She says she'd sell her angel for a dream...

[kahlan]

Everywhere I fly
Every place I go seems so empty
Everytime I try to make this feeling go
Without you I don’t know what moves me

And I can’t find the language
And I can’t give you reasons
To memorise the faces that you love

I never thought I’d find what I was looking for
I never thought I’d ever find the place where I belong
I never thought I’d find what I was looking for
I never thought I’d find
Never thought I’d find the place where I belong

If I never cry I won’t know what hurts me
If I never try I won’t ...
If never look outside I won’t see the rain
Running through the cold and dirty

Alerg in cautarea locului de care apartzin, la un moment dat cred ca l'am gasit in vis, apoi m'am trezit, mai ratacita ca niciodata. Obosita de parca ash fi alergat luni intregi in cautarea acelui loc, adormita de parca n'am mai aflat ce e ala suomn de catziva ani, confuza de parca ash fi dromit un veac, shi, de parca nu imi ajungea, incepe shi ceasu shi suna, pentru ca apoi sa'l daram peste capul meu, de parca ash avea ceva personal cu mine.
Am teza, nu ma mai intereseaza, ascult muzica, ma trezesc pe la 6 juma ca sunt in intarziere, ajung la timp shi prind cel mai aglomerat troleu posibil, da nici sa ma batzi nu merg statzia aia pe jos!
La teza, tuate bune shi frumuase, relativ, pana la compunere : realizatzi o compunere de cel putzin doo pagini despre relatzie dintre istorie shi fictzinue intr'o opera studiata, shi anume mirificu de alexandru lapushneanu, sadicu ala care omora boieri.Am scris o incheiere de juma de pagina petru a putea face doo pagini fix, macar pentru asta sa pot primi punctaj. In rest, s'a cam dus din stresul saptamanal, tuate bune shi frumuase, puate ma trezesc ca ma asculta maine la ceva:D
Imi place cum e totul acum, momentul asta in care m'am blocat, am mai uitat de unele lucruri triste, nu, nu s'au shters, le'am pierdut eu prin vr'un coltz al mintzii, puate ca asha e mai bine. Ele vor reaparea, shi cre ca de asta ma tem. Nu potzi scapa de nici o umbra, atata timp cat cat e lumina, shi umbra aceea tzi'o faci singur.
Mi'e dor de un vis, in care stateam la inaltzime, imi luam avant shi zburam, m'am saturat sa ma visez in tramvaie intunecate, in cautarea unor iluzii de mult pierdute.

[kahlan]

It's written in my mind
Just to get it all away from me
Away from me
'Cause I think I'm falling
Falling out of touch with life
And I'm thinking it's all just a big mistake
I think I'm falling
Falling, out of touch with life
So what have I been telling myself?
Must be the rage deep down inside of me
Eating me away
Eating me away
Feelings are so vague, so wrong
So what have I been telling myself?


M'am trezit, pe la shapte m'am dus sa'l trezesc pe framiu, ce fatza a facut cand m'a vazut, ziceai ca cine shtie ce i'ash fi facut.Mi'am luat ghiozdanu shi am pornit pe acelashi drum.Am alergat putzin sa pot prinde troleuu shi ceva mai mult, sau mai bine spus, mai tare, sa prind tramvaiu.
Am ajuns la shcuala, am intrat in clasa shi am pus capu pe banca, incercand sa atzipesc pana ajunge profa in clasa. Am dormit shi ma putzin, de ce? Pai m'am incapatzanat sa stau sa vad premiile mtv pana la sfarshit, shi anume recitalu tiziano ferro. Se putea mai bine, s'a cam chinuit shi a cam falsat, but don't we all;n
Cu gandul la ceva , nush ce, oricum ceva cu totu paralel cu schuala, nu observ ca intra profa, shi ma ridic ultima shi imi pun sacoul pe mine, deshi cica tre sa'l am tot timpu'.Incepe sa predea, shi preda..shi preedaaaa...shi nu se mai opreshte.Suna, multzumesc!:yD
Ce m'as face fara pauze, fara micile glume de care ma bucur in acele zece minute, fara zabetele care se sting odata cu sunatu de intrare?
Sunt de un an shi ceva in liceul asta. De atatea ori am urcat shi am coborat scarile astea care acum ma duc spre etaju cu clasa mea.. mai adormita, mai grabita, mai lenesha, mai mult sau mai putzin fericita.De cate ori, neatenta, m'am mai bushit de vreun profesor cat ma grabeam sa ajung in clasa , intorcandu'ma imediat sa'mi cer scuze dar fara sa stau sa'mi primesc morala de riguare.Ce fericita le'am coborat ultima data in clasa a nooa, strigand ca nu mai sunt boboaca, ca nu ma mai intereseaza nimik, ca a inceput vacantza, fara sa'mi pese de reactzia celor din jur.
Bancile..bancutzele mele verzi din curtea schuolii, cele pe care stateam in pauzele in care vremea imi permitea sau vara, cand nu faceam vro ora, sau cand in clasa era mult prea multa galagie inainte de program shi eu vroiam sa'mi invatz la vreo materie.
Usha clasei, imi amintesc prima data cand am deschis aceasta usha,emotzionata, cu o oarecare retzinere, lasand sa vad o sala cu banci de un elev ashezate una in spatele celeilate, pe patru raduri stricte, prima banca la care m'am dus, a patra de la geam, ashezata straategic langa bara de la calorifer:D
Ce comune par tuate ...shi cu tuate astea, intr'un fel, sunt ale mele, shi vor mai fi, atata timp cat imi va permite timpul.

[kahlan]

M'am trezit aiurea rau, mai ales pentru ca seara m'am culcat la 1 juma. N'am putut sa nu vad ca bate suarele(asta deshi se zvonea ca azi vine iarna, nu se shtie pe la ce ora). Cel mai frumos bate lumina pe un copac din fatza geamului meu, copac cu frunze galbene, acum, cu lumina asta, pare bagat la 220.
Am deschis geamu shi am observat ca e suare cu dintzi, adica ie cam frig, dar am lasat geamu deschis, puate asha ma trezesc mai bine. Am, din nou, cafeaua langa mine, de data aceasta, intr'o forma legala shi anume fara cofeina.Nu'mi dau seama ce'mi crease cu adevarat acea dependentza, gustul sau cofeina in sine.Nici nu'mi amintesc sigur cum am inceput eu sa beau cafea.Shtiu ca era din clasa a 8'a, e atunci beam doo cani pe dimineatza cu cea mai mare ushurintza. Uneori am observat ca, e motive de stres, suparare, beam cafea, deshi shtiam ca'mi puate face mai rau. Multe lucruri, deshi shtiu ca'mi pot face rau, continui sa le fac..
M'am schimbat? sincer, m'am schimbat?

[kahlan]

I wanna go hooomee but nobodyz homeee....

Am aflat, din nou, ce surprize potzi avea. Cand am aflat ca nu mai am cum sa ajung acasa, mi'a picat fatza, shi nici o solutzie nu'mi venea in minte, eram plecata de acolo..
Cateodata imi pare rau ca ma zbat atata, parca mai bine era sa stau locului, sa'mi vad de treaba mea.
Imi pare rau. Imi pare rau ca am fost un stres, imi pare rau ca nu mi'am putut lua gandul de la asta.Nu aveam decat un singur lucru in minte: ce avea sa mi se intample cand voi ajunge acasa, shi, mai ales, intrebarea, cum voi ajunge?Shtiam uarecum ce avea sa ma ashtepte..
Shi, cu tuate astea, cineva acolo sus ma iubeshte.Cineva s'a gandit la mine.
A aparut monk shi m'a dus acasa, l'a vazut shi mama, shi a vazut ca sunt ok.
Monk, multzumesc mult, m'ai salvat:D

Acum gandire libera(nu ma refer neaparat la situatzia asta)
...Ce ciudat e uneori, cand simtzi ca itzi fuge pamantul de sub piciuare shi itzi vine sa tzipi dar shtii ca nu eshti auzit, itzi vine sa fugi dar shtii ca nu ai unde, shi daca ai avea, te'ai rataci in nuapte.
And her feelins she hides, her dreams she can't find, she's losin her mind, she's falin behind...
Ce greu e sa acceptzi ca de multe ori asha e viatza, plina de surprize, mai mult sau mai putzin placute, sa simtzi ca te'ai pierdut intr'o oglinda fumurie, sa realizezi cat de departe shti de tine, de visele tale de fapt.
She can't find her place , she's losin her faith, she's fallin from grace, she's all over the placeee
Te'ai ratacit, te'ai pierdut, dupa nori de ceatza, prin intuneric, nici un sunet, nimic, nimic...te auzi respirand, deodata te trezeshti intr'o camera plina de uameni, fiecare vorbind cu cineva, tu incerci, dar nu ai cu cine, orice ai face , eshti in plus, eshti departe de ceea ce ar trebui sa fii, shi e prea tarziu sa te trezeshti la realitate, e prea tarziu sa te schimbi, e prea tarziu...timpul trece fara tine...
Open your eyes, and look outside, find the reasons why you've been rejected, and you can't find, what you've left behind..
Ceva e pierdut, asta shtiu clar.Cu tuate astea, nu intzeleg ce anume, shi, mai ales, de ce?Nu'i locul tau nicaieri, oriunde te duci nu cunoshti pe nimeni, orice ai face, oricat ai spera, tot asha ramai, aceeashi umbra pierduta in spatele cortinei, privind absent scena pe care se deruleaza piesa care realizezi ca este viatza ta.
What's wrong what's wrong now, too many too many problems, dunno where she belongs..
Am alegat de tuate astea prin ploaie, uitand unde ma duc, uitand sa respir, uitand cine sunt, dar ele au venit peste mine, m'au trantit jos in apa, m'au privit razand cum incercam sa ma ridic in capul uaselor din noroi shi mi'au promis ca se vor intuarce.
I couldn't tell you, why she felt that way, she felt it every day, and I couldn't help her, I just watched her make the same mistakes again
Shi termin cum am inceput, sau cum a inceput.

