La rascruce de ganduri

[Shaki]

"What's in a name? That which we call a rose by any other name would smell as sweet..."

Nu mi s-a mai intamplat de mult sa simt tristete si neincredere amestecate cu o bucurie inconstienta, si totusi o lumina puternica imi apasa sufletul cu fericirea ei zvapaiata si face literele urate. Ah... unde e invatatoarea sa vada ca nu meritam nici macar 9 (mai-putin-de-zece) la caligrafie.

Serile mele au inceput sa fie din ce in ce mai singuratice si mai frumoase... privesc din cand in cand luna cu nasul racit lipit de geam, beau, citesc descrieri halucinante ale demonitelor, si visez ca exista o sansa sa fiu mai buna.

Da... seara imi simt corpu incalzit, las ochii sa-mi fie deranjati de lumina neclara, imi zboara gandurile si simt ca sunt eu si ca e bine sa fiu eu. Acum privirea imi ajunge tot la maini - am o obsesie pentru aceste maini.. parca sangele alearga in varful degetelor unde se opreste nerabdator. Mi-am murdarit mana stanga de pix. Sunt beata... sunt necrezut de fara motiv de fericita uneori...

[Shaki]

"nu suntem departe de Parcul Ioanid, sa stam putin pe o banca si sa ne bucuram de primavara asta. Uite banca aceea, sa stam acolo, e la umbra si are o pozitie buna, de acolo vedem tot parcul.

uita-te la chioscul din stanga, cel construit din beton; imita lemnul de mesteacan. Vara veneau aici orchestre care cantau valsuri vieneze, polci si mazurci, odata am ascultat si o fanfara, foarte mult imi place muzica de fanfara, are ceva trist si maiestuos. Seara, toti din casele invecinate ieseau la geamuri cu lampi si lumanari si ascultau muzica, era ca la teatru. In acest timp treceau cu pas usor, de fulg, doamne cu rochii lungi, cu cate un lornion in mana, cautand o banca libera, urmate de domni care mergeau cu pas teapan, cu pantofi dati cu scart; ceilalti faceau sssstttt. Priveste ce case frumoase, adevarate palate si toate au cate o terasa ce coboara spre parc. Aceea de acolo era a unui Trestioreanu, uite, are si sera pentru flori.

Atunci vedeai aici, pe banci: copii, elevi care chiulisera de la Scoala Centrala, si indragostiti. Acum e la fel, aparent nu s-a schimbat nimic. De ce taci? Pari ingandurat..."

Nu ma indur sa arunc o sumedenie de maruntisuri care, la un moment dat, au avut o valoare sentimentala. Sa presupunem ca tocmai am deschis una dintre cutiile in care le pastrez: am luat o cutie mijlocie, imbracata in hartie glasata. Hartie aurie, cu desene geometrice albastre presarate din loc in loc, si cu ceasuri.

Am aici un carnetel in care am scris, acum multa vreme, cu cerneala rosie, niste scrisori de dragoste pe care nu le-am mai trimis... Biletele, multe biletele, biletele de la prietene, cu poezii, versuri, si la fel de multe bilete de tren sau de autocar. N-am fost plecata nicaieri, cu putine exceptii, de ani de zile, dar am adunat biletele calatoriilor lui...

O sticluta goala de parfum care mi s-a parut, candva, ca miroase a lacrimi. Rimel de par colorat... aveam parul verde cand mergeam in Fire. Peste tot, imprastiate, funde si panglici de hartie de la buchete de flori.

Si undeva, pe fundul cutiei, regasesc desenul. E rupt in partea stanga, unde m-am semnat. E stangaci, naiv, si locul caselor e luat de hasurari cu mina de creion. Pe spate, se mai vede inca fragmentul transcris de mine din carte... asta doar pe o jumatate. Cealalta jumatate imi aduce aminte foarte precis ca ultima data l-am avut cu mine la examenul de transporturi internationale... pentru ca sunt scrise nume de orase prin care treceau sosele europene.

"Atunci vedeai aici, pe banci: copii, elevi care chiulisera de la Scoala Centrala, si indragostiti..."

Cred ca as fi putut fi oricare dintre acestia. As fi putut fi considerata un copil, o eleva care nu se duce la cursuri sau o indragostita. Dar si atunci stiam ca nu fac parte dintre ei... ma ascundeam doar...

[Shaki]

...Cel mai usor se agata fumul de tigara de parul meu, si indoielile pe care le semeni de sufletul meu nesigur

O Romeo, Romeo! wherefore art thou Romeo? Deny thy father and refuse thy name...

De ce sa-ti cer sa renegi ceva, cand tu m-ai inapoiat mie insami, mai mult decat am fost a mea vreodata?... Ti-as cere doar sa pastram rolurile pana la sfarsit, lasa-mi cutitul, cu lama lui rece m-am obisnuit deja, macar sunt sigura ca asa voi muri. Otrava, am gustat-o de atatea ori incat mi-a devenit o a doua natura, m-ar lasa in viata si nu mai vreau...

[Shaki]

Ma trezesc in acelasi spatiu inchis. Invinuiri, in loc de intelegere. Etajul 5, in loc de etajul 6... apoi parter, in loc de etajul 5. Zambilele zac in mormane, cu florile lor crude si grele, ne-ar omora pe toti florile astea daca ar putea... Cer intunecat, in loc sa fie senin. Traversez prin locuri nepermise. Data viitoare am sa sparg vaza asta albastra... de data asta, am pierdut biletelul lipicios. De azi. Sau de ieri.

