchii lui. Are deja la activ o panoplie impresionantă, printre care şi un zmeu fioros pe care l-a intalnit in Deşertul Coioţilor Boccii. Se lipeşte de Voievod şi-l intreabă mieros, privindu-l galeş printre gene rimelate:
- Spuneţi-mi şi mie, Măria Voastră, ce rasă era pană la urmă vaca faraonului?
Toţi jurii se uită curioşi la el.
- Păi... Heronatus zicea că era Bălţată de Hellas, ceea ce inseamnă că de fapt se prea poate să fi fost Brună de Memphis...
- Dacă-mi permiteţi să vă lămuresc, intervine Cărturarul, căci simt o chemare metafizică in acest sens, eu aş zice că dilema oarecum nomenclatorică pentru noi şi ontologică pentru acest remarcabil exemplar bovin, pe care eu, in lipsa unor informaţii certe, l-aş denumi fără rezerve şi false inefabilisme bos egypticus vividus imaginarius, deoarece surse hieratice şi deci irefutabile indică o posibilă evoluţie a sa ca hibrid de bos primitivus şi bos fantasticus, ar fi putut fi rezolvată printr-un exerciţiu relativ simplu şi prozaic, care mie personal nu mi-ar fi pus deloc la incercare vigoarea gandirii -dar fie- anume, prin utilizarea unui irenism aprioric calat pe gurmandismul vetust al anticilor şi in prezenţa indispensabilă a unei lucidităţi coerente născută din logica pură, apărandu-mi insă ca evidentă concluzia infailibilă şi absolut regretabilă că pană in acest moment -ah- frust gnoseologic nimeni nu a reuşit să dovedească valoarea epistemică a vacii faraonului.

Linişte.

Bz-bz-bzzz, cantă o muscă beată pe langă tavan.

- Da, işi revine Voievodul. Foarte... inspirat, dacă imi permiteţi... mărturisesc că mi-a scăpat totuşi un mic amănunt - care probabil că nu este chiar atat de important in contextul global al strălucitei dumneavoastră expuneri: pană la urmă ce vacă era?!
- De lapte, dom’le! il lămureşte Ciclopul. D-aia i-am şi lăsat-o faraonului, că dacă dădea apă de foc a mea era!
- Dar rămane totuşi necesitatea soluţionării problemei puse de următorul enunţ interogativ – de o insemnătate covarşitoare in contextul sinergiei faptelor prevăzute in Codul Penal: laptele era alb sau negru? intreabă Cărturarul, uitandu-se la colegii juraţi cu ochi in care ranjesc accepţiuni absconse.
- Ete cucurigu, lapte negru!! se zbarleşte Cocoşul. Nu există aşa ceva!
- Ba, dacă-mi daţi voie, se bagă in discuţie Şerpoaica, apărută nu se ştie cum in careul jurilor, laptele poate fi şi negru; ba mai mult, vă pot chiar dovedi că laptele acestei vaci era in acelaşi timp şi alb şi negru.
Jurii se uită la Observator, Observatorul se uită la juri şi apoi toţi la Şerpoaică.
- Impertinent! se miră Ciclopul.
- Ilogic! bombăne Voievodul.
- Inacceptabil! rage şi Leopardul.
- Incalificabil! pufneşte Miazănoaptea.
- Indeterminabil, se scarpină Cărturarul in barbă.
- Inimaginabil, consideră Diavolul.
- Imposibil..., susură Ingerul, intinzand aripile.
- Indiferent, cască plictisită Păpuşica.
- Ce cucurigu meu?!
- Irelevant! concluzionează Observatorul, legandu-i Şerpoaicei o etichetă de coada cu moţ pufos (acum bandajată). Penalizare două puncte pe motiv de intruziune in spaţii interzise! Afară, vă rog!!
Pe etichetă scrie, cu litere de-o şchioapă: Atenţie! Concurent aberant.
- De ce, bre?! Am toate facultăţile necesare! protestează reptila.
- Da, dar n-ai liceul, ranjeşte Ciclopul, clipind complice către ceilalţi juri.
Hahaha, hihihi, huhuhu...
Şerpoaica se imbufnează, scoate limba la intreaga adunare jurată şi pleacă legănandu-şi alene coada impodobită. Din cand in cand se uită la etichetă şi pufneşte ca un arici furios.
- Concurenţi!! răcneşte Observatorul din toţi plămanii. Votaţi juriul! Executa-rea!!
Disciplinaţi, concurenţii iau fiecare cate o foaie de hartie şi se apucă să scrie. Apoi le impăturesc artistic şi le trimit către Observator: din şapte, şase avioane greşesc ţinta şi nimeresc haotic -şi absolut intamplător- in capetele/ochii juraţilor; două corăbii se impotmolesc in bancul de nisipuri mişcătoare aflat intre sectorul juriului şi cel al concurenţilor, una se scufundă şi trei ajung la destinaţie după un an de zile.
Observatorul studiază rezultatele la microscop, le analizează prin metoda reducerii la absurd şi le aduce la cunoştinţa juraţilor.
Patru dintre aceştia se instalează oftand in catapultă.
- Foc şi mii de tunete!! bubuie Observatorul.
Şi juraţii excluşi zbrrrr! afară din temniţă. Eschimosul cade cu susu-n jos in mijlocul unui lan de secară, Voievodul aterizează oarecum forţat in varful unui gheţar, iar Pelerinul şi Cocoşul se strecoară tiptil inapoi in temniţă, fiindcă au avut inspiraţia de a se agăţa de pragul de sus al uşii.
In acest moment, Observatorul incepe să arunce cu cocoloaşe de hartie in concurenţi.
- Au!
- Nu da, bre!
- Nu trage, don’ Observator!
- Da’ ce-am făcut?!
- Indurare!!
- Mamăăăă!!
Tirul se opreşte şi concurenţii işi verifică suspicioşi cucuiele, apoi deschid şi mai suspicioşi cocoloaşele de hartie. Din care cad nişte ditamai pietrele de moară, ce se rostogolesc vesele pe picioarele concurenţilor şi apoi afară pe uşă.
Vaiete, suspine, hohote lacrimogene, disperare.
- La treabă, leneşilor!! se zbarleşte Observatorul la ei.
Suspinand, concurenţii se retrag care pe unde, prin colţurile temniţei, şi se apucă să rezolve problema pusă de fostele cocoloaşe de hartie.
In sectorul jurilor s-a pus masa, s-au făcut echipe şi s-a scos un pachet de cărţi.
- Ce jucăm? intreabă Leopardul. De agitaţie, cateva pete i-au căzut pe podeaua rece, dar nu le observă.
- Cum ce?! se incruntă ochiul Ciclopului. Jucăm P&P, ca de obicei. Chiar dacă sunt ferm convins că nici unul dintre voi nu se va ridica la inălţimea Voievodului.
Cărturarul tuşeşte discret, dar Ciclopul n-aude. Ceilalţi juri au probleme:
- Pic şi Poc?
- Praf şi Pulbere?
- Pace şi Prietenie?
- Palimpsest si PAL de nuc?
- Pene şi Pitpalaci?
- Ce cucurigu’ Cocoşului aberaţi voi aici?! se infurie Ciclopul.
- Cred că problema care ii frămantă pe mai tinerii noştri colaboratori se referă la noima imuabilă a acestor simple caractere latine aparent echivoce in context cartoforistic, rosteşte impăciuitor Cărturarul.

