Recenzii (sau macar tentative)

[aphextwinz]

interesanta carte riverflow, la ce editura zici ca aparut?


shi daca tot am inceput un mesaj hai sa mai imi aduc shi io contributzia pe aici

Boris Vian - Spuma Zilelor, o carte pe care am inceput-o cu prejudecata ca e snoaba, n-am renuntzat de tot la aceasta prejudecata, dar am fost placut surprins de versatilitatea autorului in a manui cuvintele pentru a le transforma intr-un tablou suprarealist al unei poveshti de dragoste. uneori se impotmoleshte in metafore fortzate shi neologisme, insa acestea sunt doar nishte pietroaie intr-un shuvoi de poezie

Andre Gide - Pivnitzele Vaticanului, o carte superba despre acte gratuite (is fecit cui prodest), despre imoralishti (subtilii in opozitzie cu crustaceele), prevestitore a Falsificatorilor, o carte demodata moral, dar pentru mine suprinzatoare

[river]

Cartea am gasit-o prin rafturile bibliotecii mele de acasa, o editie foarte veche, nu stiu ce editura si nici ce an. Pe piata, dupa '89 o fi reaparut, dar nu stiu nimic despre asta...

[gaga]

Initial trimis de aphextwinz
uneori se impotmoleshte in metafore fortzate shi neologisme

o mica observatie (fara a fi citit cartea): cateodata este posibil sa fie traducerile imbecile, asta asa ca sa las loc de uzualul "depinde"

=========================

Jurnalul unui geniu – Salvador Dali

Am cumparat aceasta carte in anul aparitiei la Humanitas, 95 parca, am inceput sa o cites si mi s-a parut, atunci, un amalgam indescifrabil. Recent am gasit o referire la acest Jurnal intr-o alta carte, parca in postumele lui Jean Lorin Sterian care spunea ca este un volum in stare sa iti accentueze angoasele, trairile paranoice.
Cu mai multa experienta in ale cititului de aceasta data am reluat-o si am gasit, azi, o carte de geniu.
Prezentand anii 57-63 din viata pictorului, jurnalul este un vast ocean de trairi in care apare leitmotivul Gala, muza, sotia si iubita lui Dali a carei figura o regasim in multe tablouri. Desi (cum am citit in niste biografii) apparent Gala era cam curvistina, Dali o iubeste, zeifica, face din ea femeia supra om punand-o, in multe cazuri, chiar deasupra barbatilor, total contrar obiceiurilor misogine ale secolului.
Gasim in carte perferintele suprarealistului in materie de inaintasi, Vermeer, Velasquez, Rafael, precum si delicioase atacuri la adresa unor impresionisti, cel mai tavalit fiind Matisse.
Povesteste cu amanunte picante excluderea sa de catre Breton din randurile suprarealistilor si porecla pe care i-a dat-o acesta anagramandu-I numele Avida Dollars, porecla care l-a incantat, facandu-l sa se autodeclare mercantil, dupa ce ii aruncase in nas lui Andre: “Suprarealismul sunt euâ€Â

[gaga]

asa de amorul antiartei si cu depinde si mai ales cu riscul de a-mi atrage pietrele snobimii cititoare, o sa (oarecum) recomand un, cum sa-i zic, un scriitor mai "de duminica".
bun de relaxat materia cenusie, vulgar si zglobiu, vesnic tanarul San Antonio. o cura de vulgaritate relaxanta nu strica niciodata, indiferent cum se numeste cartea pe care o citesti (asta a mea e Circul sifiliticilor), intotdeauna esti purtat in lumea aceloras personaje.
minusurile: cartile sale nu au ABSOLUT nici o valoare.
plusuri: limbaj colorat, multe jocuri de cuvinte, mare parte intraductibile, ba in engleza, ba in franceza, foarte amuzant.
un amic, doctor de ... anumite chestii la femei, mi-a spus ca tipul are o savoare aparte daca stii foarte bine limba franceza si il citesti in original, lucru confirmat in timp de mai multe persoane (asta ca sa imi scuz lecturile neortodoxe prin snobism )

in linii mari personajul principal (adica el, san antonio), mare cuceritor, tot timpul tavalindu-se cu superfemei, asta pe marginea unor intrigi politiste. banal dar recomandabil ca tonic.
san a. i-ar place lui manelos, fiind mai laudaros si labar decat miller, in esenta aproape la fel de porcos, fara a avea insa pretentia si pana unui scriitor de marca.
daca vreti e ca bucataria spaniola fata de cea italiana, ambele voluptoase, insa una fiind mai carnala, cealalta mai frivola.