In fata mea, doi copii de cel mult paisprezece ani, cu sepci, cu obraji senini, cu guma de mestecat in gura. Se saruta. Cred in Apocalypse now, si mai cred ca nu trebuie sa asteptam vreun ales. Cu buzele voastre si cu blugii prespalati, o sa salvati cu siguranta lumea... asta la prima, dupa ce am sa cobor...

[Shaki]

In scoala, m-a incantat botanica... nu stiu daca din joaca sau din ciuda pe frumusetea florilor, in loc sa le admir, le numaram petalele sa vad in ce tip si clasa le pot incadra. Surasul meu usor compatimitor a durat pana cand profesoara a adus o lalea si ne-a pus sa-i numaram petalele - m-am oferit voluntara si am spus "sase" fara sa clipesc, dar am fost contrazisa. Si, ca indiciu, mi s-a sugerat sa-i caut sepalele... Am privit laleaua cu petalele neincadrate de micile frunzulite verzi cu surpriza care mi-ar fi fost oferita de o zana goala ce ar fi aparut pe neasteptate in sala de clasa. Am ascultat explicatia profesoarei, si anume ca trei dintre petale, cele dinspre exterior, erau de fapt sepale modificate... dar, nedumerita, surprinsa, insoteam cu privirea frumusetea enigmatica in rosu care se departa de mine imediat dupa ce mi se dezvaluise...

Esti mult mai mult decat ce se vede fugitiv... sensibil atunci cand pari dur, sclipitor cand esti vazut ca fiind comun, o furtuna ascunsa in tarmuri de liniste... In intunericul meu, stralucesti.

[Shaki]

Autobuzul sta pe loc, si pe langa el alearga straturi de papadii si nu-ma-uita... miroase a flori de zarzar, si peisajul pastelat prinde ici-colo o culoare mai vie, cand apare cate un balon viu colorat care tanjeste catre nori...

Gandurile mele sunt departe.

In dupa-amiaza aceea, Lorela intarzia. Plictisita, mi-am intins bratul in pulovar alb pe banca, mi-am sprijinit obrazul de el si am inceput sa mazgalesc cu convingere banca, in timp ce gandurile imi zubrau, si atunci, aiurea...

Aici a fost poate o padure, inlocuita acum de ziduri cenusii care ma tin prizoniera... ce muzica nemaiintalnita a pierit odata cu ea?... ce forme stravezii, ce fiinte, unde, si-au gasit adapost? Avem un talent deosebit in a-i tortura pe cei din jur, in a-i indesa in tipare inguste, si invatam prea tarziu, nu aici, despre toleranta si libertate. Mi-e teama de intuneric... dar iubesc penumbra, un intuneric indulcit de o lumina palida, care lasa libere jocurile...

Din ochi, am impartit banca in doua ca sa nu murdaresc partea Lorelei... ea e ordonata, serioasa, e inteleapta si scrie cele mai frumoase poezii. Daca n-ar intarzia, am juca "cinci in linie", ea lenes, eu incruntata si concentrata, eu castigand intotdeauna si ea pierzand cu gratie si nepasare... sau am vorbi despre carti. Dar Lorela, azi, intarzie, si printre gandurile mele e si grija pentru prietena mea.

Cand e aproape timpul sa inceapa ora, apare... o intampin zambind. Trist. Pare livresc, dar aproape toate zambetele mele sunt triste. O intreb de ce a intarziat, daca totul e-n regula.
- Am fost cu X, mi-a spus ca mai incolo de blocul nostru o violau niste tipi pe uma, si am trecut sa vedem si noi.
Ceva e-n neregula intr-adevar... nu mai inteleg eu cuvintele, pentru ca tonul e al unui "a intarziat autobuzul" sau "nu-mi gaseam caietul de matematica". Am fost mereu o fraiera pana la capat... o intreb inutil:
- Bine, si ati fost sa incercati sa o ajutati? Sa chemati pe cineva, sau politia?...
- A, nu. Am vrut sa ne uitam, dar era prea multa lume adunata. Ce e? ti-am spus ca nu am vazut mare lucru, de ce ma privesti asa?...

[Shaki]

De multe, ori, am vrut sa scriu cate ceva. Trist sau fericit, nu conteaza. Povestea se plimba prin minte asteptand sa iasa la lumina, cand totul intra pe un drum inevitabil si murea. Sunt plina de fantome care ma urmaresc.

Lalelele au invadat pana si marginile de drum, ruguri vii, o sa ma aprind de la ele, o sa umblu cu parul in flacari, sa ard orasul asta blestemat, cu cladirile lui care expira cenusiu. Sau m-am aprins deja. Poate prea tare.

Am exersat cum e sa stau, sa imi plimb ochii violeti prin pagini si sa suspin dupa povesti demente. Demential de demente, abusurd, catastrofal de temperamentale, pasionale si impulsive, desigur intunecate, creionate pe un fond negru si servite cu proptitudine seara. I'm alive. Ori asta, ori ma prefac.

[Shaki]

Ae fond kiss, and then we sever;
Ae fareweel, and then forever!
Deep in heart-wrung tears I'll pledge thee,
Warring sighs and groans I'll wage thee.

Si in sfarsit, luminile s-au stins. Pe ecran, erau tot ei, Romeo si Juliet. S-au intalnit cand Juliet, o zana irlandeza, invata o copila sa cante. Mainile ei alergau pe clapele pianului. Degetele mangaiau pianul ranit, goneau inclestate, apoi cautau note sumbre. Ascultand-o de afara, de langa masina, Romeo simtea ca ii e greu sa plece, si a chemat-o pe balcon ca sa o intrebe daca il insoteste la un concert satanist.