Bz bz bzzzz ...

Ciclopul procesează mesajul şi oftează resemnat:
- Poduri şi Podeţe, chiar nimic nu ştiţi?! Voievodul ar fi ştiut sigur. Of, numai de amatori am parte!
Lămurirea se oglindeşte pe feţele jurilor. Insă şi diverse grade de spaimă, disperare şi habarnism cras. Pe masă apare un castron, in care Ciclopul răstoarnă cărţile din pachet. Amestecă un pic, apoi il trece următorului jurat, care amestecă şi el şi aşa mai departe, pană ce castronul face ocolul complet al mesei. Ciclopul il ia cu grijă, răstoarnă cărţile in mijlocul mesei şi toţi juraţii le taie, pe rand. Mai cu satare, mai cu iatagane, in curand cărţile-s gata.
- Habar n-aveţi, băăă! le strigă Satanista din colţul dreapta sus al temniţei, unde stă agăţată de o grindă, ca liliecii. Intai se taie şi abia după aia se amestecă!
Se fereşte cu dibăcie de un satar aruncat in direcţia ei şi continuă să chicotească pe infundate.
Juraţii se uită unii la alţii. Calm, Ciclopul dă la o parte cărţile tocate, scoate de sub masă alt pachet şi incepe să impartă cărţile din el.
- A! Lolita! Păpuşica japoneză rade alintat.
- Romanţe şi cantece de petrecere?! Miazănoaptea se uită chioraş la Ciclop. In colţul ei, Satanista rade şi rade...
- Arta de a corupe. Ehehehe, rade manzeşte Ingerul, scărpinandu-se pe sub halou.
- Letopiseţul Ţării Moldovei, constată innegurat Ciclopul. Eh, Voiev...
- Punct Contrapunct!!! il intrerupe extatic Cărturarul.
- Huxley sux, băăă!! strigă prompt Satanista. Cărturarul lansează in direcţia ei o rafală de sofisme si tautologii, dar n-o nimereşte. Stă in continuare atarnată axiomatic de grindă şi scoate cu impertinenţă limba la el.

Intre timp, jurii şi-au terminat de primit şi de studiat cărţile şi se războiesc cumplit:
- Pas.
- Şi io pas.
- Ba io pas.
- Pas la mine.
- Pas la el.
- Pas la altu’.
- Pas la toţi.
- Pas de voie.
- Adjudecat! răcneşte Observatorul, executand un triplu salt mortal. Greşeşte aterizarea şi pică plăcintă peste masa juriului. Masa se răstoarnă, jurii se impotmolesc unii de alţii şi toţi in mlaştina apărută ca prin minune in careul lor, Observatorul e bulucit pe undeva pe sub ei, iar concurenţii dau bir cu fugiţii prin uşa rămasă nepăzită. Peste temniţă se aşterne liniştea.
- Ş-acu’ ce ne facem? intreabă din grămadă un jurat neindentificat.
Increngătura de juri incepe să se scufunde lejer. Observatorul Federal se străduieşte să dea din umeri:
- O luăm de la capăt, evident. Da’ nu chiar azi... nu.

Maine.

[theOffender]

Motto : “ Ati mintit poporul cu televizorul “

Cum stateam eu asa intr-o zi si ma plictiseam sa ma tot uit la tv, de-odata mi-a venit pofta si cheful de a ma plimba prin parc. Zis si facut!

Ajung in parc si ma asez pe-o banca sub un copac umbros si-ncep sa admir privelistea. Iarba era de-un verde absolut, copiii se jucau frumos pe-o colina, perchi septuagenare isi reinoiau juramintele de dragoste si-si calculau pensia pentru urmatoarele facturi. Cerul era calm si foarte aproape de asfalt iar intr-un colt vanzatorul de floricele zbiera cat il tineau bojocii noua oferta de primavara : la doua cumparate primeai servetel gratis.
Caldura ma cuprindea incetul cu incetul si in curand am cazut intr-o toropeala placuta din care ma trezeste bland un batranel orb ce ma tot imboldea in ficat cu bastonul alb.
- Tinere, fa-ti mila si pomana cu-n biet batran care-a ajuns sa cerseasca!
- Ia zi tataie, cu ce te-ajut?
- N-ai cumva ceva de mancare?
- Ba da , cum sa nu! Poftim, zic eu si-i intend bietului om o punga de floricele.
Batranul manca tacticos floricelele fara sa scoata un cuvant , molfaitul lui auzindu-se din partea cealalta a parcului.
- Da niste udatura n-ai?
- Ba sigur ca da! Si intind in mod reflex sticla de fanta.
- Uff, ca bine e acuma, zice omul dand drumul la o garaiala de-a speriat toate turturelele din copac. Da si-o tigare , sa fie pomana dusa pan’ la cap.
Scot pachetul si-i dau omului tigareta dorita, fiind din ce in ce mai curios de ce-o sa se-ntample. El ma priveste prin orbitele goale, ia tigareta , o aprinde si trage un fum adanc in plamani.
- Stii, am mai cerut si la altii din parc, dar nimeni nu m-a ajutat. Esti un om bun la suflet si-o sa-ti impartasesc un mare secret. Eu sunt duhul parcului si-ti pot indeplini orice dorinta vrei tu.
- Haide bre tataie, chiar asa? Pai daca erai duhul parcului, macar aveai vederea buna si nu te mai chinuiai asa.
- Asa mi-a fost scris sa fiu. M-am nascut orb. Da ia zi-mi , ce-ti doresti?
- Pai as vrea sa fie pace in lume...
- Altceva?
- Pensionarii sa primeasca medicamente compensate...
- Si?
- Bucurestiul sa fie curat ca lacrima si cu multe locuri de parcare...
- Doar atat?
- Sa nu mai existe somaj...copiii sa aiba locuri de joaca, in tramvaie sa nu mai fie tigani furaciosi, politia sa nu mai fie corupta, tinerii casatoriti sa primeasca credite pentru locuinte, sa scada impozitele si sa creasca salariile.
- Ptiu, batu-te-ar Dumnezeu sa te bata, era cat pe ce sa ma pacalesti. Este ca vrei sa candidezi la postul de primar? Ehehehe, ochii mei batrani nu se inseala niciodata! Tu esti ma Videanule? Sau Vanghelie? Care esti acolo, da sa-l pup ca tare m-ai facut sa rad!

