She says she'd sell her angel for a dream...

[kahlan]

No place to go

De mica shtiu ca nu mi’a placut sa vad oamenii certandu’se, mai ales tzipand. Spionam prin crapatura ushii intredeschise shi imi vedeam parintzii. Vroiam sa ma duc la ei, sa ii opresc, dar imi era frica. Shi acum ash vrea sa fac asta, dar shtiu ca ash face mai rau. Cel mai greu este cand vezi ca nu potzi face nimic, cand nu potzi opri ceva rau shi vezi cat de inevitabil puate fi.

Asha patzesc in cazul persuoanelor dragi. Nu suport sa le vad certandu’se, dar de cele mai multe ori, interventzia mea ar face situatzia mai grava. Sau puate inca imi este frica. Nu pot decat sa stau shi sa asist la ruinarea unei sperantze, nu pot decat sa ma uit cum totul mi se prabusheshte in fatza ochilor. Shi duare.

Imi pare rau...

Zilele astea, cand am crezut shi eu ca au mai trecut perioadele urate, nervii, tzipetele...azi am vazut ca m’am inshelat. Nu suport tzipetele, nu suport nimic care, pas cu pas, ar duce la viloentza. Shi duare ca din partea acestor persuane vin. Nu ma voi invatza minte niciodata.

Nu voi creshte din stadiul de a spiona prin crapatura ushii shi a plange, sau de a sta shi asculta cum tzipatzi la mine. Ma aduci in stadiul in care ash plange shi ash fugi. Chiar daca nu am faut nimic, nu itzi pot raspunde, pentru ca asha m’atzi crescut. Am ajuns sa simt ca prefac acele imbratzishari pe care le dau uneori, au ajuns sa duara cuvintele [I]“te iubescâ€Â

[kahlan]

Am intzeles ca nu contez. Degeaba ma obosesc de cele mai multe ori sa itzi explic cine sunt shi ce vreau, ca tu nu ma ascultzi, shi nu ma vei asculta niciodata. Am incercat sa schimb ceva, sa fiu cumva, numai sa fie bine. Nu pot. Nu e de mine. Asha cum nu poate o sperantza sa treaca prin naruirea ei, asha nici eu..nu pot..

M’am agatzat cum am putut de un ultim lucru, shi acest ultim lucru a fost distrus. Pe cine l’a interesat asta? Pe nimeni. Apoi, cu timpul am gasit altceva, apoi a fost shi acela distrus, shi tot asha, intr’un cerc vicios care continua sa ma darame. Am devenit imuna la durere, degeaba mai incerc sa ma mai ridic, daca pasul imediat urmator va fi o cadere.

Imi ascund lacrimile cu dermatograf negru.

[kahlan]

Zilele trecute, ceva mi’a captat in mod deosebit atentzia. Una dintre persoanele cu care vorbeam avea mainile la fel ca ale bunicei mele. Incepand cu linia incheieturilor shi terminand cu lungimea unghiilor, ele pareau. Mainile persoanei care m’a iubit shi m’a crescut pana in clasa a patra, care m’a dus in parc, m’a aparat de furiile mai rapide ale parintzilor, care m’a salvat de atatea ori, care m’a ingrijit shi iubit neconditzionat, shi care, ca orice lucru bun din viatza mea, a disparut.

_________________________________________________


Feelings have deserted me to a point of no return...

Prin fum , zgomot, muzica shi tzipete simtzeam ca sunt fericita, shi un acord schimbat de chitara m’a facut sa cred ca insemn ceva. Credeam din nou in vraji. De sus auzeam constant o voce spunandu’mi „ai grija sa nu itzi rupi ceva cazand de la o inaltzime asha de mareâ€Â

[kahlan]

Uneori ma simt abandonata, alteori copleshita, shi imi vine sa tzip shi sa fug, departe, unde nimeni nu ma va gasi niciodata, shi probabil ca voi fi nevoita sa ma intorc, daca voi mai gasi calea. De ce ma plang? Pentru ca se scurg atatea zile pe langa mine, atatea clipe pe care peste ceva timp le voi regreta. Ce voi regreta? Nu shtiu sa spun sigur, puate faptul ca am tacut, ca am stat cuminte in banca mea, continuand sa lovesc nervos in piciorul ei metalic, ashteptand sa se sune. Am in unele momente atatea ganduri, apoi le pierd pentru totdeauna...

De ce ash avea sa ma vait? De colega mea de banca, imbracata in roz, cu manifestari pe care eu cel putzin le consider ciudate? De orele interminabile de matematica, la care nici macar nu ma mai obosesc sa scriu? De caldura care imi apasa tamplele inca de azinuapte? De visele alea pe care am facut bine ca le’am uitat? Poate ca nu, dar de cele mai multe ori, cel mai neashteptat lucru poate fi picatura care mi’a umplut paharul, pahar pe care shi’au lasat amprentele atatea persoane, atatea evenimente, pe care mi’am lasat eu urme pe care nu mi le va gasi nimeni, niciodata. Daca ii dau drumu de la o inaltzime la care ajung uneori printr’o simpla privire, l’ash sparge. S’ar imprashtia tot, s’ar amesteca cu cioburile, dar nimic nu va mai fi la fel.

Imi leg la spate parul ud de la apa cishmelei, ma ashez pe gard shi privesc copacul care imi ofera un pic de umbra. Caldura m’a doborat. Zumzetul este acoperit de tzipete, tzipetele contrastante cu gandurile de relativa nebunie ce trec momentan pe langa mine. Totul este oprit de soneria iritanta care imi indrepta pashii spre locul meu cu parfum de adolescentza rascolita, de inconshtientza puerila shi visare permanenta, shi anume ultima banca, mazgalita de ganduri nespuseshi neintzelse.

-Cand eshti sportsport, cand eshti fuarte eleganta. Nici nu shtiu la ce sa ma mai ashtept de la tine.

Nici eu nu shtiu la ce sa ma mai ashtept de la mine.

[kahlan]

[I]„Nu, nu o sa fumez niciodata, nu imi convine ideea, shi mi se pare o prostieâ€Â

[kahlan]

Timpul scurs incontinuu.. Inca un an a trecut, parca tzinand apasat butonul fast-forward. Nici eu nu mi’am dat seama cum a trecut dar m’am schimbat atat de mult...pare simplu la prima vedere, sa ma redescopar pe mine, cea de anu trecut, duar dand la o parte ceea ce s’a intamplat, dar nu este, simt asta. Dar nu shtiu de ce.

Am invatzat ca ceea ce tzi’ai dori nu este ceea ce itzi trebuie cu adevarat. Mi’am pus o dorintza, s’a indeplinit la un moment dat, am trait indeplinirea dorintzei apoi am asistat, incet-incet, la ruinarea sperantzelor shi la suferintza indurata, cu gandul ca „mi se pareâ€Â

[kahlan]

Loving me is becoming a sin...