Un sarut tandru, i-a dat in cladirea in dezordine pe care vroia s-o transforme intr-un club cu multe lumini. Atunci, Juliet a fugit cu el, undeva unde era mereu soare, sa-i vorbeasca despre ingeri, Apocalypse Now, sa-i arate tatuajul, sa fie alintata intr-o limba straina si stranie... sa se intoarca pentru a se opune tuturor prejudecatilor, intotdeauna prea multe.

De data asta, Romeo si Juliet s-au pierdut unul in privirea celuilalt, uitand de moarte.

Inima unei Juliet, in sala, mi se pare ca n-are inca paisprezece ani...

"Ma desenezi abstract... te iubesc"

[Shaki]

Soarele imi bate in fata, bland, prin perdeaua trasa.. fiecare raza isi imprastie cele sapte culori pe gene. Vad mici globuri transparente infasurate in panglici de rogvaiv luminos. Imi amintesc de primele zile de scoala, cand desenam pe patratelele din caietul de matematica linii drepte si linii frante. Niciodata nu mi s-a parut mai mult decat acum viata mea o linie franta, uneori unita dureros.

Stau cu creionul in mana, intrebandu-ma daca s-o prelungesc in jos sau in sus. Absurd... abia am iesit din matasea insinuanta si rece in care eram inlantuita, si ma intreb daca as mai putea... E taioasa. Inabusa orice avant. N-am putut fi dresata nici macar orbita temporar fiind... salbatica, tanjesc dupa cer, cu privirile pierdute. Unde e culoarea verde din lumina mea, de ce absenta ei o face sa para lipsita de viata?

Sa zbor acum, daca mai pot, imi spun, sa ma las mangaiata de franturi de cuvinte. Sa divinizez un demon care imi inveleste noaptea picioarele reci...

Dupa cateva clipe, soarele s-a ascuns dupa nori si micul curcubeu a disparut pe nesimtite. Am reintrat in normal, luminata obscur de un soare ascuns dupa un cer tern.

[Shaki]

Invat sa ma sting incet, tacut, sa ma topesc, sa arunc intr-o negura indiferenta si lipsa de intelegere a tuturor. E dureros sa spui adio. N-as vrea sa spun vreodata k nu inteleg... n-as vrea sa ajung sa spun adio si cu un cuvant sa-mi iau ramas bun de la mine cu seninatate.

- Da-mi drumu la mana!!!
- Nu. Sa vad ce o sa faci.
- Lasa-ma!
Tranvaiul vechi scartie din toate incheieturile ironic, si ma lasa in statie.
- Lasa k vine altul.
- Ti-am zis sa-mi dai drumul. Nu poti sa ma tii impotriva vointei mele.
- Nu???
Un ras rau. Imi smucesc degetele slabite, fara sa-mi pese de durere. Ma eliberez. Ma intorc si privesc geamul murdar. Nu stiu daca e ceva de privit. Imi spui ceva, dar nu ma obosesc sa inteleg.
- Sa nu mai vorbesti cu mine.


Urcam cu greutate un povarnis cu pietre rosiatice. Imi aluneca piciorul si incheietura de la genunchi ma doare.
- Da-mi mana.
Nu ezit. Ma prinzi si ma ridici. Totul trece... Ajungem sus si, ametita, vad cum pietrele se invart si ameninta sa ma striveasca.
- Pare fragil... si daca totul o sa cada?
- Asa ceva nu se poate intampla.
Iubesc zambetul tau cald. Vocea. Totul.
- De unde stii? Uite, adineauri, cand m-ai prins... era sa cad. De unde stii ca n-o sa se prabuseasca totul cu mine?
- Iti promit ca nu se va intampla asta ...

[Shaki]

so much for my happy ending...

[Shaki]

Privesc in treacat franturi de peisaje: nuante mereu surprinzatoare de verde, verde crud, prafuit, verde spalat de ploi, verdele brazilor care pare aproape negru. Take me where the sweet water flows. Castele de puf de nori. Paduri de salcami infloriti, lilac, pomi care inca mai au flori albe, ca in primavara. Zapada pe crestele muntilor. Un cer atat de intunecat incat ma face sa cad sfarsita si sa amortesc, fara sa mai simt nimic. Un mozaic unit de un singur liant, tristetea unor ganduri la tine.

Milioane de picaturi de apa se sparg de corpul meu si, incet, simt cum ma spala de orice urma de tensiune. Ma asez pe pervaz si sorb dealurile line din priviri. E liniste. In fata, un cimitir... se aud clopote, apoi, o padure in care noaptea ard focuri ce pazesc comori.

Sunt de atata timp inchisa intr-o incapere de cristal, incercand sa scrijelesc coordonatele lumii de afara. In scurt timp o sa ma intorc si nimeni nu ma asteapta, nimeni nu ma intreaba daca poate sa aduca ceva la piciorusele mele gingase, nimeni nu ma pisiceste, nimeni nu ma iubeste...

Pe deal, regasesc ritmul si siguranta urcusurilor din copilarie. Culeg banuti si clopotei, ma simt putin intimidata de padure cu soaptele ei nelamurite.