p.s. nu recomand sa dati banii pe carti cu san a. dar daca cineva va imprumuta nu ezitati sa faceti aceasta cura de vulgaritate.

[curly]

Initial trimis de dana
musiu, esti la fel de subtil ca un batz de chibrit ars. mai citeste odata tentativa de recenzie, aia era DOAR O OBSERVATIE.
nu inseamna ca tot ce am citit se rezuma la tapaje. asta una.
a doua ar fi ca scoala ajutatoare la care in gluma v-am trimis pe fc acu ceva luni, nu v-a ajutat cu nimica.
ca sa intelegetzi: nu au legatura sofismele dvs cu ceea ce spuneam eu, la pasajele pe care le citisem, sabato, ca si huxley, ca si j.l. sterian, fac tapaj.
va sugerez un balzac pt. a vedea diferenta intre epatare si cultura.

(p.s. stiu ca nu a aparut DEX online, o sa va explic la cerere ce inseamna epatare si cultura)

retardo,cum sunt abia acu' vazui care-i buba shi ma gandii sa dau cu bioxiteracor,vreau sa zic cu parerea.....
1rst of all,danutza, procedeul ce te calca pe nervi la Sabato se cheama intertextualitate(=referire la arta-de obicei,literatura-anterioara) shi este o marca a postmodernismului(nu da cu barosu'!daca am zis asta nu l-am facut pe Sabato pstmodern).Borges face acest lucru mult mai frecvent,insa deloc deranjant,de asta e shi considerat de Darie Novaceanu,care i-a tradus pe ambii,maestrul intertextualitaztii


in rest,de aceeashi opinie cu dvs.,cu mentziunea ca datorita felului in care infatzisheaza relatzia Alejandrei cu Martin consider "Despre eroi shi morminte" una dintree cele mai mishto cartzi pe care le-am citit

[aphextwinz]

breh creatzo, eshti sigura ca e o marca a postmodernismului, sau e o marca a posternismului sa consideram acest procedeu minunat ca fiind o marca a postmodernismului (de fapt mai bine zis, sa luam ceva deja existent, il incadram intr-un shablon, ii dam un nume, shi gata avem patentu')

[aphextwinz]

breh creatzo, eshti sigura ca e o marca a postmodernismului, sau e o marca a posternismului sa consideram acest procedeu minunat ca fiind o marca a postmodernismului (de fapt mai bine zis, sa luam ceva deja existent, il incadram intr-un shablon, ii dam un nume, shi gata avem patentu')

[curly]

prieten intelectual,nu incerc sa atentez la shtirbirea reputatziei dumitale de pe forum,insa ma tzin tare pe pozitzii,chiar cu acest risc.........



Da,intertextualitatea e un procedeu specific postmodernismului;insa dumneata shtii ca in arta delimitarea se face anevoie,de-aia am zis ca Sabato nu e postmodern(adaugarea era pt. dana,de la care ashteptam o mushcatura de fund,da' vad ca i-ai luat tu locul......anyway,enjoy your meal )

p.s.: n-am intzeles de ce ai trimis mesajul de 2 ori..........e vb de o nedibacie din parte-tzi sau trebe sa o iau ca pe o insulta,adica n-ash fi in stare sa pricep din prima?

love,
curly

[stefan]

curly, asa cum ai definit tu intertextualitatea ("=referire la arta-de obicei, literatura-anterioara", citez) as inclina sa-i dau dreptate lui afex. Ok, intertextualitatea o fi un termen scornit de postmodernisti, dar ce, n-ai mai gasit referiri la arta/literatura anterioara (daca am inteles bine definitia ta) inainte de epoca postmoderna? Numai daca ma gandesc la referirile multiple la Rafael si la Don Quijote din "Idiotul" lui Dostoievski, sau la Erasm din Rotterdam si Thomas Morus, care erau ai dracu de intertextuali cu cate referiri faceau la autori greci si romani...

