compozitori nordici

[ghionoiul]

Am reascultat zilele trecute, a ţ-şpea mia oară, suitele Peer Gynt. La final, cantecul lui Solveig. Pe ăsta l-am şi cantat la vioară de 'jdemii de ori, că tot nu-i prea complicat.
Şi cu toate astea, abia acum am sesizat pentru prima oară un aspect. Dincolo de durerea pe care o afişează tanti Solveig pentru anii petrecuţi fără Perghint, răzbate o undă de dorinţă fizică, sau Lust cum ar zice Isolda. E o umbră de sexualitate pe care am perceput-o, şi vă dau cuvantul meu că nu citeam Playboy ca să mi-o ia mintea razna
Şi atunci am reascultat de la capăt toată suita, şi am fost mai atent. La Intoarcerea acasă a lui Perghint (exact inainte de Solveig), impetuozitatea muzicii mi-a sugerat nu doar temperamentul vulcanic al lui eroului, dar şi faptul că acesta, un tip foarte viril dealtfel, vine cu dorinţa cat paru' să-i arate lui Solveig dragostea sa
Dacă aţi citit careva piesa lui Ibsen, să-mi spuneţi dacă bat campii.

[Ciuhandru]

Ghionoiule, n-am citit piesa dar stiu in mare despre ce este vorba. Confirm intrutotul cele spuse de tine: Cantecul lui Solveig este unul din cele mai explozive cocktail-uri de melancolie si senzualitate din cate s-au compus vreodata.

[ghionoiul]

Bun, deci cu Solveig nu m-am inşelat. Mai rămane intrebarea dacă percepţia mea despre Peer Gynt - entitate sexuală este valabilă. Nu am sesizat acest aspect la prima audiţie (de fapt a n-a), ci abia la a doua (a n + 1-a), după ce devenisem atent la "mesaje sexuale", incitat de cantecul lui Solveig.
Acuma să nu vă-nchipuiţi că deja aveam fantezii erotice cu vreo Solveigă blondă şi cu cracii lungi

[AlexN]

Intoarcerea lui Peer Gynt acasa este unul dintre cele mai incordate momente ale piesei. Poate chiar cel mai incordat. Peer este batran, incercat de viata, un adevarat personaj romantic ce navigheaza pe corabia ce trebuie sa-l readuca acasa, dupa zeci de ani de rataciri. Priveste marinarii si isi da seama ca fiecare dintre ei are pe cineva acasa la care se intoarce, cineva care ii asteapta. Dar el n-are... Si atunci ii blesteama si isi doreste cu o ura salbatica ca furtuna sa-i inghita pe toti si familiile sa fie devastate de durere. Ceea ce se si intampla... vine si furtuna si singurul supravietuitor este Gynt.

Cat priveste problema cu Solveig: Ghonoiul intuieste bine, caci la final avem de-a face cu ceva straniu: iubita din tinerete, Solveig (in timp ce misteriosul Topitor de nasturi il cauta cu moartea prin preajma), il tine in brate si ii canta un cantec de leagan. Amandoi sunt batrani, dar ea l-a asteptat atatia zeci de ani sa se intoarca. Acum ii este si mama, si iubita. Naucitor, nu? Solveig apare (zic eu) ca un fel de mantuitor pentru Gynt, caci ea este singurul motiv pe care Peer il poate da Topitorului ca sa nu-l ia si sa nu-l topeasca si pe el (la fel ca pe nasturi). Iata motivul romantic al femeii ce rascumpara pacatele barbatului...

[ghionoiul]

Ok, deci se pare că eram oleacă pe arătură cu ştormeleacu' invartoşat al lui Peer Gynt, dar in rest am intuit bine. Meritul e, fără indoială, al muzicii lui Grieg. Dacă era să fie al meu, ar fi insemnat să mă prind mai demult de fază

[Ciuhandru]

Iata motivul romantic al femeii ce rascumpara pacatele barbatului...