[kahlan]

M'am uitat la tine ca shi cum m'ash uita in gol, vedeam prin tine fara sa te vad. Mi'am dat seama ca m'am blocat, stangace, nu pot scuate un cuvant, mi'e sa nu ma trezesc, daca o sa dispari?
Nu vreau sa ma mishc, shi in acelashi timp vreau sa ajung la tine, dar mi'e frica.
Exishti de fapt sau duar mi se pare mie?Ai aparut cand aveam mai multa nevoie de tine sau te'am inventat eu pentru a'mi gasi un refugiu?Shtii, te uitzi la mine ca shi cum nu te'ar interesa, parca nu ai intzelege ce vorbesc deshi intotdeuna ai shtiut fara ca eu sa zic nimic.
De ce ai venit la mine? Duar ca sa ma vezi asha?Uite, acum ma vezi, ma ai in fatza ta, shi taci, nu faci nimic, nu zici nimic.Pot tzipa la tine, nu ma auzi, nu te pot face sa ma intzelegi, oricat ash incerca.
Cata transparentza puate fi in tot ce spun, nu ma crezi, nu ma vei crede niciodata, nu'i asha?

Am incercat sa invatz pentru teza, nu am retzinut nik, ata ete.Mai e pana matzi, puate reushesc ceva pana atunci.

[kahlan]

Am ametzit, am obosit de la atata alergat, e prea frig sa mai pot continua, dar nu ma pot opri, trebuie sa fug, trebuie sa plec, trebuie sa scap, dar nu shtiu unde sa ma duc.Aud in minte un ceasornic incontinuu, numara clipele scurse, anuntza fiecare secunda terminata shi urmatuarea ce vine imediat shi apoi dispare shi ea la randul ei.
Daca ar putea altcineva privi lumea prin ochii mei, ce ar zice, ce ar vedea?Oglinda m'a mintzit destul, nu mai am incredere in ea, am abandonat'o intr'un coltz intunecat, asha cum am facut cu multe altele.
how does it feel, how does it feel, you're different from me...
Shi, de fapt cine sunt eu, de ce gandesc asha?M'am plictisit prea tare, sau am renuntzat la restu pentru asta?Se aglomereaza atatea ganduri in jurul meu shi apoi intr'o secunda ma simt abandonata, iar , singura...
Ce ciudat, cand totul itzi pare asha de cunoscut, shi, de fapt, nu shtii niciodata ce va urma, shtii duar ca timpul nu te ashteapta pe tine, nu ashteapta pe nimeni, niciodata.
Nu ma mai vede nimeni, nu mai exist in ochii lor, ca secunda numarata de ceasornic, am disparut, fara nici o urma. Am fost duar, atat se shtie, o secunda , numarata fara mila, inlocuita de alta , fara sa ii se simta lipsa. O clipa scursa prin ochii celorlatzi.
Ce dureros e acum sunetul unui ceasornic...

[kahlan]

Sunt egoista prin felul meu de a fi. Mi'e mult mai ushor sa ma gandesc la mine, shi nu la altzii, sa ma vait daca am probleme, chiar daca ceilaltzi tac shi indura.Ce, nu sunt singura careia ii se intampla asha, numai ca privesc prea subiectiv ca sa pot realiza ce se intampla de fapt.Am fost vreodata in viatza meaa obiectiva?

- tzii neaparat sa-tzi spun..?
- a, da
- ya ain't gonna like it...
- that's life..
- ma uitam aku cateva zile la un film... cu o fetitza care plangea... situatzie delicata, probleme in familie... shi plangea... shi il intreaba pe unu' la un moment dat... "asha e viatza mereu, sau doar pana creshti?"la care tipu' se uita la ea... shi park neatins sau nush... total insensibil... de fapt realist... ii spune "asha e mereu" gandeshte-te la un lucru.... cand scrii lucrurile alea eshti... egoista adik... te gandeshti ca tzi se intampla tzie...
- asta shtiu
- dar nu-tzi dai seama ca indiferent de starea sociala, rasa, sex, mediu... sau other shits... astea-s nishte kestii pe care le simtzim totzi... shi cand citeshti asha ceva nu iei ca pe ceva nou
- pai, nu am zis ca sunt singura asha
-adik ceva care sa te puna pe ganduri...pt ca... din pacate.... suntem totzi obishnuitzi cu asta... sad but true , e... o rutina deja
(...)
... incearca sa fii mai obiectiva

[kahlan]

Acelashi peisaj cu care deja m'am obishnuit: sala de sport, in coltzul din dreapta, pe saltele, se uita susupicios la mine shi vorbesc, ishi retrag privirile cand vad ca le fixez cu ochii, langa coshul de basket, nishte colegi care nu shtiu cum sa raunce mingea mai tare, mai langa fereastra, doo fete stand pe jos shi vorbind diverse, pe alte saltele, altele, ascultand muzica.Shi apoi, vin eu.Nu fac sportul.Stau langa usha de la intrare, rezemata de perete, ashteptand parca ceva, shi in acelashi timp, cu gandul prea departe sa'mi mai pese ca stau singura.
Daca lumea este un vis-de ce n'am pute sa coordonam sirul fenomenelor sale cum voim noi? Ca bine zice Eminescu. Chiar asha, de ce nu ash putea face in asha fel incat , spre exemplu, sa nu ma mai asculte azi? De ce nu ash putea fugi de aici, sa alerg shi sa tot alerg, sperand ca voi ajunge odata shi odata undeva, pana atunci eventual sa ma trezesc, sa ridic capul de pe perna, shi sa'mi dau seama ca m'am intors de unde am plecat?De ce nu ash schimba totul?
Sa invatz sa zbor, sa zbor cat mai departe, sa ma opresc duar cand voi simtzi ca nu mai pot respira, shi atunci sa zic ca am ajuns unde trebuie.Atunci cand imi voi da seama ca sunt singura, dar nu mai singura decat acum.Cand voi tzipa din rasputeri:"cine eshti?", shi'mi voi primi intrebarea inapoi ca raspuns:" cine shti, cine eshti?".Ce s'ar intampla daca nu o sa mai mai trezesc?Oare o sa'mi para rau?
-Dorojan!
-Da, duamna profesoara
-Potzi sa te duci in clasa daca vrei, sa'tzi repetzi.
-Multzumesc mult!
Am ieshit pe usha salii de sport, afara, baietzii juaca fotbal, shtiu ca au mania de a ma nimeri, asha ca grabesc pasul.Bate suarele destul de puternic incat sa imi pun palma deasupra ochilor, dar e destul de frig incat sa nu renuntz la geaca mea de iarna.
Vine iarna...
La un moment dat ma opresc, am uitat ceva, nu'mi dau seama ce , dar parca am uitat ceva, ma uit in jur shi am o senzatzie de deja vu.Imi continui drumul shi ma indrept spre clasa, deshid usha, alte colege asculta radio, nu au probleme.Ma ashez in banca mea, scot nishte foi shi incep sa'mi scriu tema la engleza."Well, nowadays, spending you holiday abroad may be.." ce ciudat, inainte imi faceam temele de acasa, mai rar imi scriam in pauza sau in ora de sport, dar parca inainte aveam shi eu mai mult timp, acum totul se grabeshte, nu mai am timp de nimica, nu mai am timp de nimeni."Also, despite the fact that.."shi shtii, poate ca unii au avut dreptate , puate chiar m'am schimbat shi nu imi dau eu seama, dar parca am fost intotdeauna asha...-Ioana, tzi'ai facut la enleza?
-Asta fac
-Sa'mi dai shi mie ca nu intzeleg ce tre sa scriu
-Ma mai gandesc..
Am fost rautacioasa? Parca totush ii lipsea un te rog, ceva, in propozitzie, puate shi in vocabular, puate sunt prea iritata in dimineatza asta...

