In apararea clasicismului

[Egmont]

Un salut cu stima catre toti membrii acestui forum!

Am hotarat sa deschid acest topic pentru ca ma doare sufletul sa vad cum valorile clasicismului muzical sunt terfelite de catre un "coleg" pe un ton si cu o calitate a argumentelor care-mi aminteste de "colegii intelectuali" ai coanei Leana Ceausescu.

Se vede cu ochiul liber ca preopinentul meu (si indraznesc sa sper, al nostru, al mai multora) este lipsit de cea mai elementara instructie in istoria muzicii si probabil ca nici logica sau estetica nu-i sunt familiare. Opiniile domnei sale sunt stupefiante prin agresivitate la adresa unor compozitori a caror muzica ii este in mod evident necunoscuta sau inaccesibila. "Colegul" ilustreaza perfect tipul "nou" de meloman, caracterizat de snobism, anti-intelectualism si teribilism, "calitati" pe care le poseda cu asupra de masura. Oricat am vrea sa fim (sau, in cazul in speta, sa parem) de moderni si de up-to-date, a-l compara pe Mahler cu vali vijelie, a-l decreta pe Schoenberg superior lui Mozart sau a-i supune la executii publice pe Haydn si Brahms este totusi prea mult!

A-i demonta punct cu punct afirmatiille, remarcabile prin lipsa de bun-gust, de informare si de temei, ar fi un exercitiu agreabil, poate, dar cu siguranta prea lung. Ma limitez la doua exemple, care pot figura la loc de cinste in orice antologie universala a ridicolului: 1) Haydn sau Haendel este acelasi lucru, adica baroc curat si 2) Brahms este o clona a lui Schubert, simfoniile lor fiind intersanjabile.

Admit cu draga inima ca este dreptul inviolabil al domniei-sale sa aiba orice pareri doreste, sa-i placa sau nu un anume compozitor precum si sa-si exprime liber opiniile. Dar... daca ar frecventa mai mult si cu atentie societatea clasicilor - muzicali si nu numai - (care societate, spre deosebire de cercul restrans al snobilor modernisti, este deschisa oricui) ar invata ca exista niste valori numite echilibru, claritate, decenta si dreapta-masura, si aceasta lectie i-ar mai domoli, poate, avanturile demolatoare. E drept ca asta ar insemna din partea domniei-sale efortul estetic si intelectual de a trece dincolo de Mica Serenada sau de Marsul turc (opusuri extrem de respectabile, de altfel), facand un salt spre cvartetele de coarde ale lui Haydn, spre cvintetele de coarde mozartiene , spre sonatele pentru pian ale lui Beethoven sau spre muzica de camera a lui Brahms, in integralitatea ei. Il asigur insa ca merita acest efort si ca, daca va fi incununat de succes, ceva din stralucirea marilor maestri se va reflecta cu siguranta si in inima si mintea domniei-sale!

[bruno]

Acest thread ar fi trebuit sa se numeasca "Hai sa-l punem la zid pe Colegu'".
Am mai spus si alta data, nu-mi place zelul asta "corector". N-are nimeni clasicismul in buzunar. El iti poate spune ceva sau nu. Nu are nevoie de slugi zeloase ca sa-l apere. Au fost si altii mai in tema ca noi astia amatorii de pe forum care nu l-au suportat pe Brahms(Erich Kleiber), pe Beethoven(Samson Francois) sau pe Mahler (Celibidache, Furtwangler). Asadar putem sa avem si noi aversiunile si simpatiile noastre fara sa fim trasi de urechi si a fi trimisi la o cura de dezintoxicare "clasica".
Nu stiu de ce sunt "vexati" unii de remarcile Colegului. De cele mai multe ori le gasesc interesante, uneori savuroase, si m-au pus deseori pe ganduri. Si apoi nu stiu cati de pe forum cunosc atatea despre muzica contemporana, mai ales cea scandinava cate stie Colegu'. Gasesc ca fara aciditatea lui forumul ar fi putin mai sarac.
Dupa cele spuse sper sa nu propuna nimeni ca thread-ul sa se numeasca "In apararea lui Colegu'" sau mai rau "Procesul Colegului".