Motivul acesta este vechi de cand lumea, nu l-a inventat romantismul

[colegu]

okei,daca e peer gynt,lets take a look at harald sí¦verud's work

[colegu]

momentan ma delectez cu al doilea concert pt vioara scris de allan pettersson ,dedicat celebrei violoniste ida haendel(care a studiat si cu enescu) si interpretat tot de ea,in compania lui herbert blomstedt!!

unul din cele mai frumoase concerte pentru vioara!!

[bruno]

Ca veni vorba de Allan Pettersson, am ascultat de curand Simf. a 7-a in interpretarea lui Sergiu Comissiona cu Orchestra radio suedeza, live din 1990. E primul meu contact cu suedezu'. Trebuie sa spun ca am ramas impresionat. In opinia mea avem de-a face cu compozitor intr-adevar mare. Unii au gasit in muzica sa paralele cu Mahler si Sostacovici, indreptatite nu zic nu, dar sa nu tragem concluzia ca ar fi un marunt epigon al celor doi. Muzica sa suna a Pettersson. O muzica grea, sumbra, chiar tragica as spune, sublimare a unei vieti incarcate de o grea suferinta fizica. Climax-urile sunt adevarate momente de teroare, apropiate ca violenta de cele ale Bruckner din simf. 8&9. Simfonia e dintr-o singura miscare si dureaza vreo 40'. La inceput am fost reticent crezand ca am de-a face cu vreun soi de Tavaner. Dar m-am inselat si ma bucur. Cred ca la impresia puternica a contribuit si orchestra care canta zici ca e posedata iar Comissiona se "vede" ca intelege si iubeste ceea ce dirijeaza.

[colegu]

in primul rand ma bucur enorm ca ti-a placut simfonia a 7-a.si doi la mana,ce pot face ca sa intru si eu in posesia acelei interpretari cu sergiu?
eu am restul variantelor cu segerstam,dorati si albrecht,si-mi lipseste teribil versiunea cu comissiona
pot deschide la orice ora serveru de ftp cu suport de upload(special pentru tine )

iti recomand cu caldura simfoniile 6 si 8,ca o continuare la a 7-a.
apoi concertul pentru vioara nr 2.si apoi simfonia a 12-a.
ce sa mai,esti pe drumul cel bun!

adevarul e ca simfoniile lui sunt destul de sumbre,insa de fiecare data exista un soi de batalie in care transpar atat acceptarea cat si rabufniri patetice...
temele parca sufera o metamorfoza continua,iar la climaxuri parca se rupe tavanu-n doua.

[AlexN]

Am ascultat si eu S7 de Petterson si, intr-adevar, este o lucrare interesanta. Nu prea ma impac eu cu sunetul disonant din primele 10 min, dar dupa aceea este intr-adevar interesant. Muzica este sumbra, cum bine s-a zis deja, dar climax-urile nu mi s-au parut a rupe tavanul in doua sau a fi "teroare" ca melodie. Rabufnirile sunt violente, dar din pacate se concretizeaza intr-o muzica disonanta. Senzatia de disconfort si "teroare" pe care o creaza se datoreaza mai mult sunetelor disonante decat a unei melodii sau a unei orchestratii deosebite. E ca si cum pui aleator niste instrumente sa cante fortissimo si astfel terorizezi ascultatorii si le transmiti ceva din starea ta interioara. In fine, asta e parerea mea de ascultator romantic (daca pot zice asa).

Ca sa dau niste exemple de ce mi se pare mie a fi o muzica "teroare", excelent reusita: momentul cand Alberich se transforma in balaur, acel incredibil "Schreckliche Schlange, verschlinge mich nicht!", sau cand Alberich trebuie sa-si predea comoara, sau cand tot Alberich isi terorizeaza nibelungii ca sa munceasca pentru el. Acolo exista o armonie totala a melodiei si totusi se reuseste transmiterea senzatiilor de teroare.

Mahler are si el momentele lui de teroare cand apeleaza tot la disonante. Uneori acestea nu-mi plac, dar totusi sunt mai "cuminti" decat creatiile moderne.