[kahlan]

-shi de unde reiese tot ceea ce ai spus pana acum?
-pai, din fragmentul "..."
-ia cometeaza'l un pic
-pai, la ceea ce spune autorul despre o ora de iubire, este tipic eminesciana faza


E gresheala mea.De ce rad?Pentru ca le scot pe banda rulanta, cum am facut azi la mult temuta ascultare la limba romana.Shtiam ca nu am nota, shi cand mi'era lumea mai draga shi ajunsesem la un paragraf mai greu, hop sa ma asculte shi pe mine, de la un "prezent" spus aiurea atunci cand m'a numit, pana la "faza".Putea fi la orice alta materie asta.S'a intamplat sa fie la limba romana.Profa shtie cat sunt de aeriana, asha ca nu m'a taxat prea tare.
In alta ordine de idei, s'a intors raluca, fata care statea langa mine.Inainte stateam mai mult cu ea, parca ne intzelegeam mai bine, shi parca nu avea glume asha de expirate.Acum, ea gaseshte motive de cearta, destul de repede, shi parca e cu totul altfel.In acelashi timp ma gandesc ca parca eu sunt cea cu totul altfel.Revin.M'am schimbat.
Mi'e mai greu sa'mi imaginez cum gandeam atunci, de ce nu eram asha shi eram altfel, ce s'a intamplat de s'a intamplat asta.
Ma simt singura din clasa cu care nu sta o a dooa persuana, puate e mai bine asha.
But I'm happy today, e ziooa mea, e ziiooa mea:D

[kahlan]

In fiecare strop de roua vad sclipiri argintii de fericire, simt cum aluneca lin in visare, ii aud tristul clinchet atunci cand ajunge pe pamant, pierzadu’se pentru eternitate.
Niciodata nu am intzeles de ce a trebuit sa dispara, inlocuit de altul, shi altul, shi altul, plooaia din cer, rooa din iarba, amintiri cristaline uitate...nu putem sa le gasim un loc, un saculetz in care sa le pastram duar pentru noi?
Sperantze pierdute...
M’am uitat la cer, deshi ar trebui sa fie iarna, e de un albastru incredibil, cu o senitate de vara.Cu tuate astea, e frig.
Ce rost are acel suras, acea iluzie, daca nimic nu e ceea ce pare?
De ce nu ninge?Acum cateva zile, am vazut cum fulguie, m’am bucurat, am zis ca am primit prima zapada drept cadou.In cateva minute, s’a oprit....a uitat sa mai ninga,o fi zis cerul ca imi ajunge atat cat a fost.Dar, puate ca sunt egosta, ca nu’mi ajunge.De ce?Nici eu nu shtiu.
Am obosit.Daca ma voi opri, se va opri shi timpul cu mine?
Continui sa urc acele trepte, shtiu ca ceva va fi la capatul lor, ceva trebuie sa fie la capatul lor, nu vor dura la infinit.

[kahlan]

Mergeam sfioasa pe podul de cristal dinaintea mea, nu shtiam ce va urma. Calea era luminata de cateva raze argintii care m'ar fi putut orbi daca le'ash fi privit direct.In departare, clinchete cristaline, parca ale podului, dar nu, se auzeau shi in departare...
Nu era suare, nu era cer...duar lumina, prin pod , puteam vedea ceva ce semana cu marea, o mare cum nu am mai vazut o mare facuta parca impletind cele mai adanci culori de albastru. Shi singura...aici? Cum am ajuns aici? Ma opresc, ma ashez jos, langa un perete al podului, tzinandu'mi in bratze genunchii.Incerc sa intzeleg cum am ajuns aici. Ma uit in sus, incercand sa ma ghidez dupa ceva, caut ceva, dar nu se vede nimic, numai lumina, peste tot, cea mai pura lumina pe care am vazut'o vreodata.Inchid ochii, incercand sa aflu ce este cu mine, dar parca cu ochii inchishi vad acealeashi lucruri. M'am pierdut, simt ceva rece pe obraz, cre ca incep sa plang...ma intind, incercand sa adom la sunetul necontenit al clinchetelor.Nu reushesc...
Ma ridic, incerc sa'mi continui drumul, podul pare sa dureze la nesfarshit. Incerc sa ma intorc, dar nu pot, nu shtiu de cat timp merg pe podul asta, nu shtiu care cale ar fi mai lunga, nu pot sa ma intorc la trecut, oricat de ushor mi'ar fi. Nu shtiu unde ma duc, shi cum voi ajunge acolo, nu shtiu ce va urma, chiar daca drumul pare sa fie in linie dreapta.

[kahlan]

Acum , in momentu zero imi dau seama ca nu mai shtiu nimic, am uitat tot.
Mergand in continuare pe podul de cristal, am vazut un cerc de lumina, indreptandu'se spre mine. Mi'era frica, avea acelashi clinchet ca cel al podului, numai ca suna altfel, mai..divin..cu tuate astea, am inceput sa fug de el, dar se apropia, shi apropia, shi apropia, uitandu'ma inapoi, am vazut in centrul cercului o oglinda, ma vedeam in oglinda, alergand, in haine albe, ma impiedic, ma ridic, simt cum cercul se apropie de mine, simt cum imi este frica de acel clinchet, mai apuc sa ma mai uit odata inapoi, sa vad o fatza speriata de ceea ce va urma, cu roiuri de lacrimi curgand pe obraji. Vrand sa clipesc, imi dau seama ca cercul m'a ajuns.Nu apuc sa tzip..
Deschid ochii, ma trezesc intr'o camera luminata fuarte slab, de o lumina roshiatica a unei lampi din centrul ei, in rest, nimeni, shi nimic, linishtea, lipsa clinchetului aceluia, acum parea infricoshatuare.
Incep sa cercetez acea camera stranie, pe peretzi, nishte tablouri, pictate in nuantze calde, parca vorbeau, dar eu nu le intzelegeam. In cele din urma gasesc o usha, o deschid..scartzaitul ei ma face sa regret asta.Ajung intr'o camera asemanatuare , parca putzin mai bine luminata decat cealalta, in centru, vad un pian, ma ashez la el, ating prima clapa care parea a fi "mi" dupa sunetul vag dulce pe care l'a scos. Fara sa imi dau seama, incep sa cant la acel pian...ciudat, eu nu am mai cantat la pian in viatza, shi, nu, nu am pot opri, sunt prea multe de zis, prea multe note de impreunat...prea mult de suportat. Deodata, totul se transforma, ajung in alta camera. Multa lume, mult fum de tzigara care ma ineaca, mult zgomot, multa tensiune in aer, parca era mai bine sa ma alerge cercul ala decat asha. Urc cateva trepte, ajuns intr'o incapere intunecata, vad duar o lumina slaba catziva pashi mai incolo.Ma indrept spre acel loc. Vad nishte draperii imense, de catifea vishinie, parca imbibate shi ele de fumul acela cu o nuantza ushor dulceaga, pana sa apuc sa le descurc, sunt impinsa de o mana rece inainte , trecand peste draperii, inaintand catziva pashi, shi ma opresc...ma opresc...imi aud inima cum bate..
Deodata o lumina puternica, parca malefica bate asupra mea, lumina unui reflector. Sunt pe o scena cu lumina aceea obosituare in ochi, shi privesc stupefiata la public.

[kahlan]

..Iar publicul se uita la mine, cu o oarecare rautate in priviri.In ochii fiecarui om din acea sala ii puteam citi parca gandurile..nu, nu erau uameni, erau bestii. In cautarea unei ieshiri de pe scena vad cum lumina reflecorului ma urmarea, asemeni cercului de alta data, in schimb, in fundal auzeam tzipetele multzimii, trecand prin urechile mele, parca ar fi vrut sa nu mai aud niciodata.
Unde e ieshirea? Unde se deschid draperiile?
Deodata aud un scartzait ciudat, shi cad, asa cum ar veni, prin podeaua scenei, dar cadeam in gol, in intuneric, vedeam atatea imagini familiare, atatea amintiri, atatea vise ale mele, trecand cu repeziciune, lasandu'le in urma in timp ce cadeam, deshi in fatza mea era numai negru, simtzeam ca ma aproprii de sfarshit. O lumina puternica, precum cea a cercului, fulgera in fatza mea.
Inainte sa imi dau seama sunt pe o strada, cea mai stramta, intunecuasa shi pustie strada pe care am puttu vreodata sa o vad, shi ninge...mi'e frig, mi'e ingrozitor de frig. Mi'e frig, shi stau intinsa pe strada asta, strada pe care nu am mai vazut'o in viatza mea. Ma ridic in piciuare, ma uit in jos, shi realizez ca sunt descultza, pe mine, am duar o mantie neagra.
Ce frumos e in seara aceasta, ce frumos ninge, ce culori puate avea cerul...

[kahlan]

..shi cu tuate astea, ce trist pare totul.
Nu'mi venea sa cred ca voi ajune vreodata sa vad asha o nuapte in care ninge. Shi cata pace, cata linishte imprejur, shi cat de rece e zapada cand mergi descultz pe ea.
Ce ciudat e totul pentru mine, oare nu sunt aceeashi persuana pieduta pe scena, aceeashi persuana de pe pod? De tuate astea imi amintesc fuarte vag, cand de strazile astea..de frig..de faruri..totul pare asha de cunoscut, parca am fost o vreme aici.Dar nu se puate, acum cateva minute, eu cantam la pian, in camera aceea de o caldura inabushituare.Camera roshie...
Aud un tramvai apropiidu'se, ma decid sa ma urc in el, puate asha imi va fi mai cald. Ma urc shi realizez ca nu mai e nimeni inauntru, ma duc shi ma inghemuiesc pe un scaun, langa o fereastra, stand fuarte apruape de ea, se abureshte de la respiratzia mea, shi cu degetul inghetzat, incep shi desenez pe geam iluzii uitate de vreme, pana cand simt ca adorm, atunci, ma dau jos, nu vreau sa ajung cine shtie unde , sa nu mai shtiu sa ma intorc, oare ash vrea sa ma intorc? Ma ashez rezemata de un perete pe o alee, incerc sa adorm acolo, tremurand, de frig, de frica de ziooa de maine, oare mai vine ziooa de maine?Ce ash avea de pierdut?
Parca ma ia suomnul...parca se face cald, din ce in ce mai cald, shi, din nou, acea lumina alba..oare unde ma duce acum?
Primul lucru care imi vine sa'l fac este sa deschid ochii, vad ziduri de piatra, sunt intinsa pe un pat mare, cu ashternut din satin albastru, langa pat , pe o masutza, o lumanare, lumineaza pe cat posibil de jur imprejur..