Pana shi visele au devenit zbruncinate. Ar trebui sa imi fie frica? Ma ashteapta ceva rau?

Eram un inger, iubeam alt inger. Langa el, nimic nu mai conta, in mainile lui nu eram duar un inger, eram mai mult.. Nu’mi aduc aminte cum l’am pierdut, sau daca a disparut. Am invatzat, cu greu, sa zbor singura, departe, spre alte locuri. Am strabatut labirinturi de foc, fantani de tunete shi muntzi de ceatza. Simtzeam cum am pierdut totul, pana shi ultimele puteri, dar am continuat sa zbor. Am continuat sa’mi caut ingerul pierdut, ingerul meu cu maini calde.
Ajungand intr’un loc luminat, senin, asemenator cu raiul vad altzi doi ingeri, tzinandu’se de mana. Ii despart, luandu’l pe el cu mine. Tzinandu’i mainile in ale mele, imi dau seama ca sunt reci...nu ma iubeshte...nu...nu. Varfurile aripilor mele incep sa se ascutzeasca shi, fara sa imi dau seama, il ucid. Simt, vad cum aripile mi se innegresc, cum ma transform. De ce am facut asta?

I wish I had an angel tonight..

[kahlan]

Din mormanul de hartii din dulap iau cateva reviste mai vechi, in genul Cosmopolitan, prafuite, uitate de vreme, nici nu shtiu ce cauta pe acolo. Ma ashez plictisita pe covor shi incep sa rasfoiesc una din ele, oprindu'ma asupra unei poze. De la lungimea firului de par pana la nunatza glossului, totul este perfect la ea, totul care la mine are o imagine uzata, la care ai atatea de reparat.. Dau pagina, la fel, in imagine, tot ceea ce pentru mine este imposibil de atins.. Potzi sa ma priveshti, asha cum sunt? Eu nu. Potzi sa ma iubeshti, chiar daca nu voi fi niciodata asha? Eu nu shtiu ce sa mai cred...

(...)

Arunc bucatzile ramase din revista, in acelashi timp cu imaginile desenate in mintea mea, in culori fade shi prafuite. Sunetul apocaliptic al viorilor mi seapropie din ce in ce mai mult de urechi, acoperind vajaitul shi facandu'ma sa uit de durerea infernala de cap ce pare sa fi pus stapanire pe mine, din nou. Nu, vreau sa treaca, te rog, fa'o sa treaca..

Ma trezesc, pe jumatate amortzita, intinsa pe bancheta din spate a mashinii, cu una din ushi deshise. Ridicandu'ma in capul oaselor, aud o melodie, cantand mecanic shi aproape fad "Untill everything burns, and everyone screams, burning their lies, burning my dreams.." Mai am vreo shansa? Mi'e frig..

Ies, descultza, din mashina, pe iarba, pe iarba rece, plina de roua. Alerg cat pot de repede, sar cat pot de tare, zbor cat pot de sus. Nici nu imi mai simt talpile atingand firele verzi shi cruzi, care aproape ma taie, nici nu imi mai aud inima batand. Rad ca un copil. Shi in momentele astea, totul pare perfect. Fara comparatzie, fara oglinda care sa ma judece, fara carte care sa imi arate cate nu cunosc.. dar lipseshte ceva, o absentza care doare, shi ismt un gol adanc in suflet, iar zborul meu se transforma intr'o prabushire.
Deschid ochii, de data asta sunt pe scaunul din fatza al mashinii, cu usha intredeschisa shi un picior afara. Ploua. Apa imi infioara pielea pe care o poate atinge, pielea pe care o las in dezmierdarea durerii reci, ude shi transparente care cade asupra mea. Se lasa noaptea, cu un intuneric dulce, dar care in acelashi timp imi aminteshte de ciocolata amaruie.. Noaptea, atat de neagra shi atat de imbietoare. Nu ash putea sa ma pierd in noapte, sa ma pierd cu totul? Sa nu mai fiu eu, sa nu mai fii tu, sa nu mai fie nimic? N'ash putea sa nu mai simt raceala picaturilor de ploaie, strictetzea adierilor de vant, apasarea durerii de cap shi caldura in obraji, adusa de lacrimi? Oare ma va salva noaptea, dandu'mi aripi negre, ochi de sticla shi suflet nemuritor?

Un fulger mi se reflecta in privire, melodia este brusc intrerupta de un tunet, apoi de un strigat. Imi aud numele shi ii fac cu mana. Chemarea noptzii a fost invinsa. Cel putzin, pentru moment.

[kahlan]

-Leagana'ma tati, leagana'ma pana sus, sa ajung la nori...


_____________________________________


In intunericul lugubru dainuie linishtea. Cautand o cale de ieshire ma impiedic shi cad. Deodata incepe sa se raspandeasca o lumina roshiatica, pala, ca de lumanare, shi aburi inghetzatzi se ridica de jur-imprejur.
Aud un chicot subtzire shi intorc privirea. In spatele meu, imbracata intr'o rochie din satin vishiniu, sta o papusha din portzelan. Are fatza alba, fara nici un cusur, parul lung, buzele subtziri, vopsite cu roshu, shi ochi reci, cu sticliri de metal. Nu se mishca, nu clipeshte, nu respira, insa pare sa ma studieze din cap pana in picioare cu o privire critica shi ushor dezaprobatoare.Parca ar schitza shi un zambet de dispretz. Atat de pretzioasa shi atata ura in suflet..

In spatele ei vad un lampadar inalt cu abaju vishiniu, ca rochia ei. Sub lampadar era un fotoliu, tot din satin, pe care erau uitate o carte shi un pulover vechi. Ma indrept spre fotoliu shi imbrac puloverul, care ma intzeapa ushor, dar ma resemnez, el fiind singurul lucru care ma mai putea apara de la frig.
Aud un foshnet de rochie shi ma intorc subit. La catziva pashi de mine papusha ma studiaza in continuare, cu aceeashi privire cruda, privire care ar ucide inima unui copil.
Ma ashez pe fotoliu, strangandu'mi piciuarele in bratze, incercand sa scap de raceala din jurul meu. Iau cartea shi incerc sa o deschid, dar pare lipita.

Un chicot...din nou.. Imi opresc privirea asupra papushii. Am prins'o clipind, iar ea ishi da seama de asta, shi nu se mai fereshte de mine, apropiindu'secu mishcari intrerupte, mecanice, parca lipsite de viatza. Un parfum dulceag shi sec umple aerul.