Te-as scufunda in iarba, ti-as topi obrajii cu mainile mele fierbinti, te-as risipi in violet si te-as cauta in fiecare sclipire de stele... As vrea sa merg pe drumul acesta fara sa ma mai intorc, doar sa merg la nesfarsit. Mi-ai cere sa fiu a ta in fiecare zi cu un inel dintr-un fir de iarba... fara sa ma gandesc, ma aplec si imi impletesc de un deget cateva fire... singura ma amagesc, singura imi leg gandurile de vise fara sa stiu daca are sens.

Ma intorc. Regasesc aceleasi tipare, schimbarea e doar o parere data de o agitatie fara rost. Ma intreb cat o sa mai traiesc...

[Shaki]

N-o sa fac asta shi azi... imi spun. E dimineata. O dimineata stralucitoare, si o ora la care ar trebui sa fiu cufundata in vise. Visele care se plimba prin fata ochilor cu putin timp inainte a te trezi, vise dulci. Azi n-o sa te astept.

Nu exista vise dulci si dimineti prelungite in lenevie calda. Ma trezesc, si incep sa ma mint incetul cu incetul. Imi spun ca o sa plec azi. Imi spun ca nu stau decat ca sa scriu un raport pentru maine. Inevitabil, sunt prinsa de preocuparile pe care mi le-am facut, pe care le iubesc, care imi fac placere... intr-un cuvant, lucurile acelea despre care spuneai ieri ca nu sunt importante. Trimit muzica. Ma gandesc la muzica asta cu o nesfarsita tristete... daca ar fi sa ma gandesc, la cine m-ar duce gandurile? In cate bucatele s-a sfaramat sensibilitatea mea, si in cate locuri, in care poate nu vroiam sa ajunga, au poposit ele?

Un alt avant pierdut. Acum cateva zile vroiam sa scriu ca iubesc... va iubesc pe toti. Acum, scriu ca te astept si azi.

[Shaki]

So much for the afterglow, my dearest...

Ah... dammit si cu afterglowul si cu tot, imi spun si ma ridic, merg nervoasa in camera ca o pantera intr-o cusca, ma asez, ma ridic brusc din nou, intr-o sarabanda draceasca a starilor de nevoie de liniste alternate cu o agitatie maxima... Ar trebui sa dau un anunt... sunt singura... caut pe cineva, sa aibe parul tau, ochii tai cu luminite, temperamentul tau, ah... sa aibe vocea ta ar fi minunat, sa aiba bratele tale, sa aiba fantezia ta, sa aibe totul al tau...

Imi prind parul ud cu o clama veche - auriu stins, stilizat, filigranat, iau din cuier in graba haina de piele si fug. Alerg. Trecatorii ma privesc mirati... de ce?... n-ati mai auzit o rasuflare intretaiata, o inima care bate mai alert decat ritmul muzicii mele... Alerg. Alerg peste balti, peste noroi, peste copaci, peste cioburi si peste colturi de stele... am o intalnire cu destinul peste nici cinci minute, in alte cinci minute o sa-l indepartez si o sa-l apropii de mii de ori. Imi smulg din par clama si-l las liber, ud, sa biciuie vantul rece si cerul mohorat.

Ma intorc seara tarziu. Cred ca am intarziat... ma impiedic de balti, noroi, copaci, cioburi si colturi de stele, lovesc din greseala cu genunchiul poseta unei pisi (de ce gandesc asa? ceva special la mine, cumva - ai sa nu ne amagim si imbatam cu apa foarte rece...), imi privesc umbra, semiprofil invelit in piele neagra, cu parul despletit, auriu, filigranat... Poate ai vreodata cinci minute libere, sa ma dezbraci de aerul asta fatal si sa ma preschimbi intr-o copila.

"Am fost si eu in situatia asta, dar am uitat. M-am lasat asa de mult sedusa de ideea de a fi de partea cealalta, incat acum ma enerveaza sa nu fie cineva sigur pe ceea ce simte. E mult mai interesant sa iubesti pe cineva de la inceput... e mai ametitor sa vezi tot felul de lucruri minunate, sa-ti legi soarta de cineva necunoscut dar pe care simti ca-l cunosti dintotdeauna si e fascinant s-o iei razna."

Iti amintesti, prietena mea mult-iubita, cum iti povesteam fragmente din ce scriam in trecut? A fost, dupa cum vezi, un prilej pentru mine sa-mi dau seama cum batatoresc aceleasi poteci, ma invart in cerc in aceleasi locuri, ador cu incapatanare aceleasi iluzii... ah, iluzia mea scumpa, cad valurile unul dupa altul, ca niste petale de trandafiri ce se scutura la sfarsit de vara, imi ating mainile si le infioara cu raceala lor, te privesc, vad cum esti in realitate si imi devine si mai scump fiecare amanunt concret...

E noapte. Ma conduci printre ruine, sa-mi arati un loc sacru de demult, si mi se pare un prilej potrivit sa-ti pun o intrebare serioasa: am ochii verzi sau albastri? "Verzi", imi raspunzi razand grav si izbucnesc sentimental si copilaresc sa marturisesc imprudent ca asta nu mi-a mai spus-o nimeni. "Sunt albastri", spune un ibis aparut din nimic la dreapta mea... cand a invatat pasarea asta sa croncane pesimist, cand pe corbii si pe vrajitoarele din cripta mea le-am dezvatat de obiceiul asta agasant acum cateva secole? Ma uit la tine cu o privire limpede si-ti spun: zeule, pot s-o omor? Ma privesti la fel, grav, cu indulgenta... tie toate ti se supun, esti zeul meu si eu, born in black. Love me in black. Amurgul are culoarea ciocolatei crude. Ma intreb daca buzele tale au gustul amurgurilor de alta data... par mai fine decat pielea mea de pe coapse... Enigmatice...