[kahlan]

Ma ridic in capul uoaselor, nu'mi vine sa parasesc ashternutul moale, patul care parca ma inghitzea, ma duc, iau lumanarea, shi incep sa ma plimb prin odaitza. Pe langa multele obiecte decorative, observ o oglinda imensa, in care ma vad, intr'o rochie veche, care parea furata dintr'un muzeu, ma sperii auzind vatul cum batea, cum shuiera prin fereastra deschisa. Ducandu'ma spre fereastra, cu intentzia de a o inchide, observ o usha care ducea spre balcon, un balcon micutz, cu o privelishte superba. Ma uit afara shi vad luna argintie, ii vad reflexia in marea care parea sa inconjoare locul, simtzeam racoarea marii, auzeam valurile, shi nu am putut sa nu remarc mirosul care se raspandea in aer, de la nishte trandafiri, sa macar asta pareau sa fie, dintr'un tufish cocotzat pana la etajul meu, fara sa stau pe ganduri, imi spun ca vreau shi eu un trandafir, duar pentru mine, sa'l pot tzine shi admira in voie, ma agatz cu o mana de balustrada balconului, cu cealala incerc sa prind cel mai apropiat trandafir, intr'un moment de neatentzie, alunec, shi sunt pe cale sa cad, nu shtiu cum, dar reushesc sa nu cad, shi prind shi un trandafir intre degete, un boboc, dar spinii imi zgariasera mana destul de rau, dar m'am consolat cu gandul ca am obtzinut ceea ce vroiam.
Ma duc inapoi in camera, shi las trandafirul pe masutza. Ma indrept catziva pashi spre oglinda, apoi ma razgandesc , iau trandafirul, shi il prind in par, macar asha il voi tzine langa mine.
Deodata, aud un sunet puternic: diing, doong!!! ceasul uriash pe acre abia acum il observ bate ora dooshpe nuaptea, suna , special vroia sa ma sperie, shtiu asta.
Acum, aici ce mai caut?
Un fulger straniu trece prin fatza ferestrei mele..ciudat, era chiar senin cand m'am uitat ultima data pe geam, nu intzeleg..ushile de la balcon se deschid brusc, shi vad cum o umbra intra in camera mea..

-cine eshti?
-tocmai tu sa nu shtii?
-pai, nu shtiu...
-sunt atatea legende scrise despre mine, atatea fete ca tine ma ashteapta in fiecare nuapte cu geamul deschis(razand ushor ironic) iar tu l'ai inchis..
speriata, ma uit din pura intamplare spre oglinda, nu are reflexie..sau duar mi se pare?
-nu intzeleg...
-ba shtii cine sunt, shtii fuarte bine, ia gandeshte'te..
-tu eshti cel care vine nuaptea...tu eshti, zburatorul? (fara referiri la tata sburatoru)
-uite, vezi ca shtii
-shi ce cautzi la mine?
-de parca nu ai shtii...
-ah, nu, ai greshit adresa, du'te la altcineva, drag inaripat..
-eshti speriata?
-de ce intrebi?
-pai, se vede, duar tremuri, eshti asemenea bobocului de trandafir din parul tau...

[kahlan]

Imi ia trandafirul din par shi privesc uimita cum ii inflorea in mana
-Pleaca!
-De ce sa plec?
-Nu te'am chemat niciodata...nu ai ce cauta aici..
-Dar tu, tu ai ce cauta aici?
-Ce vrei sa spui?
-Shtii cine eshti?
-...
-Nu shtii. Nu shtii cine eshti, nu shtii ce cautzi aici, nu shtii cum ai ajus aici, puate ca eu te'am adus aici, puate ca..

Dar nu stau sa il mai ascult, ma indrept spre prima usha pe care o vad, o deshid, in fatza mea se intinde un perete din caramida zidit peste ieshire...nu..nu se puate...visez...ma duc la alta usha, o deschid, dar duce in intuneric, in infinit, in gol.In spatele urmatuarei ushi, vad stupefiata..pe mine! Ma vad, alergand de un cerc de lumina, ma vad cantand la pian intr'o camera roshie, ma vad degerand pe strazi, shi ma vad pe patul acela, dormind..ultima usha, nu..e inchisa, nu e inchisa, nu tre sa fie inchisa, nu vreau sa fie inchisa!
Ma uit in urma shi mai apuc sa vad duar trandafirul, ofilindu'se, fiind apoi aruncat pe jos, fara nici un resentiment.
Usha duce spre un coridor, apoi spre trepte in cerc, alerg pe trepte, impiedicadu'ma de cate o treapta mai stramba, fugind fara sa ma mai gandesc unde, fara sa ma mai gandesc de ce. Aud in minte voci ciudate, vorbind incontinuu: e pierduta, nu shtie... s'a alungat singura de aici..ce frumos canta..saraca, in frigul acela..ce piesa de teatru..uitandu'ma inainte vad ca treptele se opresc...sau cel putzin se opreshte trecerea,avand in fatza mea duar maracinish, duar tufe gigantice de trandafiri uscatzi shi..aud iar clinchetul..clichetul acela cristalin...

[kahlan]

Shi simtzeam cum ma topesc odata cu clichetul, simtzeam cum dispar incetul cu incetul. Ma uitam la mana mea shi puteam vedea prin ea, intr'un fel shtiam ce va urma.Ininte de a inchide ochii, arunc o ultima privire treptelor pe care am coborat, apoi tufishului de trandafiri uscatzi, imi amintesc de bobocul meu de trandafir, de inocentza lui...In aer plutea mireasma pierduta a trandafirului.
In minte , ma auzeam..nu am mai spus asta niciodata, dar mi se parea atat de cunoscut..Te'ai gandit vreodata cat de departe de realizare puate fi ceea ce'tzi doreshti?La prima vedere, pare ushor, dar, daca te gandeshti, nu mai e asha....poate totul este duar o iluzie...poate sunt duar un copil...la urma urmei , de ce ash merita eu asta?...de ce?
Simtzeam o caldura inabushituare, simtzeam ca nu mai pot respira, ca totul se inchide in jurul meu.
Shi auzeam...auzeam o mie de ceasuri in mintea mea, auzeam atatea tictacuri ametzituare..ele nu se topeau, ele se auzeau din ce in ce mai pronuntzat...
Cand deshid ochii, vad in jurul meu numai ceasuri, ceasuri, de diverse culori, marimi, pana shi ascutzimea batailor le diferentzia.Nu shtiam unde sa ma duc mai intai, primul ceas la care ma opresc e un ceas alb, din marmura, arata ora 4 shi ceva dupa amiaza, uitnadu'ma mai atent la cifre, camera incepe sa se invarteasca cu mine, shi ajung intr'o camera alba , de spital, in jurul meu, duar doctori, ei nu ma vad, sunt stranshi in jurul unei mese, deodata vad o asistenta vad cum pleaca..cu un bebelush, o fetitza! uitandu'ma mai bine...nu...nu se puate...sunt eu!...simt o adiere puternica shi sunt readusa in camera cu ceasuri, ma mai uit o data la ceas, acum arata shi data, 20 iunie 1988 ..88?m'am intors la nashterea mea?

[kahlan]

Nu, imposibil...nu sunt eu acolo...shi cu tuate astea...

Las ceasul de marmura in urma mea, ma indrept spre altul, din lemn de brad, ce ciudat arata...nici un ticait nu seamana cu cel dinaintea lui, totul se schimba inaintea mea, uitandu'ma din nou la el cu mai multa atentzie, simt aceeashi adiere ushoara shi ma trezesc in fatza unei oglinzi, de partea cealalta vazandu'ma pe mine...acum cateva secunde, cum ma uitam la ceas..dar nu ma mishc? de ce oare? ma uit pierduta la ceas, fara sa clipesc, fara sa respir...timpul s'a oprit. Sunt in alt loc acum, shi prezentul s'a oprit...cate ash schimba, duar daca ash shtii cum, dar, daca ash face asta, nu ash face vro gresheala?ce mare gresheala puate fi sa schimb cateva chestii care nu'mi convin, pe care le regret?dar nush cum, shi, chiar adac ash shtii, asta ar schimba prezentul, puate shi viitorul.Timpul nu iarta...
Adica, eu sunt singura care a descoperit loc asta asha de straniu?
Pe peretzii camerei vedeam picturi ushor albastrui care ..da, care aratau cateva din momentele traite de mine...shi, se mishcau, ma vedeam, pe mine...acolo..razand, plangand, dormind, visand...
Nush de ce, dar ma intorc in camera cu ceasuri, uitandu'ma la fel de fel de alte modele, alte timpuri..m'am oprit la unul, negru, din lemn de abanos, cu litere sumbre, gotice. O adiere rece ma duce intr'un loc ciudat, plin de fulgere, tunete, durere...in fatza mea..nu..nu vad bine..e..o imormantare..gandul imi fulgera prin minte, shi, fiindu'mi fica sa vad mai mult, ma intorc, speriata, de abia respirand, la ceasuri. M auit la data care trebuia sa apara pe ceas, un singur lucru vad, ca se schimba incontinuu, nu se decide! Il smulg de unde e, vreau sa'l sparg, o voce ma opreshte:

-stai! ce vrei sa faci?
-sa il sparg, sa nu imi mai arate momentul in care...
-daca o sa faci asta, se va bloca la un anumit moment..
-da, shtiu!
-shi ce vei face daca acel moment va fi acesta?

Singurul lucru care vroiam sa'l distrug, shi nu puteam, deoarece el ma va distruge pe mine...