Cat priveste Bruckner, cred ca el iarasi este un caz care nu poate fi pus langa Petterson si contemporanii sai. Metodele lui muzicale mi se par complet diferite. Violentele din muzica bruckneriana au cu totul alt iz, oarecum ancestral, banuiesc ca izvorat din sound-ul oarecum baroc care-l caracterizeaza. Mai mult, oare Bruckner a fost vreodata cu adevarat disperat in muzica sa? In toata viata lui plina de suferinte, el n-a fost singur (asa cum poate a fost Mahler de multe ori), caci el l-a avut mereu pe Dumnezeu alaturi. Si in simfoniile lui exista intotdeauna lumina, caci divinitatea il insoteste permanent.

[colegu]

asta cu divinitatea care-l insoteste precum umbra e tare.merita studiat fenomenul lol

[ghionoiul]

Colegule, parcă era vorba că te duci pe plajă, aşa că ia-ţi prospul şi fugi
Omul are dreptate - Bruckner, un ţărănoi austriac cu o judecată simplă dar sănătoasă şi, ca mulţi austrieci, un catolic fervent, a fost intotdeauna apropiat de biserică şi de Dumnezeu. Lucrul ăsta i-a dat un echilibru interior care se vede in muzica lui. Despre asta e vorba, nu despre descoperirea dumnezeirii in scherzoul dintr-a 6-a. Că doar nu-i recviemul lui Mozart
Revenind la topic, am ascultat şi eu un cvartet - al 6-lea - şi o simfonie - a 2-a - de Stenhammar (un fel de "ciocan de piatră", dacă pricep su bine scandinava...). Romantic cu acte in regulă, cu greu meritand şi prefixul "post", in plin expresionism şi modernism. Dar un romantic cu vană bună ! Muzica lui curge atat de natural şi de firesc, incat nici nu am mai avut timpul şi chemarea de a-mi pune tradiţionala problemă "oare cu cine seamănă ăsta ?..."
Seamănă doar cu Stenhammar. Bravo lui.

[colegu]

stenhammar e fan wagner,iar in simfonia a 2-a se regasesc si franturi de parsifal(sau cel putin asa-mi suna mie)

iar la plaja de obicei inot vreo 600-1000 de metri si revin.
basca soare n-a prea fost,si plaja era destul de saraca in fetite dezbracate

[ghionoiul]

Nu trebuia să mai precizezi "şi revin", pentru că ne dăm seama şi singuri. Doar cand n-o să mai postezi o vreme mai indelungată o să incepem să ne punem intrebări dacă n-o fi fost vreo furtună...

[bruno]

Violentele din muzica bruckneriana au cu totul alt iz, oarecum ancestral, banuiesc ca izvorat din sound-ul oarecum baroc care-l caracterizeaza. Mai mult, oare Bruckner a fost vreodata cu adevarat disperat in muzica sa? In toata viata lui plina de suferinte, el n-a fost singur (asa cum poate a fost Mahler de multe ori), caci el l-a avut mereu pe Dumnezeu alaturi. Si in simfoniile lui exista intotdeauna lumina, caci divinitatea il insoteste permanent.

Cred ca Bruckner a fost de multe ori pe "culmile disperarii". Cand a opta a fost desfiintata in cercul sau de apropiati(cred ca de Hermann Levi) a fost pe punctul de a-si pierde mintile. Sunt "luminoase" simfoniile lui, dar sunt si momente pe care-mi place sa le numesc de teroare(a 8-a prima parte, a 9-a climax-ul din finalul partii a treia). Izbucnirile sunt de o extrema violenta(cel putin la Giulini si Celi) si anunta dupa parerea mea expresionismul.

Si violentele lui Pettersson sunt la fel de "ancestrale", dupa umila mea parere ca si ale lui Bruckner si razbate si la el pe alocuri aceeasi "lumina" care e si la austriac.