[theOffender]

Personaje:
Administratorul unui bloc oarecare
Un locatar (chirias)

Anamneza: locatarul nostru sta in chirie intr-un apartament dintr-un bloc cu 4 etaje, intr-un oras de provincie oarecare. Din momentul in care s-a mutat, in urma cu cateva luni, au inceput discutiile cu privire la o anumita plata ce trebuie efectuata in vederea repararii acoperisului. Prorietarul sustine ca nu e de datoria sa sa plateasca ratele pentru ca nu el habiteaza respectivul apartament. Locatarul, satul de cautari si de discutii cu diferiti proprietari, si-a asumat plata ratelor respectivului acoperis conform zicalei “ce tie nu-ti place altuia nu-i faceâ€Â

[theOffender]

Cine sau ce ar putea sa opreasca din drum o persoana plina de ambitie?... Societatea?... Problemele de zi cu zi?... Destul de aproape de adevar dar totusi eu cred ca semenii nostrii conduc in acest top imaginar. Iubesc la nebunie oamenii si nu ma satur sa admir iscusinta lor chiar daca de cele mai multe ori prostia este cea mai evidenta.

In fiecare dimineata planuiesc ziua la o cafea, incerc sa iau in calcul greselile vietii traite pana in acel moment si ma inarmez pana-n dinti cu rabdare. Nu stau pe ganduri prea mult inainte sa parasesc siguranta apartamentului, ma ia cu fiori gandul ca acolo... afara sunt uni de-mi mananca seminte-n cap cand vine vorba de utilizarea intelectului tinut la pastrama. Cei care inca umbla cu tata mami in gurita se vad de la o posta, caracterul este elementul esential cand vine vorba de existenta dinamica.

Cercetarea persoanelor din jur este indeletnicire vegetativa, iti da drogul care te ajuta sa treci oarecum peste minutele zilei. Asta e ceva pentru incepatori si lasand deoparte lucrurile mici te poti indrepta spre treburi mai serioase, sunt atatia si atatea despre care poti sa vorbesti producandu-ti placere ca o catea ce simte un bot umed la fundulet. Cand simti acel ghimpe critic nu stai prea mult pe ganduri, scoti limba, creionul sau tastatura la inaintare si incepi ati batatorii drumul, esti un caracter in formare. Nu contestam lucrurile cu care nu avem tangente, sunt invizibile exact ca umanitatea perfecta. Fiecare dintre noi putem fi la randul nostru drogul altei persoane, vanam defecte si lipsuri pentru ca avem nevoi inexplicabile. Programul ce se deruleaza in noi este de departe imperfect, cu fiecare informatie introdusa modificam parametrii de rulare si implicit rezultatul actiunilor noastre. N-am inteles niciodata oamenii indiferenti, avem aproximativ jumatate de secol, timp in care ar trebui sa incheiem formarea noastra si sa mai tragem cate-un sut la ai mai tineri ca nu degeaba am facut armata. Din neferire exista scapare pentru toti si chiar daca recunosc cu ciuda defectele personale n-am sa ma las de acest sport, ziua mea incepe cel mai bine cand stiu ca-n jurul meu se perinda altul mai prost decat subsemnatu'. Sefii conduc in topul bipezilor cu caracter, mereu scruteaza cu o privire critica angajatii care se straduiesc din rasputeri sa bage capul cat mai adanc in fundu' lu' mai sus amintitu' pentru ca asa au fost educati. Secretarele sunt cireasa de pe tort, sunt cela mai gingase fiinte cand vine vorba de sefu', sunt in stare de orice ca sa-l faca fericit, cumpara lenjerie intima saptamanal, fac operatii estetice chiar daca de cele mai multe ori fara rezultat si tot felu de chestii inexplicabile ca felatia, scarpinatul oualor si statul capra. Ele ne sunt cele mai bune prietene, datorita lor avem zile suportabile la birou. Daca sefu' e o ea atunci se schimba treaba, barbatii au program normal iar elelele trec la inaintare. Le vezi dimineata cum apar cu zambetul pe buze si cu convingerea ca pot schimba ceva in societate. Eu sunt un ignorant da' de ce vrea toata lumea sa ma schimbe?

Nu inteleg multe chestii din jurul meu da' nu pentru ca n-as vrea, asa sunt eu si nu pot sa fac nimic. Cruella vine la birou pregatita, eu vin la birou dupa o seara petrecuta cu prietenii, ea stie ce vrea, eu deabia reusesc sa duc ceasca de cafea la buzele-mi sarbede si uscate...adica unde-i problema? Eu sunt animalul de povara si ea este povara. Nu mai inteleg nimic da' nu conteaza, eu stau in banca mea si sug pixu' iar in timpul acesta oamenii cu caracter stau la bar cu un burbon si-o cioata din foi cubaneze. Nu ma-nervez ca tot degeaba as face-o asa ca mai bine rad printre lacrimi. Ma consoleaza faptul ca trag vanturi la fel de sonore si parfumate ca toti ceilalti, ca dimineata au o respiratie mai ceva decat aurolacu'... pe scurt spus... sunt si ei doar oameni. Inca sunt prea tanar pentru sportul acesta asa ca ma intorc la jucariile numai de mine stiute si astept.

[theOffender]

- Este ziua de nastere a minunatei si preadelicatei mele sotii si vreau sa ii fac un cadou de care sa isi aminteasca mereu, motiv pentru care am apelat la toate micile mele economii!

In pas sprinten, Balzac Popescu o porni spre centrul orasului fara sa aiba idee despre viitoarea achizitie.

