Doamnelor, domnilor, pasionati de furtuni romantice si fantasme orchestrale! Onorabila pasiunea voastra, dar opriti-va un pic din avant si stati sa va spun ceva: muzica de camera e mai grea, de compus si de gustat, decat opera sau simfonica. Argumente? Vezi mai jos.
A. Avand la dispozitie o orchestra de 100 de instrumente, e usor, fratele meu, sa creezi efecte extraordinare, furtuni, pasiuni si nebuni! Da' ia apuca-te sa redai aceleasi lucruri cu un pian, sau cu un trio de coarde! Asa-i ca-i greu? Si cu toate astea, s-a facut, si inca foarte bine. Un singur exemplu:Babacu' Ludwig van ne ia de mana si ne duce in mijlocul nu al unei furtuni, ci al unui uragan, un fel de Katrina pe clape, asa ca in op. 31 nr. 2, sau in op. 57. Stiu c-o sa-mi sara nenea AlexN in cap, sa ma urecheze si sa ma trimita inapoi la pianul meu amarat, dar astea sunt riscurile meseriei...
B. In orchestra, o disonanta neintentionata, o mica eroare de acord (si, slava Domnului, sunt destule, ca nici compozitorii nu sunt supraoameni, mai dorm si ei cateodata, poate cu exceptia lui Mozart) au toate sansele sa treaca neobservate de catre nespecialisti. pe cand la un cvartet, orice pas gresit sare in... urechi si gata, tot edificiul sonor se prabuseste.
Acestea fiind zise, astept parerile si , evident, criticle voastre acerbe (loviti fara mila, ca nu sunt wagnerian suparacios si accept orice
)