Una e sa zici ca e un procedeu specific sau folosit preferential de postmodernisti si alta e sa zici ca e o marca, nu stiu, suna a "marca inregistrata" or smth .

[aphextwinz]

lieber Junker,

asha cum un antevorbitor mie shi un antivorbitor tzie cu multa maiestrie a exemplificat, intertextualitatea asha cum ai lasat-o sa fie definita, imi pare a fi o traditzie stramosheasca in literatura. nush' de ce te otzarashti tu la mine, ca nu atentez nici la poleiala in care l-ai imbracat pe Sabato shi nici la poponetzu-tzi fraged.

cum bine ai remarcat, am trimis mesajul de doua ori ca sa te gadil cu o insulta subtila

[gaga]

curly, din definitzia matale sa inteleg ca robert delort sau aristide n. popescu folosesc intertextualitatea ceea ce ii face postmodernishti? nu de alta dar este un gen de carti care n-are-a face cu ceea ce crezi matale.
in alta ordine de idei suuuupercarte eroii shi mormintele, cat despre sabato (cu accent pe primul a ) sa moara pic si poc daca nu e numele care mi se sterge din minte instantaneu, de cate ori amintesc despre cartea lui dau cu aaaaaaaaa .... aaaaaaaa ... ala mah, cum il cheama, cu accent pe primul a. si asta numai de la manzul sec se trage.

afex, te repetzi sau te balbai?

[aphextwinz]

te-ai scrantit la hipotalamus shi tzi s-au defectat camerele de luat vederi? tocma' ce i-am zis lu' curly de ce am postat de doua ori

[gaga]

scuze lamentabile (as usual), vezi ca mai ai si pe subiectul celalalt o balbaiala. poate ar trebui la scoala de butonari sa va invete si butoanele din limba romana, sau va da diploma pe shpaga?
==========
Spuma Zilelor – Boris Vian

O carte interesanta, citita la recomandare, o plimbare suprarealista prin lumea catorva cupluri tinere, intr-o lume inexistenta si stranie in care elementele sunt reale, dar inlantuirea lor naste un univers abstract.
Nu pot sa nu remarc lipsa de bun simt al editurii Humanitas care are pretentii elitiste in lumea editurilor. Si spun asta deoarece in carte exista greseli de gramatica elementara si nu de tipografie, deoarece se repeta pe tot parcursul lucrarii, amintesc numai doua exemple demne de “de vegheâ€Â

[aphextwinz]

mda, am remarcat shi io la foarte multe cartzi editate dupa 90 o abundentza infricoshatoare a greshelilor de ortografie, cre' ca la tipografii se doarme pe rupte


dar hai sa zgandarim nitzel criticastrul nost' :j :

[B](dintre care trei au nume incepand cu “Câ€Â

[gaga]

ahap, bun hint cu litera "C"

cat despre acuzele nejustificate aduse de un gigel care isi incuie interlocutorii cu Magritte, era pur si simplu legat de imaginea colorata si infantila a cartii, asa cum in putinele tablouri de klee pe care le stiu eu apare.

voiai sa compar cu un sotron si creta colorata?
si apoi ceea ce imi starneste mie o imagine a unei carti nu e musai sa starneasca si unui creier de butonar ca al dvs la care (aparent) a devenit cititul si vizionatul, un exercitiu de memorie pus in slujba unor ambitii personale...

[Rolo Tomasi]

[quote]Initial trimis de stefan
[B]curly, asa cum ai definit tu intertextualitatea ("=referire la arta-de obicei, literatura-anterioara", citez) as inclina sa-i dau dreptate lui afex. (...)QUOTE]

Nu va mai certati ca va zic ce-am invatat eu la scoala despre intertextualitatea asta:D

si anume: relatia de co-prezenta intre doua sau mai multe texte cel mai adesea prin prezenta activa sau efectiva a unui text in altul sub forma citarii. Citatul fie ca este o preluare ad literam dintr-un alt text, fie ca acest citat este luat intr-un mod trunchiat(cum face de obicei literatura moderna) ,fie ca e vorba despre de un citat fals ( ex. in Borges Cartea de nisip)

Cam asta am gasit eu prin cursuri. pa.