“I-as cumpara haina aia de piele rosie care ii venea ca turnata, chit ca era cam scumpa, capsunica mea adorata merita orice.
Dar stai putin ca ea iubeste animalele, zilnic trece pe la vecinul Arhimede sa il mangaie pe ciobanescul Biliboi pe ceafa, daca imi face scufita cadoul pe motiv ca o oblig sa poarte pielea unui necuvantator?â€Â

[theOffender]

De mica stiam ca tramvaiele au ceva cu mine. Aproape zilnic gaseau un mod sa ma tortureze. Fie se inchid usile in fata mea cand ma pregatesc sa intru, fie pune soferul o frana care duce la dezechilibrul meu, apoi o inaintare de vreo doi metri cauzata de diferite legi pe care le-am invatat odata la fizica, apoi cu inaintarea, riscu de a musca din bara din fata, sau din mana omului care si-o sprijina de ea.
Dar cel mai naspa e cand ti se aminteste prin diverse personaje ca o parte buna din poporul roman este certat cu sapunul sa divortat de periuta de dinti. Timpul nu-ti permite sa iei alt tramvai, deci solutia oportuna e sa-ti tii respiratia cand unii mai dubioshi te intreaba daca o sa cobori la prima, si sa iei o gura mare de aer can se deschid usile.
Ce nu-mi mai place in tramvai: cand se uita lumea ciudat la mine. Ma rog, o data chiar aveau motive, geaca de blugi chiar nu mergea cu bluza aceea de pijama pe care o aveam pe dedesubt.

In fine. Desi tramvaiele par cele mai oribile chestii care ti se pot intampla, se poate mai rau. Cum asa? Du-te la scoala. Dar nu e de ajuns. Sa fie frumos afara. Si mai ce? Sa fii de serviciu, la cancelaria profesorilor iar colegii tai sa nu faca ore si sa se duca in parc. A! Si regula de a te ridica de pe scaun cand saluti un profesor. Cum in liceu sunt destui profesori, pot spune ca mi-am facut portia de genuflexiuni pentru o vreme.
Sa continuam. Iei una bucata dom'profesor cu fata(apoi mi-am dat seama ca aparentele nu inseala in cazul lui) de obsedat si il bagi de numeroase ori in origini. Asta in gand, bineinteles, deoarece sunt o fata bine-crescuta, educata, si alte alea.

Un alt detaliu inaltator al zilei: vine o profa la mine:
- Fetito!
- Da doamna profesoara... buna ziua!
- Vorbeste cu toata gura cand vorbesti cu mine!
- (incercand sa folosesc cat mai multi muschi faciali posibili) Da, doooaaamnaaa profesoara!
- Du'te pana al clasa mea si spune-i elevei Popescu sa vina sa ia niste dosare pe care trebuie sa le impart clasei.
- Sa le impartiti clasei?
- Nu fetito, sa le imparta, esti surda?
- Nu doamna profesoara
- Atunci? Du-teeeee!
- ma duc
(dupa 5 minute ma intorc)
- Aaa, doooaaamnaa profesoara, ce clasa?
- Cum ce clasa? ti-am zis de doua ori, 10G!
Plec din nou. In clasa, nimeni. Intreb o femeie de serviciu care-mi spune ca ei sunt in practica si ca vin abia la ora 3. Ma intorc.
- Doaaamnaa profesoara, clasa e in practica.
- Cum e in parctica, si eu nu stiu?
- Asa mi-a zis femeia de serviciu
- Lasa ca vorbesc eu cu ea!
- Da
- Da' care era?
- Cea tanara
- Aaha
(dupa doua minute)
- Stai asa, ca aia tanara e in corpu' C
- Da
- Ce cautai tu acolo? Dupa baieti?
- Nu doamna, m-am dus la clasa dumneavoastra, la 10 G
- Ce 10G fetito?
- 10G
- Ce e cu ei?
- M-am dus acolo
- Pai, dece?
- Pentru ca asa mi-ati spus
- Eu ti-am zis sa te duci la clasa mea
- Da
- Pai si de ce te duci la alta clasa?
- Nu m-am dus la alta clasa, m-am dus la 10G
- Pai, si de ce te-ai dus acolo?
- Asha mi-ati spus
- De ce minti?
- Nu mint
- Lasa ca vorbesc eu cu diriginta ta. Auzi, corpu C! Ce sa caute 11G in corpu C?
- 11?
- Da, 11
- Dumeavoastra ati zis zece
- Pai, ti-am zis eu ca nu auzi bine?
O las in durerea ei, chem eleva chinuita de soarta si ma intorc la "postul" meu.
In pauze e o incantare. Vine juma din liceu sa ma puna sa caut toata cancelaria, majoritar cu absenti, plus directorii. Ca se uita urat la tine, cand ii chemi, nu e nimic, nu din pricina asta imi curg lacrimile. Dar in cancelaria fumatorilor se taie fumul cu cutitul, si cand deschizi usa deja intri in zona crepusculara.
Ceea ce parea cea mai lunga zi la scoala se termina, in sfarsit, dupa diverse rugaciuni, trimiteri la origini si alte animale. De aici ma intorc la tramvai. Inainte sa plec vine si ultima profa ramasa in liceu.
- La revedere, copilule (apoi continua fara ca eu sa o intreb ceva) ma duc la tramvai, urasc tramvaiele!
... Si profesorii sunt oameni...

[theOffender]

Partea 1

Era o dimineata splendida de primavera cand tot stocul de tutun din micutul orasel Eureka a luat foc. Lumea fiind in stare de mahmureala dupa betia din seara trecuta nu a remarcat nimic pana cand Mike iesit sa se usureze sub un copac a inceput sa strige disperat

- FOOOOOOC !!!! sariti ! arde tutungeria!!!

La auzul tipatului disperat a lui Mike, cativa tineri binevoitori au sarit in ajutor, dar cam tarziu. Tutungeria era deja arsa din temelii si tot stocul de tutun disparuse inghitit de flacari. Desigur, in asa o situatie, primul gand al tinerilor a fost cel firesc. Trey, Trevor si cu Danny s-au scotocit prin buzunare sa vada cate tigari mai au. Facand inventarul cei 3 au adunat impreuna un pachet si inca vreo 4 chistoace. Situatia era proasta, tinand cont de faptul ca era sambata, iar cel mai apropiat oras de Eureka era situat la peste 100 de km distanta (si trenurile nu mai circulau sambata si duminica)

- Ce porcarie! exclama Trey si isi aprinse o tigara. Ce ne facem acuma ?

Cei 3 il priveau ingandurati. Intr-adevar, situatia era mai mult decat disperata. Fumul de la tutungeria arsa se ridica incetisor in rotocoale inspre cerul albastru. Cateva pasari se inecara de la el. Mike mai ca plangea in timp ce Trevor si cu Danny ispraveau de furat banii din caseria fostei tutungerii. Trey aproape isi terminase tigara si se uita cu mila la bietul Mike. Prietenul sau parea cel mai afectat de tragedie. Trey se apropie de el si ii oferi un fum desi stia foarte bine ca Mike nu fuma Dunhill. Mike ii arunca o privire criminala si ii trase un pumn.

- Tu esti cretin ? Stii bine ca nu fumez mizeria aia de tutun.