O intreb ceva dar nu imi raspunde, dupa cateva momente, clipeshte din nou, spoi imi spune pe un glas parca venit din alta lume: “Aceea este cartea noastraâ€Â

[kahlan]

“Alba stapana a noptzii, fi'mi calauza din nori, arata'mi drumul, l'am pierdut de prea multe ori...“


Cred ca exista momente in viatza pentru care potzi spune ca ai suferit dezamagiri, noptzi nedormite shi zile de coshmar.

Ma uit pe geamul mashinii, apoi in oglinda laterala. La intersectzii stau cu emotzii, ca intotdeauna. Privesc cum las in urma, cladiri, copaci, nori..shi nu numai. Simt un gol imens in suflet, iar in golul acela parca imi aud inima batand. Da, asha se intampla uneori, chiar daca duare..


Dupa indelungi ashteptari pe pietrele reci din fatza cladirii, au venit. Inauntru, fum, cald, irespirabil, cu sunetul infiorator al unei piese ce parea scoasa dintr'un film de groaza.[I] “Au, capul meu.....â€Â

[kahlan]

I don't need another half to make me whole.

Un prim pas in schimbarea pe care o vreau. O prima pajina din gandurile unei noi k@tzy. O prima saritura, prima incercare de zbor, cu aripile semi-vindecate.

[kahlan]

Nu pot decat sa privesc shi sa zambesc un pic ironic. La urma urmei, eu am incercat sa fac totul sa fie mai bine, dar nu shtiam ca, de fapt, mai sunt nishte probleme, care au fost tzinute ascunse de mine, pe motiv ca eram “prea micaâ€Â

[kahlan]

Ashtept plictisita shi pe jumatate adormita pe banca din peron. Lumea este agitata, cateva persoane alearga in ultimu moment dupa tren iar eu mai iau o gura de cafea shi privesc in jur. Nu am dormit bine azi noapte shi simt asta. Imi tzin ghiozdanul manzgalit shi arhiplin in bratze shi orice gand imi este shters de uruitul trenurilor.
Stand in picioare, ma priveshte cu acea ushoara sclipire in ochi, sclipire pe care mi’o amintesc de acum mult timp shi pe care o credeam pierduta pentru totdeauna. De fapt, chiar este. Ma saruta pe frunte, vrea sa zica ceva, dar nu mai apuca-vine trenul meu. Vrea sa’mi ia ghiozdanul dar ma incapatznez sa’l duc singura, deshi simtzeam ca o sa’mi cada umarul.
Trenul pleaca. Imi urc ghiozdanul la locul pentru bagaje shi pastrez in mana sticla pe fundul careia se mai gasea putzin cafea. In jur am numai necunoscutzi- priviri reci, nepasatuare, ducandu’ma un pic la gandul ca acoperishul trenului ar fi mai primitor. Ma rezum in a ma uita pe geam shi a adormi fara sa imi dau seama. Sunt trezita brusc de un controlor. In caut biletul in buzunar, dar il gasesc in celalalt. Dup ace pleaca ma intorc la activitatea mea de dinainte, fiind din cand in cand intrerupta de telefon. Timpul trece ba e nesimtzite, ba cu nesimtzire, catziva din jurul meu pleaca, fiind inlocuitzi cu altzii, starini, iar eu sincer nu am idee unde trebuie sa cobor de fapt.

(...)

Nu am mai fost la mare de 6 ani. Daca stau sa ma gandesc la cum era atunci, la diferentzele a ceea ce vedeam cu ochii de atunci fatza de ceea ce vad cu cei de acum..probabil ca..cine shtie. Din inghesuiala de bagaje imi scot cele necesare, apoi imi amintesc ca am de dat un telefon. In cele din urma pornesc la plaja pe jumatate dezamagita, ca atunci cand unele planuri nu itzi ies exact cum itzi doreshti.
Mare soare la ora 5 dupa amiaza nu era, asha ca prima mea oprire a fost direct in apa. Apa marii pe care n’am mai vazut’o de multa vreme, care mi’a lipsit atata...shi care nu a raspuns sarutarilor mele decat cu raceala shi un gust sarat pe care inca il simt pe buze.

Dupa ce incerc sa mai inot ma decide sa ma intorc la prosop, zgariindu’ma pe talpi de scoicile sparte in mii de bucatzele. Merg printer oameni, umbrele shi umbre uitate aiurea, shi ma ashez pe prosop, privind in departarea marii.. in departare nu vad nimic... ma uit spre cer..la fel.

Ma intorc pe intuneric, cand oamenii deja au disparut, numai urmele de picioare de pe nisip fiind marturii ca a mai trecut cienva pe acolo. Luminata doar de luna shi de stele, marea parca e altfel fatza de cum mi’ash fi imaginat’o vreodata. Ce’I drept, asta ie prima data cand vin noaptea pe plaja, prima data cand umblu cu picioarele goale prin apa urmand ca apoi sa intru cu totu, imbracata. Valurile par pashnice, shi parca gustul apei e un pic mai dulce. Sau poate m’am obishnuit eu cu el.
Acum pot sa cant cat de tare vreau, nu ma va auzi nimeni, le pot shopti valurilor tot ceea ce gandesc, tot ceea ce’mi doresc, iar ele vor pastra secretul pe veci, sar vor shi sa le spuna, in felul lor, persoanei potrivite. Pot scrie pe nisip cuvinte inexistente prin care spun tot, iar marea le va ascunde sub nisip. Pot sa ma zgarii pe talpi din cauza scocilor, fara sa imi pese shi pot striga cuvinte, nume, cu legaturi pe care numai eu le cunosc.
Sunetul valurilor se impleteshte cu gandurile shi cate un pescarush imi aminteshte ca, de fapt, nu visez.

(...)

