eu din contră, găsesc apogeul romantismului in curentele hiper romantice, şi cvasi-post romantice totodată - adică ştraus, rahmaninov, cohorta de suedezi intarziaţi(atterberg, alfvééén, peterson-berger), scriabin, nielsen, sibelius, debussy, ravel, şauson, mahler şi bineinţeles musorgski.
şi mă opresc aici, fără a mai intra in neoromantismul lui halvor haug( similar cu neoclasicismul lui prokofiev)
incă mai există compozitori care mai compun intr-o manieră romantică, clasică sau chiar baroc.
apogeul clasicismului fără indoială că este brahms şi eventual max bruch, care, prin 1900 şi ceva este deja o fosilă vie, şi nici aici nu mă bag peste curentele neoclasiciste.
mi se pare corect ca un compozitor să studieze munca altor compozitori celebri, şi asta doar pentru simplul fapt să bage la cap că NU mai trebuie să compună in aceeaşi manieră.
bun pricep, ai o simpatie pentru gigel sau cutărică, dar las-o aşa, nu e nevoie de incă o clonă betoven

şamd.
wagner a şi compus o grăma de compoziţii care rivalizau perfect cu moţard din perioada ka ve < 133.
cu atat mai rău cu cat asemenea compoziţii datau din perioada tristan sau chiar parsifal. wagner a compus in două epoci, una progresistă şi una bine ancorată in trecut,