Isi puse apoi mainile pe fata si incepu sa se smiorcaie. Apoi se ridica si imediat cazu in genunchi pe asfalt ridicand pumnul amenintator undeva inspre cer.

- O sa platesti pentru asta ! Asculta bine ceea ce iti spun. O sa platesti cu varf si indesat!!!

Hornarul de pe acoperisul casei invecinate la auzul urletelor lui Mike se impiedeca si cazu, murind pe loc. Trey se uita la Mike. Mike se uita la Trey.

- Trevor ! Danny ! veniti repede! strigara ei.

Toti 4 fugira inspre cadavrul hornarului si ii scotocira buzunarele gasind o bricheta stricata, 2 nasturi, un portmoneu care continea pasaportul lui falsificat, 100 de pessos si poza lui Vin Diesel, plus un pachet aproape plin de Dunhill. Mike scrasni din dinti si ii trase un picior in gura cu toata puterea.

- Idiotule!!!. Nu puteai sa ai alte tigari, nu ?

Era deja ora 11 si straduta pe care erau aliniate cele cateva case din orasel se umplea incet de lume. Toti pareau extrem de afectati de tragedie, pana si politistul care venise sa investigheze circumstantele suspecte ale incendiului. Era si normal de alftel, pentru ca Eureka era compusa in proportie de peste 90% din fumatori inraiti. Cateva muste se adunasera pe cadavrul hornarului deranjand lumea cu bazaitul lor agasant. Larry politistul se enerva.

- Sa care cineva cadavrul boului asta de aici. Nu vedeti ca se aduna mustele !?!

Mike si cu Trevor il apucara de picioare si tarara corpul neinsufletit pana la coltul strazii. Negru, avid, canalul astepta la picioarele lor. Cei doi il ridicara cu precautie si incetisor corpul hornarului disparu in gaura. Se auzi un pleoscait si gura de canal se inchise la loc cu satisfactie. Undeva din apropiere cineva asculta la un casetofon drum’n’bass agresiv.



Partea 2

Intorsi la Danny acasa cei 4 zaceau tolaniti pe o canapea confortabila si beau cu satisfactie Faygo in timp ce isi fumau ultimele tigari. Trey scutura pachetul furat de la hornar.

- Mai avem vreo 4 tigari aici, si inca vreo 6 in al nostru.

Danny se intoarse si il lovi cu placa de skateboard peste picioare.

- Taci dracului cu constatarile tale cu tot.

Trey inghiti in sec si se intoarse catre Mike. Acesta era in concurs cu Trevor, amandoi incercand sa nimereasca cu scuipat steagul SUA situat undeva pe usa. Mike castiga fara drept de apel pentru ca prietenul sau nimerea doar rama usii. Trey cotrobai undeva sub scaun si prinse pisoiul lui Danny. Era un motan negru si frumos cu ochi galbeni si urechi dantelate care il scuipa din prima pe Trey si isi si infipse ghearele in mana sa. Nervos, acesta isi stinse tigara in blana motanului lasand inca un semn langa celelalte 5 facute tot de el.

- Mergem cu skate-ul ? intreba Trey in timp ce se se juca cu ghemotocul de ate al pisicii traumatizate.

- Mda ... de ce nu? Ii raspunse destul de plictisit Danny.

Cei 4 se ridicara cu greu de pe canapeaua confortabila si se incet incet se indreptara catre usa, fiecare cu skate-ul sub brat. Desigur nici unul dintre ei nu stia sa se dea cu el, dar fetele din Eureka erau inebunite dupa skateri, asa ca .... In drum spre skatepark cei 4 trecura pe langa fosta tutungerie si se oprira pentru cateva minute. Lumea deja plecase din zona, Larry cercetase locul pentru indicii si zona era securizata. Peisajul era de-a dreptul dezolant. Mike se scobea in nas in timp ce restul baietilor isi fumau ultimele tigari.

- Cam atata a fost si cu tutungeria noastra sopti Trey in timp lacrimi ii cadeau din ochi in baltoacele de noroi de pe jos. Suspina inca odata si isi aprinse inca o tigara. O postira cu totii si isi continuara drumul catre skatepark, cand un zgomot se auzi din spate.

- Tutungeria ! Mai e cineva acolo, striga Trey si o lua la fuga inspre cladire cu mult curaj. Se impiedeca si cazu glorios in gaura de canal unde zacea si corpul hornarului.

- Ce imbecil ! exclamara simultan ceilalti trei tragandu-si in acelasi timp o palma peste frunte.

- Ce facem acuma intreba Trevor trecandu-si mana prin par.

- Hai in parc ii raspunse Mike in timp ce acoperea cu multa atentie gura canalului

Cei 3 isi continuara drumul linistiti in timp ce in urma lor gura de canal incerca sa ranjeasca nereusind din cauza capacului.



Partea 3

Trey se dezmetici in cele din urma. Cadavrul incepea sa miroasa urat langa el si cum gura canalului era inchisa nu avea aerisire. Se scotoci peste tot si gasi pana la urma o ultima tigara. O aprinse si incepu sa o fumeze incet savurand fiecare fum. Era o tigara buna, nimic de zis. Fumul se aduna incet in micul spatiu in care stateau Trey si mortul. Tigara era aproape gata, iar Trey se opri din fumat fiindca il apuca o durere subita de cap.

- Poate au dreptate aia care scriu pe pachetele de tigari ca fumatul ucide, vorbi pentru sine Trey.

Apoi pentru ca durerea era insuportabila isi taie capul cu un cutit gasit in bocancii hornarului si incerca sa il studieze la lumina brichetei. Reusi sa atinga cu degetele scalpul, iar apoi muri cu zambetul pe buze, pentru ca ochii ii erau atintiti la chistocul de tigara care inca mai palpaia incetisor.

[theOffender]

- Dragii mei, incepu profesorul Tarlan, astazi vom discuta despre mimeti. Nu e nevoie sa ridici mana, Maura, ca sa intrebi cine is ei si la ce ne folosesc, ma pregateam deja sa-ti raspund. Maura si Magdalena surad copilareste pe sub, mustati ascultand atent...
Ei bine, dragele mele, mimetii sunt o subcategorie umana. Sunt acele ten-ta-ti-ve (accentuand in mod intentionat fiecare silaba pentru a o face si pe Mirela atenta la spusele sale, sperand in acest fel sa o determine sa renunte la coloratul figurilor de pe coperta programului tv). S-a oprit la tentative, nemaicontinuandu-si ideea pana cand se va asigura, inspectand cu privirea, ca toate cele 3 studente il ascultau. Constient de tonul comunist al celor ce vroia sa le citeasca de pe niste notite personale, trage aer in piept si reincepe:
[I]“Precum spuneam am descoperit o noua specie de umanoizi: mimetii, cu accent pe "e". Ei reprezinta veriga lipsa dintre primate si homo sapiens erectus. Ca organizare psiho-somatica se incadreaza in crengatura neispraviti.