[curly]

auzi,ia mai uita-te in cursuri,daca tot eshti pus pe lamuriri shi vezi de scrie daca procedeul in cauza e specific sau nu postmodernismului,ca ce ne-ai zis pana acum nu stinge disputa!

[stefan]

Pentru ca m-am plictisit de polemici postmoderne, Ilf si Petrov - Douasprezece scaune, o carte usurica, din ciclul "ce n-am citit in tinerete". E scrisa in 1928, si, ca orice carte scrisa sub un regim totalitar, are o anumita ambiguitate, nu este nici un act fatis de dizidenta, nici literatura oficiala. La suprafata ar parea o satira la adresa moravurilor burgheze ramase in Rusia dupa revolutie (actiunea se petrece in 1927), cateva din personaje fiind fosti nobili, ramasi fara averi dupa 1917. Totusi, la o analiza mai atenta se observa ca nici noul regim nu este prezentat in culori optimiste, dimpotriva, intalnim administratori care fura, functionari care iau "spert", se vorbeste despre saracie, despre probleme materiale, deci putem spune ca este oarecum echilibrata.

Faptul ca actiunea se petrece in decursul a circa 6 luni (din aprilie pana-n octombrie), personajele plimbandu-se prin estul Rusiei pana in Caucaz si apoi Crimeea ar putea indica intentia unei satiri sociale, cu o oarecare echidistanta. Pe langa asta, cartea este destul de haioasa, chiar daca sfarsitul denota intentii moralizatoare (oarecum previzibile, totusi). Cateodata poate poantele sunt fortate, dar per ansamblu am ras ceva citind cartea. Mi-au ramas in minte referirile lipsite de subtilitate la situatia politica, faptul ca Vorobianinov dezvaluie secretul calatoriei lui sub amenintarea cu G.P.U. (viitorul KGB), in timpul unei asa-zise sedinte conspirative in Stargorod ("oras vechi" in rusa, nume probabil nascocit) unul dintre cei prezenti se gandeste speriat "mda, doi ani puscarie", dupa ce se discuta despre schimbarea regimului "hm, zece ani"...

[Suryia]

Mie mi-au placut destul de mult si "12 scaune" si "Vitelul de aur" si amandoua mi s-au parut niste satire nu foarte mascate...chiar imi amintesc ca m-am mirat ca au putut aparea . Altceva e ce mi s-a parut interesant la cartile astea e ca sunt scrise de doi autori... alte carti de literatura scrise de mai multi autori n-am mai citit , chiar sunt curioasa , mai stiti?

[Mr Hyde]

Arkadi si Boris Strugatski, au scris SF, remarcabil e "Picnic la marginea drumului".
Stefane, treaba cu "destul de haioasa" e un fel de understatement, e chiar foarte haioasa, dialogul cel putin e pe alocuri genial. "Vitelul de aur" continua oarecum in aceeasi linie, totusi parca nu e la nivelul primei.

[stefan]

