Nu te duci cu spiritul nicaieri. Sintem niste animale, atata tot. Dupa ce strivesc un gandac, spiritul lui unde se duce? Sau mai aproape de om e maimutza, sa zicem, nu un gandac. Si cu aia cum ramane? Nu-mi spuneti ca si alea o sa aiba aripi sau coarne, ca ma apuca rasul. Te culci si nu te mai trezesti niciodata.
Am sa incerc sa ma dau cu parerea despre viata, un pic despre religie, despre moarte si ce ar fi dupa.
Daca as sti ce e viata, as avea toate raspunsurile. Nu o sa aflu niciodata. Nimeni nu cred ca o sa iti dea un raspuns. Poate sa vina cu o definitie, dar nu cu explicatii si argumentari vizavi de rostul vietii.
Eu ma zbat sa imi fie mie bine, dar fara sa fac rau la altul. Ma zbat sa imi fac o casa, o familie. Dupa moartea mea o sa ramana ceva de care o sa bucure copii mei. Asta e rostul vietii pe pamant. Mi-am propus sa traiesc fericit. Nu cred ca daca gandesc asa o sa am de suferit dupa moarte, daca o sa existe ceva dupa moarte. Sint impotriva indoctrinarii de orice fel. Religia asta e: indotrinare. Daca intentiile mele sint bune, adica sa fac un loc bun pt copii mei in viitor si sa traiesc fericit, fara sa deranjez pe nimeni, ajung in Iad ca nu cred in Dumnezeu? Nu am nevoie sa ma duc "dincolo". Pai ce sa fac in Rai sau in Iad? Acolo pt ce ma zbat? Am o vorba care se potriveste de minune: M-as plictisi de moarte
logic
Legat de existenta sufletului. Am dezbatut problema asta cu niste prieteni. Unul dintre ei ma intreba: ba, daca nu exista suflet, atunci cum iti explici ca functioneaza creierul, daca nu exista nimic care sa-l guverneze? Nu cred ca putem explica cum functioneaza creierul. E un instinct, la fel cum e si la amaratele alea de furnici care stiu ce au de facut, fara sa aiba creier. Oricum nu gasesc o solutie raspunsul care imi spune ca "e de la Dumnezeu". Parca mi-ar spune sa imi inchid gura. Sa nu comentez. Ca asa este si nici sa nu indraznesc sa gandesc altfel. Nici nu vreau sa stiu raspunsul. Nu ma intereseaza. Acuma ce sa fac? Sa ma intreb de unde Pamantul? De unde Universul? Da, stiu... de la Dumnezeu, whatever. De ce trebuie sa ma gandesc ce scop are viata pe pamant? Vreau sa ma simt bine, sa ma bucur ca nu am probleme, sa imi traiesc viata! Pana acum am avut multe probleme in viata, si ma intrebam pe cine am suparat eu de am atatea necazuri. Si asta ma motiveaza foarte tare. Nu gandul ca o sa ajung in Rai cu sufletul.
Nu imi trebuie satisfactie decat acum, cat traiesc. Acum am ocazia. Dupa moarte nu stii ce poate fi. Asa ca eu ma multumesc sa fiu satisfacut in timpul vietii. Nu conteaza ca eu mor si nu mai apuc sa ma bucur de ceea ce am realizat. Asta este in viziunea mea: ma nasc, ma zbat si mor. Este normal si firesc. Mai puerila mi se pare explicatia pe care mi-o da Biblia, in alta ordine de idei, decat a mea. Asta e parerea mea, o repet: ma nasc, ma zbat sa-mi fie mie bine si dupa aia mor. Si cand spun sa-mi fie mie bine, nu ma refer numai la lucruri materiale. Conteaza foarte mult nivelul de moralitate la care ajungi, cat de echilibrat esti si cate esti dispus sa inveti si sa intelegi. Ce-mi trebuie dupa ce mor, sa ma uit de undeva de sus cu un zambet de idiot in coltul gurii si sa ma minunez la nesfarsit ca am creat un loc bun pt copiii mei? La ce imi trebuie satisfactie dupa moarte? Pt asta ma lupt eu?
Privind in ansamblu, continui sa imi exprim aceeasi parere sceptica si dupa unii, superficiala: Viata si Moarte = Inceput si Sfarsit. Atat de simplu e pentru mine.
Pareri? Sfaturi?
ca se pare ca ne referim la lucruri distincte si as vrea sa lamurim.
). Instinct, alea-alea, etc.