[ghionoiul]

Totul e relativ. Pentru cei mai mulţi, "starea de normalitate" in muzica clasică inseamnă Mozart, Beethoven, Brahms, Ceaikovski. Pentru aceştia Bartok, Şostakovici, Stravinski sau Nielsen sunt simple exotisme, care in cel mai bun caz merită privite ca atare, dacă nu ignorate total.
Mai sunt şi alţii, mai puţini, pentru care "normalitatea" inseamnă de la Mahler in sus, cu multe nume care sună a titulari la Rosenborg Trondheim, iar Mozart & co. pur şi simplu nu se potrivesc in peisaj.
Fiecare are bucuriile lui de la muzica pe care o preferă. Eu unul am făcut parte din prima categorie. Acum fac parte dintr-o a treia - cea a romanului imparţial şi, după părerea mea, mult mai caştigat, care se poate bucura atat de Nunta lui Figaro cat şi de Simfonia Leningradului. Cred că Egmont ar fi incantat să descopere "frumuseţile absconse" ale lui Şostakovici, după cum şi colegu ar avea şi mai multe motive de bucurie dacă ar rezona cu Mozart. Dacă structura lor nu le permite asta, ghinion, asta e, dar n-o să-i batem cu pietre pentru asta.
Important pentru oricare dintre noi e să nu ne dăm atoatecunoscători şi să nu ridiculizăm pe cel ce are alte gusturi sau - de ce nu ? - o altă cultură muzicală, pentru a nu sfarşi noi inşine ingropaţi in ridicol.

[AlexN]

Nu mi-a placut niciodata argumentatia agresiva a Colegului, dar pe de alta parte il inteleg partial: nici eu nu sunt amator de clasici, cu exceptia lui Beethoven. Pe de alta parte nici cu cei moderni nu ma prea inteleg. Raman la conditia mea umila de romantic...

Sugestiile lui Egmont nu cred ca ar avea efect: degeaba te instruiesti intr-ale muzicii, daca muzica respectiva nu-ti spune nimic. Degeaba as sta si as citi tratate despre Mozart si as asculta zeci de lucrari, tot nu mi-ar spune mare lucru. Si asta dintr-un motiv simplu: Mozart apartine unei epoci care mie nu-mi spune nimic. Mai mult, mijloacele tehnice prin care se facea muzica pe atunci nu ma multumesc. Asa ca tot la fantasmele romantice ma intorc si tot la stralucirea si furtuna orchestrala a unuia precum Mahler (ca sa bag putin in discutie si un semi-modern pe care il am in intregime la suflet)...

Prin urmare, n-am nimic cu faptul ca pe Coleg il entuziasmeaza modernistii, iar pe Egmont echilibrul clasic. Fiecare trebuie sa asculte ceea ce ii ofera satisfactie spirituala!

[colegu]

okei,domnul culturí£ muzicalí£ vrea sí£ mí£ desfiiní¾eze,pe mine,un vax albina,impreuní£ cu ºleahta de snobi moderniºti...
sí£ní£tate multí£ Ã‚Âºi bucurí£-te de muzica ce-í¾i place.ai perfectí£ dreptate!
obiectivismul clasic il inlocuiesc cu relativismul modern.
maxim de baftí£!

[colegu]

apropo de nielse,tipul a fost un admirator profund al lui brahms,ºi la fel ca la atterberg acest lucru se vede in muzica lor.dar stima asta pentru clasic,nu i-a oprit sí£ progreseze.
nielsen a adus un val de modernism in scandinavia,un modernism brahmsian(ºtiu suní£ total aiurea,da aºa e).aproape tot peisajul modern scandinav n-a renuní¾at cu una cu douí£ la romantism.tocmai asta e frumos la muzica din acea parte - evití£ dragostea exacerbatí£ pentru formí£ a la webern/ºí¶nberg etc..
referitor la stravinski,in antipatia lui pt wagner(sau probabil cí£ nu din cauza asta) a ajuns sí£ compuní£ italieneºte.ºi nu ca respighi,nono sau chiar tartini ,ci ca pucini sau verdi...ascultaí¾i pulcinela...
chiar n-am crezut cí£-i vorba de stravinski,deºi pe alocuri e stravinski pur!
da,muzica clasicí£ of fi fainí£,altfel nu compunea prokofiev prima simfonie,dar la ce temperament avea tipul nu pot spune sigur cí£ subtitlul era in semn de admiraí¾ie sau de bí£Ã‚ºcí£lie....in genul "carl nielsen,marele nostru compozitor".

maxim de baftí£

[bruno]

Ca veni vorba de Nielsen am ascultat din el doar Simfonia nr.2(intitulata daca nu ma insel Cele patru temperamente), nr.5 si o piesa simfonica, cred ca o rapsodie. Miscarea a doua(temperamentul flegmatic) din simf.nr.2 e de-a dreptul geniala desi e cea mai scurta dintre toate. Simfonia a 5-a e compusa doar din doua miscari. E o lucrare agitata, sumbra, intunecata si plina de mister. O am in versiunea lui Jascha Horenstein cu Philharmonia.
As vrea sa va mai intreb daca ati ascultat cumva Castelul lui Barba-Albastra de Bela Bartok, singura lui opera, compusa in 1918.