[kahlan]

gimme a reason not to do this...gimme a real reason...

Shi tuata camera se invartea cu mine, simtzeam cum ma pierd, eram inconjurata de fum, de ceatza, ma usturau ochii. In cele din urma, de jur imprejurul meu intuneric, in fatza mea, duar un drum stramt care parea pavat, cu pietre de forme ciudate, care pareau ca plutesc in intuneric...nu am de ales, trebuie sa merg...
Drumul oarecum luminat de o lumina albastruie, pare ca duce spre infinit.In cele din urma, ajung la o intersectzie...incontro sa merg? Drept inainte?Dar daca greshesc, daca nu e bine? Daca ma voi rataci mai tare?
In cele din urma, ma ashez in centrul intersectziei, onchid ochii, respir adanc, ridic un picior, shi fac o pirueta, atat cat ma lasa priceperea in acea ceva. II deschid, acum, ce o fi , o fi...
Shi continui sa merg...deodata, totul se mishca..un cutremur puternic aproape ca ma darama de pe drumul plutitor, apoi, vad cum in urma mea, una cate una, cad pietrele, lasand un gol..shi cad, shi cad, shi se indreapta spre mine...Alerg, alerg cat pot de tare, cu drumul prabushindu'se in urma mea..imi aud inima cum batea, capul imi vajaia, vroiam sa tzip, dar nu aveam glas...shi fugeam...fugeam...
Ajung la o noo intersectzie, dar nu am mult timp sa ma decid...sa ma arunc in ceea ce ppare un gol imens, sau..labirintul? Ma decid imediat, labirintul!
Vad ca intre labirint shi locul acela care parea sa duca in gol nu cad pietrele...drumul ramane. Dar imi continui drumul.
Merg in labirint, printre peretzi dreptzi, de marmura, reci, parca plangeau, in sticliri argintii.Aleg cale shi iar cale, stanga, dreapta, drept inainte. Aud un zgomot ciudat, prima data nu'l bag in seama. A dooa oara, ma uit in spatele meu, peretele s'a mishcat! s'a inchis, in urma mea! nu e cinstiiiiiiit, am tzipat din rasputeri..alt perete mishcator imi raspunde: e vreodata cinstit?
Ma infurii...cine eshti? ce vrei de la mine, de la jocul acesta absurd?
Ma duc la perete, il imping, el nu vrea sa se mishte...afurisitule!te vei mishca, nu e dupa tine!shi il imping, shi imping, cand simt ca voi ceda..il mishc un pic...atunci prind fortza, il mishc cat sa pot trece de el, asha fac cu urmatorul, shi urmatorul...pana cand vad ca am razbit, am ajuns la o ieshire! Shi constat cu stupoare ca am ajuns de unde am plecat, la inceputul labirintului, pentru asta m'am chinuit?
Apropiindu'ma de locul care parea sa duca in gol, vad ca de fapt nu este asha...e o apa..o mare, un ocean, cine shtie?ehh..cred ca e mai bine decat labirintul...sa speram ca mai shtiu cum sa inot..

[kahlan]

Ma sprijit un pic de tzarm, sa incerc apa..brr..teribil de rece, imi ingheatza gleznele. Dar, nu am de ales, am noroc ca am reushit sa ies din labirintul acela asha cum era.
Hai..1, 2, 3..si..cine m'a pus sa fac asta? Acum, ca am intrat in apa, sa vad unde pot ajunge. Inot , uitandu'ma in afara apei, de frica sa nu ma inec, dar, in departare nimic, numai negru shi intuneric, nici macar o amarata de luna, asha , de forma, oi mai fi uare in camera cu ceasuri de dinainte?
Apa nu se mai termina, sunt extenuata, dar nu ma pot opri, ca altfel ma voi ineca. De ce nu gasesc nimic? nici un indiciu, nici o raza de lumina, numai intuneric pretutindeni, intuneric shi sunetul apei cristaline prin care trec, ceva lipseshte, dar de ce e asha?
La un moment dat, ma luminez, imi dau seama unde am greshit: am cautat numai la suprafatza , numai la suprafatza apei, nu am cercetat macar o clipa adancurile, de teama de a ma ineca, insa, daca voi inota in continuare la suprafatza, mai mult ca sigur nu voi gasi nimic, voi obosi cautand..shi..
Fara sa mai stau mult pe ganduri, iau o gura de aer, inchid ochii, shi ma bag in apa cu totu, incerc sa deschid ochii in apa, dar ma ustura, nu sunt obishnuita.. shi oricum e prea intuneric pt mine. Inchid ochii shi continui sa inot spre adancuri, nush unde voi ajunge asha, dar nu cred ca voi continua la infinit. Continuand sa inot imi amintesc de strazile ninse, de camera cu ceasuri, de palatul de piatra, de oglinda de bobocul meu de trandafir...saracul, s'a ofilit..., de camera roshie, de podul pe care mergeam, de clichetul cristalin...prca inca il aud, dar nu imi dau seama daca eu chiar fac asta sau este duar in imaginatzia mea, da chiar, a fost ceva in imaginatzia mea?
Ma las cuprinsa de visare inotand, cateva clipe parca sunt pe alta lume, mi'e dor de lumina, de lumina pura, de lumina zilei...
Nush cum se face , dar deschid ochii...ii deschid shi vad luminitze, in apa, luminitze, asemenea unor stele multicolore. Sclipiri de argint parca inconjuara totul...parca duar din lumina lor le aud cantand precum clinchetul meu...
Parca nu mai e nici apa asha de rece, sau m'am obishnuit eu cu ea?
Inot, inot printre stele, nu'mi vine sa cred, ce frumuase sunt...ianinte stateam la balcon shi ma uitam nuaptea la ele, acum parca inot in cerul ce'l vedam odata deasupra capului, inot in infinit...
Totul este prea frumos sa fie adevarat....

[kahlan]

Totul este ca intr'un vis, un vis uitat de vreme...

Eu am uitat atatea, am lasat in urma mai multe decat ash fi crezut, shi, pentru ce? Odata parca universul aceasta imi apartzinea mie, parca facea parte din lumea mea.
Ajung in ceea ce parea adancul acelei ape dar care era de fapt unul dintre cele mai inalte locuri din universul meu. Nimic altceva nu ma inconjura.

Atunci, ce caut aici?
Am cautat de atata vreme un loc in care sa stau , unde sa fie bine, dar de fiecare data fug in alta parte, nicaieri nu e ceea ce caut.

Ma plimb pe o platforma subtzire, de sticla. In jur vad stele cazatuare, dorintzele de alta data, acum pierdute, s'au hotarat sa dispara...totul pare atat de fruos la prima vedere, shi atat de trist cand incep sa le numar...
Uitandu'ma apoi in sus, vad cum cad cioburi de oglinzi la piciuarele mele, ca nishte fulgi de zapada, shi le evit, de teama sa nu ma tai. Ma uit mai atent, shi vad ca acele cioburi nu sunt nimic altceva decat stelele cazatuare de dinainte.Ma uit la un ciob, in refexia mea vad o ultima sperantza intr'o zi de tuamna, vad ploaia...de ce eu, de ce eu?
Ce n'ash fi dat sa uit de asta, sa nu se mai fi intamplat..incet, incet, ciobul se transforma intr'o lacrima de argint, o las sa cada printre celelalte, nu are sens sa pastrez ceea ce apartzine trecutului.
Incet, incet, se strang in jurul meu, formand ceea ce parea a fi o camera a oglinzilor, de frica sa nu ma striveasca, grabesc pasul in alta directzie, alerg de oglinzi, alerg de trecutul meu.deodata, ma opresc. Ma uit mai intai in stanga mea,acolo ma vad, cu par auriu, imbracata intr'o rochie alba, avand in mana o alta oglinda, cristalina, pe care parca scria ceva, dar nu puteam deslushi ce anume, parca era alta limba. Ma uit in dreapta, ma vad cu par negru, ca nuaptea, intr'o mantie asemanatuare celei pe care o purtam pe strazi, in mana purtam tot o oglinda, o oglinda neagra, care parea ca ma va inghitzi cu totul daca ma voi uita la ea.
Ma uit drept inainte, vad numai alb. Ma indrept in directiza aceea, pana cand imi dau seama ca m'am pierdut de tot.

Ultimul lucru pe care mi'l amintesc a fost cand am deschis ochii, adormita, vazand o strada , nuaptea, luminata slab de cea mai artificiala shi galbena lumina posibila....