Thomas de Quincey - Confesiunile unui opioman englez - de departe una din cele mai plictisitoare carti pe care le-am citit vreodata, de Quincey este constant mai plictisitor decat Cervantes in zilele lui cele mai rele. Pai nene, e carte despre opiu, dar daca o iei la purecat, doar vreo 30-40 de pagini vorbesc despre opiu, daca nu mai putin, din 289 in editia pe care o am eu. Restul? Restul sunt digresiuni. Aparent domnul de Quincey a vrut sa aduca un elogiu opiului ca o sursa de desfatari mai sanatoasa decat alcoolul, reusind doar sa ne arate ca un consum excesiv de opiu iti face mintea praf. Pai la inceput omul zice ca nu-si recunoaste nici o vina, dupa care pe la mijloc schimba macazul si spune ca e vinovat ca nustiuce a facut si de-aia dupa ani si ani n-a putut sa scape de durere decat luand opiu... La inceput partii a doua opiul e considerat sanatos, mai sanatos decat alcoolul, chiar medicament, pentru ca apoi sa ni se povesteasca (,) cum autorul incepuse sa delireze si sa aiba cosmaruri cu ochii deschisi dupa excesul de opiu. Pai daca spui ca alcoolul duce la delirium tremens in consum excesiv si ca de aceea e mai rau decat opiul, dupa care spui ca si opiul te aduce tot undeva pe-acolo - care-i treaba? Ce mai, omul este de o incoerenta desavarsita, in plus avand si un stil foarte pretios de a explica orice tampenie si de a insista pe orice fleac.

In primele 200 de pagini, de Quincey ne povesteste copilaria si adolescenta sa pana la intrarea sa la colegiu la Oxford. Dupa ce ajunge la Oxford povestirea se termina brusc si incepe partea despre opiu. Aici am zis ca imi bag picioarele: adica omul imi povesteste 200 de pagini verzi si uscate pentru ca apoi sa spuna pur si simplu ca a luat opiu ca-l dureau dintii?!? Ei bine nu, dupa inca vreo 30 de pagini cu digresiuni enervante si tot felul de elucubratii legate de efectul benefic al opiului, ni se dezvaluie legatura tainica (autorul chiar subliniaza legatura dintre cele doua parti, cerandu-i cititorului sa nu se indoiasca de logica sa - ce gluma buna...): daca nu ar fi dus viata pe care a dus-o in tinerete, cu un regim nesanatos la scoala la Manchester (caruia ii sunt dedicate zeci de pagini de labareli fara legatura - un citat in latina aici, altul in greaca acolo, doar tre sa ne spargem in figuri, nu? consideratii despre literatura engleza, despre colegii lui, ce mai, pure tedium), cu cateva luni petrecute la Londra in conditii precare, autorul n-ar fi fost nevoit sa recurga in mod regulat la opiu (8 ani a luat doar ocazional, asa zice el). Bine dom'le, da chiar era nevoie de 200 de pagini ca sa spuna ce am zis eu in cateva randuri? Probabil omul a vrut sa se justifice, dar la cat de coerent e probabil nici el nu stia prea bine.

Daca faceti rost de carte in editia de la "Editura pentru literatura universala", am uitat anul (197?), cu 289 de pagini, va recomand sa incepeti sa cititi de la pagina 200 cel putin, unde incepe povestea cu opiul. Dup-aia sariti si voi ce pare mai plicticos (un citat care sa va taie cheful de citit cartea e pe "Spune-mi ce citesti", dar as vrea sa fac un subiect numai cu citate din de Quincey, nicaieri n-am vazut om mai increzator in logica sa si mai incorent in afirmatii), si in cateva ore veti fi citit cam tot ce e interesant din carte, in special viziunile macabre cu crocodili, monstri etc.

[curly]

Mihail Sebastian,"Orasul cu salcami"

O carte foarte prost scrisa,dezlanat shi lisita de dinamica deshi autorul shi-ar fi dorit exacvt invers.O fata cu trairile determinate de prima menstra,sex pe sponci cu un tip deshtept dar urat....bref,o carte de emotzionat domnishoarele de pension!daca nu facetzi parte din aceasta categorie,nu o sa va placa.


...mai demult vorbeam cu un prieten despre scriitori care au produs capodopere para-literare;un caz e shi sebastian.al carui "Juranl",aparut postum e o capodopera,mult peste titlulkde mai sus,"Accidentul " sau "Steaua fara nume"

[gaga]

tot incerc sa trimit de acasa cronica scrisa in word, dar nu reusesc asa ca o sa fac una mica si in direct (cronica )