[colegu]

Si violentele lui Pettersson sunt la fel de "ancestrale", dupa umila mea parere ca si ale lui Bruckner si razbate si la el pe alocuri aceeasi "lumina" care e si la austriac.

bine spus,dar violentele parca predomina..depinde aici si de fiecare simfonie in parte.
de exemplu,a 7-a mi se pare ca se termina intr-o tenta optimista,in genul magnificatului din simfonia lui liszt la divina comedie a lui dante..
insa caracterul oarecum melancolic poate sa ne joace feste

am avut o perioada in care am ascultat a 7-a simfonie,cele 4 inregistrari disponibile,si pur si simplu varianta dirijata de comissiona este cu o clasa peste celelalte,omul pur si simplu simte muzica,deseori ma trec fiori pe sira spinarii.
o alta lucrare intensa mi se pare si concertul nr 2 pentru vioara(primul pentru vioara si orchestra - primul concert e pentru vioara si cvartet si este mult mai abscons)
deci revenind la acest concert,nu pot sa nu remarc rezistenta solistei ida haendel,cred ca deja ma repet,dar l-am ascultat de 3 ori la rand si de fiecare data pe la jumatate mi se parea mai firesc ca solista sa arunce efectiv vioara si sa pice in genunchi si eventual s-o napadeasca lacrimile..

dvorak si-a pierdut o fiica,silvestrov nevasta, lui pettersson trebuie sa i se fi inecat tot neamul dintr-o data,si eventual si el...cine stie dupa ce coma o fi scris concertul..
ma rog,cuvintele sunt de prisos si nu pot descrie absolut nimic!!
ida hanedel si herbert blomstedt sunt la inaltime!

edit(ca sí£ nu mí£ ia alex la 3 pí£zí£Ã‚ºte):
altí£ lucrare excelentí£ din repertoriul nordic(trecem din sverie in norie ºi de la pettersson la nordheim arne) este coborarea(a cui,nu ºtiu) sau original,dací£ nu mí£ inºel nedstigningen - o lucrare amplí£ pentru orchestrí£ in care un rol important il are naratorul(in orice caz, a spoken role),aici conteazí£ mult ºi muzicalitatea limbii norvegiene.
lucrarea incepe cat de poate de modernist,cu niºte disonaní¾e grosolane,apoi corzile o dau intr-un romantism demn de invidiat.in stilul lui nielsen un cor de aaaaaa-uri ºi apoi textul(pe care nu-l pricep) cantat(foarte frumos) de o sopraní£ Ã‚Âºi un soi de incantator.
dintr-o datí£ modernsimul inceteazí£ parcí£,ºi apare vocea superbí£ a naratorului,e clar,trebuie sí£ inví£í¾ norvegiana,cí£ tot ce pricep e britiº miuzí£um. ºi d-aci incolo parcí£ totu-i un soi de poveste,ºi din nou mí£ lovesc de incapacitatea de-a mí£ exprima prin cuvinte!

a 3-a recomandare pe ziua de astí£zi e prima simfonie de aulis sallinen,cu binecunoscutul ari rasilainen ºi bine necunoscuta filarmonicí£ de stat din rheinland-pfalz.
o simfonie in genul lui allan pettersson,numai cí£ dureaza in jur de 15 minute.
mie unul,neoromantismul imi place la nebunie,iar finalul simfoniei ,cu un crescendo ce se terminí£ bineiní¾eles cu rí£paitul timpanilor mí£ satisface cat 50 de simfonii romantice din anii 30-40(1800 zet iz)

asta ca un soi de preludiu,pentru cí£ la simfonia a 2-a deja am orgasm(vorba vine)
intitulatí£,corespunzí£tor, dialog intre orchestrí£ Ã‚Âºi percuí¾ie solo practic nu mai e nevoie sí£ comentez de ce-mi place.
la okko kamu mí£ aºteptam sí£ fie la iní£lí¾ime,dar cel care m-a impresionat a fost (bineiní¾eles) percuí¾ionistul - gert mortensen.
mí£ bucur cí£ existí£ Ã‚Âºi percuí¾ioniºti rí£sí£rií¾i,evelyn glennie,colin currie la care,dupí£ gustul meu,se adaugí£ Ã‚Âºi mai sus numitul mortensen.