[kahlan]

Shi ochii parca ma dureau de la lumina aceea, parca ma durea shi sufletul, era mult prea cruda lumina, mult prea real. O realitate pe cat de artificiala, pe atat de inchisa de restul lumii.
Totul imi pare atat de cunoscut, este strada din apropierea locuintzei mele. Este nuapte.Am fost plecata, m'am oprit pe drum, shi mi'am imaginat tot ceea ce s'a intamplat pana acum? Am fost intrerupta de realitate atata vreme?
Din cand in cand mai trece cate o mashina pe strada, intr'o larma de nesuportat, deshi strazile nu erau aglomerate, dimpotriva...
Nimeni nu e treaz la ora asta, nici o lumina in afara de cea a farurilor. O fi asha tarziu?Ma indrept spre casa mea, dar drumul este putzin diferit, de cand este strada asta blocata?trec zilnic pe langa ea, niciodata nu a fost inchisa. O iau pe alta cale, pe alta strada cu aceeashi senzatzie suparatuare de singuratate, de linishte de dinaintea furtunii, cu aceeashi lumina galbuie.
Ce s'a intamplat, totul este acelashi, dar, dar ceva este schimbat, de ce e asha putzina lume, de ce era strada aceea inchisa, shi, mai ales, ce naiba fac la ora asta afara din casa?Ajung la scara, sun la interfon, cu teama ca ii voi trezi pe ai mei shi in mod cert ma ashteapta omor acasa. Dar...nu suna! Mai sun odata, inca o data, inca o data. Ma duc la usha, sa trag de ea, dar, e deschisa! usha asta nu sta niciodata de cand o shtiu eu deschisa!Intru in scara, la timp, in urma mea incepand o rafala puternica de vant. In scara, intuneric. Lumina nu merge. Tacere...asha tarziu o fi?
Urc pe intuneric, cu grija, sa nu ma impiedic de vro treapta.Dupa ce consider ca am urcat tuate ceel trei etaje, ma duc la usha, dar, nu este usha mea..puate ca nu am numarat bine, continui sa urc. Nush la ce etaj am ajuns, cert ie ca am recunoscut usha. Ciocan ...nimeni!Sun la usha...nimeni!Macar motanu s'ar fi trezit shi ar fi mieunat la usha...dar e prea linishte, nu se aude absolut nimic, ma aud duar pe mine gandindu'ma ce naiba se intampla aici.Incerc shi usha asta, la fel...e deshisa, raman impietrita..
Au intrat hotzi?nu, nu se puate..ma duc grabita in sufragerie, nimeni! in camera lu mama..usha inchisa, mama nu tzine niiodata usha inchisa...shi, e incuiata! nu, nu ai cum sa incui usha asta...
Intuneric peste tot, lumina nu merge. Ma duc in camera mea, singura cu usha descuiata. Ma uit instinctiv la ceasul electric, ciudat, ala merge, arata ora 3:13. In patul meu e cineva..invelit. Cu inima in gat, ma apropii, dau patura la o parte...sunt eu! dorm...dorm?
-Ioana? Ioana trezeshte'te! ce faci acolo, ce se intampla? hai, trezeshte'te fitzi'ar obiceiu de a nu te trezi sa'tzi fie! Sunt vie?Respir,sunt vie, dar, ce se intampla?Hai mah, trezeshte'te, trezeshte'te, explica'mi shi mie ce se intampla! Te rooooog!
Aha...siiigur.
Raman langa pat, uitandu'ma de jur imprejuru camerei. Aceeashi dezordine cu care m'am obishnuit, haine aruncate, cartzi pe jos, observ, de asemenea, pe pat o carte, cu copertzi roshii, am citit inainte sa adorm?Uitandu'ma in carte, vad ca prima pagina este alba, la fel shi a dooa, la fel shi a treia, la fel shi tuata cartea, tuata plina cu pagini albe.Ma uit din nou la ceas, constat cu stupuare ca e tot 3:13..m'am lovit la cap? e ceas electric, nu e pe baterii, normal ar fi sa arate ora, shi sa se mishte, nu sa stea...
Deodata un fulger puternic lumineaza camera mai puternic ca ziooa,insotzit de un tunet asurzitor. Raman pe loc, cum parea ca a ramas totul.
Nu, trebuie sa plec, nush unde, dar tre sa plec.Inainte sa ies din camera, ma uit o ultima data la mine cum dorm, nu m'am mishcat deloc, dorm in continuare.
Inchid usha de la casa, uitandu'ma mai bine, vad ca nici macar incuietuarea nu mai este.Cobor scarile, carea pareau mai multe ca oricand. Ajung afara, in aceeashi lumina. Aud un zgomot cunoscut, se apropie troleul!Daca alerg, puate il prind, tre sa ma duca undeva!

[kahlan]

In viatza mea nu cre ca am alergat mai incet ca acum, simtzeam ca plutesc in aer, incercand din rasputeri sa prind o viteza cat mai mare. Totul in zadar... ajung la semafor, e roshu pentru mine, shi nu vrea sa schimbe, troleuu trece, traversez shi eu vazand ca nu are de gand sa se schimbe prea curand. Puate fi singura mea scapare de aici .Cand sa se inchida ushile, reushesc sa ma urc in el, nu apuc sa vad numarul, dar macar am ajuns, shtiu ca ma duce undeva. In troleu, nimeni, ciudat ca totush circula trolee la ora asta. Imi gasesc un loc langa fereastra, lumina galbuie a strazilor luminate dispare, cateva momente de intuneric complet. Unde am ajuns?De ce nu mai recunosc nimic, de ce e totul asha schimbat, cand eu l'am lasat in alt fel?o fi trecut timpul asha de mult? Bine, shi atunci, de ce ceasul acela arata 3 : 13? uitandu'ma instictiv la ceasul troleului, arata in ceatza 3: 13...tot ora aceea, de ash intzelege ce se intampla de fapt, parca nu ash mai fi asha speriata, de fapt mi'e frica de un singur lucru: ca nu shtiu ce ma ashteapta, parca ash fi pe o alta lume...
Gandurile ma puarta spre un suomn ushor, intrerupt brusc de zgomotul unui geam spart. Tresar. A trecut. Troleul nu mai opreshte sau mi se pare mie?
Ma ridic , apas butonul de oprire, cu un scartzait infernal, se opreshte shi troleul, eu fiind gata sa decolez deoarece nu ma tzineam bine. Se deshid ushile. Cobor.
Ma uit de jur imprejur, strazi slab luminate. Ma uit in spate, troleuu a disparut, fara cel mai mic sunet. Merg drept inainte, ajung intr'un parc care parea sa semene cu cismigiu.De cum ajung acolo ma navaleshte o racoare incredibila, aud vantul cum bate printre copaci, cu frunza destul de deasa, de parca ar fi vara. Cu tuate astea imi contui drumul. Shi totush, mi'ar fi mult mai ushor daca nu ash fi auzit din cand in cand rasete de copil, deshi era pustiu cu totul.
Ceva ce imi atrage atentzia .Este un ceas uriash, ceas care nu a mai fost pana acum, ceas blocat la aceeashi ora, 3: 13. Plimbandu'ma printre copaci, pe potecutze, observ langa lac o barca cu vasle, ma duc langa ea, shi nush ce ma face sa ma urc in ea, shi sa vaslesc spre centrul lacului.
Din nou, un fulger insotzit de un tunet, mai puternice ca cele anterioare, perturba atmosfera de dinainte, raman cateva secunde pe loc, apoi ma mishc, fara sa vreau, se mishca barca, se invarte...un vartej ma duce cu totu spre el, tot mai aproape...lac? vartej?
Aceleashi fulgere shi tunete incep sa apara din ce in ce mai des, deshi cerul era senin, nu, ma apropii prea tare...in invartitul acela infernal vad un pod, dar e departe.
Nush ce ma determina sa fac asta, dar sar din barca, shi...plutesc! zbor?nu, nu se puate numi zburat, in schimb ma indrept spre pod, shi reushesc sa ma prind de el, urc, un pod de piatra, aspru, ma zgarii incercand sa ma urc pe el.
Arunc inca o pivire ceasului, aceeashi ora...3: 13...
Nu apuc sa ma duc in alta parte, un nou fulger loveshte la catziva pashi de mine, inca unul, inca unul...nu, nu am scapare. Ma opresc, stau locului, vazand cum unul vine drept spre mine. Asta a fost, inconjurata de lumina, simt cum ma prabushesc, incep sa vad in ceatza, simt ca plutesc.Inainte de a inchide ochii, arunc o ultima privire ceasului...3: 14...

[kahlan]

(...)

...am visat cel mai lung vis posibil. Nici macar nu shtiam cand am adormit, shi niici macar nu shtiu daca m'am trezit sau daca ma voi trezi vreodata.
Se facea ca eram in atatea locuri, am trait atatea vietzi, una mai diferita ca cealalta.Niciodata nu m'am gandit prea mult care vor fi conseciintzele alegerilor mele. Si totushi, a fost vreo lume din tuate astea reala? A trecut, cu adevarat timpul, sau inca sta pe loc?
De disparut nu am disparut, m'am vazut in pat, dormind. M'am vazut in cioburi de oglinzi, in timpuri diferite...in lumi diferite. Ash fi ajuns aici daca nu ash fi fugit de atatea ori?
Inca plutesc in visare, in lumina care odata a fost a fulgerului, nu mai sunt pe pod, nu mai sunt in timpul acela. Unde sunt? Ceva s'a pierdut incetul cu incetul, sau puate ca am inceput eu sa o iau razna dupa tot ce s'a intamplat.

Incet, incet, simt ca sunt dusa intr'o noo lume, puate diferita de cele de pana acum, dar nu cred ca cea reala. Nu cred ca am fost vreodata in cea reala, in cazu in care ar exista una.
Ce ushor ar fi sa spun, am visat...shi sa uit totul...
Simt cum zbor, simt cum plutesc in gol...shi..deodata, simt un impuls puternic, ca o lovitura. Inca una. Incep sa aud voci de jur imprejurul meu, nu'mi dau seama ce zic, dar, dupa ton, sunt grabitzi, shi, speriatzi...inca o lovitura, ce se intampla?
Nu deschid ochii, dar parca ii vad...totzi, imbracatzi in alb, cu mashti pe fatza, totzi de jur imprejurul meu, nu ma pot mishca, shi simt ca am fatza acoperita.
Nu avem puls, nu avem puls...
Ba voi avetzi, eu nush ce sa zic...
Iar dispare imaginea shi ma trezesc, ma trezesc intinsa pe podul de cristal, aud iar clinchetul acela, dar nu am puterea sa ma ridic...