Cartea lui Emile Zola este un soi de continuare a Gervaisei. Este povestea vietii fetei acesteia dar, remarcabil, o carte diferita.
Incepand cu un amalgam de personaje diverse, obositor prin tehnici ca: enumeratie si comparatie, Zola dezvolta pe parcursul romanului o imagine clara, savuroasa, voluptoasa, a unui Paris colcaind de depravare.
Personaje admirabile, autorul se joaca deosebit de abil cu sentimentele cititorului, transformand mercantilul in altruist, curva in femeie onorabila, barbatul cumpatat in sclav sexual.
In carte sunt descrise scene amalgamate, oameni cu titluri, lesbiene, curve de lux si oameni ai curtii, o oala din care extragi, cand sentimente nobile, cand voma si noroi.
Citind prefata cartii am remarcat ca a fost o carte atacata de cenzura (scrisa pe la 1880, imi pare, supercomentata prin 53-54, sper sa nu incurc vremurile, whatever), dramatizata mai apoi, ce mai, o carte comentata (mult mai mult decat Gervaise).

Parerea mea: merita citita, te absoarbe, face toti banii (am cumparat-o in editie recenta, deci scumpa...).
Nota 8/10 (am scazut 2 puncte pentru ca inceputul cartii e brusc si obositor)

[curly]

Initial trimis de dana
.... din Plexus. De ce ma grabesc sa fac o pseudorecenzie fara a termina cartea? Pentru ca e shocking. Mai intai ca este un clasic Miller, este un fel de sexus fara sex. Shocking este ca la fiecare nou Miller ingurgitat ma regasesc din ce in ce mai tare in gandirea d-lui Valentine. De exemplu, de ce naiba trebuia lui sa ii placa denumirile pictorilor renascentisti (Ucello de exemplu, al carui nume m-a fascinat din adolescenta)??? Si de ce sa compare anumite imagini cu Renoir si Seurat?
Desigur, oricine poate avea un Renoir in fata cand isi aminteste de un picnic, dar eram ferm convinsa ca numai in capul meu se poate face link-ul Seurat - peisaj (ca explicatie, Georges S. este pointilist si ca urmare peisajele sale sunt abstracte....)
Alt exemplu: compara negrul lui Whistler cu nuantele de negru ale lui Velazquez!!!!!!!!!!
Mai gasim cateva asemanari interesante: descrierea unor peisaje urbane, gusturi si mirosuri care ne starnesc aceleasi aprecieri, invocarea necesitatii de a merge la WC cand vrei sa o stergi miseleste din compania unora fara sa dai explicatii....
Si ar mai fi da' io-te ca vine o sedintza, ce sa zic cu pseudocronicutza mea, daca in urmatoarele sase sute de pagini o sa gasesc ca lui Miller ii plac caii, Chopin il linisteste si Verdi sux, ma declar reincarnarea d-lui Henri Valentine :D

later edit ca uitai: ar fi si mai fun pe la jumatatea cartii sa zica ceva de bell sau shrodinger si mi-am amintit ce mai avem in comun, pasiunea pentru potrivirea mancarurilor si bauturii (gurmanderia :D )

p.s. salutare tuturor

de la postul Danei au trecut cam 9 luni,adica cam cat ia sa faci un copil;anyway,in timpul asta io am citit "Plexus"......shi mare imi fu dezamagirea____de ce?
/Miller foloseshte foarte des procedee prin care ma senzatzia ca incearca sa ma duca cu preshul:enumeratzii la greu,descrieri de vise
/cartea e facuta,fabricata;s-a gandit mult ce nume proprii sa apara in asha fel incat gusturile sale artistice sa nu-l incadreze in ceea ce in "Primavara neagra" se vede ca ura---mainstream
/spre sfarshitul cartzii apar shi 2 futaiuri.....asta ma deznadajduit total.......daca tot shi-a propus sa scrie altfel deact in Sexus de ce dracu' nu s-a abtzinut pana la capat?!parca n-ash vrea sa ma gandesc la marketing(din pricina ca mi-a placut tare Miller pana acum)


la bile albe____Hesse shi Dostoievski se numara shi printre "ai mei"

[gaga]

parerea mea mai curly, e ca nu ti-a placut plexusu' fiindca nu colcaie de sex ... io zic sa o mai citesti o data, daca nu iti revizuiesti atitudinea nu pupi nexusu'

[curly]

confunzi mintea ta mecantila cu a mea!parerea mi-o pot schimba in cazul unor argumente,da' cartea nu o mai citesc!cat despre nexus,ce te face sa crezi ca nu voi avea banii/cheful sa o achizitzionez?


pasajele de sex in cartzi nu ma dau pe spate.am video,mai mult de 18 ani,deci pot inchiria casete porno.