Ca aspect fizic, par persoane respectabile, cu ochi blajini, loviti de nulitate. Dotati cu un ego supradimensionat si testicule festelite, ei dispun de o insusire care ii face adaptabili, insusire care da si numele speciei: mimetismul. Astfel, comportamentul si ideile mimetilor , copiaza si se muleaza spontan pe comporamentul si ideile interlocutorului. Cand stau de vorba cu un om cultivat, adera subtil la idei marete, etica si spirit civic, cu o inflacarare perfect sincera. Cand se intalnesc cu oameni promiscui, barbari si primitivi, devin numai muschi cu vagi urme de grasime. Le asuda ochii dupe un kur de curvistina la unison, si se simt onorati daca vreo putoare le face onoarea sa-i fuka, platita.

Cum ii recunosti? E simplu: La furie, scapa porumbei de genul:"Nu ma cunosti, eu nu sunt asa de fatza cu altii". Apoi, fiind profund influentabili, isi schimba ideile si convingerile spontan, in functie de ultimul om care i-a influentat. Sunt vesnic nemultumiti, si vesnic in cautarea unui om care sa-i coordoneze, sa-i conduca, sa-i piseze, pe care il reneaga, apoi, clamandu-si libertatea de a se supune din nou, altora, mimetic.
Se cred de esenta superioara, si numai cand un mimet din asta te injunghie, cu idei copiate de la altul, pe la spate, intelegi de ce Dumnezeu, in marea Lui intelepciune, a pitit bine, timp de mii de ani, aceasta veriga lipsa. Zbata-se in pace!â€Â

[theOffender]

Habar n-avetzi ce ii e dat omului sa i se intample cand se duce seara de la servici acasa, hotarat sa-shi odihneasca bruma de corp istovit de munca, sa bea o bere linistit... ce sa mai, sa se simta bine in cutia lui de chibrituri. Cu toate astea, lucrurile altfel se petrec de cele mai multe ori, ceea ce i s-a-ntamplat unui anume ins si anume.

Vine omu vesel acasa pe la ora 19:00 ca in sfarsit s-a terminat ziua de munca, isi face primeneala si se pregateste de prima bere, mai da niste telefoane si incepe sa astepte... nu prea mult, caci niste lovituri in usa il scoase din letargia si concentrarea asupra sticlei de bere. Nici una nici alta, omu se duce la usa si deschide:
- Buna seara!
- Buna seara! spuse omul, vadit surprins de persoana care tocmai i se adresase. Ce s-a intamplat?
- Aveti reclamatie de la un vecin de aici din bloc, pentru deranjarea ordinii publice, respective ati dat muzica tare. Pot sa intru?
- Da, sigur ca da, poftiti! Scuzati dezordinea! Luati loc shefu!
- Multumesc! Stati singur?
- Numai putin va rog, sa-mi iau si eu ceva pe mine, caci nu se cade sa stau de vorba cu dumneavoastra in pielea goala.
........................................................
- Ia ziceti shefu! Ce s-a intamplat? Cand? Si mai ales, cine pe cine a parat?
- Nu pot sa va spun !
- Pai cum nu puteti sa-mi spunetzi? Atunci, pentru ce mai suntetzi present in casa la mine?
- Pentru reclamatie.
- Ce reclamatzie shefu? De la cine?
- Nu va pot spune.
- Atunci inseamna ca atzi incurcat adresa.
- Ba n-am gresit, numai ca nu va pot spune persoana care a facut reclamatia.
- Bine dom’le! Nu-mi spune, ca shtiu io cine! Na ca m-am enervate acuma cand vroiam sa fiu calm.
- Lasa dom’le! Nu fi suparat! Ia spunetzi, de ce atzi dat muzica tare?
- Cine-a dat dom’le muzica tare?
- Dumneavoastra!
- Cum eu? Auzitzi dumneavoastra v-o muzica in casa asta?
- Pai nu acuma!
- Da’ cand?
- Mai devreme.
- Mai devreme cand?
- Pe la patru juma cinci ashea!
- Imi pare rau sa v-o spun, dar eu am venit de la serviciu acum un sfert de ora, deci la ora cinci nu aveam cum sad au muzica tare acasa.Poate prin alte partzi,iar posibilitatea de teleportare muzicala nu cred ca e posibila.
- Statzi singur?
- Nu!... cu un prieten.
- El unde e?
- La servici!
- Unde lucreaza?
- In Bucuresti.
- La ce ora a plecat?
- De dimineatza! Dar, nu intzeleg ce legatura are asta cu misterul nostru.
- Pai trebuie sa-l trec aicea in carnet.
- Pai trecetzi-ma pe mine. Poftitzi buletinul!
- Pana la urma cum ramane cu muzica?
- Pai cum sa ramana? Daca a facut reclamatie cine cred eu, atunci, ar fi bine sa mergeti cu mine sa vorbesc fata-n fata cu persoana respectiva, sa vad si eu care-i problema dansei?
- Nu, nu, nu, nu are rost! Lasati-o ca-i batrana.
- Pai daca-i batrana poate sa fie si tanara, da de ce sa isi bata joc de mine si implicit de dumneavoastra?
- Semnatzi-mi shi mie va rog, ca atzi luat la cunoshtintza ce s-a intamplat!
- Nu semnez nimic! Nu am facut nimic, deci nu semnez.
- Bine dom-le! Vad ca habar n-ai de nici o muzica, asa ca va las in pace si scuze de deranj.
- Nici o problema shefu! Mai poftitzi pe la noi, da in calitate de musafir, nu de politzai.
- Sper sa nu.
- Shi eu la fel (spuse omul ca pentru sine).
- La revedere, o seara buna!
........................................................................................

Dupa plecarea politzaiului, omul nostru mai bau o juma de bere, cand,linishtea ii fu intrerupta de alte batai in usha.
Nimic nu-l mai putea uimi pe omul nostru, sha ca se duse la usha shi deschise:
- Ha!a!haaaaaaaaaaaa!iiiiiiiiiiiiiiihiiiiiiiiii!ha-aaaaa-a! Hai sa bem! (era colegul de apartament).
- Termina ma cu galagia ca ne-am pus vecinii-n cap!
- Ce-ai ma? Te-ai tampit?
Si omul nostrum ii istorisi toata tarashenia.
- Bah fi-r-ar a dreaq de baba nenorocita! Am dat io muzica umpic mai tare azi, ca am fugit de la munca shi a shi chemat politzia?
- Aha! Deci pana la urma a avut dreptate politzistul?
- Se pare ca da!