[Shaki]

Un labirint ascuns intr-o prisma de metal ce se invarte la nesfarsit... la fiecare fundatura de la capatul unui drum intortochiat se afla o imagine de-a mea, deznadajduita, pierduta in ploaie, explodand intr-un acces de veselie, ravasita, tacuta, un inger cu aripile zdrentuite... tu nu vezi decat invelisul si, uneori, raze de lumina ce proiecteaza cate o imagine, sau pe toate suprapuse. Si, fara sa ma fi explorat pana la capat... te amagesti ca ma cunosti.

In copilarie, imi doream sa fiu amazoana... acum, chiar daca arat uneori asprime, mi-as face sufletul covor fermecat pentru ca tu sa poti zbura. Cand aveam treisprezece ani, mi s-a ghicit in gluma ca intr-o viata trecuta am fost preoteasa sau prostituata. Perfect plauzibil, mi-am spus intotdeauna, oricare dintre variante si inca alte o mie. Ma pot vedea pregatind un templu pentru ritualuri, potrivind uleiuri parfumate si presarand petale grele de lotus la picioarele unei zeitati de jad rece, insa... crezi ca, in locul invocarii acesteia, nu mi-ar veni pe buze fara voie numele tau? Ma pot vedea si in camere purpurii, semiobscure, imbracata in roz-pal si cu codite mici, singura, compunandu-mi in oglinda un chip de inocenta gata sa se lase pervertita, dar crezi, dearest, ca pentru o secunda infinita, nu m-as intinde apoi agale, gandindu-ma la tine?

[Shaki]

Lasa sa devina cerul un sacrilegiu gri, sa devina aerul parfum de migdale, sa devina vrabiutele zgribulici gri, si eu... eu sa devin un oras monoton. Uneori ma simt atat de... fada. Fada ca un mic morman de parf suflat, imprastiat in vant... nu mai ramane nimic in urma lui, nici macar culoarea. Fada ca un mic morman de praf care, ca sa capete consistenta, il amesteci cu apa de ploaie si-l modelezi, il transformi, il intaresti, il fixezi...
Si doream atat de mult sa zbor, sa zbor, sa zbor...


Seara e rece. Numai pasarile zboara... pe cerul intunecat, pescarusii lumineaza fluorescent. Ma intorc acasa singura... suna stupid, nu exista acasa si eu nu sunt singura . Vantul e un voyeur sub tricoul meu larg... ii place sa priveasca. Si eu stau impasibila pe marginea unei borduri, gustandu-mi momentul de singuratate libera ca pe o inghetata la cornet pe care o mancam in verile copilariei cu pofta. Moment pe care incerc sa-l prelungesc ajunsa in camera, unde ma strecor in pat pe jumatate imbracata si cu parul incurcat.
Inca imi doresc sa zbor

[Shaki]

Inca dormitez. Prietenii mai apropiati m-au vazut dormind si mi-au spus ca arat prea insinunata in somn... sau era alt cuvant a carui esenta n-o surprind exact acum. Cuvintele...

Am mainile aruncate aiurea ca o papusa trantita intr-un ungher de camera, uitata pentru un joc inedit. Intr-o dimineata trecuta m-am trezit mangaindu-ti numele. Inaltimi ametitoare urmate de creste de valuri de iarba. Caramel rece. Puternic ca un drog. Il soptesc, consoana-vocala-consoana-vocala... Mangaie o secunda varful buzelor pentru a se arunca apoi imprudent in gol. Nici un ecou sa mi-l redea inapoi. Cuvinte...

[Shaki]

u
and me
n-o sa avem un final fericit
o sa-mi zdrobesti inima...

[Shaki]

In jurul meu, poleiala de ciocolata, dezordine, praf, cduri imprashtiate. Mi-e dor de fiecare litera pe care mi-ai putea-o adresa...

Inchid ochii de prea mult soare. Cat pot vedea, trifoi, un camp de trifoi. Cat pot vedea, inseamna foarte putin pentru ca tin ochii micsorati ca sa opresc soarele cu genele.
Sufletul meu pare salbatic. Sufletul meu se ascunde neinteles, va spune poate prea raspicat ca nu vrea sa auda clisee, ca nu-l puteti tine incatusat cu promisiuni fade, ca nu de liniste are nevoie, si in nici un caz, nu de renuntari. Sufletul meu prinde culoare de amurg trist, intr-un camp de trifoi; sufletul meu e flamand dupa povesti, dupa odihna, dupa suc de fructe prea coapte, dupa soare prea fierbinte si soapte calde.

Ce le trebuie zeilor tai neinduplecati? Ce catedrale sa incendiez, ce inocenta sa sacrific? De ce ajuti cortegiu acesta neindurator, de ce te alaturi unei dreptati legate la ochi? Un infinit de naivitate sau un gram de adevar: n-o sa putem fi despartiti.

[Shaki]

i'm better, i'm better, i'm bitter...