[kahlan]

Nu ma pot ridica, shi nu imi dau seama de ce...
Aud o voce: te'ai piedut...
Puate asha este, m'am blocat intre doo lumi, sunt , in acelashi timp, pe pod shi pe patul de spital. Ce ciudat ma simt, de multe ori am fost prinsa la mijloc fara sa shtiu ce sa aleg, shi am lasat lucrurile sa mearga de la sine, dar acum parca e altfel. Dupa un vajait puternic, imi dau seama ca ma pot ridica. Pot shi merge. Asta inseamna, ca am disparut de acolo...ca..
Nu stau sa ma gadesc prea mult, imi continui drumul pe podul de crsital, care parea ca nu se va termina vreodata. Cu tuate astea, ceva s'a schimbat, am atatea amintiri, shi totul pare asha de ciudat, parca se leaga cumva, dar impreuna, nu au nici un sens. E ca shi cum ar urca un munte pana nu ai mai avea rasuflare, apoi te'ai arunca in gol.
Iarashi cad, fara rasuflare, iarashi ma trezesc in camera alba, inconjurata de doctori, iarashi ii aud vorbind fara sa intzeleg ce spun, iarashi imi e frica. Imi dau seama ca eu nu prea am de ales in aceasta situatzie, sau puate ca am shi nu imi dau seama.
Cu tuate astea, vad o raza ciudata care pare sa separe cele doo lumi, imi dau seama ca este singuru mod in care eu ash putea face ceva, ma indrept spre ea, se deschide in fatza mea, shi eu merg, nush unde, dar merg.

Ma trezesc nuaptea, intr'o padure, la marginea unui lac. Ma duc langa lac, ma ashez la mal, shi privesc cum totul se oglindea in el, imi vad chipul, vad luna, vad stelele, nimic altceva in departare. E ceva care imi spune sa raman acolo.E ceva care ma opreshte, dar nu imi dau seama ce anume.
Din departare, se aud catziva pashi, incep sa se aproprie de mine, dar, nu ma sperii, nu ma uit in spate, parca ashteptam asta.

-Ashteptzi de mult?
-Nu, dimpotriva, pot spune ca de abia am ajuns aici..
-Shi ce faceai?
-Visam..
-(razand ushor) ca intotdeauna
-Da...
-(apropiindu'se de mine) Shi ce visai?
-Nici eu nush ce visam, nush sa'mi explic ce se intampla cu mine, cine sunt de fapt..
-Dar shtii ce simtzi?
-Nici asta nu mai shtiu..
-Nu te cred
-Atunci, alatura'te lor, sunt destui deja!
(Tacere..)
-De ce crezi ca m'ash alatura lor?
-Nush ce sa'tzi zic..
-De ce raspunzi intotdeauna asha?
-Pentru ca prefer sa fiu sincera
-Sincera?
-Da, sincera, deshi tot ce fac este sa visez, deshi ma hranesc numai cu iluzii desharte, deshi totul trece pe langa mine shi timpul nu mai are nici o valoare!
-Shi, sinceritatea asta, ce itzi spune?
-E la fel de indecisa ca shi mine
-Nu te intzeleg...
-Te cred, nu cred ca m'ai intzeles vreodata, nici eu macar nu ma intzeleg!
-Shi de ce imi spui tuate astea?
-Unele le shtii deja, unele vreau sa le shtii
-...
-Ai avea vreodata rabdarea sa ma ashteptzi?
-Nu shtiu ce sa zic...
-Ai avea vreodata curiozitatea sa viszi ce visez eu, sa sper ce sper eu?
-Nu cred..
-Nu cred ca ar avea cineva.
-Shtii ceva? Visezi prea mult, speri prea mult, nu eshti reala! Trezeshte'te!
-Asta inseamna ca nu va fi niciodata posibil, nu?
-Cred ca shtii shi tu ca nu...

Shi asta a fost tot, a plecat, m'a lasat singura langa lac, plangand, aruncand spre fundul apei tuate visurile, tuate iluziile, inecandu'le in lacrimi, shi apoi in lac. M'a lasat singura, ca intotdeauna. Puate ca nu i'a pasat niciodata, puate ca am fost eu prea absurda...m'ar fi intzeles vreodata?
Ma culc pe marginea lacului, plangand...de ce eu?
Oglindirea mea din apa imi raspunde cu aceeashi intrebare: de ce eu?

[kahlan]

Shi cat de frig imi era, deshi era o seara calda shi senina de vara, shi cu cata ushurintza ash fi fugit shi de asta, asha cum fac intotdeauna...de ce eu?
Shi cat de familiar imi pare acest tablou...

Cat de mult l'ash asemana cu o zi de tuamna, cand totul parea perfect, apoi m'a luat de mana, m'a dus in curtea liceului shi mi'a spus ca nu mai are rost. Atunci, probabil era altfel, pentru ca eu eram altfel. Probabil ca era la fel, pentru ca am reactzionat ca in acelashi mod.
Shi de cate ori am fost uitata langa acel lac, shi de cate ori m'am intors acolo, tot sperand. Lacul acum e pustiu, nu aud decat greierii cantand prin iarba, decat adierea vantului printre frunze. Ma ridic un pic, adun cateva pietricele din jurul meu, shi incep sa le arunc in lac, aruncand cu ele cateva din sperantzele la care ash fi vrun sa renuntz. Spun ash fi vrut, pentru ca nu am putut nici acum renuntza, deshi pietrele s'au pierdut de mult.Concluzia: dorintzele nu sunt pietricele.
Incep sa desenez imaginar cu degetul pe suprafatza apei.Undele par sa se duca in departare, shi sa dispar, incetul cu incetul, lasand in urma lor o imagine difuza.
Imi venea sa urlu, imi venea sa plang, dar taceam. Lasam sa'mi mai picure eventual o lacrima pe obraz, sa mai schitzez un zambet care nu ar putea pacali pe nimeni. Dar nu imi mai pasa.
Ce ma face, atunci, sa raman aici? Puate ca nu voi shtii vreodata pentru simplul fapt ca am ramas blocata. Ceva nu ma lasa sa plec, sunt obosita, nu vreau sa ma ridic, nu pot sa ma ridic. Ironic nu? Ash fi putut oricand renuntza, dar nu o fac.

[kahlan]

Imi dau seama ca asha nu voi ajunge nicaieri, shi , cu tuate astea, nu pot sa ma schimb.
Deschid ochii pentru a observa ca am ajuns, iarashi nush cum, intr'o camera ciudata, cu o lumina difuza, plimbandu'ma un pic incep sa vad cateva persoane, uitandu'ma atent, vad ca stau shi nu fac nimic. Ma duc la prima, ii spun ceva, nu zice nik, intorcand'o cu fatza spre mine, constat ca este duar un manechin , un manechin de pus in vitrina, fara suflet. Ma duc shi la a dooa persuana, shi la a treia, la fel...tuate erau manechine, dar, pareau ca se uita una la alta, intzelegandu'se din priviri...shi, aveau ceva in privirea lor rece, ceva ce parea sa le fac vii, dar vii fara suflet.
Shtiam ca daac voi ramane acolo, voi deveni ca ele, o marioneta, faara suflet, uitata intr'un coltz prafuit al unei camere, cu acea sticlire rece in ochi.Nu'mi voi putea mishca mainile shi piciuarele.Nu voi mai putea fugi.
Camera parea sa nu aiba usha. Imposibil. Atunci, cum am ajuns aici?
Dupa ce incerc sa gasesc cea mai mica ieshire shi constat ca nu ie, ma sprijin ushor de un perete.Imi dau seama ca il pot sparge. Cu greu, dar pot. Gasesc undeva o bucatade lemn cu care incep sa lovesc peretele. La prima lovitura, aud un sunet ciudat. La a dooa, tuate privirile acelea reci se indreapta catre mine, tuate chipurile acelea fantomatice ma privesc.Ma straduiesc din ce in ce ma mult sa sparg peretele, dar, cu fiecare lovitura, vad cum marionetele sa indreapta catre mine, prinzand parca viatza.
Nu, nu vreau ..lasatzi'ma!, tzipam catre ele, dar ele nu ma auzeau, sau se faceau ca nu ma aud. Reushesc sa sparg peretele, cat sa ma pot strecura, sa pot ieshi. Imi dau seama ca am ajuns intr'o campie, o campie enorma, plina cu flori. Florile imi placea, shi am vrut sa culeg cateva. Uitandu'ma mai atent, realizez ca sunt false, sunt din hartie sau plastic..Un suare roshiatic care parea sa apuna statea pe cer, intinzandu'ma imi dau seama ca ajung la el, shi ca il pot lua de acolo. Nu era mai mare de trei palme, era un disc..shi m'am confruntat cu situatzia de a avea suarele in mana shi a nu shtii ce face cu el.Semana din ce in ce mai mult cu o oglinda, o oglinda ushor roshiatica.

[kahlan]

Shi ma uitam tot mai adanc in oglinda. Oglinda ce parea sa imi arate viitorul.