Deschid ochii shi constat ca nu mai este aceeashi inghesuiala din cauza careia azi nuapte nu am putut sa dorm, iar foshnetul saltelei a disparut. Imi ridic parul de pe fatza shi incep sa ma imbrac. Hainele inca nu s’au uscat de azi-noapte, dar sunt prea amortzita ca sa ma deranjeze.
Cerul senin lasa soarele sa apara incet-incet. Ii spun buna dimineatza marii, las papucii langa prosop shi ii raspund invitatziei de a ma juca cu valurile inainte de a aparea ceilaltzi pentru a narui vraja. Pe o stanca a digului priveshte grav un pescarush, pentru ca mai apoi sa zboare pana la linia apei pentru a’shi captura prada shi a disparea apoi in zare. Apa imi incununeaza genele cu picaturi mici, tuburi iar nisipul imi aluneca de sub piciuare, valurile inganand un descantec ushor.
Cand reushesc sa ma dezmeticesc mai bine imi dau seama ca deja s’a aglomerat shi ma intorc la prosop, unde ma fura somnul.
Dupa dushul care a dat jos tot nisipul din parul meu ma duc in ceea ce ei numesc “plimbareâ€Â

[kahlan]

She has the silence deep in her breasts embraced
She wears a perfume of a truly vicious taste.
She has the wisdom in her empathic eyes.
She knows the truth to all unspoken lies.
She says she'd sell her angel for a dream
She says that she is not who she might seem
She says that she has lost her self-esteem
She says that she will not give up her dream
She offers traitors her lap to feel like home.
She masteres violence as if she fears noone.
She makes your anger turn into quiet tears.
She makes you laugh about intimate fears.
She hears the voices that tell me what to do.
She look into our eyes, but only smiles at you.
She knows the warmth she feels is not for long.
She stopped to speak that's why I end this song.
"It's kind of funny, you know...
'cause I'm not really here for your psycho games
Little demons make your eyes turn silver, you freak!
Your lips are turning blue
No, this is really not my kind of stimulation
No, this is not a proper treatment
Life? You can have it if you want!
It doesn't mean anything to me, anyway, you freak!"


Seara se lasa, racoroasa, iar cerul parca mi'a cazut pe umeri, mult prea greu pentru ca eu sa'l pot duce. Simt o greutate de plumb, atat in picioare, cat shi pe pleoape, incercand sa strabat cu privirea dincolo de ceatza ashternuta peste parc, o imagine ce imi aminteshte de filmele alb-negru, cu cimitire shi spirite ratacite.

I've never felt so hollow..

Deasupra copacilor pasari agitate croncane un cantec sinistru, zburand de jur-imprejur iar privirea mea cauta un refugiu. Totul schimbat, gri shi udat de ploaie. Ploaie rece, care shi'a scuturat catziva stropi shi pe parul meu. Vreau sa ma ascund, shi vreau o patura. Daca shi o imbratzishare ar veni cu astea, probabil ca ash fi cea mai fericita. Intunericul incepe sa acopere, incet-incet, imprejurimile, iar farurile mashinilor aduc ushor a ochi fantomatici.

Nu cred ca am urat troleele mai mult ca azi. De fapt, nu troleele, ci oamenii din ele. Da'mi un pistol shi permisul de a'l folosi shi nu ash mai raspunde de faptele mele. Degeaba imi facetzi cu mana, degeaba tzipatzi, radetzi, ma intrebatzi cum ma cheama, eu vor ramane la fel de tacuta. Din pacate, privirile nu pot ucide.

Cu un tricou pe cap intru in farmacie, pe jumatate uda, primita cu aceleashi priviri cu care m'am obishnuit. Urc apoi treptele obosite din bloc..unde ma duc?

[kahlan]

Eram un copil in cautarea unui raspuns. Ea era probabil tot ceea ce imi doream eu sa fiu: frumoasa, populara, apreciata, avand tot timpul un ultim cuvant shi increderea in sine care mie imi lipsea cu desavarshire. Dinainte s ao cunosc vedeam cum multzimi se adunau in jurul ei, admirand'o. Imi doream shi eu asta. Sau, macar sa ma bage shi pe mine in seama. Cand am cunoscut'o, mai statea la masa cu cateva persuane. Vorbeau. Eu taceam. Orice cuvant al meu le'ar fi starnit rasul. Am primit imediat eticheta de "timida".

Nu aveam acea atitudine, nu faceam parte din acel loc. Ea, da. Shi shtia sa'shi joace cartzile. Eu eram pierduta intr'o lume necunoscuta, plina de fum shi muzica gruaznica, smulsa din visele, poeziile shi jucariile mele de plush.
Shi de fiecare data ashteptam cu nerabdare sa i i raspunda la mesaje, sa ma bage in seama, shi cu cat o cunoshteam mai bine, cu atat imi doream mai mult sa fiu ca ea. Totul mi se parea perfect: cum se imbraca, cum se aranja, parfumurile pe care shi le cumpara, bijuteriile purtate, expresiile folosite. Imaginea unui vis nerealizabil.

Pana cand..nu mi'a mai raspuns.

Acum revazut'o acum putzina vreme, dupa atatzia ani. Am salutat'o, imi era indiferenta. Acum, s'a ofilit.

[kahlan]

[I]“I don’t really care too muchâ€Â

[kahlan]

Incepuse sa’mi placa ploaia. O exceptzie sigura este cand trebe s’o support in drum spre shcoala. Fara timp sa ma schimb adecvat vremii, am ieshit din scara blocului shi am pornit ca o balerina prin baltoace. Nu puteam sa ma ud, nu?

Traiesc cu impresia ca oricand se puate mai rau. Ueori creca ma inshel. Singurul lucru care a reushit sa ma trezeasca in aceasta dimineatza, mai bine decat cafeaua sau ceasu carea cazut in ea, a fost dushul pe care l’am primit pe partea stanga, de sus pana jos, in timp ce asteptam sa se schimbe semaforul. De parca nu ma batuse suficient soarta pe ziooa de azi.

Imi continui drumul prin ploaie, ca o bubulina masochista ce sunt(bubulina-azi mi’am loat bluza cu buline ; masochista-ie roz). Ma simt ca un om bolnav pentru faptul ca am facut asta. Shi mai bolnava ie senzatzia cand imi dau seama in unele momente- rare, ce’i drept- ca a inceput sa’mi placa sa ma imbrac asha. Nu puteam ssa’mi scot din cap cuvintele mamei atunci cand m’a vazut de dimineatza : ‘azi ai romana, nu ?’

In fine. Am ajuns la shcuala, ca o pisi ploaua shi amarata, punand accent pe amarata. Nu’mi dau seama daca vremea de fapt ma compatimea sau avea ceva cu mine. Sau ambele. In oglinda de la baie, cat incercam sa mai diminuez sin aspectu de curca plooata, mi’am amintit de o faza de zilele trecute : in parc era o tipa imbracata cu un tricou roz pe care scria ‘kill barbie’ . Ma gandeam sa’mi fac shi eo unul, numa ca varianta mea de trico ar fi negru cu scris roz, eventual scrisu unpic mai mare.

Aaaanyway..poate chiar se puate mai rau, unora chiar le place asta.



Jkhrkf : ca sa nu uit, sa notez acest eveniment : am inceput clasa a 11’ea, o alta treapta in care nervii mei sunt pushi la incercare. La fel shi lipsa de somn.

[kahlan]

Degeaba incerc sa ma scot din starea in care singura m'am bagat. Privesc de'a lungul mesei, vad fetze noi shi vechi, iar scaunul pe care stau parca m'ar tzine cu nishte catushe. A, shi ma simt sociopata.