[river]

Un autor pe care am dorit foarte mult sa-l citesc determinata fiind de frumoasele recomandari pe care le-am primit la adresa acestuia. Acum cateva zile mi-a picat in mina (in sfarsit) "Pivnitele Vaticanului" asa ca nu am pierdut ocazia de a-mi satisface curiozitatea. Si mi-a placut. Am devorat-o efectiv, placandu-mi in mod deosebit nu doar mesajul cartii ci si modalitatea in care aceasta a fost scrisa.

Pe scurt, o trecere de la un ateism convins la credinta dusa pana la fanatism in Dumnezeu intr-o singura noapte, o noua perceptie asupra Bisericii a unui devotat (aproape fanatic) al acesteia, o prietenie a doi oameni nezdruncinata de o iubire pentru o aceeasi persoana, o imbogatire peste noapte, o crima al carei mobil nu este cel ce se crede, secreto-manie, ipocrizie, tragic si comic, toate in jurul portzilor Vaticanului.

O carte ce merita cu adevarat citita.

[curly]

de ceva vreme descopar ca am o sila fatza de "cei mai renumitzi scriitori" inainte de a-i citi,probabil ca o sechela din scoala generala cand bagam cam fortat sadoveanu,bogza,creanga &comp. anyway,kesia s-a dus shi spre straini,asha ca io nu shtiu mare lucru despre shakespeare,dante,homer,corneille;so,m-am hotarat sa termin cu ignorantza shi sa citesc ce e mainstream shi n=am citit.am inceput cu titlul de mai sus fiindca am vazut ca e preferat shi de Manolescu(snobism din partea mea?)

ce gasii...
cartea e bine scrisa,mai degraba bine condusa;ce e interesant e felul in care Sthendal reushea sa nu se imjplice deloc,ramane lucid,poate un pic static in unele momente,deshi povesteshte in amanunt creierul unuia,Julien Sorel;pe mine m-a cashtigat cu subiectul avand in vedere shi faptul ca a fost scrisa in 1830.ultimele capitole sunt descrierea trairilor din inchisoare ale eroului shi seamana pana la un punct cu Dostoievski,poate shi fiindca e vb de un amor....diferentza e ca Raskolnikov n-o sfarsheshte rau,in timp ce Sorel ishi pierde capul la propriu,cap care,despartzit de corp fiind,e dezmierdat de buzele Mathildei,deshi tipa nu era "titulara" shi shtia asta....ce mai voiam sa zic:Sthendal ofera un sfarshtit tragic,dar spectaculos unui pe om mediocru pe toata linia.mishto,nu?

am nevoie de ajutor sa-mi amintesc ceva---in "Strainul" lui Camus personajul e condamnat,ca shi Sorel,nu pentru vinovatzia lui,ci pentru ca e contra societatzii;ce nu mai tzin minte:cum il cheama pe eroul cartzii shi cum sfarsheshte shi poate shtitzi careva(aphex?) care dintre Camus shi Sthendal a scris primul,adica daca e posibila vreo influentza intre ei?

[aphextwinz]

cretzule

tzinand cont ca Stendhal a scris prin sec XIX (chiar prima jumatate), iar Camus e nascut in sec XX eu zic ca este evident cine a fost primul (acum nu shtiu daca Camus a citit Stendhal :p).

pe individ nu mai tziu minte cum il cheama (un nume greu de tzinut mine dpmdv) dar tziu minte ca a fost condamnat la moarte.

[curly]

se cheama Stendhal,nu cum l-am scris io...curly,uite bataitza,na-na!

altfel,mersi aphex!intr-un fel ma bucur ca am gasiy ceva care sa-tzi infranga memoria aia draceasca!