[theOffender]

Sunt roman si ma mandresc cu asta..

Inca imi rasuna in minte cuvintele invatatoarei:

-Copii, pentru maine, trebuie sa realizati o scurta compunere despre primavara. Povestiti despre un lucru care se intampla in fiecare primavara.

A doua zi, ne-a pus sa le citim in fata clasei. Mihaita a scris despre 1 Martie, colega stirba din banca a doua de la perete a scris despre reintoarcerea pasarilor din tarile calde, cineva din spate a scris despre cum infloresc copacii in Cismigiu, altul ne-a zis de echinoctiul de primvara, iar eu, ei bine eu le-am povestit cum este sa mergi la policlinica, la doamna doctor Isopescu. N-am apucat sa citesc ce-am scris caci deja toti colegii disparusera sub banci, razand ca niste isterici, iar doamna invatatoare radea la catedra atat de zgomotos incat in clasa a dat buzna domnul director care de regula patrula pe culoare tragand cu urechea pe la usi. Am asteptat cuminte sa se potoleasca dupa care le-am explicat, ca eu racesc in fiecare primavara, cel putin odata, motiv pentru care trebuie sa fac o vizita la cabinetul medicului de care apartin. Cred ca am fost foarte serios cand am spus asta caci toti au incetat sa mai rada iar doamna invatatoare mi-a zambit si m-a poftit sa iau loc in banca.

Au trecut aproape cinsprezece ani de-atunci, iar eu continui sa merg, in fiecare primvara, fara exceptie, la policlinica, la doamna doctor Isopescu.

Am iesit pe usa la ora 15 caci programul incepe la ora 16 si e bine sa ajung cu jumatate de ora mai devreme, caci altfel s-ar putea sa ajung acasa dupa ora 21. Pana la policlinca sunt 4 statii de autobuz. Ma urc, ma agat de bara moment in care aud din spatele meu:

- Biletul sau abonamentul dumneavoastra!
- N-am, vine raspunsul meu sec, fara sa privesc inspre cel care mi se adresase
- Atunci platiti amenda.

Ma intorc, insa numai din dorinta de a-l cunoaste pe cel care are tupeul sa imi ceara bani cand eu sunt atat de bolnav. Constat cu bucurie ca este o femeie, astfel ca lucrurile sunt mult mai usor de rezolvat. Ma sterg cu dosul palmei la nas apoi ii tusesc direct in fata. Femeia se da un metru in spate, vizibil deranjata de gestul meu.

- Sunt bolnav doamna, am temperatura, abia ma tin pe picioare, iar la noi in statie nu exista toneta de bilete, doar nu voiati sa merg pe jos in starea in care ma aflu ?!

Femeia bate in retragere rusinata, napustindu-se asupra unui grup de liceeni. Ma intorc iar catre geam insa nu trec nici cinci minute si simt cum cineva ma pipaie pe fund. Intorc capul dar nu vad pe nimeni, privesc in jos. Stupoare, un pui de tigan ma cauta de bani in buzunarul de la spate. Dintr-o data am devenit foarte curios sa aflu "cum se simt copiii rromi in fiecare zi" asa ca i-am ars o palma peste ochi, dar asta nu mi-a satisfacut pe deplin curiozitatea asa ca l-am intrebat dojenitor:

- Ba, tu vrei sa'ti rup urechile! Poate iti fac guler ghiozdanul ala si o sa-i para rau lu' tac'tu mare ca a stricat bunatate de acordeon pentru tine.

In momentul urmator apare in cadru si mama borfasului. N-o observasem initial, probabil pentru ca era cu nasul in poseta cucuanei grase care bloca prin dimensiunile sale colosale usa de la mijloc a autobuzului.

- Da' ce dadeai bre, ce tze-a facut ala micu?

I-am zis ceva de Antonescu, de confectionarea de manusi si de caviatea bucala a mamei sale, insa toate acestea in timp ce incercam sa-mi fac loc sa cobor. Probabil ca n-as fi reusit fara ajutorul soferului care a pus o frana demna de Formula 1, cu intentia evidenta de a explica celor aflati in autobuz cum sta treaba cu principiul inertiei. Manevra aceasta a avut darul de a rasturna butoiul de grasime ce bloca accesul la usa, cucoana cea rotofeie s-a pravalit peste tiganca care ma boscorodea de mama focului. Fericit, am coborat din autobuz indreptandu-ma cu pasi repezi catre policlinica.

Stiam foarte bine ca mai am un hop de trecut sh'anume haita de caini care isi face veacul in parcul de langa. As fi putut sa o iau pe o ruta ocolitoare insa la fel ca si Ali-ben-Mahomet-ben-Hassan-ben-Laden, printul arab plecat in pelerinaj la Mecca, am ales calea cea dreapta. Norocul a fost si de data aceasta de partea mea caci un nefericit de bicilist a facut imprudenta sa pedaleze prin zona. Fireste ca haita de dulai s-a napustit asupra lui. In timp ce priveam cum biciclistul zbiara si da din picioare incercand sa se fereasca de dintii ascutiti ai potailor aflate pe urmele sale, ma gandeam ca totusi mersul pe bicicleta nu este atat de sanatos precum incearca sa ne convinga prin presa diversi medici...

Mi-am continuat drumul si in scurt timp ma aflam in fata cladirii pe care o cunosteam atat de bine. Am tras aer in piept si m-am avantat pe culoarul stramt ce da in culoarul principal. Constructia cladirii este una obisnuita pentru un dispensar de cartier si-anume un singur culoar lung ca o zi de post. Pe partea stanga sunt cabinetele medicilor iar pe partea opusa se afla scaunele pe care pacientii asteapta sa le vina randul. In total sapte cabinete. Atat medicii cat si mobilierul de pe sala si pozele de pe pereti, vitraliul din captul culoarului sunt aceleasi pe care le stiu de cand eram copil.

De cum am pasit inauntru am stiut ca am calcat cu stangul, caci am resimtit o durere grozava in zona falangelor. Am impins cu mana caruciorul care imi pricinuise aceasta neplacere si am dat sa ma ratoiesc la posesor insa mi-am ingitit cuvintele caci mamica copilului care impingea bezmetic caruciorul pe culoar era mult prea departe pentru a auzi ce-aveam sa-i spun. Mi-am verificat ceasul. Eram in grafic, ora 15:30. Totusi culoarul este ticsit de lume. Ma indrept catre usa cu numarul trei. Pe scaunele din fata cabinetului se afla pe putin douzeci de persoane. Nimic nou sub soare imi zic in gand si ma indrept hotarat catre grupul galagios de pacienti. Stiu exact ce sa spun, am invatat de la mama mea de cand eram de o schioapa:

- Fiti amabili, care este ultima persoana la doamna doctor Isopescu?