-Ce'ai patzit mah?
-Nimic, asha sunt eu..(asha sunt eu?)
(catre altcineva)-Asha e ea?

Conturez cu degetul marginea paharului, shi refuz sa renuntz la sacou sau sa'mi ridic privirea din ceatza. Dar nu vreau sa plec. Dintre toate doar o melodie imi este mult prea cunoscuta, dar mai degraba stau in picioare decat sa dansez. Nu pot sa'mi stapanesc cateva lacrimi. Ma vede. Sper ca doar ea m'a vazut.

[kahlan]

Inchid ochii shi ma feresc pentru cateva clipe de ploaia marunta care imi ingreuna genele deja plumbuite de somn. Ma infashor mai bine in geaca shi imi continui drumul prin frig., cu manile deja inghetzate. S’au intors trezirile cu noaptea’n cap, dupe ce a sunat al doilea ceas. Pe primul l’am aruncat acum cateva zile sub pat, shi acolo cred ca a ramas. Au revenit cafelele reci shi mult prea indulcite, facute de ai mei. O data pe saptamana totushi, am norocul ca ea sa fie calda, shi neindulcita. Au revenit uruitele metalice ale tranvaielor matinale, oamenii nervoshi, profii strsatzi, colegii stresantzi(astea doo se acopera una cu cealalta), somnul, frigul shi frustrarile de care am scaoat timp de trei luni. A revenit monotonia. A revenit nenorocitu ala de sentiment de singuratate.

Clipele petrecute sub patura, in patul meu cald, devin numarate, shi cele in care trebuie sa infrunt ceea ce incerc sa evit, infinite. Scartzaitul ushii clasei a devenit o obishnuitza, interjetziile lor au devenit un motiv in plus pentru ca eu sa'mi cumpar dopuri de urechi. Cu o voce stricta suntem amenintzatzi de conseciintzele abaterilor noastre, de noile reguli, shi toate cele. Shi nu am putut decat sa rad la replica lui tata : ‘poate asha renuntzi la cerceii aia’.

Macar daca n’ar ploua.. sau daca ar ploua numai cand sunt eu in casa. Pantalonii meu stau atarnatzi pe usha bucatariei, la uscat, pentru a nushtucata oara pe saptamana asta, shi au inceput sa mi se termine pliculetzele de ceai.

Coridoarele par din ce in ce mai stramte, vrand parca sa ma prinda intre peretzi pana imi voi termina anii de liceu. Alt lucru care m’a amuzat : pe usha clasei noastre scrie, cu pixu, XI A. Sau ar trebui sa ma intristeze ? De obicei aleg indiferentza, poate d’asta am primit din cauza colegelor atatea reproshuri de ‘raceala’. Shi am descoperit ceva, mai nou : cat ashteptam pe cineva, in fatza la Mc, la Unirii, mi’am dat seama cat urasc asta. Faptul in sine, nu doar ashteptatu, cu ala doar m’am obishnuit. Dar, mai ales, sa stau intre atatzia oameni agitatzi, grabitzi, fiecare cu problemele lor, calcandu’ma parca pe suflet. Senzatzia asta o am uneoi shi in clasa, dar nu la fel de puternica. Shi ajung acasa, lovind cu perna de capu patului, pana cand fulgii umplu aerul, ca shi cum un inger shi’ar fi scuturat aripile deasupra mea.

You in the dark, you in the pain, you on the run..Living a hell, living a ghost, living your end..

[kahlan]

Sunt prinsa intr'un lantz, intr'un cerc, o monotonie din care nu am cum sa ies. Acelashi film se repeta zilnic, iar zilele trec, lunile trec, anii trec. Nu mai intzeeg nimic din zi, nimic din noapte. Ce'mi ramane din toate astea?


Am renuntzat de mult la incercarile mele, din ce in ce mai disperate, de a te intzelege. Mi'e dor de zilele in care nu era asha.

[kahlan]

Am pierdut tot.

[kahlan]

Stateam la o masa intr'un bar pretentzios, in care nu m'ash fi bagat nici platita. Prea mult bun simtz aici te aduce uneori: fatza in fatza cu o persuana ca cea de acum, la o masa mica, stramta-despre care mai bine nu intrebi ce a mai fost pe ea-intr'un local plin de fum shi galagie-adica muzica din care nu intzeleg nimic-. Aprinzandu'shi inca o tzigara, se uita la mine ridicandu'shi o spranceana shi incercand sa zambeasca ironic.

-Shi, reiau, am ascultat shi eu rock, ca tine. O sa itzi treaca odata cu varsta.
-Te insheli.
-Nu ma inshel niciodata.
-Permite'mi sa te contrazic.
-Uite d'asta nu se poate intre noi, ne contrazicem prea mult (rade)
- Poate shi asta, dar in primul rand ar trebui sa te suport shi sa fiu pe gustul tau. Adica sa nu am personalitate.
- De cand eshti asha acida?
- Din momentul in care ai depashit limita.

Shi aici mi'ai bagat pijiuarele in bunul simtz, am lasat banii pentru consumatzie pe masa shi am plecat. Afara frig shi intuneric, dar o vad in statzie, ashteptand aceeashi mashina ca shi mine. Nu am mai vazut'o de atata vreme, shi pare atat de schimbata. Totul pare atat de schimbat. O strig, se uita la mine, apoi in alta parte. Nu apuc sa traversez ca vine mashina. Pana sa o strig a doua oara, s'a urcat in mashina, fara sa se uite inapoi.

Shi asha am ramas singura in noapte shi in frig.

[kahlan]

Urmaresc aburii cum se ridica din ceaiul de langa mine. Imi trec mana deasupra fruntzii shi imi dau seama ca am febra. Deshi tremut de frig, deschid geamul shi privesc afara.

Niciodata nu a fosta asha. Cel putzin, nu pentru mine. De cand ma shtiu, nu am avut sentimentul asta ciudat de singuratate, pentru ca faceam ce faceam shi imi gaseam un adapost in cineva. O a doua persoana care sa shtie tot, sa intzeleaga tot, sa ma sfatuiasca atunci cand aveam nevoie, shi sa ma apare de tot, inclusiv de mine. Ochii care sa'mi dea raspunsul de fiecare data cand ma uit in ei..shi sa nu plece niciodata, despartzirile sunt cele mai dureroase. M'au indepartat.. fie prin violentza, cuvinte exagerate, conceptzii materne duse la extrem, nepasare, neintzelegere, instrainare..inlocuire.
Acum simt ca totul s'a evaporat, shi am senzatzia aceea de "abandonat in intuneric". Deshi primul pas a fost cel mai dificil, inca mai am tendintza sa caut acea privire care sa ma indrume. Ochii din oglinda ma privesc cu aceeashi nesigurantza, dar macar este o nesigurantza majoritar cunoscuta mie. Macar n'o sa ma parases eu insami.
Am lasat deoparte toate jocurile, cuvintele dragi, pozele in care am colorat dragostea cu carioci shi note muzicale. Am facut din ele un semn de carte pe care l'am lasat in ultimele pagini ale jurnalului.