[Shaki]

"Nu mai ai voie sa bei cafea". Cofeina imi face rau. Tot asa si soarele prea fragil al diminetii, oamenii singuratici din statii, forfota din piete, si in momentul asta, ca nu am putut sa ma duc sa-mi caut o carte. Cum nimeni nu ma poate controla, sorb cu pofta din lichidul cald-fierbinte si tare. Sunt cofeinizata, nevrotica si provizorie. Am dus timp de trei zile o existenta de alba-ca-zapada, adormita in sicriu. Nu m-a trezit nimeni, n-am simtit decat un sarut imaterial pe buze, o silueta vag conturata aplecata deasupra mea. Desigur, mi-ai lipsit. M-am trezit singura si am inceput sa ascult tanguiri prelungi ale vocilor care-mi jeleau caderea, tanguiri de fecioare dezpletite, dezorientate, ascunse dupa stanci roase de ploi... ah, de ce n-am coborat la prima, cat inca se mai putea?
Buna dimineata, din lumea mea fragila si diafana, cu aroma tare si uitata, cu amestec de strigate si taceri. Buna dimineata, campii cu margarete, sclipiri de smarald, crengi smulse de furtuna si daruite aleilor, asteptari la semafor, raze oglindite in ape murdare. I'm better... Va rog, voi scutiti-ma de clisee...

[Shaki]

Incerc sa ma detasez de mine. Am citit mai demult descrisa experienta de a iesi din propriul tau corp. Privita din tavan, sunt doar un corp imbracat in rosu care se scutura de ras. N-o sa idealizez, spunand ca e un ras cristalin sau frumos. E rasul meu in hohote. Cine-ar banui in secunda asta ca vreun gand negru ar putea incapea in capsorul meu barbar?

Daca-mi va fi sa fiu singura, am sa traiesc intr-un cadru care sa-mi placa... n-o sa mai disper in lumea asta intunecata ale carei porti ar fi trebuit sa le inchid cu mult timp in urma...

[Shaki]

Am zis sa astept cateva zile pana sa scriu ceva fericit. Buna idee...
Life ain't a bitch. It's a wife. Si eu, ratacesc intr-un labirit negru ca smoala, cu un fir de paianjen in mana. Am ajuns intr-o camera cu mireasma de primavara si soare bland. Nici nu apuc bine sa-mi obisnuiesc ochii, ca sunt inecatzi de plans, ploua si iluzia primaverii dispare. Nu exista niciodata motive...
Oricum, cand ajung la capat o sa ma transform in praf si o sa fiu dusa de un vant aspru. Asta, sau ma preschimb intr-o statuie de piatra.

[Shaki]

Canta-mi...

Mi se albesc incheieturile inclestate pe trei genti burdusite cu hartii. Si o pacla parca se aseaza pe priviri. Langa Conservator, sunt doua matze iubitoare de sunete de vioara. Cea mica, tigrata in gri, cred ca e noua. O ucenica. Se aud sunete slabe de vioara, inabusite de zgomotul rotilor pe strada pavata cu mozaic de piatra.
In statie, simt ochii intepati de lacrimi ca de mii de cioburi de sticla. Daca inchid ochii, pleoapele lasa o caldura binefacatoare. Anticarii vorbesc despre carti.
Cand am incetat sa mai contez pentru toti, cand a devenit totul o rutina golita de semnificatie?

Imi canti la pian. Eu stau in leagan, in parc, si te ascult, imi amintesc melodia din cine stie ce vieti uitate. Ma copleseste o rusine inabusitoare. Nu pot sa-ti spun ce s-a intamplat. Sunt lasa, ipocrita si infidela (am facut asta? nu stiu ce e adevarat si ce nu... sunt ceea ce sunt, sau ce spun ceilalti ca sunt?). Leaganul porneste prea tare, si ma simt ingrozitor de ametita. Cand se opreste, imi spui ca o sa-l impingi tu. Ma mangaie atata blandete, neasteptata, calda, dar te refuz, iti spun ca am obosit. Nu merit.

Am lasat bagajul si cobor alergand scarile de marmura alba,fara sa stau sa mai astept liftul. Sunt in spirala si ma simt ametita, exact ca in leagan. N-am facut asta... de ce sunt mereu acuzata? As vrea sa practic un sport violent. Sar in fuga peste lanturile de la parcare. Merg pe jos. Nu stiu daca ma indrept in directia buna, si pe de alta parte, ceva rece din mine ma face sa-mi amintesc totul, inclusiv drumul inapoi, necrutator. Abia pot sa respir... urasc sa-mi aud respiratia.

pies, azi m-a induiosat o poezie apruape pana la (noi) lacrimi...

[Shaki]

Imi place blocul meu, imi place sa-mi simt picioarele goale in papuci. Imi place fetita vecinei de la parter, cu parul ei des, negru, cu prietenele cu care se joaca, cu mingiile lor colorate. Imi place puiul de catel care s-a aciuat pe langa scara noastra si care nu mananca sandviciurile pe care ar trebui sa le iau la servici (am verificat ). Imi place strada, strada mea acoperita de praf si cu o mie de gropi, imi place piata, agitatia, forfota, tarabele incarcate de fructe sau de flori. Imi plac dupa-amiezile de sambata, fetele care ies in oras imbracate in maieutele lor sumare, masinile care gonesc spre centru. Imi plac magazinele deschise pana tarziu, imi place ciocolata, imi plac jucariile de plus colorate care impodobesc vitrinele.

Imi placi tu. Imi plac serile linistite, imi place sa-mi vorbesti, imi place sa-ti povestesc, mult, ore in sir. Imi place sa-ti spun ce fac sau ce gandesc, imi place cand intelegi ce fac si ce gandesc fara sa-ti spun. Imi place sa te plimb in lumea mea alb-gri sau intens colorata.

[Shaki]

Ei mi-au rapit atat de multe lucruri dragi. Tu, mi-ai daruit atat de multe...