Raspunsul vine prompt si este rostit la unison de catre toate gurile prezente:

- Doamna cu fusta verde si parul cret care e cu copilasul cu capu' spart!

O caut cu privirea pe nefericita mamica insa spre surprinderea mea, doamna cu fusta verde este o baba mica si uscata iar "copilasul" are 1.90 m, barba, cercel in ureche si aproximativ 120 de kilograme. Vizibil deranjat de privirea mea insistenta, bruta mi se adreseaza printre dinti:

- Eu sunt ultimul om.

Am vrut sa-i raspund ca se observa cu ochiul liber insa intimidat fiind de constitutia sa atletica m-am asezat in capatul coloanei pe ultimul scaun ramas liber.

Dupa mine soseste o doamna cu un copil in brate. Scenariul se repeta, afla ca eu sunt ultima persoana, ma intreaba, incuvintez dand din cap si ii ofer locul de pe scaun. Ma asez alaturi in picioare sprijinind un calorifer si privesc cu duiosie la mamica si la copilul sau. Mereu m-a impresionat relatia mama-copil. De cata dragoste, cata rabdare si cat devotament trebuie sa dai dovada ca mama! Cine te intelege mai bine decat mama ta? Cine e mai receptiv la problemele tale decat mama ta? Cine e cea care te priveste cu atata dragoste chiar si atunci cand tu esti o bestie neascultatoare care face toata ziua numai prostii?? Ei bine, mama.

[theOffender]

Adorabil mi-am zis eu pana cand am primit un picior in burta. Copilasul se plictisise in bratele mamicii si voia sa alerge alaturi de ceilalti copii pe culoar. Ca o mama adevarata l-a pocnit peste ochi fara preaviz, moment in care copilul a incercat sa riposteze lovind-o peste ochi cu telefonul mobil cu care se juca in momentul incidentului. Micutul nazdravan insa a ratat si telefonul s-a facut tandari pe jos. Tanara mamica a dat un tipat scurt dupa care a azvarlit copilul din brate repezindu-se sa recupereze bucatile din telefon imprastiate pe tot culoarul. Odata incheiata aceasta operatiune, ca o mama responsabila, s-a apucat temeinic sa-i faca educatie micutului, impartindu-i deopotriva palme peste ochi cat si cuvinte grele menite probabil sa-l faca pe micut sa se rusineze in fata sugarilor ce asistau inmarmuriti la corectia aplicata copilasului. Ceilalti parinti au intervenit in favoarea baietelului, insa tocmai cand spiritele incepeau sa se incinga, pe culoarul policlinicii isi facu aparitia doamna doctor Isopescu. Brusc, copilul a incetat sa mai planga, mama lui l-a scuturat de praf l-a luat in brate si a inceput sa-l dojeneasca bland. Doamna doctor a zambit larg si intregul grup, la fel cum faceam si noi in clasa I, cand intra invatoarea in clasa, i-a adresat un "Buna ziua doamna!".

Dupa doua ore de asteptare, in sfarsit imi venise randul. Doamna in verde intrase cu "baietelul" in cabinet. M-am asezat langa usa si am tusit de cateva ori convingator, pentru a le arata celor sositi dupa mine cat de rau ma simt. Entuziasmul mi-a fost insa curmat de aparitia in dreptul usii a unui cuplu, el, ea si micuta lor printesa. Fara sa-mi adreseze nici macar un cuvant, tatal a bagat capul pe usa si intr-o fractiune de secunda, inainte ca eu sa pot face ceva, a disparut inauntru. Am inghitit in sec si am asteptat sa vad ce urmeaza sa se intample. Dupa un minut usa se deschide si asistenta le pofteste inauntru pe mamica si pe fetita. Trec douazeci de minute stau ca fiert langa usa, astepand momentul eliberarii. Usa se deschide, cei trei ies impreuna cu mamica in verde si al sau "copilas". Dau sa intru cand, vocea doamnei doctor ma trimite la locul meu

- Sa intre doamna Popescu ca sta de atata timp cu copilul acela in brate.

Imi intorc nervos privirea catre grupul de pacienti ce statea pe scaun, sa o vad si eu pe aceasta doamna Popescu. Constat ca e vorba de mamica vaduvita de telefonul mobil cateva momente mai devreme de catre copilul sau cel razgaiat. Se scurg alte douazeci de minute, timp in care din interiorul cabinetului rasuna tipetele razboinice ale micutului. Probabil ca mama face din nou ce stie ea mai bine caci dupa doua perechi de palme asurzitoare copilul tace. Cei doi ies, mama nervoasa, copilul plans. Ma napustesc pe usa inainte ca doamna doctor sa poata spune ceva.

O salut, tragand usa dupa mine, nu inainte insa de a arunca o privire triumfatoare grupului ce isi asteapta inca randul. Urmeaza un alt moment important. E vorba fireste de banii pe care trebuie sa ii strecor in buzunarul halatului sau. Cand eram pusti, mama se ocupa de acest lucru, de la ea am invatat cum se face. Fie ca e vorba de o floare, sau de un pachet de cafea sau de o bancnota de 100.000 se procedeaza la fel: ii zambesti, ii inmanezi "darul", ea iti returneaza un "vai nu trebuia!" si cu asta basta. Ma conformez, lucrurile se desfasoara conform scenariului dinainte stiut. Ma asez pe pat in fata ei

- Ce-ai patit, Mihai?
- De doua zile, stranut, imi curge nasul si tusesc..
- Atat? N-ai avut febra, nu te doare in gat?
- Nu..

Se intoarce catre asistenta:

- Pune pe reteta Aspirina, Paracetamol si Bixtonim picaturi..

Se intoarce din nou catre mine:

- Ne vedem saptamana viitoare la un consult..
- Atat?
- Pai da, ce altceva, e doar o simpla raceala.

Ma ridic, iau reteta, salut si ies. Ma uit la ceas, este aproape ora 19. Am asteptat aproape 4 ore pentru..pentru 5 minute. Ma uit prostit inspre cei care inca n-au intrat in cabinet. As vrea sa le spun ca e o pacaleala, ca nu merita sa dea banii aia pe care toti i-au pregatit pentru doamna doctor Isopescu, insa la fel de repede ma razgandesc si imi spun in gand in timp ce ma indrept spre iesire:

- Lasa ma, ce, eu sa fiu singurul fraier ?!?..