de colegu » Mar Oct 31, 2006 10:19 pm
fiecare inţelege apogeul in felul lui, aşa cum probabil şuman, mendelson, berlioz sau mai ştiu eu cine sunt mai marii romantismului, aşa cum moţart e cel mai tare clasic sau şostakovici cel mai bengos modernist.
după părerea mea, haydn şi moţart sunt de apreciat pentru că au evoluat şi au imbunătăţit barocul, au schimbat placa, dar n-au avut timp să perfecţioneze respectiva placă, betoven la fel, a plecat de la clasicism şi de mană cu şubert şi mai ştiu eu cine s-au apucat de romantism, dar l-au lăsat in coadă de peşte, brahms a plecat pe urmele lor şi a dus respectivul clasicismo-romantism la cotele cele mai ridicate(mă rog, treceţi peste ideea asta de subiectivism)
iar după brahms s-a cam rupt firul, pentru că nu mai era nimic de imbunătăţit(iarăşi sunt subiectiv)
clasicismo-romantismul nu mai prezenta interes, mai ales după apariţia neoclasicismului lui proko,stravinski etc..
romantismul de provenienţă lisztiană s-a mai cosmetizat niţel după spoiala adusă de wagner(scuzaţi expresia), care-l cam fumase pe berlioz, de aici a fost scindat in 3 direcţii de soiul bruckner mahler ştrauss, şi apoi s-a impotmolit din nou. pe urmele lui mahler au mai călcat şi şosta sau chiar pettersson, iar acum einar englund sau aulis sallinen.
toate curentele astea nu sunt chiar atat de clar delimitate, e aiurea să zici că romantismul datează de la 1823, primăvara,pană la 1910, septembrie 17.
poate că cei mai mulţi romantici, secolul xx i-a văzut, şi asta şi datorită lui mahler,ştraus,sibelius sau rahma.
tocmai de asta e greu să zici care-i apogeul, aşa eu la baroc il văd pe respighi ca varf al piramidei.
http://colegu.no-ip.org/muzica/ - de la rautavaara la nørgård....
un computator fără windoze e ca o prăjitură cu ciocolată fără muştar