[bruno]

Din Pettersson n-am ascultat decat Simf.6,7&8.
Daca a 6-a e "neagra" de-a dreptul, un adevarat cantec tragic ce dureaza vreo o ora neintrerupt, a 7-a are momente de seninatate ce intervin mai ales dupa climax-ul central(dupa 15'-16' in versiunea lui Comissiona) cu adevarat coplesitor, zdrobitor cum vreti sa-i spuneti. Tensiunea acumulata e imensa, iar pe mine unul ori de cate ori il ascult ma trec fiorii din talpi pana in moalele capului. Cuvintele sunt pur si simplu de prisos aici.
Daca a 7-a e o lucrare care mi-a mers la inima dupa a doua ascultare, la a 8-a mai dau inca tarcoale.

[colegu]

exact,a 7-a are o sectiune a corzilor superba,acolo unde spui tu cu siguranta e un moment luminos.
mie imi place teribil dialogul de la jumatatea simfoniei - dintre corzi si percutie + alamuri,e reluata ideea de lupta,numai un spirit macinat profund a putut compune asa ceva,pur si simplu momentele de tensiune se interpun momentelor de calm.
dupa ce intra lemnele(asa putine cum sunt) in actiune percutia incepe sa mocneasca si nici atunci nu e lasata tema "luminoasa" in pace..

intr-a 8-a nu mai sunt tensiunile dintr-a 6-a,parca e mai optimista intr-un fel,momentele de tensiune au si un iz de sarcasm in ele,un soi de scherzo , parca se transforma intr-o bataie de joc,ori a neputintei ori adresata ei.

referitor la simfonia a 6-a,din pacate,sunt doar 2 versiuni existente,si numai una este ascultabila,din pacate nicio casa de discuri nu vrea sa materializeze eforturile lui okko kamu(exista o inregistrare cu el)
BIS planuise un ciclu complet cu leif segerstam si orchestra simfonica din norkí¶pping,din pacate insa treaba a cazut,segerstam n-a fost platit cica ba ca a imbatranit, si nu mai vrea sa mai continue ciclul,iar orchestra fara segerstam nu vrea sa mai inregistreze nimic.si din pacate BIS considera ca si-asa ciclul n-o sa aduca cine stie ce bani garla.

eu inteleg toate partile,dar de pierdut are muzica,si e pacat totusi ca emi sau dg nu se baga la pettersson sau compozitori similari.
sper sa apara ceva la labelul cpo,pur si simplu vreau sa mai ascult o versiune cu a 6-a.
din fericire am partitura,o sa le-o fac cadou la astia de la filarmonica de aici.ma indoiesc ca o s-o interpreteze vreodata.

EDIT:mă joc niţel cu encodingul,testez teste í¾ţí¶ióퟙ©

[bruno]

Asa e, cand crezi ca iese soarele, norii negrii se arata la orizont. Secventa e intr-adevar magnifica.
A 6-a chiar are nevoie de versiuni noi. Desi versiunea lui Trojahn e decenta, cinstita, cred ca muzica asta ascunde inca multe "secrete".
Am detectat la randul meu o nota de sarcasm in a 8-a, dar deocamdata ma rezum la aceasta remarca. Inca incerc sa ma familiarizez cu muzica.
Din pacate marile case de discuri se incapataneaza doar sa-si umfle catalogul cu versiuni noi din repertoriul clasic, de multe ori mediocre si neinteresante.
Cand va reedita oare DG pe cd a 8-a de Pettersson cu Comissiona? Nu cred ca in viitorul apropiat avand in vedere marketing-ul practicat in prezent.