Imi inchei geaca, imi pun manushile, arunc o ultima privire in jur shi apoi plec.

[kahlan]

Toamna aduce atatea amintiri...

Miroase a iarna. De mult nu mi’am mai spus asta, poate pentru ca de mult nu am mai simtzit’o, cel putzin nu pana in maduva oaselor shi in cele mai ascunse ganduri.

Citindu’i randurile, m’am decis sa ii dau intalnire, undeva in trecut. Ashteptand in statzia tramvaiului, am revazut, sub alte forme, chipuri atat de cunoscute. Langa mine, ashezata aproape, dar fiind parca din alt film, statea o fata, imbracata elegant, cu par lung, castaniu, cu o privire, care, prima data, imi parea taios de rece. A rasfoit plictisita o carte cu partituri de pian, apoi shi’a scos din geanta o oglinda mica, shtergandu’shi de sub gene, rimelul cazut. Ridicandu’shi ochii, nu am putut sa nu observ, ceea ce era, de fapt, o privire materna shi calda. Atentzia imi este apoi captata de o fetitza mica, cu ochi verzi, imbracata intr’o rochie alba. Alerga pe strada, zglobie, fara a avea insa grija mashinilor. Am vrut sa o strig, insa ajunsese prea departe. Intorcandu’mi privirea catre fata de langa mine, constat ca a disparut shi ea.

Frunzele copacilor continua sa cada iar eu parca am ramas intr’un trecut incert, bantuit de melancolie.

In locul fetei se asheaza un tanar, avand in mana multe hartii, cu diferite notitze, shi multe, multe, shtersaturi. Tragand cu ochiul la ele am observat cateva idei care mi s’au parut interesante, deshi in momentul de fatza nu imi pot amintit exact una. Tot ce shtiu este ca se afla, in contrast, ceea ce shtia, cu ceea ce afla mai nou. Dar, din cate se vedea, nu era multzumit, cautand tot timpul un raspuns la altceva. Intrebadu’ma cat e ceasul, ochii obositzi imi spun ca multe din ideile scrise au fost probabil concepute in timpul noptzii, cat ceilaltzi dormeau. Ceasul meu statuse. Ii spun asta, imi zambeshte, imi multzumeshte oricum, shi pleaca. Pe alta banca statea , cu un zambet ushor superior, un pictor. Urmarea tot ceea ce era in jurul lui, shi desena, imaginea fiind modificata de perspectiva sa, poate chiar schimbata cu totul. Nu termina insa nici o imagine, de fiecare data schimbandu’shi ideile inainte de a finisa desenul.

Dintr’un tramvai coboara o fata blonda, cu ochi azurii, shi, dupa cate am avut sa aflu mai incolo, voce calda. Imi vede cartea din mana, eu ii vad versurile scrise pe coperta unei agende, shi, din vorba in vorba, ajung la ideea ca poate voi fi candva ca ea. Avea in mana un termos mic de cafea, shi, la gat, o esharfa colorata, prinsa cu o brosha-gargaritza. Printre altele, aflu ca s’a operat de apendicita la acelashi spital ca shi mine. Inaintea mea. Poate ca daca timpul ar fi stat altfel, am fi stat chiar in aceeashi camera. Uitandu’se la ceas, imi spune ca trebuie sa plece, intarziind la o piesa de teatru. Cand sa ma gandesc sa o intreb cat este ceasul, deja disparuse.

La ideea ca persoana cu care mi’am dat intalnire nu va mai veni, ma suceam pe banca, oftand. Mai mult din cauza faptului ca nu mai aveam rabdare. Statzioneaza alt tramvai, iar privirea mi se intersecteaza cu cea a unei fete micutza de statura,cu o expresie vesela shi jucausha, avand in ochii ei caprui, impletite, visarea, copilaria shi maturitatea, poate chiar shi un strop de tristetze, dar incert. Ceva imi spune ca ar fi profesoara, sau, cel putzin, educatoare.

Decisa ca persoana nu va mai sosi, ma ridic shi vreau sa plec, dar ma lovesc de un baiat, cam de aceeashi inaltzime cu mine, caruia, la impact, ii scapa hartiile pe jos. Ma aplec sa il ajut sa le stranga, vazand notizele in limba franceza. Ii spun, pe un ton amuzat ‘da’ tu nu te uitzi pe unde mergi ?’ Imi zambeshte timid shi pleaca, lasand in urma sa un ushor miros de tutun. Imi spun, in gand ‘dar, la urma urmei, e la fel de aerian ca shi mine’. Plecarea imi este anulata pe moment, auzind un cantec seren de chitara, urmat de o voce cristalina. Un baiat shi o fata, el, cantand la chitara, ushor distrat, lasandu’shi parul blond, liber, shi ea, accopaniindu’l, dandu’shi deoparte shuvitzele negre de pe fatza. Nu am putut sa nu ma opresc sa ascult macar putzin din melodie, care, dupa versuri, parea sa fie o poveste.

Intre timp, se insereaza, shi soseshte shi persoana in cauza. Avand ochii ascunshi de ochelari mari, cu o statura care parea a fi de doctor, imi raspunde la spranceana pe care am ridicat’o, in semn de ‘ai cam intarziat, nu crezi ?’ :

- Nu, n’am intarziat, ai fost tu, in alt timp..
- Bine Mircea, bine.. acuma explica’mi..

Shi pornim pe aleea dinspre Mantuleasa, el urmand sa’mi raspunda la intrebarile pe care mi le’am facut de’a lungul timpului, raspunsuri pe care shi le va nota in cartzile sale, printre alte raspunsuri, deja citite de mine.

[kahlan]

Ti’am povestit ca zilele trecute mi’am schimbat drumul obishnuit de intuarcere de la liceu? Da, dupa ce am coborat din tramvai, shtii, la intersectzia aia care nu’mi place deloc, am ocolit, pe alta strada. Am trecut pe la cofetaria de langa fosta mea shcuala, acolo unde e cald shi bine, chiar daca afara sunt mai putzin de -15 grade. Cu ocazia asta mi’am cumparat un pateu, de care imi loam in pauzele din clasa a opta, atunci cand timpul imi permitea. Le fac la fel de bune ca atunci, shi pot sa ma las cuprinsa de nostalgia acelor vremuri.