La inceput, dintr'o imagine in ceatza, incepeam sa vad locurile pustii, abandonate, parca uitate de vreme, bantuite de spirite pierdute.
Totul era incolor, rece, fantomatic. Totul arata ca dupa un razboi. Totul, pierdut, umbra trecutului, ceea ce nu va mai fi niciodata.
Shi tuate astea, acum, de jur imprejuru meu. Incep sa inaintez, incet, incet, in directzia in care ash crede ca ar fi mai bine. Deodata aud un sunet puternic, metalic, urmat de un scartzit. In urma mea, auzeam cum se inchid ushi de temnitza. Una cate una. Nu ma mai puteam intuarce. Shi , in acelashi timp, imi era prea frica sa fac asta. Prea frica de ceea ce m'ar putea prinde din urma.
Pe langa sunetele oribile ale ushilor de temnitza, auzeam spiritele acelui loc, fara sa intzeleg ce ziceau, dar ma speriau. Sunetul se intensifica. Imi era frica sa ma uit in spate. Imi era de asemenea frica sa alerg, pentru ca shtiam ca totul atunci se va darama, se va napusti asupra mea.
Totul era in ruine. Totul era distrus, fara viatza, lacash al spiritelor acelora.
Nu shtiam unde voi ajunge. Continuam sa merg , in acleashi ritm, deshi simtzeam cum totul se prabusheste in urma mea. Mergeam , cu ochii inchishi, de frica sa nu ma opresc la un moment dat, fara sa vreau. In departare parca, se auzea apa picurand. Nu shtiu de unde. Apa, impreuna cu acel cantec care ma speria din ce in ce mai tare.

In cele din urma, ce era mai infricoshator, trecutul, prezentul, sau viitorul?

Nu am stat sa ma decid, nu puteam gandi in acele momente. Nu puteam decat sa merg, sa deschid din cand in cand ochii, shi sa ascult ceea ce ma inconjura.
Ajung la o prapastie. Vazand ca nu pare sa aibe sfarshit, dau sa ma intorc, dar, deodara, un cutremur puternic incepe, shi ce a mai ramas din ce a fost, tuate acele ruine, incep sa se prabusheasca shi ele. Dandu'mi seama ca altceva nu am ce a fac. Ma arunc in prapastie, sperand ca totu se va termina.

[kahlan]

Primul lucru pe care il simt este faptu ca ash sta la o masa, culcata cu capul pe ea, cu mainile pe post de perna. Deschizand ochii vad o sala intunecata, luminata uhsor de afara, deshi era nuapte.
Uitandu'ma mai bine, imi dau seama ca este sala mea de clasa, numai ca pe timp de nuapte. Mai obishnuiam sa adorm la ore, da chiar asha?
Pe banci erau cartzi deschise, caiete, pe catedra catalogu, deschis shi el. Uitandu'ma prin el, ajung la numele meu, care, este shters, este lasat spatziu gol acolo unde ar trebui sa fiu eu. Din curiozitate, privesc shi cesul, dar parea ca are asha de multa ceatza de jur imprejur, inca nu puteam citi ora.
La totul deoparte, shi ies din clasa. Ma duc in sala de vis-a-vis, unde, la fel, totul a fost lasat de parca acum cateva secunde se faceau ore. Totul capata un aer fantomatic, intuncat, pe holul ingust, ca de spital, pe scarile alunecuase. Cobor, trecand pe langa cabinetul medical , cu mirosul persistent de alcool medicinal, ajungand la etaju I, la biblioteca.
Usha nu mai avea lacat, asha ca intru. Inconjurata de cartzi vechi, de rafturi, mese, incaperi micutze cu alte cartzi, simt ca ma pierd. Lumina nu merge, va totul difuz, totul capatand o alura infricoshatuare, probabil din cauza lipsei de lumina. Ies din biblioteca, inchizand cu greu usha, lasand in urma mea un scartzait shi un tremurat de geam pentru care bibliotecara m'ar fi reclamat dirigintei.
Cobor in continuare, shi ajung la parter, apoi afara. Totul este destul de senin, de jur imprejur luminat ushor de un noen din fatza ushii corpului B a liceului. Traversez curtea, printre bancile verzi, shi intru acolo. La fel de pustiu, la fel de tacut, la fel de infricoshator daca te gandeshti ca ar trebui sa fie incuiat. Ma plimb prin laboratuare, prin salile de clasa care mai erau descuiate, peste tot la fel. Carzti, caiete, pe banca, pe tabla o parte din lectzie , scrisa. Ajung in corpul A al liceului, apoi ma duc direct spre cancelarie, locu de care ma feresc de obicei cel mai mult. Acolo, nimeni, deshi erau haine in cuier, sacoshe , gentzi, pe mese, tzigari nefumate uitate in scrumiere, lasand sa se imprashtie un fum de la care ma usturau ochii.Ma duc la sonerie. Sun. Nu se aude nimic ce ar fi adus a sonerie, in schimb se aud coicaneli ce pareau a aduce din podul liceului.
In drum spre scarile ce duceau in pod, ajung la sala de festivitatzi, unde intru, din curiozitate. Lumini aprinse fad pe scena, confetti pe jos, hartii colorate de jur imprejur. Strigand dupa cineva, imi aud ca un prim raspuns ecoul, apoi ceva ce incepea sa sune precum un cor fantomatic. Nevrand sa aflu ce urmeaza, parasesc sala de festivitatzi, ducandu'ma , mai departe, pe scari. Dupa un etaj de trepte de ciment, urmeaza cele din lemn, din ce in ce mai shubrede, din ce in ce mai zgomotuase cand calcam pe ele. Ciocanitul se auzea in continuare.
Ajung la scaricica ce ducea la usha podului. Urc cu grija, deshid usha cu shi mai multa grija, ajungand in podul liceului, pe care'l vad pentru prima data, shi sa intamplat sa il vad shi nuaptea. Ciocanitul il auzeam in continuare, parca mai tare, dar nu imi dadeam seama sigur de unde vine. Intr'un coltz, era o lumanare aprinsa, langa lumanare, ceva ce semana cu o scrisuare. Nu'mi amintesc sigur ce scria, dar dupa ce am terminat'o, am lasat'o jos, vrand sa plec cat mai repede. Deodata, aud un vajait puternic, ma incoljoara, incerc sa alerg, dar fara succes. Cad lovita.

Ridicandu'ma brusc constat ca sunt in camera mea, shi e nuapte. Ma uit la ceas, e 3 : 15...

Ce s'a intamplat pana acum? Unde am fost? Parca s'au intamplat atatea, parca am pierdut aha de mult timp, puate inca visez. Oriunde ash fi, orice ash face...
Shi ma opresc. Sunt obosita. Las capul ushor pe perna, vrand sa dorm. Ma uit din nou la ceas, e 3: 16. Am visat...


__________________________

Cateva imagini din visul meu

[kahlan]

Odata, undeva, mi'am dat seama ca s'a intrerupt firul. De acolo totul s'a schimbat.

Mi'am zis ca degeaba mai merg la shcuala, asha ca am ramas acasa. M'am dus in bucatarie intr'un tarziu ca sa'mi beau ceaiul. Ca intotdeauna, mi'a ieshit prea apos, deshi am bagat shase pliculetze. M'am ashezat pe scaun, in fatza geamului sa privesc cum ploo. Da, cum ploo, nu ninge, asha cum ar fi trebuit.
De ce tzin mortzish sa ninga? Ninsuarea mai imi aduce Craciunul, mai alunga din amintirile urate din timpul anului, sau cel putzin asha ar trebui. Macar mai uit de mine asha.
In cateva zile voi impdobi bradul, sigura, mama fiind ocupata de treburi casnice, la fel ca shi tata. Ma uit la ditamai bradu, ma uit la globuri, beteala shi beculetze, shi incerc sa ii gasesc fiecaruia luocul printre ramurile verzi, artificiale, cu miros de depozit. Pe fundal se aud colinde shi din cand in cand mai sare cd'ul. Dupa ce termin atat cat pot face, ma indepartez, ma uit la el. Ininte era mai frumos.Inainte credeam ca Mosh Craciun imi puate aduce orice.

Ahteptam cu sufletul la gura dimineatza in care voi gasi cadouri sub brad, sa ma duca tata cu sania pe partie, sa rad, sa traiesc acea vreme.

Acum bradul ramane acelashi shi in dimineatza din ajun, fara nimic sub el, cadourile de odinioara transformandu'se acum in o plimbare pan'la nush ce magazin sa'mi cumpere o caciula sau o carte. Imi pare rau ca nu le pot aduce lor Craciunul cu nishte cadouri, cat de cat. De fiecare data realizez ca nu am ce cumpara din banii pe care abia i'am agonisit, shi ma rezum la cateva dulciuri sau un simplu Craciun fericit spus cu tuata sinceritatea.
Sania a ruginit, sta uitata undeva pe balcon, in frig shi ea, ishi aminteshte probabil cum era sa zburam impreuna, sa ne ciocnim de cate un copac, sa ne rasturnam in zapada.

Apoi vor urma vizitele la rude, care ishi mai amintesc de paritzii mei, shi, asha, de mine. Lipsa cadourilor acum este scuzabila, pentru ca acum sunt mare. Asha zic ei. Pe mine m'a intrebat cineva?
Ma vor intreba cum mai duc cu shcuala, ce vreau sa ma fac, cum mai fac, ma voi uita absent la ei shi voi zambi cat sa ma lase in pace iar mama va vorbi pentru mine. Ma voi scuza shi ma voi duce la fereastra, sa privesc cum ninge. Eventual, daca nu'mi ajunge imaginatzia, voi anuntza ca ies cateva minute sa ma plimb singura pe strada , prin zapada. Ma vor intreba, singura? Le voi raspunde, da, singura.

Ma voi resemna sa ma plimb pe strazile pline de zapada. Ma voi resemna cu amintiri.