[Shaki]

Imi place sa merg cu metroul.
Pare ceva banal, cotidian, dar mie chiar imi place. Mi-era teama cand eram mica pentru ca daca priveam pe fereastra ma credeam azvarlita intr-un hau - acu m-am obisnuit cu peisajul acela de lumini si cabluri. Imi plac statiile cu dalele de piatra lipsa, imi plac metrourile mazgalite de grafitti argintiu si automatele de cafea si de coca-cola pe care nu le foloseste nimeni. Imi place sa citesc in metrou... pacat ca nu merg mai multe statii, si trebuie sa fiu atenta unde sa cobor. De exemplu, se aude anuntul acela impersonal, si cu o voce cam caraghioasa: "atentie se inchid usile... urmeaza statia... " si eu imi spun: "a, mai e timp..." si aproape cat as clipi am si ajuns si trebuie sa inchid repede cartea si sa cobor. Nu inainte de a ma uita in graba la ce pagina am ajuns... 17, bun, usor de retinut, 17 ca in varsta pe care mi-o atribuie unii... si pe urma ma lovesc de aerul acela puternic si irespirabil, care mi-a stricat buclele la ultima conferinta la care trebuia sa ma duc si eram in intarziere...

Pescarusii zboara pana la casa mea (e-adevarat, si eu nu mint, nici atunci n-am mintit si nici alta data). Saptamana trecuta, intr-o seara am numarat vreo 6. Zboara pentru ca e un lac in apropiere si vor sa-si mai dezmorteasca aripile. Nu stiu daca imi plac pescarusii sau nu. Ii mai vad dimineata, pe ei si rasaritul de soare de toamna, cand soarele e acoperit de nori si razele se preling din spatele lor ca o privire aruncata pe furis. Si este frig - eu sunt in picioarele goale, pentru ca asa dorm, si sunt semi-somnoroasa si fara chef. Dar imi place toamna, chiar daca e racoare...

"Unde au plecat pescarusii... erau atat de frumosi"
Eu una cred ca pescarusii n-ar trebui sa ramana intr-un loc anume ca sa-i vada cineva. Cine vrea sa-i vada, ar trebui sa se duca intr-un loc unde e posibil sa fie pescarusi, pentru ca nu stii niciodata sigur unde sunt. Decat daca te duci de-a dreptul pe lac... dar eu i-am vazut si pe la Romana, unde nu prea inteleg ce cautau, pentru ca nici macar nu e frumos acolo...

Nu mi-ar placea sa fiu pescarus... nu stiu, mie pasarile imi par aproape niste creaturi nepamantene. Desi imi plac. Mi-ar placea, cred, sa fiu un pui de pescarus, sa ma protejeze o pasare dintr-asta stranie, sa o astept, sa admir marea dintr-un cuib... dar, cand ma fac mare, sa fiu altceva.

Mi-esti nespus de drag, pacat doar ca sunt o fata rea... faptura de intuneric si lumina, de petale grele, parfumate, faptura de impulsuri de nestapanit si sovaieli. Mi-esti drag de ma impietreste de durere gandul ca ai putea fi vreodata trist.

[Shaki]

why am i loved only when i'm gone?...

Am atatea lucruri de facut si atatea iaduri de vizitat... cand diavolul iti picteaza in negru fiecare noapte, dezgustul e ca un fel de hobby. Sau nici macar atat. N-am ajuns inca la capatul lumilor mele intunecate, nici blazata, ca sa ma multumesc cu asemenea satisfactii marunte si imediate.


sa fiu eu insami e un tarm singuratic. uneori ma insotesc urmele pasilor tai, o aparitie nevazuta. uneori cred ca pana si ele sunt o iluzie de-a mea. o mult prea iubita iluzie...

[Shaki]

Ieri seara imi inapoiam singuratatea pe strazi invadate deja de intuneric. Ma gandeam la Orlando - tot ce spunea ea as fi facut cu usurinta, mai putin sa ma imbrac in bocart. Nu-mi dau seama inca daca acesta e un minus impardonabil. Prefer pana si sa ma machiez - uneori, o data pe luna, sau cand merg undeva cu prietenii. Are un farmec sa-ti vezi genele cum se curbeaza, cum se lasa imblanzite de periuta aceea neagra. Sau sa-ti caramelizezi pleoapele in roz-pal. Dar n-o sa vad niciodata sensul in a-ti chinui corpul in ceva teapan si incomod pe care sta lipita eticheta aia de elegant...

Dar am pierdut sirul ideilor. Cum mergeam prin infernul meu personal de flacari si bunatati, deodata vad un mesaj. L-am descifrat usor, fara sa trebuiasca sa ma intreb cat e de subliminal. "Mi-a fost dor de tine, creatura plina de neastampar", spunea. Nu cu cuvintele acestea, desigur...

Nu inteleg fizica. Nici pe aia popularizata de Hawking, oricat ar fi de trendy. Totusi in momentul acela sunt sigura ca universul s-a rotit in sens de spirala de infinituri de ori mai repede, el si gandurile mele. Pe toate coridoarele intunecate erau scrijelate cu caractere fluorescente mesaje stangace de dragoste, ca cele de pe bancile din scoala generala.