Continunandu’mi drumul, trec pe langa generala mea. Acum au vopsit’o albastra shi arata ca un spital. Din cate am intzeles, nici profii care predau la mine la clasa nu mai sunt acum. Fie s’au pensionat, spre fericirea generatziilor viituare, fie s’au mutat la alte shcuoli. Cate amintiri ma leaga de locul asta, probabil ash sta zile intregi sa le povestesc. De catzi ani shtiu locul asta.. cred ca vreo 11. Cladirea asta mi’a cunoscut o parte din copilarie shi o parte din adolescentza.Shtie cat de plangacioasa eram, shtie ca in clasele mici obishnuiam sa bat baietzii, shtie motivele pentru care oftam, motivele pentru acre radeam, motivele pentru care ma ascundeam. Shtie ca, deshi vroiam sa termin generala cat mai repede, in ultima zi de shcuala am plans. Dupa cum ziceam, plangacioasa.

Aaaa, shi profesorii, ce profesori am avut ! Dar de doamna invatzatuare mi’e cel mai dor. In prima zi de shcuala, din clasa I, m’a pus sa cant, in fatza clasei. Diriginta a fost opusul ei. Probabil asta era motivu pentru care imi statea inima in loc de fiecare data cand o vedea. Nu eram prea incantata de ea, shi se shtie ca sentimentu era reciproc. Avea o gruaza de bratzari, inele, de tuate culorile, de aur, arjint, ce vrei tu, shi nu se temea sa le arate pe tuate. Ma mutase in prima banca pentru ca ma suspecta ca am copiat la muzica. Shi ea preda limba romana.
Shi la muzica, sa nu mai zic, Cand m’a scos prima data la tabla, m’a pus sa desenez un portativ. Dupa ce am terminat, se uita la mine shi imi spune ‘portativu are 5 linii nu 4, treci la loc’ . Alta profa mai deosebita a fost cea de bio..Directuarea. Doamne Sfinte, in viatza mea n’am mai loat note asha de mici la o materie la care ma chinuiam atata sa’nvatz. Notele mele erau ori 4, ori 7. Era sa iau shi 1 o data ca cica ash fi incercat sa copiez, da asta ie alta poveste. Ar mai fi de mentzionat shi profu de chimie, care ma punea sa merg la olimpiade.. shi multzi altzii.

Eh, lasam cladirea veche in spate, acuma merg pe drumul pe care mergeam cand ma intorceam de la shcuala, cu grupul de fete in care incercam sa’mi gasesc un loc, dar de fiecare data ramaneam in spate, singura. O colega pitica, blonda, shi suficient de plina de ea se asigura de asta.

Am ajuns la librarie, scopul pentru care mi’am schimbat drumul obishnuit. Doamna de acolo m’a recunoscut shi mi’a indicat cartea pe care vroiam sa o cumpar de ceva vreme. M’am scotocit de altzi bani shi am reushit sa’mi iau doo cartzi in cele din urma. Da, shi acuma sunt falita.

Nefind grabita, am mai ocolit nishte strazi shi am trecut pe la o biserica la care mergeam inainte. Soarele batea puternic in acoperish, shi strazile micutze dar curate o inconjurau, ca un labirint. Imi amintesc de zilele in care eama aducea aici, pana intr’o zi cand am adus’o pentru ultima data,impreuna cu familia. Era iarna shi urat afara, eu nu puteam intzelege tot, iar plansetele erau infundate de zgomotul claxoanelor. Shi in acel punct s’a terminat copilaria aceea adevarata. Ce a fost dupa, a fost, probabil, o incercare nereushita de prelungire, de a aduce inapoi ceea ce nu puteam.

[kahlan]

A inceput sa’mi placa frigul, prin simplul fapt ca mi se face mai mult dor de caldura. Am inceput sa ascund ganduri, prin simplul fapt ca ar putea rani. Am inceput sa shterg amintiri, prin simplul fapt ca nu va mai fi niciodata la fel.

[kahlan]

Nu pot plange in fatza prietenilor pentru ca probabil se vor ingrijora. Nu pot plange in fatza dushmanilor pentru ca ma vor exploata. Nu pot plange singura, pentru ca ma voi prabushi.

Nu pot decat sa afishez acceashi privire rece shi distanta in fatza tuturor, cu gandul ca poate e mai bine asha. Mi'am ascuns sufletul in spatele unei mashti de gheatza, shi probabil ca voi uita de el. Fie ca imi doresc altceva, voi pashi schematic shi calculat, voi pastra distantza, shi, cu timpul, ma voi obishnui. Pe cine pana mea incerc sa pacalesc?

Shi nimeni nu poate intzelege nici macar eu. I feel pathetic.

[kahlan]

Nu’mi place lunea. Nu’mi place pentru ca deshi intru cu o ora mai tarziu, sunt obosita shi imi amintesc cum, cu o dimineatza inainte, la ora asta, dormeam. Nu’mi place pentru ca pana shi mashinile sunt adormite, shi ajung la shcuala cu juma de ora mai tarziu decat trebuia in mod normal. Nu imi place cand se strang totzi in jurul unei banci shi incep sa barfeasca tot ce s’a intamplat zilele trecute, reluand povestea de fiecare data cand aparea altcineva langa ei. Nu’mi place ca’s multe persuane stresate, inca dela inceputul saptamanii, shi de asemenea ceatza inecacioasa, care parca nu mai vrea sa se ridice.

(...)

Mi’am dat seama, ca, in unele contexte, se poate intampla ca numai anumite trasaturi, anumite gesturi, anumite ritmuri, pot crea o imagine placuta, dar probabil, numai atata timp cat te limitezi la ceea ce itzi este dat, fara sa treci de prima parte. Asha se intampla sa te potzi indragosti de un ras, de un dans, de o idee. Ceva itzi poate ridica privirile pentru cateva clipe, dar atat.
Am incercat sa ating atatea varfuri, fara sa vreau sama limitez la ceva anume, shi fara sa’mi construiesc o baza sigura. Am incercat sa salvez amintiri placute, shi am eshuat cand am ajuns la readucerea la viatza, apoi au ramas imagini shterse.Shi mi’am dat seama ca am ramas indiferenta la o gruaza de chestii, dar nu shtiu daca vremea de afara m’a facut sa fiu asha, sau eu.

In lumina artificiala am vazut cum unele ganduri au inceput sa o ia razna. D’asta nu’mi place nici sa merg prea mult singura.


Compassion is not a part of your vocabulary, forgiveness, not of mine.