[colegu]

cred că e o intrebare retorică,de fapt ce să mai,cunoaştem amandoi răspunsul..

mie imi place versiunea lui trojahn,dar am impresia că dă prea mare atenţie la detalii,uneori eu aş fi preferat nişte tempi mai rapizi,in orice caz,e o interpretare mai mult decat decentă,şi orice critică nu prea-şi are rostul pentru că nu prea avem cu ce să comparăm.
e clar totuşi că predomină aura negativistă,şi ideea de luptă interioară e prezentă mai rpegnant decat la restul simfoniilor.
şi unde mai pui că petterson spunea că muzica asta e o pur informativă,nicidecum o autocompătimire,nici nu ne putem inchipui zbuciumul şi frămantarea psihică din interiorul lui..
pur şi simplu am rămas surprins de figura lui calmă de pe coperta simfoniei a 8-a cu comissiona(DG).

[ghionoiul]

In periplul meu alfabetic prin muzica de pe hard, am ajuns - după vreo 4 luni cred - la P de la Pettersson. Simfonia 7, cea răs-discutată aici. Am recitit şi posturile (destul de multe) in care v-aţi expus părerile despre această simfonie, am mai căutat recenzii şi pe net, regăsind sursa multor idei expuse pe aici
Şi cum perseverenţa este intotdeauna răsplătită, am reuşit şi eu intr-un tarziu, precum ardeleanul ajuns la impărţeala darurilor lui Dumnezeu, să mă alătur celor care pot spune că le place această lucrare. Greu de spus ce a contribuit decisiv la asta - faptul că am reuşit să mă golesc de orice muzică ascultată inainte ? sau poate ploaia apăsătoare de afară ? Am ascultat simfonia de nu mai puţin de 3 ori in 3 ore, incercand (şi reuşind) să identific momente, dialoguri, "climax-uri", lupte şi alte istorii povestite de voi.
Este fără indoială o lucrare remarcabilă. E clar o muzică ce porneşte din inimă, ceva spontan, e o poveste de viaţă (asta ii dă coerenţă). Nu are nimic calculat, nu e ordonată, nu respectă un tipar, spre deosebire chiar şi de des pomenitul (cu bun temei) Mahler. Dar are un sens. Iar finalul e intr-adevăr foarte interesant, pentru că il poţi percepe cum vrei - sau cum iţi e dispoziţia de moment. A mea e deocamdată ca şi vremea de afară, mai ales că plouă cu găleata şi eu sunt supozat să mă duc acasă cu bicicleta
Deocamdată atat am de spus: mulţumesc, nene Allan !

[colegu]

corect, simfonia s-ar putea spune că e niţel lipsită de coerenţă dacă e să ne raportăm la tiparul de simfonie clasică - in 4 părţi, 3 părţi sau chiar 2 părţi, unde de regulă o parte e constituită din variaţiuni.

e vorba de o simfonie intr-o singură parte, destul de lungă, adică suficient de lungă cat să nu fie băgată in categoria "poem tonal" mai ales că nu e vorba de muzică tonală, eventual poem simfonic, dar e muzică lipsită de "program".

există o carcă de teme care apar dispar ca ulterior să apară din nou şi probabil de aici incoerenţa, faptul că se reintoarce la teme pe care le-a lăsat baltă.
apropo, cine-i dirijoru?

[ghionoiul]

Ba mie mi s-a părut destul de tonală. Disonanţele care-i dau dureri de cap lui Alex sunt doar momente de tensiune care-şi găsesc pană la urmă cumva o rezolvare. In nici un caz n-aş putea spune despre a 7-a că e atonală.
E interpretarea cu Segerstam luată de la tine, ce, credeai că mai am şi alte surse de Pettersson ? Dar la ce-am citit pe aici, chiar că aş fi curios de Comissiona.

[colegu]

descarcă musai comissiona.
o pun acuşi pă servăr

[ghionoiul]

Am ascultat şi versiunea lui Comissiona. Deocamdată efortul făcut pentru inţelegerea muzicii se pare că şi-a spus cuvantul şi nu am fost in stare să sesizez o diferenţă marcantă de interpretare intre Comissiona şi Segerstam (in afară de faptul că comissiona e mai grăbit, probabil că mai are şi alte comisioane de făcut )
După gustul meu, partea cea mai remarcabilă a simfoniei este secţiunea de după crăpatul tavanului (cum zicea bruno) şi pană la dialogul coarde-alămuri, roughly min. 15-30. Intr-adevăr splendid.