Imi plac oarecum diminetile (asta cand nu trebuie sa ma grabesc la birou). Dimineata asta ma gandeam la foarte multe lucruri deodata. Daca freziile de pe noptiera (o sa ador freziile toata viata) ar arata frumos presate. Daca trandafirii vechi, uscati, pe care ii pastrez arata bine sau sunt grotesti. o incercare nefireasca de a prelungi niste amintiri. Cati ani insemna 1001 de nopti. Caldura dulce si lenevoasa din mijlocul patului... Parul meu, e ceva care va sta vreodata frumos si cuminte sau pot sa incep sa-l urasc iremediabil.

La ce ma gandesc de azi-dimineata: in haosul asta de abstract si concret, de inutil si practic, de altruism si rasfat, e un singur lucru cert - e minunat sa impartasesc toate gandurile mele.

Sunt sigura ca in bratele tale as fi ca o floare firava de primavara in mainile unui copil.
E foarte bine sa fii sigur de ceva, din cand in cand.

[Shaki]

"Wuthering Heights e un loc foarte pustiu de cand a plecat Heathcliff", suspina Cathy si incepu sa faca pregatirile pentru un concert rock. Stia foarte bine ca Heathcluiff ar dezaproba-o, lui nu-i placeau concertele, nici muzica black metal, death metal, melodic metal, dar mai ales gothic metal. Acesta fusese unul in motivele pentru care se certasera inainte sa plece - Cathy fusese cuprinsa de o depresie puternica, si n-a fost nevoie de doctor pentru ca cei din jur sa-si dea seama ca e mai bine sa n-o mai contrazica. De altfel, ea insasi se ferea de certuri, caci simtea cum pulsul ii creste, o doare fruntea, si ochii i se intuneca - o sufoca o perdea de petale galbene, crude, si intunericul era strapuns de flash-uri verde-luminos.

In cursul zilei, aparuse Edgar, cu mii de alintari si o admiratie care in ochii lui Cathy nu avea nici o valoare. Cathy se gandi sa-l ia la concert - Edgar ar fi intsotit-o oriunde, dar ar fi avut grija sa-i strice placerea sau s-o chinuie cu insistentele.

Uff, se gandi Cathy... mi-e dor de dealuri. Cateodata visez ca sunt in casa bunicilor, dar nu pot sa urc acolo. Poate la vara iarba va fi din nou mai inalta decat mine, acolo, sus, cat sa ma impiedic de ea, dar nu stiu daca eu voi mai fi.

Cathy citise scenariul si nu avea nici o intentie sa i se conformeze. Edgar, cu firea lui banala si conventionala, o facea sa cada in cele mai adanci extreme. Il omorase pe scenarist in urma cu cateva nopti, apoi ii exorcizase cadavrul, stiut fiind ca mortii nu mor de tot. Dar sa nu stricam povestea cu detalii sangeroase...

Ajunsa acasa, Cathy schimba cateva vorbe cu fratele ei, Hindley, si-i lua o bere. Hindley nu era betiv (scenaristul o inflorea cu nerusinare, isi meritase soarta). Avea alta patima - jocul de fotbal. Inca din copilarie, Hindley ii povestea lui Cathy toate meciurile din divizia A, faza cu faza; drept raspuns, Cathy inventa jocuri in care toate jucariile aveao o soarta tragica. Cum Hindley nu parea sa priceapa cauza, Cathy ii spuse intr-o zi direct ca nu o interesa fotbalul - Hindley uita in doua zile, iar Cathy ii omori papusa preferata cu cartofi pasati indesati pe gat cu un pix, apoi vru s-o incinereze.

Dupa ce rezolva cu berea, Cathy se duse sa faca o baie inainte de plecare.
Aici, scriitorul ar trebui sa introduca un pasaj amanuntit cu descrierea ei fizica, altfel ar putea fi acuzat ca este prea pudic. Totusi, daca ar face-o, ar risca sa aiba aceeasi soarta ca a scenaristului; de aceea, ii place lui Cathy sau nu, va relata, poate lipsit de farmec sau sec, purul adevar. Cathy era o fata obisnuita, careia ii placea sa se balaceasca. Printre distractiile ei preferate se numarau: baloanele de sapun, spumantul de baie, incercarea de a sta intinsa pe spate si a-si stropi cu degetele de la picioare varful nasului, si tipetele puilor de pasare, caci uneori pasarile-si faceau cuib in curtea interioara a blocului unde locuia.

Cand iesi, Cathy isi privi dezaprobatoare vanataile de pe picioare; se lovea mereu de birou la scarbici, si rosti in gand cateva cuvinte la adresa acestuia care l-ar fi facut pe Edgar s-o acuze ca nu e ladylike, ba puate si pe Heathcliff. Dupa care observa ca si-a uitat lenjeria in camera. Tot timpul Cathy ratacea lucruri, in special cele care-i trebuiau in baie: haine, sampoane, obiecte cosmetice, perii de par si altele.

Deci, Cathy se infasura intr-un prosop, se imbraca in camera intr-o pereche de pantaloni kaki-militaresti, largi, si un tricou negru pe care scria metalnights (mai exact metalnights 1, cel cu Magica era ratacit prin dulap), si se pregati de plecare...


Intotdeauna avem alegeri de facut. Mai dificil e ca sunt o infinitate de variante, nu doar doua. Si nu cred ca suntem ceea ce alegem sa fim, ci pur si simplu ceea ce simtim ca am fost dintotdeauna, intr-un colt ascuns, dinauntru.

"I cannot live without my life. I cannot live without my soul", spuse inima lui Cathy, pentru ca in nici unul din aceste momente nu-l uitase pe Heathcliff - ochii ei, care vedeau flash-uri luminoase, concerte rock sau orasul pe inserat, erau ochii lui.