[kahlan]

She says she’d sell her angel for a dream


Ep. 1. Je te rends ton amour

Ashteptand metroul in aceeashi statzie rece, Luiza ishi incheia mai bine paltonul strangand apoi in bratze, cat putea de tare, o punga careia i se rupsese manerul. E decembrie, aproape de sarbatori. Pentru ea, nimic deosebit. Zilele i se par aceleashi, fara sa mai aibe vro schimbare. De data aceasta insa, intarziase. Nu shtia cu cat, pentru ca ceasul i’a stat. Uitandu’se de jur imprejur Luiza a zarit o figura cunoscuta, shi ramasese cu privirea fixata in acea directzie, gandindu’se cine ar putea fi. Amintindu’shi, se uita brusc in alta parte. Prea tarziu, a vazut’o. Shi mai rau, vine incoace. Ideea de a o lua brusc la fuga sau a impinge persoana respectiva in fatza shinelor se tranforma, la apropierea acesteia, in doo cuvinte pe un ton cat se putea de rece :

-Buna, Victor.
-Nu sunt Victor (Rade) sunt fratele lui, Marius
-(Se uita mirata-‘Cat pot sa semene’)
-Ne’am cunoscut acum catziva ani, la teatru..
-Da, imi amintesc. M’ai tzinut minte ?
-Cum itzi pot uita ochii ?
-(’Leit fratitu eshti, din pacate pentru umanitate’)
-stai ca trebuie sa vina shi el
-(‘Chiar trebuie ? Cu ce am greshit asha de rau in ultima vreme ?’)

Uitandu’se in directzia indicata, Luiza il vede pe Victor. Da, el era, shi cu o blonda-micutza-minijupata-shi-cu-nasu-pe-sus de mana. Nici ca’shi putea gasi o persoana mai potrivita. Luiza incearca sa faca acest salut shi mai rece decat primul.

-Vai, Luiza, de cand nu ne’am mai vazut, dar ce schimbata eshti !
-Unii oameni se schimba (‘Cei ca tine, nu’)
-Dar, unde mergi ?
-Acasa.
-Aaaa, in directzia aia mergem shi noi, hai sa mergem impreuna !
Se uita la Marius shi Marius la el.

Victor a fost probabil unul dintre motivele care au determina’o pe Luiza sa se schimbe. Cel putzin a fost primul pas din transformarea acelei copile credule, pentru ca, intr’o buna zi, acelei copile i-au ajuns toate fazele, glumele proaste, lipsa de modestie a lui Victor, shi shi’a bagat literalmente picioarele, propunandu’shi sa nu-l mai vada, niciodata. Deshi in acea perioada shi’ar fi dorit sa arda cadourile shi tot ce ii mai amintea de el, shi dat seama ca de fapt traieshte in lumea reala, nu a filmelor, asha ca le’a bagat pe tuate intr’un sac negru din plastic, shi sacul intr’un tomberon.Shi asta a fost. Sfarshitul poveshtii, a plansului shi a remushcarilor.

Fata care se agatza atat de disperat de el acuma ii trezea amintiri triste din trecutul ei, shi Luiza nu putea spera decat ca fetei o sa’i vina, intr’o buna zi, mintea la cap. ‘Poate ar fi fost mai bine daca nu l’ash fi cunoscut niciodata, sau daca..’ Ideile ii sunt intrerupte de glasul lui Marius :

-Uite, tre sa vina metroul.

Apoi, gandurile i se indreapta spre povestea Anei Karenina, shi sinuciderea ei, aceasta aruncandu’se in fatza unui tren.

[kahlan]

Ep II – She and her darkness


Ametzita de covorbirile insipide ale celor trei, Luiza pasheshte in metrou, inghitzand in sec. La intrebarile adresate raspundea scurt shi indiferent. Singurul lucru care o mira, shi, intr’un fel, o intriga, era asemanarea dintre cei doi. O intriga de’a dreptul faptul ca Marius insista sa o conduca acasa. In aceeashi masura, ea insista asupra presupusei ei sociopatii. Dar el shtia sa intoarca vorbele, la fel de bine ca fratele sau.

-Ah, mi’am amintit, trebuie sa ma intalnesc cu cineva !
-Da, cu cine ?

Cautand in minte nume shi personaje, situatzia este salvata, Luiza zarindu’shi o prietena.

-Cu..Mihaela ! E acolo, papa !

Din nou, daca ar fi fost lumea filmelor, shi cu totul alte circumstantze, Luiza ar fi luat’o la fuga shi ar fi sarit in bratzele Mihaelei, multzumindu-i ca exista. Dar, nu este. Cu toate acestea, amandoo shi’au dat seama de idee cand li s’au intalnit privirile, iar imbratzisharea a fost una reala, dar calda.
Dintre toate prietenele ei, Mihaela o cunoshtea cel mai bine. Se shtiau de catziva ani, iar Mihaela i’a fost, shi inca ii era, un model de urmat. Numai ca pe atunci se vedea mai puternic acest lucru. Era printre putzinele persoane pe care le respecta shi le iubea in acelashi timp, shi in care ar fi gasit un refugiu in orice moment in care peretzii de daramau in jurul ei.
Acum, cand Mihaela e la casa ei, shi are o fetitza, inevitabilul s’a intamplat shi, incet-incet, s’au mai indepartat. Dar amintirile shi sentimentele au ramas aceleashi. Ea a ramas la fel de eleganta shi calculata, in ciuda fetitzei care o alerga tot timpul. In ochii Luizei sclipea ceva ce aducea a lacrimi. Oricat shi’ar fi dorit, nu putea aduce timpul inapoi. Mihaela a observat shi, pe un ton ushor distrat, ii propune sa vina la ea, pentru un ceai. Fara sa stea pe ganduri, Luiza accepta.

Casa Mihaelei corespondea perfect cu ceea ce shi imagina Luiza. Mobila din lemn inchis la culoare, tablouri cu desene simple dar interesante shi o atmosfera calda shi placuta.

-La mine in casa nu prea e cald..
-Pai daca lashi geamurile deschise !
-Cam asha ie, dar daca le’ash inchide, ash simtzi ca ma sufoc

Bradul era frumos impodobit iar sufrageria avea o aroma de sarbatoare. Langa brad, un shemineu electric, o biblioteca masiva shi, in partea cealalta un pian shi doo fotolii. Ele stateau pe canapea shi beau ceaiul. Tacerea e intrerupta de Mihaela :

- Shii, tu tot timpul imi aminteai ca vroiam sa beau ceai.

Amandoo rad, amintindu’shi de zilele acelea, shi de cat de diferit era, intr’un fel, atunci. Luiza avea atatea planuri shi idei..
Trei clinchete anuntza ora unsprezece, iar Luiza ishi aminteshte , cu tristetze, catrebuie sa plece. Cand sa iasa pe usha, Mihaela o opreshte brusc :

-Stai, ia macar o punga intreaga, sa nu te mai cari cu aia asha.