[bruno]

Inca o data climax-ul e intr-adevar coplesitor. Dezlantuiri de genul asta am mai auzit numai pe la Sostacovici, Prokofiev, Mahler, Bruckner. Expresia cu crapatul tavanului nu-mi apartine mie ci Colegului dar ader 100% la ea. Mai e un moment de descatusare dupa vreo '9-'10 (in versiunea lui Comissiona) daca nu ma insel. Magnific.Tensiunea se acumuleaza constant iar timpanii au o prezenta tot mai pronuntata in apropierea momentului.
Eu unul aceste momente le vad ca centrale (nu numai in cazul lui Pettersson). Discursul se organizeaza in jurul lor si sunt adevarate probe de foc pentru orchestra si dirijor. Timbrul, echilibrul orchestrei, tempo-ul, totul trebuie avut in vedere. Eu unul sunt dispus sa "iert" anumite intrepretari daca reusesc sa atinga in acele momente forta si claritatea necesara dar restul nu-l reusesc la fel.

[colegu]

bre da pe langă gard ăsta(langgaard) e dat in mă-sa, in muzica adancimilor(ce titlu) am zis că-l copiază cu bună ştire pe prokofiev - sonata pentru pian număru 6,compusă cu ocazia celui de-al doilea război mondial.
problema e că danezul compusese muzica abisului prin 1920,adică d-abia cu ocazia primului război mondial.
eu pe serghei il ştiam serios, adică pe el nu-l bănui că trăgea cu ochiul la "temele celebre" ale altor indivizi, aşa cum făcea malăr )

ca să nu mai spun că partea a doua e practic o clonă a ceea ce va insemna in viitor nancarău sau ligheti - in compoziţiile pentru player piano.
acuma de vină poa să fie şi interpretarea, probabil prea mecanică(că nu-i exclus să nu prindă esenţa muzicii, dacă este) a lui bengt johnsson(nici nu ştiu cine-i ăsta)

[ghionoiul]

Nu am o imagine foarte exactă despre ce insemna dl. Pe Langă Gard in vremea lui, dacă era cunoscut au ba. Senzaţia mea e că nu era suficient de cunoscut incat să constituie o sursă de inspiraţie pentru Procopiev, deci poate că e vorba de o simplă coincidenţă (asta in caz că nu e o iluzie auditivă de-a ta, nu ştiu).
Dacă totuşi era cunoscut iar Proco l-a copiat cu bună ştiinţă, poate o fi făcut mişto de el pentru copy-paste-ul după Schumann
Venind vorba de sonatele lui Proco, am ascultat-o doar pe a 7-a. De mai multe ori. Dar nu reuşesc deloc să mă impac cu ea. Pe cat de splendide sunt concertele de pian, pe atat de aiurea mi se pare sonata 7. E ilustrarea perfectă a noţiunii de "bocănit in pian". Cel puţin asta e senzaţia mea care persistă neschimbată după fiecare nouă reascultare a acestei sonate.

[colegu]

nici măcar precipitatoul de final nu ţi-a plăcut.
mie mi se pare o sonată cam jazzistică,mi-ar fi plăcut să-l văd pe glenn gould interpretand-o .
te asigur că nu-i o aluzie de-a mea referitor la cel de langă gard.
după ce-am ascultat mysteriumul lui scriabin imi dau seama că langardul chiar nu-i o personalitate unică. lucrarea, deşi neterminată, aduce mult a muzica sferelor. sau mai precis muzica sferelor aduce mult cu grandul opus al rusului.

de fapt langard are o problemă - trece de la cel mai banal clasicism la un soi de postmodernism barbar.

referitor la nordici, cică celibidache l-ar fi apreciat pe per ní¸rgí¥rd
eu unul mă tot zbat să fac rost de două sidiuri lucrări pentru percuţie de ruders şi ní¸rgí¥rd interpretate de sí¸rensen.
am ascultat doar un fragment din i ching interpretat de colin currie - meserie curată aşa că ştiu ce le poate pielea